Ridicarea maşinilor lăsate de-a-n boulea e legală; doar procedura lipseşte

Sursa foto: Hotnews

Situaţia asta cu maşinile lăsate alandala, care pe-unde-apucă, şi neridicate că „nu-i lege”, trebuie să înceteze. A devenit intolerabilă.

E lege, doar că nu-i procedură.

S-a viralizat ieri seară o ştire despre un constănţean care a blocat circulaţia în centrul Bucureştiului după ce şi-a lăsat de-a-n boulea duba-n drum.

Sursa foto: Hotnews
Sursa foto: Hotnews

10 autobuze şi numeroase automobile s-au infipt în acest ambuteiaj perfect evitabil. După o oră şi jumătate, poliţia încă-l căuta pe şoferul cu duba „prin restaurantele şi barurile din jur”. Maşina lui, neatinsă. Nimeni nu mai are acum dreptul să ridice autovehicule care încurcă circulaţia, după o decizie a Curţii Supreme, de anul trecut. La vremea respectivă, hotărârea a fost întâmpinată cu un mare entuziasm popular – „moarte hingherilor de maşini, trăiască libertatea, ura!” şamd.

Dar Curtea Supremă nu a interzis în principiu ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Curtea a constatat, doar, că consiliile locale nu au dreptul să reglementeze în acest domeniu, deoarece asta ar însemna să legifereze peste Codul Rutier.

Cu alte cuvinte şi foarte simplu spus, primăriile nu pot modifica legi, asta a reamintit Curtea Supremă. Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar e legală, dar nu în orice condiţii.

Chichirezul, în toată povestea, este că poliţia are dreptul să ridice maşini, potrivit chiar Codului Rutier (art. 64) dar nu are definită procedura prin care să facă asta.

OUG nr.195/2002 de aplicare a Codului Rutier, Art. 64:

(1) Politia rutiera poate dispune ridicarea si depozitarea in locuri special amenajate a vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila si care constituie un obstacol pentru circulatia publica. Ridicarea si depozitarea vehiculelor se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorul drumului public, dupa caz.
(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul si depozitarea vehiculului stationat neregulamentar se suporta de catre detinatorul acestuia.

Cine ar trebui să definească procedura? Păi, Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă – mai precis, prin ordonanţa de urgenţă care stabileşte cum se aplică Codul Rutier. Ar fi suficient ca Ministerul de Interne să facă minimul efort de documentare din legislaţia europeană în această privinţă şi să propună actualizarea OUG 195/2002. Astfel, s-ar rezolva problema maşinilor lăsate-n drum de tot soiul de nesimţiţi. În drum sau pe trotuare:

Articol din categoria: ACTUALITATE

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. Eu interpretez articolul ăla mai simplu de atât, nici măcar nu trebuie procedură. E suficient ca primăria să aibă un seriviciu de ridicat mașini. La cererea poliției, care „poate dispune ridicarea si depozitarea in locuri special amenajate a vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila si care constituie un obstacol pentru circulatia publica”, vine utilajul primăriei și o ridică.

    Altfel spus, e suficient ca poliția să colaboreze cu primăria pe baza unui protocol care poate fi făcut în 10 minute, când ia primarul o pauză de la furat bani din buget.

    0
    0
    • Nu ştiu dacă asta nu este exact problema constatată de ÎCCJ, Ovidiu.

      0
      0
    • #3 Comentariu nou

      Perfect de acord cu ridicarea masinilor parcate aiurea : banda intai pe drum intens circulat marcat, nu permite circulatia pe numarul de sensuri prevazute de drum, in zona trecerilor de pietioni, in intersectii, pe linia de tramvai / tren. Nu pentru orice disputa intre vecini, ca toti avem cate un ecologist verde de invidie ca ai o masina mai scumpa sau ca ai gasit loc mai bun decat el ;-). Nu mi s-a intamplat, dar am vazut ridicari din locuri unde nu deranja pe nimeni – gen in mijlocul parcarii. Ok, o amenda usturatoare de la politia locala, dar cine plateste potentialele daune aduse prin ridicarea masinii: timp pierdut, avarii, zgarieturi care-si fac simtite efectele mai tarziu? poate ai venit sa ajuti o batranica sa ajunga la spital …

      0
      0
  2. #4 Comentariu nou

    Nu uita de paragraful 3 al articolului 64:
    „(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliţia rutieră în condiţiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.”
    Orice procedura care nu este definita prin „Regulamentul de aplicare a OUG” este ilegala. Si cum in regulament nu este definita nicio procedora, ORICE procedura este ilegala.

    0
    0
  3. #7 Comentariu nou

    Elaborarea unei legi copy/paste dupa hotararile consiliilor declarata neconstitutionala din lipsa de autoritate, e un act imposibil pentru parlament.
    In felul asta primariile se puteau reapuca sa faca curatenie acolo unde e cazul.
    Politia curata drumurile cand e cazul.
    Toata lumea e linistita, mai putin cei cu masini care parcheaza aiurea.

    Ordonanta de urgenta nu e decat o alta carpeala.

    0
    0
  4. #8 Comentariu nou

    Problema e reala, de luat in calcul dar……cine ne va feri pe noi cetatenii propietari de abuzurile politistilor si ale angajatilor in stuatia in care o asemenea procedura se va aproba. Ca doar nu va imaginati ca smecherii cu pile si relatii la aceste doua entitati vir avea vreodata masina ridicata. Doi: cine na va garanta functionarea legala simodul de selactarea firmei care ridca masina, adica nuva fi cumva tot a fratelui sotiei primalui sau a presedintelui de consiliu local? Si observ ca lipseste mereu din dezbatere inabilitatea primarilor, consiliilor si a politiei de a rezolva problema parcarlor, curatatului strazilor si mai ales a blocarii masinii. Cine zice ca trebuie ridicata? Blocata roata, amenda si la revedere cu. riscurile care decurg de aici. Cred ca politia poate afla usor cine e propietarul unei masini atata vreme cat e inmatriculata!

    0
    0
  5. #11 Comentariu nou

    Stai liniştit, vine iar pedeleul la putere. Şi vin flămanzi, şi vor reactiva vaca de muls bani numită hinghereală de maşini. Nimic nu se pierde, totul se revotează.

    0
    0
  6. #12 Comentariu nou

    Nu văd de ce s-ar modifica ordonanță, aceasta stabilind cadrul general, este necesară și suficientă doar modificarea Regulamentului de aplicare a ordonanței. Ori asta se poate realiza facil, printr-o HG, adoptată într-o ședință de guvern.

    0
    0
  7. Au sesizat deja mai multi comentatori, nu e nevoie de o ordonanta de urgenta, ci de un regulament de aplicare a codului existent care sa precizeze cum se face ridicarea masinilor. Asta se da prin hotarare de guvern.

    0
    0
  8. #14 Comentariu nou

    Ce procedura, ce legi, ce preocupare? Azi dimineata un individ mi-a blocat poarta. Evident avea in geam insigna cocalarului, „fratia politiei”.
    Am sunat la locala si mi-au spus ca nu pot sa trimita pe nimeni ca agentii lor sunt la fluidizat traficul. Mi-au spus sa sun la rutiera. Am sunat de 5 ori la rutiera si suna ocupat. Noroc ca dupa 10 minute a aparut si „politistul” care a recunoscut ca a vazut semnul de „Nu parcati” dar a zs ca nu incurca pe nimeni.

    0
    0
  9. #15 Comentariu nou

    20 politisti mutau duba 3 metri… Se gaseste o metoda, totul e sa vrei sa faci ceva. Sau poti sa ridici din umeri, nu e de la noi… Incercati la…

    0
    0
  10. #16 Comentariu nou

    Si daca trecea o ambulanta pe-acolo? Sau, mai rau, daca trecea Oprea?

    0
    0
  11. #17 Comentariu nou

    Vlad, nu prezenta precum orice știrista. In loc de „un constanțean” trebuia sa spui „un sofer”. Simplul fapt ca masina este înmatriculata într-un județ, nu dovedește originea șoferului.
    De aceea nu prea merg treburile prin Romania…tot ne kkm pe noi si ne „spargem” in județe (unii sunt mai șoferi decât alții, etc).
    Cât despre articol, ai dreptate, însă nu ai cu cine rezolva mare lucru.

    0
    0