Câteva observaţii, rapid, gen live-blogging, pe măsură ce evoluează evenimentele (textul e în continuă editare, reveniţi pentru actualizări; am decis să pun actualizările la începutul textului şi să precizez şi ora):

…USL şi-a menţinut cererea maximală, ba chiar cu un plus perfect inutil din partea lui Antonescu – şi demisia preşedintelui. Băsescu şi PDL (pls aliaţii) merg, în consecinţă, pe ideea unui guvern numai al lor, fără negociere cu opoziţia. Neplăcută situaţie şi joc democratic suspendat. Mihai Răzvan Ungureanu, ca propunere de prim-ministru, e promovarea pupilului prezidenţial, dar are, paradoxal, avantajul figurii fără notorietate – lumea va aştepta un pic înainte să înjure un necunoscut. USL mi se pare acaparată de frenezia lui Crin, care mizează, nerăbdător, pe o soluţie imediată. E un risc politic ale cărui părţi negative s-ar putea vedea curând – în general, populaţia nu-i apreciază pe zurbagii.(20.55)

…Diaconescu, probabil ministrul de externe cu cel mai scurt mandat din istoria României (13 zile!), mai degrabă bizar la ieşirea de la Cotroceni şi aparent deconectat de la priorităţile momentului, anunţă că UNR o să susţină ideea impozitării speciale a marilor averi în noul program de guvernare. Dl. Diaconescu, dacă nu ştiaţi, noul program de guverare va avea un singur ţel: să menţină situaţia stabilă până la alegeri, anticipate sau la termen. (16.40)

…Ponta, o o abordare interesantă a tezei anticipatelor: dacă facem parlamentarele în aprilie şi localele în iunie, la jumătatea anului am terminat povestea electorală şi ne putem concentra pe guvernare. Are logică, dar e logica luării de ostatici – dacă-mi dai repede ce vreau, nu ne mai chinuim cu toţii. (16.30)

…PDL semnalează cu gesturi largi că vrea să-şi impună varianta de guvern. Elena Udrea publică pe blog, “ca să nu existe speculaţii politice inutile”, mesajul că actuala coaliţie guvernamentală “rămâne unită”, ceea ce echivalează cu mesajul “noi facem guvernul”. La PDL, Sever Voinescu spune cam tot aia cu coaliţia de guvernământ. Acestea sunt fie poziţionări tactice înaintea negocierilor politice, fie o linie trasă de PDL, în spatele căreia nu vrea să se retragă. Personal, sper să fie doar poziţionări tactice, pentru că e nevoie de o soluţie negociată – nici nu vreau să-mi imaginez ce va rămâne din legitimitatea noului guvern dacă va trece prin Parlament în absenţa opoziţiei. (13:39)

****

…Plecarea lui Emil Boc vine târziu. Traian Băsescu ceruse schimbarea asta încă în urmă cu un an (încă o dată, remarcabil instinct). Există o diferenţă de viaţă şi de moarte între o retragere organizată şi capitulare. Boc renunţă când nu mai avea nici o ieşire, PDL a decis să iasă de pe poziţie abia când poziţia devenise nesustenabilă, nu cred că PDL mai poate fructifica electoral cedarea.

…O nuanţă importantă: Boc n-a spus că demisionează, a spus că-şi depune mandatul. Formula aceasta a mai fost folosită o singură dată în România la schimbarea unui guvern, de Petre Roman, în a doua zi a mineriadei din septembrie ’91. Formula plasează răspunderea la cel care primeşte mandatul – adică la preşedinte. În subtext, asta înseamnă că preşedntele poate negocia acest mandat cu restul forţelor politice. La limită, preşedintele i-l poate returna – nu cred că se va întâmpla asta, dar opţiunea, măcar teoretic, există.

…Guvernul Boc a ţinut economia în mână şi în zona de flotabilitate (poate că n-au fost mari succese, dar să nu uităm în ce ţară trăim) dar n-a reuşit să profite de stabilitatea economică, pierzând uriaş pe flancurile clientelei de partid şi a imaginii îngrozitor de proaste a câtorva vectori de imagine. Economia creşte peste media UE, inflaţia e la un minim istoric, cursul e stabil (cine are îndoieli să privească la vecini), dar asta nu mai e suficient. Oamenii vor să fie şi respectaţi, nu doar mânaţi.

…Mingea e în terenul opoziţiei. O notă bună pentru Ponta, care pare să înţeleagă din ce în ce mai bine că e o perioadă care-i poate face or sparge viitorul politic. Dezamăgitor – şi chiar îngrijorător – Crin Antonescu, ale cărui excitaţii retorice în momente importante au accente psihotice. Când l-am văzut derapând prima dată, în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, am crezut că e un accident, dar pare ceva mai grav decât atât.

…Interesant că evenimentele de azi au fost anticipate, aproape exact, de Adrian Năstase, ieri.

…Am mari îndoieli că preşedintele Băsescu ar lăsa evenimentele să ia o asemenea turnură fără să fie sigur că are maximum de control posibil.

…Poate c-ar trebui să-i recunoaştem lui Emil Boc lucrurile bune pe care le-a făcut. N-a fost corupt, n-a fost arogant, n-a fost un maneuvrier. O raritate, din acest punct de vedere. A fost, în schimb, doar un executant, şi cred că merităm mai mult din partea unui prim-ministru – sau ar trebui să ne dorim mai mult.

…M-a sunat cineva, nelămurit de povestea cu Antonescu în noaptea alegerilor din 2009. Pentru cei care nu-şi mai amintesc, atunci, candidatul PNL pentru prezidenţiale a avut un discurs uluitor la aflarea estimărilor care-l plasau pe locul 3. Una dintre afirmaţii a fost aceasta: „Domnule Vântu, domnule Voiculescu, sfidaţi voinţa atâtor români, vă bateţi joc de dreptul pe care astăzi atâţia români au vrut să şi-l exprime. Zeci de mii de oameni nu au mai apucat să voteze, în vreme ce autobuzele lui Băsescu şi ale lui Geoană au votat dis-de-dimineaţă!”. N-a mai explicat niciodată ce voia să spună. (Discursul, video, aici – min.2.30)

…Citiţi şi analiza rapidă a lui Orgonaş, “A fost Emil Boc cel mai slab prim-ministru de după Revoluţie?” pentru un context mai bun.

…Realitatea zice că Predoiu, de la Justiţie, a fost (va fi?) numit premier interimar. Asta înseamnă că preşedintele a transformat depunerea mandatului în demisie şi că a făcut un pas în direcţia solicitărilor opoziţiei. Urmează mutarea USL.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Ce urmează
• Okay

Textul începuse, iniţial, ca un răspuns la comentariul amicului meu Odojak, dar m-am lungit şi am decis să-l transform în postare de sine stătătoare:

Tavi, eu nu zic că Iliescu şi Năstase sunt vinovaţi ptr ce se petrece acum. Doar sugerez

Lăsând gluma la o parte, iată ce vreau să zic: aşa cum e definită de Constituţie, procedura declanşării anticipatelor nu e posibil de îndeplinit decât dacă toţi actorii implicaţi sunt de acord, ba chiar unii acceptă să se facă şi de râs în cursul procesului (miniştrii propuşi care se duc la mişto în Parlament la audieri să ceară învestitura, de exemplu). E nevoie, aşadar, de consens pentru schimbarea puterii – asta, “consens, măi, dragă”, îţi sună cunoscut?

Dacă oricare dintre actori consideră că are ceva de pierdut din declanşarea procesului, poate opri desfăşurarea. Ghici pe ce lume puterea e de acord cu opoziţia că e nevoie de alegeri anticipate, ca să plece unii şi să se aşeze ceilalţi.

Apropo, ştii cum se termină, teoretic, procedura? Fii atent:

“ARTICOLUL 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.”

“Poate”, deci nu e obligat. La asta mă refer când spun chichiţe procedurale redundante. Mai ţii minte povestea cu Johannis? Altă chichiţă care i-a permis preşedintelui să ignore atunci evidenţa. (Oricum, sistemul e atât de bine protejat, încât nici preşedintele, de capul lui, nu poate forţa anticipate, chiar dacă se luptă cu Guvernul 4 ani la rând pentru asta – remember Tăriceanu).

Noi ne concentrăm acum pe Băse pentru că el e în funcţie, dar, ca şi mine, şi tu ştii, dragă Tavi, că nu sunt mari diferenţe între politicieni. Alt preşedinte, pus în aceeaşi situaţie, ar reacţiona probabil la fel dacă s-ar simţi ameninţat.

Problema nu e neapărat Băse – sau, ca să nu mai zică lumea că-s băsist, da, problema e şi Băse, în primul rând, dar numai plecarea lui de la Cotroceni nu rezolvă defectul fundamental al construcţiei – şi anume, că o persoană poate lua captiv un întreg sistem politic în timp ce respectă fără greş litera legii. Asta-i grav în sistem şi despre asta nu se prea discută, pentru că, fireşte, nici opoziţia n-are interes să dea la o parte prăjiturica de pe masă taman când se pregăteşte să se aşeze în dreptul ei.

Am mari îndoieli că perversiunea asta a fost pur şi simplu scăpată în Constituţie, şi de aceea fac referire la Iliescu şi Năstase, pentru că ei sunt cele două personaje politice care au creat şi modificat legea fundamentală. Ba chiar, sunt sigur că n-ai uitat nici asta, Năstase îşi pregătise un buget generos pentru primul an de Preşedinţie (dintre cei 5, stabiliţi prin referendumul lui din 2003), motiv pentru care chicoteam prin redacţie, după ce ieşise Băse, că n-a fost pentru cine s-a pregătit.

Repet: mi se pare un mare defect, o malformaţie a sistemului nostru faptul că nu pot fi declanşate alegeri anticipate – pentru că nu se pot declanşa, ai să vezi, sunt gata să pariez cu tine asta pe o mâncăreală de vongole şi vin chilian – şi cred că e o mare ipocrizie că opoziţia face atâta gălăgie în jurul poveştii, când şi ei ştiu, la fel de bine, că astea-s doar vorbe-n vânt.

Există o singură variantă, mică-micuţă, ca să avem un scrutin înainte de termen: ca PDL să ajungă la concluzia că, dacă nu forţează urnele acum, până în toamnă riscă să-şi pulverizeze şi ultimele fărâme de sprijin electoral şi, pe cale de consecinţă, să zgrepţăne uşile la Cotroceni, explicându-i în lacrimi preşedintelui că altă cale de evitare a anihilării nu e. Iar preşedintele să se lase înduplecat.

Personal, cred că vor încerca, mai degrabă, o amplă remaniere – care nu va rezolva nimic – sau chiar şi schimbarea guvernului, ceea ce ar fi un soi de defibrilare disperată şi doar atât.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• E prea mult
• Ce urmează
• Blocajul se menţine

Guvernul a decis să meargă pe varianta alegerilor comasate anul viitor – adică localele să aibă loc în aceeaşi zi cu parlamentarele, probabil pe la sfârşitul lui noiembrie, dar asta rămâne de stabilit. Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul de lege privind comasarea – avantajul procedurii e rapiditatea, dezavantajul e anularea dezbaterii asupra ideii.

Sunteţi pentru sau împotriva comasării alegerilor locale şi parlamentare anul viitor?

Sondajul e deschis o săptămână.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Live blogging de pe marginea unei schimbări de Guvern
• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Istoria se repetă

Recent, preşedintele României a declarat că, în 2011, deficitul fondului de pensii va fi de 3,6 miliarde euro, “ceea ce înseamnă valoarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă”. Dl. Băsescu a insistat că această diferenţă trebuie redusă, cumva, pentru ea va reprezenta cea mai mare parte a deficitului convenit cu FMI pentru anul viitor – 4,4% din PIB (5,2 miliarde euro).

Perfect de acord cu dl. Băsescu. Aşa nu se mai poate. Mă bucur şi că preşedintele a aflat, în sfârşit, că fondul de pensii e pe deficit – şi că acesta creşte. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Sigur, fondul de pensii în România este pe deficit nu de ieri, de azi, ci din 1995 încoace (poate-i dă cineva şi dlui Băsescu buletinul periodic al Institutului Naţional de Statistică, ce naiba).

La fel, şi Traian Băsescu nu e preşedinte de ieri, de azi, ci deja de 6 ani. Te poţi întreba cum de nu s-a prins până acum că ceva e în mare neregulă pe ici, pe colo.

Dar, de! poate că preşedintele a avut aşa, o fulgerare cerebrală, o revelaţie economică, o epifanie bugetară. Bine că i-a ţinut capu’ la aşa o bruscă deşteptăciune, la Tunguska asta intelectuală.  Să-i dea Dumnezeu sănătate şi la mai multe tunguşte, ce să spun. Şi să i le dea la timp, că asta-i foarte important. De exemplu – şi fără legătură, normal – ce bine ar fi fost să se prinză şi domnia sa că, atunci când se certa cu premierul Tăriceanu pe creşterea salariilor profesorilor cu 50%, în toamna lui 2008, premierul avea dreptate – chiar nu erau bani pentru asta. Dacă mai ţineţi minte, preşedintele a promulgat ostentativ legea aceea, în ciuda tuturor avertismentelor, spunând că, dacă în România s-ar ajunge la neaplicarea unei legi, atunci România n-ar mai putea fi considerată un stat de drept.

Sigur, legea n-a mai fost aplicată. Dl. Băsescu a avut (din nou) dreptate. El ştie cel mai bine.

N-aş vrea să credeţi că am ceva cu dl. Băsescu. Doar fac şi eu nişte constatări. Iată, constat că în 2008, ca şi în 2009, dânsul avea lucruri mai importante pe cap decât fleacul cu situaţia economică. Veneau alegerile şi asta, se ştie, întunecă mintea oricărui politician – se vede treaba că dl. Băsescu este, şi el, un politican ca toţi ceilalţi (char dacă cei care pun bănuţ deoparte să-i facă statuie nu pot să-şi imagineze aşa ceva).

Acum, gata, s-a terminat cu alegerile. În sfârşit, după 6 ani de mandat, preşedintele Băsescu se poate concentra asupra unor aspecte secundare, cum ar fi economia României. Pe partea economică – aşa cum ar spune un fost amic de pahar al dlui Băsescu – situaţia e gravă şi prezintă umflături urâte – de ceva vreme, deja. Printre aceste bube, şi bubiţa cu deficitul fondului de pensii, care nu mai poate fi suportată – bine c-am ajuns şi aici, după 15 ani de deficit, că nu ştiu cât mai rezistam fără să ne scărpinăm.

Ce e de făcut, preşedintele încă nu s-a lămurit. O variantă ar putea fi oprirea imediată şi definitivă a plăţilor către pensionari. Asta ar rezolva, fără îndoială, toată neplăcerea cu deficitul.

Dar, aşa cum se întâmplă în Univers, nu poţi acţiona în vreun fel fără să provoci o reacţie în altă parte. Dacă pensionarii n-ar mai fi plătiţi, s-ar elimina deficitul, dar asta ar provoca, fără doar şi poate, o gravă criză de locuri de veci.

Asta ne mai trebuie acum. Vedeţi şi voi ce caniculă e afară.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Mioriţa prezidenţială
• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Cu musca-n geam

Un sondaj de opinie comandat de IPP arată că, “dacă mâine ar fi alegeri parlamentare”, PDL ar obţine 12% din voturi (valoare ponderată).

În acelaşi sondaj, PSD e creditat cu 40% (!), PNL cu 26%, UNPR cu 7% (!!) etc.

Poate că sondajul e o chiflă; poate că e serios. Aştept cu interes Barometrul de Opinie Publică din această toamnă, pe ei îi cred.

Totuşi, până atunci, un comentariu: valoarea de 12% intenţie de vot pentru PDL este cel mai scăzut scor înregistrat vreodată de un partid aflat la jumătatea etapei de guvernare în ultimii 20 de ani. De asemenea, cred că PDL a înregistrat cea mai abruptă scădere în doi ani de guvernare din ultimii 20 de ani – au venit de la peste 35% (după redistribuire).

În 1998, la jumătatea guvernării, CDR încă avea 29% intenţie de vot: “BUCUREŞTI, 26 nov 1998 (MEDIAFAX) – CDR continuă să conducă în topul preferinţelor electoratului, cu 29%, în timp ce principalul partid de opoziţie, PDSR, este creditat cu 26%, arată un sondaj de opinie realizat de Metro Media Transilvania, la cererea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.”

Barometrele acelui an nu diferenţiau partidele din alianţele politice. Nu ştim valori pentru PNŢCD, pentru PNL-CD etc, dar, orişicât, ţărăniştii erau percepuţi ca lideri ai Convenţiei şi principalul partide de guvernământ (din moment ce-şi numiseră premierul). De aceea, percepţia publică a fost că ei poartă, primii, răspunderea pentru prăbuşirea economică din perioada 1996-2000.

Vă reamintesc – doi ani mai târziu, în 2000, PNŢCD, încă lider al Convenţiei Democrate, n-a mai intrat în Parlament (şi cu asta s-a şi ales praful de el).

Deci 1998, cu doi ani înainte de alegeri, CDR 29%, încă lider în preferinţele electoratului.

În 2010, cu doi ani înainte de alegeri, PDL 12%, pe locul trei în preferinţele electoratului.

Ştiu eu nişte domni şi doamne care se roagă acum prin cabinete ca sondajul IPP să fie o chiflă. Nu de alta dar, vorba preşedintelui, “când o iei la vale, nimic nu te mai opreşte”.

PS – apropo, unde pot trimite factura pentru o tastatură nouă, că p-asta am stricat-o cu şiroaie de lacrimi la auzul veştii că dna Udrea ar vrea să candideze pentru Primăria Capitalei?

Lacrimi de râs, normal.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Tunguştele dlui preşedinte
• După dezbatere

E o furie împotriva partidului dlui Băsescu cum n-am mai văzut de prin 1998-2000. Peste tot, dezvăluiri despre afacerile clienţilor politici pe bani publici. Din toate direcţiile, ştiri despre ineficienţa guvernului şi despre ipocrizia administraţiei publice, unde veniturile sunt umflate prin tot soiul de artificii. Oriunde te-ntorci, dai peste famiglii guvernamentale puse pe-mpărţeală, afli despre angajări pe ochi frumoşi şi şperţ.

Pare că nimic nu mai poate opri căderea PDL. Când tac, când refuză să-şi confrunte public criticii, liderii partidului sunt bănuiţi că au mizerii de ascuns. Când, în sfârşit, ies la bătaie, sunt executaţi în direct. Presa îşi susţine de-acum atitudinile editoriale cu din ce în ce mai multe cifre, date, fapte. Partidul care a promis reforma morală a fost prins cu botul în borcanul cu miere.

Nimeni nu-i mai crede când se scuză, când explică. Nici măcar nu-i mai ascultă – s-au săturat.

Am mai întâlnit aşa o neîncredere dezamăgită şi furioasă în vremea prăbuşirii naţionale de sub guvernarea CDR. Şi atunci, ţărăniştii veniseră la guvernare călare pe cai albi, înaripaţi. Oamenii au crezut în ei, chiar cu pasiune – un timp. Apoi au înţeles că fuseseră minţiţi. Ca-n marile iubiri, despărţirea a fost devastatoare – şi urâtă. PNŢCD s-a făcut praf.

Pentru PDL, ce-i mai rău nici n-a început încă.

Cine nu-şi înţelege trecutul, e condamnat să-l repete.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Un scandal cu tâlc
• Proşti cu intenţie

Într-un interviu la Antena 3, Mircea Geoană şi-a cerut scuze pentru vizita sa nocturnă la Sorin Ovidiu Vântu. “A fost o greşeală şi vreau să-mi cer scuze pentru acest lucru”, a spus el în dialogul cu Radu Tudor.

Mi se pare că dl. Geoană se vede pe sine însuşi cu un grad neobişnuit de îngăduinţă. A fost o prostie, nu o greşeală. Greşelile se mai iartă, dar prostiile se plătesc, aşa cum ar trebui să fi constatat duminică noapte candidatul PSD la preşedinţia pierdută.

Apoi, nu înţeleg din ce punct de vedere crede dl. Geoană că a fost o greşeală – electoral? moral? sau cum? Ce anume a fost, de fapt, greşit în vizita aceea? Că îl declarase “malefic” pe omul de afaceri, după care a reieşit că omul de afaceri îl considera “prieten”? Că a confirmat într-o clipită toate suspiciunile aruncate asupra sa de contracandidat? Că a minat şi detonat printr-un singur gest încrederea pe care mulţi şi-o puseseră în el?

Întrebat cum îşi vede viitorul în partid, dl. Geoană a mai spus că, “în mod normal”, locul lui este la conducerea PSD, “după scrutinul pe care l-a câştigat”.

Carevasăzică, omul insistă.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Okay
• Live blogging de pe marginea unei schimbări de Guvern
• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi

Dl. Geoană a pierdut alegerile (şi probabil nu doar atât). Dacă ar fi devenit noul preşedinte, am fi avut un guvern susţinut de o majoritate parlamentară. Aceasta e o certitudine pe care, odată cu victoria dlui Băsescu, n-o mai avem. Ce urmează?

Eu văd trei posibilităţi – una nasoală, una super-nasoală şi una optimistă (sau de-a binelea nerealistă).

1. Posibilitatea nasoală: guvern PDL plus încă cineva. Ca să treacă prin Parlament, un guvern PDL are nevoie de o coaliţie care să includă fie PSD, fie PNL. Ambele partide au mai fost în situaţia asta şi experienţa fiecăruia s-a încheiat cel puţin neplăcut. Ca unul dintre aceste două partide să intre la guvernare drept mâna a doua, e nevoie de multă umilinţă, de sfidarea simpatizanţilor radicali şi de schimbări in interiorul fiecăruia. Toate acestea sunt posibile, dar formula este minată dintru început de neîncredere, resentimente şi trecut. Guvernul astfel rezultat va funcţiona cu scrâşnete şi va pierde multă energie cu şedinţe săptămânale de atenuare a frustrărilor. De pe margine, electoratul se va enerva teribil că guvernul nu-şi face treaba – iar nervozitatea publicului va accentua frecuşurile de la Palatul Victoria, într-o spirală a nemulţumirii pe care am mai văzut-o. Se va guverna din ce în ce mai puţin; riscul ruperii coaliţiei nu va dispărea niciodată – şi, în cele din urmă, se va materializa într-o nouă moţiune de cenzură acceptată în parlament. Vom ajunge în aceeaşi situaţie de blocaj ca acum.

2. Posibilitatea super-nasoală: anticipate. Preşedintele insistă implacabil să menţină PDL la guvernare, în ciuda absenţei unei majorităţi parlamentare. Majoritatea parlamentară refuză să accepte colaborarea forţată cu PDL. Cad doi premieri desemnaţi, poporul e chemat la vot. Povestea asta ar putea dura cam până prin martie – timp suficient să scoată din minţi electoratul, care nu va avea nici măcar pauza necesară de respiraţie după epuizanta campanie prezidenţială. Lumea va rămâne la fel de încrâncenată, sau chiar mai rău, astfel încât votul nu va schimba nimic – sau aproape nimic – din ierarhia actuală. Vom ajunge în aceeaşi situaţie de blocaj ca acum, doar că mult mai furioşi.

3. Posibilitatea optimistă (sau de-a binelea nerealistă). Preşedintele acceptă, în sfârşit, că nu poate forţa două partide parlamentare să guverneze împreună, dacă acestea nu vor, şi recunoaşte majoritatea parlamentară fără PDL. Lumea realizează că putea face asta încă din septembrie şi preşedintele mai pierde din respectul populaţiei – dar, ce mai contează? tocmai a luat încă un mandat de 5 ani. Urmează o coabitare în care dl. Băsescu, secondat de PDL, cenzurează agresiv fiecare decizie a Executivului. La alegerile de peste 3 ani, PDL îşi creşte cota, profitând de efectele crizei şi de susţinerea preşedintelui.

Mai există variante secundare – de exemplu, un guvern minoritar PDL, cu susţinere tacită, care va duce mai devreme sau mai târziu la anticipate; sau posibilitatea ca, la anticipate, PSD să treacă în faţa PDL şi să revendice dreptul de a forma guvernul, adică exact ceea ce nu doreşte dl. Băsescu, care va inventa iar tot soiul de motive de refuz.

Cum spuneam acum câteva zile – prin victoria dlui Băsescu, suntem în situaţia câinelui care a alergat după maşină şi a prins-o. Întrebarea e dacă liderul haitei, însuşi dl. preşedinte, înţelege că trebuie să-şi descleşteze fălcile – măcar acum, în al 12-lea ceas.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Okay
• E prea mult