Am citit în ultimul număr din National Geographic că rezervele mondiale de hrană au coborât, în 2007, “la al doilea cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată”, cât să acopere consumul global doar pentru 61 de zile. Ne pândeşte “criza alimentară perpetuă”, spun unii cercetători. Apocalipsa va suna a chiorăit de maţe înainte să miroasă a pucioasă.

Asta m-a făcut să mă simt foarte vinovat, pentru că am văzut articolul taman după o nouă bravă operaţiune de curăţenie prin frigider. Astfel, am aruncat la gunoi (şi nici măcar n-am reciclat) următoarele – două borcane nedesfăcute de iaurt Zuzu şi unul de chefir (de o marcă imposibil de memorat), o casoletă de ciuperci pleurotus, din care pusesem vreo 4 bucăţi într-o omletă făcută prin mai, juma’ de castron de omletă rămasă de la momentul desfacerii casoletei cu pleurotus, un păstârnac moale, supravieţuitor al unei căsăpeli generale determinate de o ciorbă, acum vreo două luni, nişte caşcaval galben-verzuliu, o bucată de gorgonzola din care n-au ieşit deloc spaghetele quatro-formaggi, la vremea lor, două felii de bacon mumificat şi vreo trei de salam umed şi încă ceva nerecognoscibil dintr-o pungă de plastic, despre care nu-mi mai aminteam oricum nimic (deci de care nu mă ataşasem sentimental nici cât negru sub unghie).

Am mai scris despre obiceiul alimentelor lăsate în frigider de a lua întorsături ciudate – la propriu. Dacă le daţi suficient timp, vor organiza evadări în grup. Dacă lucrurile, când se strică, nu mai merg – în cazul alimentelor este exact pe dos, când nu mai merg, se pregătesc s-o şteargă.

De fapt asta e şi problema, nu că e prea puţină mâncare, ci că se strică mai repede decât te-ai aştepta (mă rog, fiecare are nivelullui de aşteptare). În această privinţă, eu sunt hotărât pentru E-uri.

Se spune că E-urile sunt atât de suspecte, încât morţii nici măcar nu mai putrezesc, după ce au halit o viaţă conservanţi. Ei, şi? Când voi fi mort, dacă există viaţă de apoi sper că voi avea cu totul alte preocupări decât să mă îngrijorez că nu sunt comestibil pentru viermi (şi, oricum, la câte explicaţii voi avea de dat acolo sus, numai la asta nu voi avea timp să mă gândesc) – iar dacă nu există viaţă de apoi, mă scuzaţi, dar chestiunea revenirii mele la ţărână mă va lăsa complet rece.

Divaghez. Să admitem evidenţa: mai multe E-uri înseamnă mai puţină mâncare stricată, deci mai puţină mâncare aruncată, deci mai multă mâncare pentru toată lumea. La mine, pe masa din bucătărie stă un borcan de Nutella, desfăcut de vreo 3 luni. Pe el scrie că mai ţine până în ianuarie 2010 şi am de gând să-l păstrez cel puţin până atunci. Habar n-am dacă ciocolata aia topită mai e comestibilă, dar pot spune că am verificat şi nu e nimic verde în ea (deocamdată). Deci dacă la Nutella se poate, la iaurt de ce n-ar merge?

Părerea mea e că ar trebui hrănite preventiv toate animalele pe care le mâncăm cu concentrate de E-uri, astfel încât să nu mai fugim vara cu fleica la congelator cum ajungem de la măcelărie acasă. Nici n-am mai avea nevoie de frigidere (ah! ce economie de energie ar rezulta de aici!) Am ţine porcul felii-felii în bibliotecă, alături de poeziile lui Adrian Păunescu, şi ne-am hrăni spiritual şi trupeşte din acelaşi loc, fără atâta nevoie de spaţiu. Am pune laptele de vacă lângă cel demachiant şi ciorba la sticle lângă sticla de whisky pentru dom’ doctor (chiar aşa, dacă vine foamea globală, poate vom duce din nou la medici salam şi şuncă în loc de euro şi dolari).

Vă spun, E-urile sunt bune, oricum ai da-o. Şi ce dacă sunt cancerigene? Şi-aşa suntem prea mulţi! De două ori mai bine – mâncare mai multă, oameni mai puţini.

La astea am putea adăuga cereale, legume şi fructe modificate genetic. Dacă am putea face porumb cu roşii ataşate şi picioare funcţionale, ca să vină ştiuleţii singuri la piaţă, am elimina toţi speculatorii care iau producţia de la ţărani pe nimic şi ne-o dau nouă, orăşenilor, pe jumate din salariu.

Ah, Pământul ar putea fi un loc minunat – doar să vrem.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Caracatiţa aia înfricoşătoare şi o propunere de afaceri
• Scoate proteina, mişelule!
• Reluarea, fără surprize