Amar de Zi » fun

De vorbă cu telespectatorii

Vlad Petreanu — Thu, 12 Jan 2012 06:45:45 +0000

carabisi: a propos, mi-a placut articolul despre stereotipuri
carabisi: imi place ala cu “aflata sub influenta bauturilor alcooloice”
carabisi: de unde rezulta ca barmanii fac trafic de influenta
carabisi: “romanii au dat navala/au luat cu asalt”
petreanu: şi s-au distrat pe cinste
petreanu: n-au lipsit nici (insert item here)
carabisi: “… vor scoate din buzunar”
carabisi: asta cu navala si cu asaltu arata mostenirea migratoare
carabisi: are dreptate djuvara
petreanu:
carabisi: “otraviti tigaile si oalele sub presiune, salvati plasmele si laptopurile”
carabisi: si mai sunt si stereotipurile sezoniere
carabisi: “bucate alese” “se vor infrupta
carabisi: “pregatirile sunt in toi”
carabisi: si cum s-a murit pentru capitalism: “sexy-craciunitele”
petreanu: absolut
carabisi: mai fac o paranteza, a propos de distractie pe cinste
petreanu: ia
carabisi: “au petrecut pana in zori”
petreanu: clar
carabisi: adevarul e ca nu poti sa zici pe post “i-au dat afara palmasii de la intrare pentru ca dormeau pe mese de trosniti ce erau”
petreanu:
petreanu: cine a zis asta?
carabisi: asta ar fi in vorbirea curenta
petreanu: eu aş fi zis-o, la ce limbă de lemn e, un pic de culoare nu strică
carabisi: “soferul, fiind clampa de beat, a intrat pe contrasens si…”
petreanu: lol
carabisi: si mai e tare aia cu “bolizii”
petreanu: ia zi
carabisi: pai n-ai vazut ca de la o capacitate cilindrica incolo orice masina devine bolid
petreanu: cred că orice maşină devine bolid în urma oricărei “ieşiri de pe carosabil”
carabisi: asta dupa ce “soferul a pierdut controlul volanului”
petreanu: evident, că dacă ţinea de volan bine, anula gravitaţia
carabisi: nu neaparat
carabisi: daca “a apasat pedala de acceleratie”
carabisi: atunci s-a terminat cu joaca
petreanu:
carabisi: am impresia ca astea sunt de pe vremea lu virgil vochina
petreanu: ăla a fost un mare inovator
petreanu: de la el, nimic nou în materie de jurnalism rutier
petreanu: gata, mă duc să mănânc
carabisi: pofta buna

Altele asemenea pe Amar de Zi

Spiritul sărbătorilor, cu adaos

Vlad Petreanu — Tue, 10 Jan 2012 06:45:28 +0000

În magazin sunt două fete înconjurate de o grămadă de ciorapi, chiloţi, sutiene şi pijamale colorate – nimicuri sexy, dantelate, drăgălaşe, vaporoase şi, mai presus de orice, scumpe. Se cumpără, totuşi, în draci. Spiritul creştin al sărbătorilor de iarnă nu include uitucii. Un grup mic, dar compact de bărbaţi dezorientaţi privesc chiondorâş prin rafturi, pe vecie nesiguri de măsuri, culori, texturi şi croieli.

Pe tejghea, un bilet informează disperata clientelă că, aici, adaosul comercial variază între 0 şi 700%. Cu asemenea încadrări probabil că nimereşte chiar şi orbu’ Brăila.

- Păi şi care e cu 700%?

Întrebarea mea determină din partea fetei nr. 1 o rostogolire ostentativă a ochilor, decolarea unei perechi de sprâncene pensate fără eroare şi doi obraji umflaţi a nedumerire. Fata nr. 2 se concentrează suplimentar pe butonélele casei de marcat. Clienţii ăştia sunt complet zbanghii, în loc să cumpere şi să ne lase cu integramele noastre fac pe nedumeriţii, sanchi.

- Adică?

Fata nr. 1 zâmbeşte, stânjenită, în timp ce mimează magazinul cu o privire care baleiază rafturile.

- Cum, toate? Păi ce, totul e cu 700%

O ridicare de umeri, gen “nu-i vina mea”, răspunde unei jumătăţi de duzină de priviri masculine ucigătoare. Lângă inocentă, fata nr. 2 deschide un sertar în căutarea puştii cu glonţ de mistreţ.

- Şi cu 0% nu-i nimic de vânzare?
- Păi de ce-ar fi? contraatacă fata nr. 2, care n-a găsit puşca. Cine să vândă cu 0%?
- Mă gândeam că, ştiţi, dacă scrie de la 0 la 700 la sută, e o variaţie, adică e de la, la, nu? E ceva cu 0, ceva cu 700 şi mai sunt şi între ele nişte…

Nr. 1 şi nr. 2 mă privesc cu suspiciune, ce-s tont sau surd sau ce? N-am auzit? Cine-i prost să vândă cu adaos de zero la sută dacă are posibilitatea să vândă cu 700 la sută?

În magazin se aude un oftat multiton, ieşit din piepţii a jumătate de duzină de bărbaţi apăsaţi de spiritul sărbătorilor de iarnă. Apoi, capitularea:

- D-astea cu pisicuţe aveţi şi pe roşu?

Aproape c-o aud pe nr. 2 răspunzând în gând:

- Da, dar numai cu adaos.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Noi selecţiuni din momentele de aur: “Apocalipsa după relaţii”

Vlad Petreanu — Thu, 05 Jan 2012 06:45:09 +0000

Un text optimist, azi, din partea amicului Julius, care se simte încântător cu ocazia tuturor sărbătorilor posibile – şi mai ales a celor mari, cu roşu vermillon în calendar – liber să se-mbete bărbăteşte, ca porcu’, singur ca orice alt adult în plină putere, sprijinit de faianţa din bucătărie, înconjurat de morţi cu nume mari, sticle ce duhnesc a redeveu, ţuică de boască, ba chiar şi pufoaică, la nevoie. Doamnelor şi domnilor, vi-l prezint pe Julius, burlacul, scriind cu geniul exersat al propriilor experienţe despre binefacerile burlăciei:

Când te desparţi de ea, orice femeie nutreşte convingerea (sau speranţa, depinde cum aţi terminat-o) că n-o să reuşeşti să-i supravieţuieşti. Este un lucru sigur că, fără ea, nu eşti în stare în stare să te descurci şi o să ajungi vai de capul tău. O să arăţi groaznic (se ştie că bărbaţii singuri nu se îngrijesc deloc, spre deosebire de tipii însuraţi, care ar face orice să arate bine pentru consoartele lor) şi-o să umbli toată ziua de nebun pe străzi (unde, de altfel, o să şi stai), cu privirea rătăcită şi părul vâlvoi. Se pare că cele mai multe femei sunt convinse că până şi vagabonzii care dorm în canale sau în gară erau înainte nişte tipi prosperi, care au decăzut în halul ăsta după ce s-au despărţit de neveste.

În primul rând, orice femeie crede că fără ea o să mori de foame, pentru că n-o să mai aibă cine să-ţi facă de mâncare. Şi are perfectă dreptate, dacă prin mâncare înţelegi şi tu tot salate sau peşte – femeilor le repugnă ideea de a mânca animale, aşa că meniul lor e compus, în linii mari, din salate sănătoase (maioneza de deasupra e medicament curat, chiar mă mir că nu se vinde în farmacii), carne de pui (se ştie că puiul nu e animal, ci pasăre) şi peşte (ăsta e un obiect).

De asemenea, dacă ai rămas fără gagică, o să fii veşnic lefter, pentru că bărbaţii nu sunt în stare să-şi administreze singuri banii. Doar femeile pot face acest lucru în mod judicios, teoria conform căreia femeile ar fi cheltuitoare e o prostie (de pildă, este total neadevărat că, dacă-i dai unei femei un milion de dolari şi-o laşi singură în deşert, la celălalt capăt al deşertului n-o să mai aibă nici un ban, dar, în schimb, o să aibă o superbă blană de leopard; există chiar răuvoitori care susţin că până şi maica Tereza ar fi fost în stare să spargă un milion de dolari pe ulei de candelă şi mătănii de fiţe, dar, evident, e complet lipsit de sens). Doar ele, femeile, au, de pildă, abilitatea de a găsi mărfuri de calitate la un preţ de nimic – cum ar fi nişte săndăluţe care înainte costau 5 milioane, dar pe care gagică-ta le-a luat de la reduceri cu doar 3,5 milioane (aici, ca să nu pari zgârciob, ar fi bine să-i spui: “Vai, dragă, ce chilipir! Trebuia să-ţi iei două perechi”). Citiţi, aşadar, continuarea pe Daily Cotcodac. Omul are nevoie de voi.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Selecţiuni din momentele de aur ale micului on-line: “Reporterul de dezastre şi anotimpuri”

Vlad Petreanu — Tue, 03 Jan 2012 09:07:10 +0000

Au fost culese literă cu literă, alcătuite cu dragoste de unici, paginate cu speranţă de afişări nenumărate, trecute prin fum şi şpriţ şi mii de poponete (dacă aveţi voi vreo rimă mai bună la “baionete” pentru parafrază, n-aveţi decât s-o ziceţi), publicate la ore mici, o dată cu răsăriturile deznădăjduite ale bloggerului profesionist cu burta lipită de şira spinării… Am selectat pentru voi, cititorii mei de elită, câteva din puţinele texte de pe Daily Cotcodac care au scăpat cu viaţă de proba eliminatorie a Marelui Coş, ca să se bucure şi dom’Julică la început de an, sireacu’. Oameni suntem. Aşadar:

Fiecare televiziune are câţiva reporteri specializaţi în vijelii, căderi de grindină, cutremure de pământ, inundaţii, avalanşe, incendii şi alte calamităţi. Ei reprezintă elita breslei jurnaliştilor şi este normal să fie aşa, fiindcă a anunţa că “a venit iarna” este încununarea a ani şi ani de formare profesională.

Extrem de competent în materie de dezastre, reporterul de inundaţii – invariabil îmbrăcat cu vestă de salvare, chiar dacă apa nu-i ajunge nici la glezne – emite diverse adevăruri de la faţa locului, trage concluzii pline de miez şi dă sfaturi dintre cele mai utile, cum ar fi că, în caz de inundaţii, e bine să ne refugiem în locuri înalte şi, mai ales, să nu ne înecăm.

Pe timpul iernii, locul reporterului de inundaţii este luat de reporterul de iarnă. În unele cazuri, e acelaşi – de pildă, dacă bugetul redacţiei nu permite angajarea unui reporter pentru fiecare calamitate în parte. În acest caz, un reporter poate prelua două, trei sau chiar mai multe calamităţi de natură apropiată, ocupându-se simultan de furtuni de vară, ploi cu grindină şi inundaţii, în timp ce colegul său va răspunde de ninsori abundente, polei şi temperaturi deosebit de scăzute. Revenind la reporterul de iarnă, în lunile noiembrie şi decembrie îşi face mâna cu transmisiuni de brumă, chiciură şi polei, însă îşi intră pe deplin în drepturi abia la primele ninsori abundente, viscole şi închiderea DN1 pe sectorul de drum Intrarea Antena 1 Băneasa – parcare maşini Observator, de unde poate lua imagini. Citiţi continuarea pe Daily Cotcodac, să-i faceţi şi lui o bucurie.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Setea

Vlad Petreanu — Mon, 26 Dec 2011 06:45:17 +0000

Altele asemenea pe Amar de Zi

Misterul împuşcării colindătorului în blană de urs şi miraculoasa lui supravieţuire chiar înaintea marii sărbători a Crăciunului

Vlad Petreanu — Fri, 23 Dec 2011 06:45:33 +0000

Ştirea zilei, joi, a fost aproximativ următoarea: un puşti din Bacău, care venise să colinde bucureştenii, a fost împuşcat în picior cu un glonţ de cauciuc, aparent de un locatar enervat de vacarmul din stradă.

De aici, variaţii. Adevărul zice că băiatul era din Bacău. Gândul, că din Botoşani. B365, site afiliat Realitatea net, citează Antena 3, care spune că tânărul a fost rănit superficial. Cu mai multe detalii vine Gândul: “am auzit o pocnitură şi am simţit că mi-a amorţit piciorul şi nu mai puteam să îl mişc”, a declarat victima, care a completat, decisiv: “iniţial am crezut că m-am curentat”. Dar nu, nu era de la curent, ci de la o “furnicătură” care a produs o “rănitură”. “Interesant este că pantalonii nu au fost rupţi”, dubitează Adevărul – or, se ştie, împuşcătură fără ruperea pantalonilor nu-i posibilă – doar ca să adâncească misterul în următoarea propoziţie: “totuşi, o femeie susţine cu tărie că ea a auzit o împuşcătură.” Împuşcătura, dacă a fost, a produs o bubă în zona vagă a întregii lungimi a piciorului – “la coapsa dreaptă”, zice Adevărul, “la gleznă”, precizează Gândul, care are, în plus, informaţia că locul a fost oblojit cu un leucoplast de medicii sosiţi la faţa locului.

Toată lumea e de acord, însă, că tânărul era îmbrăcat în urs – chiar dacă unii zic că era o blană, alţii că era o piele, ursul e aici elementul comun de reţinut şi, după cum sugerează nu tocmai subtil B365, şi cheia misterului: “ŞOCANT! Colindător împuşcat în Capitală. Purta blană de urs”. (deci, mă-nţelegi? Împuşcat, blană de urs. E? – n.a.)

O notă aparte pentru Click! care face, ca de obicei, diferenţa. În timp ce întreaga presă se zbate în confuzie, fără a putea desluşi semnificaţia incidentului, Click! alege, infailibil, atitudinea: “Caz incredibil în apropierea unor sărbători care ar trenui (sic!) să ne facă mai buni”.

Ruşine.

În plin mister, am dat şi eu joi la amiază nas în nas cu un grup de colindători dintr-ăştia ambalaţi în blănuri/piei de urs, cu tobe şi fluiere. Se auzeau de la două străzi depărtare. Au umblat prin Piaţa Universităţii, în jos pe Academiei şi înapoi pe Câmpineanu, sperând să strângă vreun bănuţ. Le-a aruncat la un moment dat cineva un leu de la etaj. Te şi miri că nu era lipit de vreun ghiveci, ceva:

Câştigul – invers proporţional cu vacarmul.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Chef, karaoke, cadouri: Blogger’s Secret Santa Party

Vlad Petreanu — Sun, 18 Dec 2011 13:04:25 +0000

Vineri seară a fost Blogger’s Secret Santa Party în True Club din Bucureşti – un eveniment sponsorizat de amicii de la Vodafone şi organizat de acelaşi neobosit Cristi Manafu.

Pentru mine a fost o seară memorabilă, la drept vorbind, pentru că am debutat ca voce pe scena clubului, răcnind cu bravura disperării ceva versuri ale unui cântec altfel frumos.

Hehe, cum ar veni.

Îmi pare rău pentru cei care vor mai merge la petreceri împreună cu mine, dar mi s-a părut încurajator că n-a fugit nimeni din club în timpul derapajului meu vocal, ca atare cred c-o să repet experienţa. Oricum, minunată invenţie – cică se cheamă karaoke.

Poze de la chef pe Facebook şi pe Google +, dacă aveţi cont.

Apropo – trupa True Band este foarte bună – o notă specială pentru tobarul Vali Isăroiu şi pentru chitaristul Karcsi Boer (ale lui sunt mâinile din imaginea de mai sus).

Au mai scris:

Cristi Manafu (A fost si Bloggers’ Secret Santa Party 2011)
Florin Grozea (OFFLINE: Secret Santa – petrecere cu bloggeri și muzică live)
Cristi Şuţu (Bloggers Secret Santa Party)
Ionuţ Bunescu (Bloggers Secret Santa Party 2011)
Radu Dumitru (Dupa mahmureala de dupa Secret Santa Bloggers Party)
Diana Oancea (Secret Santa Party)
Emil Dragota (Bloggers’ Secret Santa Party by Vodafone)
Dragoş Şchiopu (Un Haotik, Doua petreceri)
Stefan Rosioara (Cum a fost la Bloggers Secret Santa Party)
Ana Matei (Bloggers’ Secret Santa Party)
Auras Mihai (Am gasit solutia pentru puzzle-ul ciudat de la Bloggers’ Secret Santa Party)
Andrei Ardeleanu (Bloggers’ Secret Santa Party)
Ionela Năstase (Secret Santa Party)

Altele asemenea pe Amar de Zi

Complotul tingirilor

Vlad Petreanu — Wed, 14 Dec 2011 06:40:01 +0000

E ceva suspect cu promoţiile astea la tigăi. De juma’ de an, deja, surplusul industriei globale de tingiri refulează prin supermarketurile româneşti. Se bate prostimea pe oale, ceva de speriat, îşi smulg rumînii ţucalele din gheare printre galantare, se bat în ulcele de numa-numa.

De unde deficitul ăsta familial de recipiente, n-am idee. Ce-i cu atâta specializare în bucătării deodată pe capul românului îmi e de neînţeles. Câte feluri găteşte omu’n ţara asta pe vreme de sărăcie, de are nevoie de camioane de oloaie-n cămări? Şi ce cămări au oamenii ăştia ca să depoziteze atâta tablă extrudată?

Cu atâta metal prin debarale şi sufragerii, o să provocăm aberaţii ale câmpului magnetic prin cartiere, vă zic. O să cadă avioane confuze pe acoperişuri – şi din tabla lor se vor face alte tigăi pentru alte promoţii din alte magazine, unde se vor muşca de gâţi, cu protezele lor sudate de gingii, aceiaşi bătrânei feroce.

Cred că, de fapt, tingirile astea eliberează microcipuri în jumări la prima prăjeală. Le-nghite omu’ şi pac! îl controlează guvernul la cap. Sau, na, măcar încearcă, pentru că de unde nu e, nici guvernul n-are ce cere…