Amar de Zi » pub

Ziua Siguranţei pe Internet

Vlad Petreanu — Tue, 07 Feb 2012 12:22:42 +0000

Pe 7 februarie este Ziua Sigurantei pe Internet (parte a programului Safer Internet Plus, promovat de Comisia Europeană). Despre siguranţa pe internet se discută doar accidental în media românească – şi atunci, cel mult pentru a difuza câteva ştiri despre o nouă tentativă de phishing.

Ah, da, a mai fost şi lunga poveste a spargerii contului de mail al Elodiei de către Cioacă. Internet à la roumaine.

Ziua Siguranţei pe Internet ar trebui să atragă atenţia asupra unui alt fenomen, mult mai periculos, mai insidios şi mai tăcut decât suferinţele vedetelor cu mailul spart. Vorbesc despre siguranţa copiilor în lumea virtuală.

Deja de 6 ani, în Uniune se desfăşoară o anchetă pan-europeană, cu anchete anuale, în urma cărora se publică, în fiecare toamnă, un amplu studiu privind siguranţa minorilor pe internet. Studiul se intitulează EU Kids online, şi ultimul raport a fost dat publicităţii în septembrie anul trecut (îl puteţi găsi aici, alături de alte date deosebit de interesante din acelaşi domeniu). România este parte a anchetei. Câteva constatări:

Pe baza datelor obţinute, ţările europene au fost clasificate în 4 mari grupe, în funcţie de riscurile cu care se confruntă copiii pe internet. România este în grupa cea mai proastă, cea definită ca “utilizare intensă, risc mare”.

Gradul de adoptare a internetului printre copii este în creştere rapidă. Deja, în medie, copiii şi adolescenţii utilizează internetul, zilnic, mai mult ca adulţii. Copiii între 9-16 ani folosesc internetul 88 de minute pe zi. În acest segment, adolescenţii de 15-16 ani folosesc internetul şi mai intens, 118 minute zilnic.

Internetul este accesat din ce în ce mai mult în intimitate – 49% dintre respondenţi spun că surfează din dormitor, de exemplu – ceea ce reduce posibilitatea controlului parental.

Copiii din România sunt în partea superioară a clasamentului în privinţa interacţiunii on-line cu persoane necunoscute, iar asta cuprinde nu doar conversaţii pe messenger, ci şi gesturi concrete: 13% dintre copiii români s-au dus cel puţin o dată la o întâlnire cu o persoană pe care au cunoscut-o pe internet. Asta ar trebui realmente să dea de gândit părinţilor. În rest, media europeană spune că 14% au trimis fotografii sau clipuri video personale unor persoane pe care le ştiau doar din mediul on-line.

Pe unde ajung copiii când surfează? 12% pe site-uri rasiste sau xenofobe; 10% pe site-uri “pro-anorexice”. 7% pe site-uri care promovează auto-mutilarea; 7% pe forumuri unde se discută despre droguri; 5% pe site-uri “despre sinucidere”. În total, mai mult de unul din cinci copii au fost expuşi uni gen de conţinut negativ din cele descrise mai înainte.

În acest context, aş vrea să salut campania declanşată de Cosmote pentru promovarea unui internet mai sigur. Grupul Cosmote a urcat pe net o broşură din care părinţii pot afla mai multe despre riscurile la care se expun copiii lor când utilizează internetul – şi, de asemenea, pot primi sugestii şi sfaturi despre ce pot face pentru a-şi feri copiii de pericole on-line. Găsiţi acest site aici.

În plus, anul acesta, al patrulea de când finanţează programe de educare în problema siguranţei pe internet, Cosmote va distribui 60.000 de exemplare ale broşurii „Cum să-ţi protejezi copiii de pericolele internetului” în magazinele COSMOTE şi Germanos, şi vor fi de asemenea distribuite în şcolile din 13 oraşe şi la varii evenimente.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Plăţile on-line se fac la alt ghişeu (II)

Vlad Petreanu — Mon, 06 Feb 2012 06:43:52 +0000

(prima parte acestui articol a apărut vineri)

De plătit, mi-am plătit impozitele cu cardul, când am ajuns la ghişeu – de fapt, chiar cu două carduri, unul ca persoană juridică, altul ca persoană fizică (îmi plac de mor caracterizările astea, mă fac să-mi imaginez un stat înciudat că încă n-a găsit o cale de a mă taxa şi pe alte genuri de persoană, sufletească sau eterică sau mai ştiu eu ce). Doamna chiar mi-a zâmbit (poate că şi răspunsul la întrebarea “nu sunteţi de la televizor?” a avut o contribuţie la asta, nu ştiu) şi totul a mers strună, banal ca la orice altă cumpărătură – a vârât cardul în cititor, am tastat pin-ul, mi-a dat chitanţa şi cu asta basta.

Am mai spus-o – ne obişnuim imediat cu progresul. Gestul acesta atât de comun, al plăţii cu o bucăţică de plastic, era de neimaginat în direcţiile de taxe şi impozite până în urmă cu câţiva ani. Mergeai cu sacoşica la subraţ sau cu portofelul umflat, ascuns prin al şaselea buzunar din stratul cel mai adânc de haine, temător ca nu carecumva să-ţi dea cineva în cap şi să te jefuiască de ceva ce oricum urma să-ţi ia statul. Cum ar veni, ţi-era frică de tâlhari în drumul spre hoţi. Paradoxurile vieţii de cetăţean în România.

Pe la jumătatea anului trecut, Money.ro a descoperit că plata cu cardul, prin POS, era acceptată în 129 de primării din ţară. Nu sună rău, dar numai până când pui cifra în context: sunt aproximativ 3.000 de localităţi în România. Aşadar, ceva mai puţin de 5% din primării acceptă plata la POS.

Gândiţi-vă ce pagubă provoacă economiei 100 de mii de oameni care, cel puţin o zi pe an, îşi iau liber de la serviciu şi umblă pe drumuri, de colo-colo, ca să-şi plătească taxele – şi asta doar în sectorul 3.

Acum întrebaţi-vă în câte magazine nu se primesc carduri, sau în câte cârciumi, sau în câte firme de orice alt gen nu este acceptată această modalitate comună de plată. Diferenţa vă dă măsura înapoierii statului şi a uriaşei sale ineficienţe.

Dar, în fine, după cum ziceam vineri, nu-i mare şmecherie să poţi plăti “sigur şi elegant” la POS dacă e nevoie să stai înainte cu orele la coadă. Civilizat ar fi să poţi plăti taxe şi impozite prin internet, liniştit, de unde vrei. Iar asta ne aduce la mai vechiul nostru client, Ministerul Comunicaţiilor şi marele său proiect – Ghiseul punct ro.

Ministerul anunţă periodic noi şi formidabile evoluţii în funcţionarea portalului. Acum, rulează pe site o laudă animată: “Începând cu data de 30 martie 2011 până în prezent s-au efectuat 6 094 de plati prin SEAP – Ghişeul.ro, in valoare de 1 077 869.95 lei, iar conform statisticilor, site-ul www.ghiseul.ro a fost accesat de un număr de 116 270 vizitatori unici”.

Asta este o medie de 372 de persoane pe zi. Cifra este neplăcut de mică fie şi pentru un blog de la categoria speranţe, darămite pentru un sistem naţional, în care s-au băgat milioane de euro şi care este destinat unei populaţii de contribuabili de cel puţin 15 milioane de persoane.

Experienţa mea cu ghiseul.ro a început joi dimineaţă, pe la 9, încercând să mă lămuresc dacă puteam plăti sau nu on-line taxele din sectorul 3. Există pe site invitaţia să verifici dacă “primăria ta” este înrolată în sistem – dar, ca pe vremuri, când n-aveai nici o şansă să descoperi în ce colegiu electoral eşti şi pe cine ai de votat, şi acum verificarea înseamnă să parcurgi cu degetul o listă de instituţii. Deocamdată merge, pentru că nu-s decât câteva înscrise, dar când vor fi 3.000, cum mai poţi găsi ce cauţi? Mai simplu, culmea, e să foloseşti o aplicaţie de căutare pe harta României făcută de VISA pentru nu ştiu ce promoţie (eu aşa am găsit sectorul 3 pe listă), însă VISA nu e o instituţie publică, şi site-ul lor va sta sus doar cât va considera firma că e necesar (oricum, asta iar spune ceva despre nesimţirea statului, care nu e în stare să pună la punct un sistem de căutare simplu şi eficient, deşi încasează miliarde de lei, în schimb fac asta, fără atâta fasoneală, firme private, care trăiesc doar din comisioanele serviciilor oferite).

Primăria Sectorului 3 din Bucureşti figura ca “înrolată”, joi dimineaţă – una dintre cele 3 primării din cele 6 de sector din Capitală. Doar că, pentru a plăti, îmi trebuiau un user şi o parolă, potrivit instrucţiunilor de pe site: “Daca ai primit de la primaria in raza careia ai domiciliul un plic continand numele de utilizator si parola pentru acest sistem te poti autentifica aici.”

Păi, n-am primit.

Carevasăzică, înrolarea primăriei e una, utilizarea sistemului de către cetăţean e alta.

M-am pus pe telefoane. La Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL3) mi-a răspun domnişoara aceea care mi-a spus că “se aşteaptă comunicatul de presă”, chestie care m-a făcut să sun la biroul de presă al Primăriei, după care m-a sunat înapoi unul dintre şefii de la DITL3.

“Ne-aţi luat-o un pic înainte”, a zis omul, “tocmai voiam să anunţăm că de luni se poate folosi ghiseul.ro”. Aha, am zis eu. Dar de ce apare primăria pe ghiseul punct ro şi sistemul nu e funcţional? “Păi am mai făcut noi nişte probe”. Ok, fie. Şi cum pot plăti? “Vă trebuie credenţialele, adică user şi parolă, pe care le puteţi lua de la noi, veniţi, completaţi o cerere şi le primiţi”. Păi nu le puteţi trimite prin poştă? “Păi nu, că-s precum PIN-ul de card, date confidenţiale, trebuie să le luaţi personal”.

Lucrurile au o anume logică. Fireşte că e neplăcut că trebuie să mai umbli printre ghişee după alte documente, dar măcar asta-ţi economiseşte o grămadă de timp în viitor (cred c-o să mă duc săptămâna asta după “credenţiale”, vă povestesc dup-aia ce şi cum).

Încă nişte date, tot pentru context, ca să înţelegem dimensiunea pieţei, ca să zic aşa. Numai în sectorul 3 sunt puţin peste 100.000 de contribuabili care deţin carduri şi pot folosi ghiseul.ro (adică aproape jumătate din totalul plătitorilor de taxe şi impozite înregistraţi la primărie).

Gândiţi-vă ce pagubă provoacă economiei 100 de mii de oameni care, cel puţin o zi pe an (deşi cred că mai multe), îşi iau liber de la serviciu şi umblă pe drumuri, de colo-colo, ca să-şi plătească taxele – şi asta doar în sectorul 3! Chiar şi numai pentru asta, statul ar trebui să se zvârcolească-n chinurile creaţiei de idei ca să simplifice plata taxelor.

Cât despre “comunicatul de presă” pe care-l aştepta DITL3, după ce mi-au explicat că informaţia va fi făcută publică luni, cei de la primărie s-au gândit că poate n-ar fi rău să se grăbească niţel, aşa că l-au dat vineri.

Tot e bine, cât mergem înainte – dar, vorba aia, ne mişcăm şi noi mai cu talent?

În fine – iar asta e o idee care mi-a venit în timp ce mă gândeam la o încheiere care să pună un pic de presiune pe birocraţia românească – eu zic că am putea să scriem la Ministerul Comunicaţiilor şi celor care se ocupă de ghiseul.ro şi, fireşte, primăriei de care aparţine fiecare, cerând ca sistemul de plată on-line, cu cardul, să fie (naibii!) implementat mai repede.

Iată câteva adrese de mail: la Minister, ministrului Valerian Vreme, direct (deşi nu cred că ştie cum se deschide un e-mail): office@mcsi.ro şi, pentru siguranţă, şi la biroul de informare publică, la media@mcsi.ro. Iar la Ghiseul.ro, o adresă de mail cum nu se poate mai nimerită: parereamea@ghiseul.ro, care vine sub îndemnul lăudabil “părerea ta contează!”

Iar eu mi-aş scrie mailul aşa:

“Stimată doamnă/stimat domn,
Vă scriu în calitate de contribuabil român, domiciliat în localitatea Cutăreasa.
Aş dori, stimată doamnă/stimat domn, să aveţi amabilitatea de a grăbi implementarea sistemului de plată a taxelor şi impozitelor cu cardul, on-line, prin intermediul portalului ghiseul.ro, şi pentru localitatea mea de domiciliu, astfel încât să pot rămâne un cetăţean onest, cinstit şi bun-platnic al obligaţiilor mele fiscale fără să fie nevoie să mă şi umilesc pe la cozi şi ghişee pentru asta.
Aştept cu deosebită speranţă răspunsul dvs. şi vestea că v-aţi făcut, în sfârşit!, treaba pentru care vă plătesc,
O zi bună,
Cutărescu“

Fraţilor, luaţi cu copy şi paste şi trimiteţi, că până nu ţipăm nu ne bagă nimeni în seamă, să ştiţi.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Plăţile on-line se fac la alt ghişeu (I)

Vlad Petreanu — Fri, 03 Feb 2012 06:45:44 +0000

Joi dimineaţă, la Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 3, vreo 30 de contribuabili se-nghesuie la plata dărilor. Coada s-a aranjat ca un cârnat îndoit, pe lângă pereţii holului, ţintind spre cele două ghişee, şi cu o întrerupere în dreptul uşii, care dă direct în stradă. Afară e viscol şi-s minus 13 grade, aşa că orice nou-venit e primit cu mormăieli nemulţumite când intră, pentru că, fără excepţie, fiecărui nou venit îi cade falca-n prag când vede ce omor e înăuntru, iar asta înseamnă că uşa rămâne deschisă-n şuierul furtunii de-afară mai mult decât ar fi nevoie.

Pe jos, o mâzgă neagră, prin care târşâielile tălpilor de contribuabili despică dâre cu viaţă scurtă. Se pleoscăie lipicios la fiecare pas, iar încăperea este umplută de sunetul acestei clefăieli neîntrerupte, pentru că cei 30 de contribuabili tropăie, nervoşi, pe loc.

În scena aceasta, în care un bătrân îşi foloseşte batista să cureţe de jeg somaţiile pe care i le-a trimis statul, stă, esenţializată, întreaga umilinţă a zeci de ani de dispreţ al statului faţă de contribuabil

Se aşteaptă până la o oră ca să-ţi plăteşti dările către stat. Din flegma gloduroasă de pe jos şi din hainele umede ale contribuabililor se ridică un aer jilav, o umezeală rece, ostilă, în care se amestecă respiraţii, transpiraţii şi duhori cu trecut suspect. Se aruncă priviri bovine, chinuite de plictis, de jur împrejur. Pereţii-s plini de avertismente şi interdicţii fără explicaţie – nu se primeşte nu ştiu ce fără alt nu ştiu ce, nu se semnează aia fără cealaltă, se plăteşte numai dacă ai cutare şi cutare.

Un plesnet întrerupe murmurul. Unui bătrân i-a căzut dosarul. Aripile acestuia s-au desfăcut, iar hârtiile absorb mâzga. O clipă de stupoare în jur, cât oamenii ezită care să intervină primul. Bătrânul încă n-a văzut. “Unchiule!”, îl face atent, în sfârşit, cineva. Bătrânul ridică dosarul, inutil de iute. Dintre file picură acum un sos întunecat, lăsând dâre pe pagini, creponându-le şi lipindu-le între ele. Omul aşează dosarul pe o masă, oftează, apoi scoate o cârpă şi se apucă, meticulos, să şteargă pagină cu pagină, rând cu rând, metodic, penibil, umilitor.

În scena aceasta, în care un bătrân îşi foloseşte batista să cureţe de jeg somaţiile pe care i le-a trimis statul, stă, esenţializată, întreaga umilinţă a zeci de ani de dispreţ al statului faţă de contribuabil, adus pe viscol la plata taxelor, ţinut în mizerie la cozi, trimis de colo-colo, avertizat pentru nimic, pedepsit pentru orice.

În spatele lui, mă apropii de ghişee.

Ghişeele sunt plasate potrivit regulii de fier a plasării ghişeelor din orice serviciu public din această ţară. Sunt nişte dreptunghiuri mici, cât să vâri capul, dacă vrei, dar să te opreşti în umeri, ceea ce este o precizare non-verbală că poţi ţipa, n-ai decât, la funcţionarele dinăuntru, dar nu poţi intra peste ele; eşti un câine al cărui lanţ a fost măsurat demult şi care nu va putea niciodată să-i muşte pe cei care l-au măsurat.

Dreptunghiurile prin care poţi privi, rugător, la lumea birocraţiei de stat sunt plasate la un soi de semi-înălţime chinuitoare. Dacă stai drept nu poţi comunica. Dacă te apleci, trebuie s-o faci la un unghi precis conceput ca să rămâi în dezechilibru, cât să nu faci o hernie de disc, dar cât să te gândeşti atent la ea, cât să fie nevoie să te sprijini cu o mână, dar suficient cât să-ţi rămână cealaltă liberă, ca să dai banii.

Deasupra unuia dintre ghişee, un anunţ imprimat pe o foaie A4 te avertizează, confuz: “vă rugăm să anunţaţi plata cu cardul”. De fapt, textul e scris cu majuscule, subliniat, iar expresia de politeţe este marcată cu trei semne de exclamare, imperativ, aşa: “VA RUGAM!!! SA ANUNTATI PLATA CU CARDUL“, ceea ce dă un oarecare ton de isterie rugăminţii.

Pe cine să anunţi? Şi când? Şi de ce să anunţi? Cum, oare? Trebuie să faci o cerere sau e suficient să te bagi peste rând?

- Aş dori să anunţ că vreau să plătesc cu cardul – îndrăznesc o interacţiune.
- Staţi la coadă – mi se răspunde.
- Sigur, numai voiam să anunţ, că aşa scrie deasupra.
- Mă anunţaţi când plătiţi, nu acuma.

Lumea, care a urmărit din plictiseală întreg dialogul, schimbă priviri nedumerite. Dacă trebuie să anunţi abia când e de plătit, atunci la ce bun să ţi se ceară să anunţi? Nu-i firesc că atunci când spui că plăteşti cu cardul, de fapt şi faci anunţul? Doar nu poţi plăti cu cardul fără să anunţi – şi, în acest caz, ce rost mai are să ţi se ceară să anunţi înainte de a plăti?

Suprarealist.

Lângă, o reclamă: “Plăteşte cu cardul! COMISION ZERO * comod şi rapid * mai sigur * mai elegant”. Reclama e nu doar suprarealistă, ci şi ironică, în acelaşi timp. Fireşte că-i elegant şi fireşte că-i comod să plăteşti cu cardul, dar numai dacă o faci on-line, nu dacă eşti adus la cozi şi aplecat pe la ghişee.

Cu aproape doi ani în urmă, în România a fost lansat, cu multe cărămizi în piept, sistemul naţional de plată a taxelor şi impozitelor prin internet. Botezat Ghiseul punct ro, portalul trebuia să fie gata încă din ianuarie anul trecut, iar înrolarea tuturor primăriilor din ţară să se fi terminat până în vară.

În 5 ianuarie anul trecut, la o şedinţă de Guvern, preşedintele Băsescu l-a ameninţat, mai în glumă, mai în serios pe ministrul Comunicaţiilor că-i “taie cardul” dacă nu pune în funcţiune sistemul până în martie.

Ştiţi care e sloganul portalului? “Plăteşti de oriunde, fără nici un stres!”

Exact ce-mi doresc, ştiţi? Să fiu un contribuabil onest fără să mă şi umilesc pentru asta. Să pot plăti taxele civilizat, de acasă, aşa cum pot comanda o pizza de acasă, folosindu-mi laptopul şi conexiunea la net şi cardul meu de debit cu cip, aşa cum se întâmplă peste tot în lumea reală, unde cel care cel care are banii este, mai înainte de orice, respectat şi tratat cu politeţe şi deferenţă.

Ghiseul.ro funcţionează la parametri abia simbolici azi, cu mult după depăşirea oricărui termen rezonabil. Doar o mână de primării s-au înscris în sistem şi nu e clar dacă plata taxelor se şi poate face în cazul fiecăreia. Nu de alta, dar joi dimineaţă, de exemplu, înainte să plec la Direcţia de Taxe, am verificat pe ghiseul.ro dacă Primăria Sectorului 3 era înrolată.

Ei bine, da, era înrolată, dar sistemul nu era funcţional.

Când am sunat pentru lămuriri, m-a lămurit buştean o domnişoară: “încă nu merge, dar o să-i dăm drumul în curând. Aşteptăm un comunicat de presă”.

Despre ce comunicat de presă e vorba, aflaţi în episodul doi al acestui material, care va apărea luni dimineaţă.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Creaţi-vă propria reţea wi-fi – şi oferiţi-o amicilor

Vlad Petreanu — Tue, 31 Jan 2012 13:05:36 +0000

“Să nu ne ascundem după deget: cel puţin o dată în viaţă am invidiat pe cineva pentru un obiect nemaivăzut, sau rar, sau de neobţinut.

Nu vă gândiţi neapărat la cine ştie ce piese de super-lux sau hiper-tehnologie. Obiect de invidie poate fi şi o minge nouă de baschet, din piele, când eşti un adolescent ce n-a văzut mingi de baschet din piele decât în fotografiile pe zinc din Gazeta Sporturilor a anilor ’80.

Ştiţi de ce-i urâm pe cei pe care-i invidiem pentru obiectele lor nemaivăzute, rare sau de neobţinut? Pentru că nu le împart – şi pentru că ne temem, noi, băieţii, că o să ne aspire toate colegele cu găselniţa aia strălucitoare.

Ştiţi de ce îi invidiem pe cei pe care-i urâm pentru gadgeturile lor? Pentru că, înainte de a deveni comune, gadgeturile sunt dovezi palpabile ale geniului uman, probe de progres tehnologic, care sunt în posesia altora. Sunt talismane care vestesc noi ere, în care vrem să fim şi noi. Sunt magice, şi fiecare dintre noi ne dorim, în secret, să fim un pic magicieni.

Ştiţi ce-i de făcut dacă ai un gadget pe care vrei să-l arăţi amicilor, dar nu vrei să te urască pentru că-l ai?

Trebuie să-l împarţi cu ei. În adolescenţă, vecinul cu mingea nouă de baschet din piele s-a transformat dintr-un duşman de moarte într-un nou prieten printr-o simplă pasă.

Lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Principiile rămân aceleaşi. Împarte, oferă, dăruieşte şi vei fi primit în cercul prietenilor.

Şi, pentru că noua frontieră a magiei tehnologice e împinsă, zi de zi, undeva prin măruntaiele virtuale ale Internetului, pasele sunt acum cu biţi şi octeţi. Acum, poţi scoate din buzunar un gadget prin care poţi să împarţi, să oferi, să dăruieşti: un router portabil care livrează 5 conexiuni wi-fi la internet. Acest router wireless Wi-Fi ultra-portabil permite dispozitivelor mobile care suportă conectivitate Wi-Fi (fie el smartphone, tableta sau laptop), să se conecteze prin Wi-Fi la internet, cu viteze de descărcare de până la 21.6 Mbps şi viteze de încărcare de până la 5.76 Mbps. Modemul Connect MF60 are o autonomie de aproape patru ore (pentru utilizare intensivă, transfer de date permanent), însă bateria asigură un timp de aşteptare de până la 100 de ore.
Connect MF60 este disponibil în toate magazinele COSMOTE şi Germanos la preţul de 29 de lei (TVA inclus), împreună cu abonamentul COSMOTE XL pe doi ani. Cu acest abonament, utilizatorii beneficiază de un trafic inclus de 25 GB/lună şi acces internet de mare viteză de până la 21.6 Mbps.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Începe Nokia blogging school for teens

Vlad Petreanu — Thu, 19 Jan 2012 11:40:10 +0000

De sâmbăta aceasta începe în Bucureşti, la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, un proiect pilot de training pentru wannabe teen bloggers. Proiectul este sponsorizat de Nokia – de altfel, denumirea oficială este Nokia blogging school for teens – şi este rezultatul unei propuneri şi a eforturilor încăpăţânate ale unei vechi prietene, Crenguţa Roşu de la DC Communication.

Au fost selectaţi 20 de elevi cărora Victor Kapra şi cu mine le vom oferi workshopuri despre blogging în următoarele două luni. Puştii vor învăţa – sperăm – o grămadă de lucruri pe care alţii le-au aflat lovindu-se cu capul de pragurile de sus ale acestui mediu. Va urma, apoi, o perioadă de mentorat pentru participanţii la această ediţie pilot.

Proiectul se va încheia cu o mică ceremonie de premiere a celui mai activ şi creativ blogger cu un telefon Nokia N9.

De-a lungul celor 8 module alţi bloggeri vor veni să împărtăşească din experienţa lor în sesiuni de Q&A – printre ei Manafu, Bobby Voicu, Cristi Lupşa, Cristina Bazavan, Alex Negrea.

O să vă spun cum merge treaba în următoarele săptămâni – şi, mai mult ca sigur, o să vă invit să-i vizitaţi pe ucenici la noile adrese, ca să le daţi sfaturi sau să-i trollaţi, după cum vă e sufletul – nu de alta, dar viaţa e dură în web 2.0

Altele asemenea pe Amar de Zi

Romtelecom: schimbarea

Vlad Petreanu — Thu, 22 Dec 2011 06:45:58 +0000

Cu vreo nouă luni înainte de anul 2000, aflat cu o bursă în ţara celor bravi, în care orice e posibil, priveam cu veneraţie într-o după-aimază cum gazda mea, un tânăr broker din Minneapolis, lua la mişto compania de telefonie fixă la care tocmai renunţase.

Sunase cineva să-ntrebe de ce îi abandonează şi Peter răspundea în doi peri chestionarului corporatist ce-i era recitat de la celălalt capăt. E o cruzime să încurci omul de la call-center (n-are nici o vină), dar o cruzime necesară, uneori, ca să te mai răcoreşti când scapi de un furnizor neplăcut.

- Dar de ce, de ce aţi renunţat, insista vocea subţire de la celălalt capăt, până când Peter, plictisit, i-a închis toate curiozităţile: uite d-aia, pentru că pot. Şi nu mă mai sunaţi, că vă dau şi în judecată.

America, fără îndoială. Acasă, altă lume.

Acum 11 ani, ideea că ai fi putut scăpa de singurul operator de telefonie fixă din România era cam ca planurile de colonizare a planetei Marte cu o rachetă construită în beci, dintr-o stropitoare şi butelia lui tataie. Nu exista alternativă la Romtelecom. Privatizată la vremea respectivă de mai puţin de un an, compania de telefonie fixă a României, moştenită de la republica socialistă, păstra încă, neclintit, întregul dispreţ faţă de clienţii captivi – sfintele moaşte ale ineficienţei, obrăzniciei şi nepăsării din proprietatea de stat.

Să fi schimbat Romtelecom cu altceva era încă imposibil – şi un vis fierbinte. O! cât mi-aş fi dorit să pot răspunde şi eu, ca Peter, vreunui umil slujbaş al firmei, îngrijorat că-mi reziliez abonamentul – uite d-aia o fac, pentru că pot, şi pentru c-o meritaţi, cu vârf şi-ndesat!

Dar acum, după mai bine de 10 ani, sunt în continuare client Romtelecom – şi încă unul foarte mulţumit. Compania s-a schimbat înainte să apuc eu s-o schimb – sau, cine ştie, tocmai pentru că eu şi alte câteva milioane de abonaţi ne doream s-o schimbăm, la propriu şi la figurat.

Am în continuare linia de fix de la ei, şi merge brici – s-a întrerupt o singură dată, în atâţia ani, când un grup discret de colecţionari au subtilizat un cablu subteran, într-o noapte.

Am internet de la ei, şi zbârnâie – am început cu o lăţime de bandă modestă, pe modem, dar ea a tot crescut, fără să fi cerut eu în mod special îmbunătăţirea serviciilor. Pur şi simplu, m-a mai sunat din când în când câte cineva, întrebându-mă dacă am ceva împotrivă să-mi crească viteza de internet în aceiaşi bani.

Periodic, mă mai caută câte un angajat de la ei şi mă-ntreabă dacă n-aş vrea să-ncerc şi IPTV de la Romtelecom – “e viitorul, dl. Petreanu” – şi eu zic poate, dar poate că mai întâi ar trebui să-mi iau şi eu un televizor din prezent, nu din alte ere.

Şi ştiţi ce e aproape năucitor când compari compania de azi cu cea de acum un deceniu? Faptul că, dacă ai vreo problemă, sau vreo nedumerire, sau vreo reclamaţie, poţi s-o semnalezi pe Twitter şi ţi se şi răspunde. Twitter? Pentru firma de telefonie care nu răspundea la propriile telefoane cu săptămânile?

Incredibilă transformare în bine pentru o companie care era în topul neîncrederii populaţiei cu numai un deceniu în urmă.

Şi cel mai bun lucru este că Romtelecom te roagă, acum, să-i devii client.

Ultima ofertă a Romtelecom include, pentru numai 59 de lei lunar, până la 61 de canale tv prin Dolce, internet prin Clicknet Power, până la 100 Mbs, telefonie Voce Zero (plăteşti doar cât vorbeşti) şi două gratuităţi – un telefon fără fir şi un router wireless.

Oferta – denumită “Pachetul Anului” – mai e valabilă până la 31 ianuarie 2012. Mai mult, cine comandă online intră într-un concurs cu peste 1.000 de premii oferite de Romtelecom şi TV Paprika.

****

În 1992, reporter de ziar, am publicat un articol despre cea mai veche cerere de telefon din Braşov. Era acolo o familie care aştepta din 1967.

De dinainte de a mă fi născut eu.

E o chestie, să vezi cum Romtelecom oferă acum bonusuri şi cadouri pentru a te face client.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Cosmote organizează un flashmob pentru a spune “Sărbători fericite!”

Vlad Petreanu — Tue, 20 Dec 2011 20:34:49 +0000

Sunt fan flashmoburi. Mi se pare că-s unul din cele mai haioase moduri în care poţi transforma în acţiune imediată comunicarea modernă, fie prin sms, fie pe Twitter sau FB sau în ce alt mediu vreţi. Aparent, primul flashmob (în sensul actual al cuvântului) s-a produs în iunie 2003 în New York, ca o manifestare împotriva conformismului. Ideea a prins şi a fost ulterior imitată, declinată şi transformată în multe feluri.

Iată unul dintre ele, întâmplat luni seară în Bucureşti:

Cosmote a ales să ureze “Sărbători Fericite” bucureştenilor printr-un flashmob cu colinde în Sun Plaza. S-au adunat vreo 20-30 de bloggeri care au cântat (cu mult curaj şi însufleţire, să nu fim mai răi de-atât) colinde cumpărătorilor osteniţi de-atâta alergătură prin magazine. Anca Duma, Daniela Matei şi Ionuţ Tecuceanu au fost vocile clare ale momentului. Pe Twitter, evenimentul a strâns mesaje sub hashtagul #flashmobculer.

Ok, sigur că n-a fost un flashmob în sensul propriu – dar cred că gestul unei mari companii de a oferi un happening cu mesaj pozitiv trecătorilor trebuie salutat, dincolo de nuanţele semantice.

Altele asemenea pe Amar de Zi

Orange dă internet gratuit la metrou

Vlad Petreanu — Mon, 12 Dec 2011 06:45:56 +0000

600 de mii de bucureşteni folosesc zilnic metroul. Mare plictiseală pentru cei care n-au construcţie de scriitor. Să observi întruna restul companionilor de călătorie nu-i chiar o fericire, mai ales când observarea e impusă, olfactiv, tactil, auditiv.

Pentru cei care visează evadări din rutină, Orange oferă internet gratuit prin 3G, 3G+ sau EDGE în toată reţeaua metroului bucureştean – şi în staţii şi în tuneluri. Mulţi clienţi Orange ştiu asta deja – numai în noiembrie s-au înregistrat 81.500 de clienţi ai serviciului, care au făcut trafic de 723.000 MB, cu 38% mai mult decât de obicei. Pentru restul zecilor de mii care încă n-au aflat, iaca, există acest articol

Încă ceva.

În staţia Unirii 2, în capătul dinspre Timpuri Noi, e un perete interactiv. S-ar putea să vă amuze. Sunt câţiva senzori plasaţi deasupra scaunelor şi, când te aşezi, se activează o serie de mesaje pe ecranele din perete. Vineri s-au strâns acolo câţiva bloggeri, oameni de creaţie şi şefi de la Orange ca să se joace un pic cu găselniţa. A fost simpatic să-l vezi pe Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer la Orange, mutându-se de pe un scaun pe altul ca să activeze mesajele:

Cine scrie mesajele? Păi… clienţii, cum ar veni – oricine poate lăsa un mesaj pe pagina de Facebook Orange, dacă vrea. Unele vor ajunge pe peretele de la Unirii 2.

Orange oferă intenet gratis la metrou până la sfârşitul anului.