Textul începuse, iniţial, ca un răspuns la comentariul amicului meu Odojak, dar m-am lungit şi am decis să-l transform în postare de sine stătătoare:

Tavi, eu nu zic că Iliescu şi Năstase sunt vinovaţi ptr ce se petrece acum. Doar sugerez

Lăsând gluma la o parte, iată ce vreau să zic: aşa cum e definită de Constituţie, procedura declanşării anticipatelor nu e posibil de îndeplinit decât dacă toţi actorii implicaţi sunt de acord, ba chiar unii acceptă să se facă şi de râs în cursul procesului (miniştrii propuşi care se duc la mişto în Parlament la audieri să ceară învestitura, de exemplu). E nevoie, aşadar, de consens pentru schimbarea puterii – asta, “consens, măi, dragă”, îţi sună cunoscut?

Dacă oricare dintre actori consideră că are ceva de pierdut din declanşarea procesului, poate opri desfăşurarea. Ghici pe ce lume puterea e de acord cu opoziţia că e nevoie de alegeri anticipate, ca să plece unii şi să se aşeze ceilalţi.

Apropo, ştii cum se termină, teoretic, procedura? Fii atent:

“ARTICOLUL 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.”

“Poate”, deci nu e obligat. La asta mă refer când spun chichiţe procedurale redundante. Mai ţii minte povestea cu Johannis? Altă chichiţă care i-a permis preşedintelui să ignore atunci evidenţa. (Oricum, sistemul e atât de bine protejat, încât nici preşedintele, de capul lui, nu poate forţa anticipate, chiar dacă se luptă cu Guvernul 4 ani la rând pentru asta – remember Tăriceanu).

Noi ne concentrăm acum pe Băse pentru că el e în funcţie, dar, ca şi mine, şi tu ştii, dragă Tavi, că nu sunt mari diferenţe între politicieni. Alt preşedinte, pus în aceeaşi situaţie, ar reacţiona probabil la fel dacă s-ar simţi ameninţat.

Problema nu e neapărat Băse – sau, ca să nu mai zică lumea că-s băsist, da, problema e şi Băse, în primul rând, dar numai plecarea lui de la Cotroceni nu rezolvă defectul fundamental al construcţiei – şi anume, că o persoană poate lua captiv un întreg sistem politic în timp ce respectă fără greş litera legii. Asta-i grav în sistem şi despre asta nu se prea discută, pentru că, fireşte, nici opoziţia n-are interes să dea la o parte prăjiturica de pe masă taman când se pregăteşte să se aşeze în dreptul ei.

Am mari îndoieli că perversiunea asta a fost pur şi simplu scăpată în Constituţie, şi de aceea fac referire la Iliescu şi Năstase, pentru că ei sunt cele două personaje politice care au creat şi modificat legea fundamentală. Ba chiar, sunt sigur că n-ai uitat nici asta, Năstase îşi pregătise un buget generos pentru primul an de Preşedinţie (dintre cei 5, stabiliţi prin referendumul lui din 2003), motiv pentru care chicoteam prin redacţie, după ce ieşise Băse, că n-a fost pentru cine s-a pregătit.

Repet: mi se pare un mare defect, o malformaţie a sistemului nostru faptul că nu pot fi declanşate alegeri anticipate – pentru că nu se pot declanşa, ai să vezi, sunt gata să pariez cu tine asta pe o mâncăreală de vongole şi vin chilian – şi cred că e o mare ipocrizie că opoziţia face atâta gălăgie în jurul poveştii, când şi ei ştiu, la fel de bine, că astea-s doar vorbe-n vânt.

Există o singură variantă, mică-micuţă, ca să avem un scrutin înainte de termen: ca PDL să ajungă la concluzia că, dacă nu forţează urnele acum, până în toamnă riscă să-şi pulverizeze şi ultimele fărâme de sprijin electoral şi, pe cale de consecinţă, să zgrepţăne uşile la Cotroceni, explicându-i în lacrimi preşedintelui că altă cale de evitare a anihilării nu e. Iar preşedintele să se lase înduplecat.

Personal, cred că vor încerca, mai degrabă, o amplă remaniere – care nu va rezolva nimic – sau chiar şi schimbarea guvernului, ceea ce ar fi un soi de defibrilare disperată şi doar atât.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• E prea mult
• Ce urmează
• Blocajul se menţine

“Exact ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile acum ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă” – Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări privind deficitul fondului de pensii.

Corect. Aşa e. O grămadă de ticăloşi, peste tot, şi la stânga, şi la dreapta. Ba chiar şi la Cotroceni, domnule preşedinte. Vă mai amintiţi?

(difuzat la Săptămâna de Ştiri în mai 2009)

Repede, lecitină pentru dl. preşedinte (şi lămâie pentru electorat).

PS – încă o dată, cu câte miliarde de euro a depăşit bugetul de achiziţii publice pe cel al pensiilor, domnule preşedinte? A, mă scuzaţi, asta n-aţi spus-o niciodată.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Blocajul se menţine
• Stare de uluire

Un sondaj de opinie comandat de IPP arată că, “dacă mâine ar fi alegeri parlamentare”, PDL ar obţine 12% din voturi (valoare ponderată).

În acelaşi sondaj, PSD e creditat cu 40% (!), PNL cu 26%, UNPR cu 7% (!!) etc.

Poate că sondajul e o chiflă; poate că e serios. Aştept cu interes Barometrul de Opinie Publică din această toamnă, pe ei îi cred.

Totuşi, până atunci, un comentariu: valoarea de 12% intenţie de vot pentru PDL este cel mai scăzut scor înregistrat vreodată de un partid aflat la jumătatea etapei de guvernare în ultimii 20 de ani. De asemenea, cred că PDL a înregistrat cea mai abruptă scădere în doi ani de guvernare din ultimii 20 de ani – au venit de la peste 35% (după redistribuire).

În 1998, la jumătatea guvernării, CDR încă avea 29% intenţie de vot: “BUCUREŞTI, 26 nov 1998 (MEDIAFAX) – CDR continuă să conducă în topul preferinţelor electoratului, cu 29%, în timp ce principalul partid de opoziţie, PDSR, este creditat cu 26%, arată un sondaj de opinie realizat de Metro Media Transilvania, la cererea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.”

Barometrele acelui an nu diferenţiau partidele din alianţele politice. Nu ştim valori pentru PNŢCD, pentru PNL-CD etc, dar, orişicât, ţărăniştii erau percepuţi ca lideri ai Convenţiei şi principalul partide de guvernământ (din moment ce-şi numiseră premierul). De aceea, percepţia publică a fost că ei poartă, primii, răspunderea pentru prăbuşirea economică din perioada 1996-2000.

Vă reamintesc – doi ani mai târziu, în 2000, PNŢCD, încă lider al Convenţiei Democrate, n-a mai intrat în Parlament (şi cu asta s-a şi ales praful de el).

Deci 1998, cu doi ani înainte de alegeri, CDR 29%, încă lider în preferinţele electoratului.

În 2010, cu doi ani înainte de alegeri, PDL 12%, pe locul trei în preferinţele electoratului.

Ştiu eu nişte domni şi doamne care se roagă acum prin cabinete ca sondajul IPP să fie o chiflă. Nu de alta dar, vorba preşedintelui, “când o iei la vale, nimic nu te mai opreşte”.

PS – apropo, unde pot trimite factura pentru o tastatură nouă, că p-asta am stricat-o cu şiroaie de lacrimi la auzul veştii că dna Udrea ar vrea să candideze pentru Primăria Capitalei?

Lacrimi de râs, normal.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Tunguştele dlui preşedinte
• După dezbatere

Tocmai încercam să sintetizez ce ar trebui să fi învăţat, cu toţii, din campania asta nebună şi din alegerile de ieri, când Dragnea a anunţat că PSD va contesta alegerile.

Deci blocajul continuă. Am sperat că, printr-o minune, votul de ieri va lămuri lucrurile şi va impune măcar un armistiţiu, dacă nu o pace. Începutul drumului spre o reconciliere de care societatea are nevoie ca de aer.

Iar e prea devreme pentru asta – şi, paradoxal, cred că începe să fie din ce în ce mai târziu.

PS – încă ceva. Ieri, pe la 18.30, Robert Turcescu a postat pe Twitter următorul mesaj: “Asa cum ziceam: la ora 17.00 TB i-a luat fata lui MG. Nu ma intrebati procente.”

Seara, 3 din 4 sondaje (inclusiv cel comandat de RTV) l-au indicat pe Geoană câştigător. Invitat la RTV, Turcescu n-a făcut nici o referire la mesajul lui de mai devreme. Numărătoarea voturilor a arătat că Băsescu, într-adevăr, i-a luat faţa lui Geoană.

Ce ştia Robert la ora 17? De ce sondajele au dat, la 21, altceva?

(notă – acum, că s-a terminat campania, am anulat “moderarea de campanie”. Sper că s-a terminat cu postacii. Fiţi raţionali )

Altele asemenea pe Amar de Zi

• M-au ciuruit? Un fleac!
• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Okay

De câteva zile încerc să scap de uluirea asta, dar nu-mi iese, aşa că public, că poate mă eliberez.

Am citit pe blogul dlui Traian Ungureanu următorul text (nu cred că se va supăra că-l redau integral):

“Nu e timp de plîns! E clipa revoltei! Au ars a doua oară morţii Timişoarei. Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis a intrat în Timişoara, prin trădarea primarului Ciuhandu, trădătorul neuitatului Corneliu Coposu.

Au dansat pe sîngele care a scăldat Piaţa Oprei! De ajuns! Pînă aici! Lăcomia nefericiţilor care vor să înghită România a îndrăznit, astăzi, să se atingă de Timişoara. Astăzi, de 1 decembrie, ziua naţională a României!

Dragii mei prieteni, aţi văzut ce ne aşteaptă sub Geoană! Protestaţi! Oricum şi oriunde! Pe stradă, pe net, între prieteni şi mai ales PRIN VOT, PE 6 D#ECEMBRIE! Gloria Timişoarei nu se va stinge niciodată! Apăraţi democraţia! Apăraţi libertatea!”

Acuma, zic încă o dată: n-am nimic a reproşa nimănui în legătură cu opiniile sale politice, atâta timp cât sunt legale. Dacă dl. Ungureanu îl susţine pe dl. Băsescu, e chiar treaba dânsului.

Însă asemenea texte fac parte ori din categoria isteriilor staliniste, ori din cea a spasmelor fascistoide. Până de curând, dl. Ungureanu părea un om normal – vehement în exprimarea opiniilor sale, dar acesta nu e un păcat, doar o trăire – sau un stil de argumentaţie.

Că a luat-o razna, mă rog, până la urmă şi asta ar trebui să fie doar problema lui. Doar că dl. Ungureanu este unul dintre sfătuitorii de mare încredere ai preşedintelui României, consolator principal, luându-l de după umeri în momentele dificile ale acestuia.

Oare boala dlui Ungureanu se ia? Şi dacă da, cine de la cine a luat-o?

Oare aşa gândeşte şi dl. Băsescu?

Ce se întâmplă în jurul preşedintelui?

“Au dansat pe sângele Timişoarei? Au ars a doua oară morţii? Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis?” Ce dracu’ e asta?

Cum e posibil un asemenea fanatism psihotic într-o ţară civilizată, şi încă din partea unui europarlamentar, consilier de campanie al preşedintelui? Cine ar vrea să se-nsoţească cu asemenea bolnavi? Despre ce şi cum discută oamenii aceştia în întâlnirile lor? Cum privesc ei România şi ce planuri fac pentru ea?

Dincolo de turbulenţa oricărei campanii electorale, după alegeri viaţa continuă. Care e continuarea din mintea acestor oameni?

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Blocajul se menţine
• M-au ciuruit? Un fleac!

Mi se pare că e un profund “viciu de procedură” în jurământul pe Biblie de ieri seară. Momentul porneşte de la premisa că ambii candidaţi cred în Dumnezeu, că sunt creştini smeriţi şi cu frică de trăsnete atotpedepsitoare. Mai mult, jurământul pe Biblie în faţa unei audienţe de 3-4 milioane presupune că şi publicul e la fel de ortodox, pentru că, altfel, n-ar avea valoare.

Dar, dacă nu crezi, poţi jura pe orice. Poţi jura pe Biblie, pe Coran, pe Tora, pe cravata de pionier. Să moară copilaşii mei, nu? că oricum ştim că nu se-ntâmplă doar din vorbe.

Nuanţa dlui Băsescu (“n-am dat cu pumnul“) sugerează că, dintre cei doi, el crede şi are chiar şi o oarecare teamă să mintă. Da, e o juruire şmecherească (“Juri că n-ai mâncat smântâna? Jur că n-am mâncat toată smântâna”), dar arată că dl. Băsescu acceptă acest sistem de referinţă în care adevărul se stabileşte “pe cuvânt”. Sau, desigur, poate ştie că mai sunt imagini de la incident.

Că dl. Geoană a jurat fără asemenea trucuri nu demonstrează nimic – nici că el crede, nici că nu. Jurământul său e liniar – dacă e ateu, n-ar avea nici o emoţie să ţină mâna pe Biblie când minte; dacă e credincios, se explică de ce ţine mâna pe Biblie când spune adevărul.

Dl. Băsescu ne-a transmis o informaţie despre el: că nu poate minţi chiar în orice condiţii. Dl. Geoană nu ne-a dat nimic – valoarea gestului său e dată de ceva neverificabil: dacă el crede sau nu.

Câteva remarce despre restul confruntării de aseară. N-am nici o ezitare în a spune că dl. Geoană a pierdut lamentabil. Dacă ar fi fost un meci de box, ar fi trebuit să primească prosopul. A rezistat doar vreo 20 de minute, apoi a început să încaseze din ce în ce mai rău. A fost trimis la podea de câteva ori şi a fost salvat doar de gong la upercutul cu vizita nocturnă la SOV. Dl. Geoană a dansat prea mult în jurul adversarului şi a lovit moale sau aproape deloc. Dl. Băsescu a urcat mai hotărât în ring şi a spart garda adversarului de câte ori a vrut.

Bătaia pe care a încasat-o dl. Geoană nu e o surpriză – nu ştiu pe nimeni care să se fi aşteptat la altceva. Geoană nu e bun la confruntări directe. Băsescu excelează. Ce miră este cât de rău a pierdut. A şi fost ţinta unor lovituri foarte dure. “Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, a lui Emil Constantinescu, din 1996, şi “Ce blestem o fi pe poporul ăsta să aleagă între doi comunişti, dle Năstase?”, a lui Traian Băsescu, din 2004, sunt puf şi pene în comparaţie cu “V-a plăcut aseară la dl. Vântu?”

Povestea cu vizita la SOV este evident o gafă majoră a dlui Geoană, care sigur îl va ustura. Nu vreau să comentez prea mult aici, pentru că nu înţeleg o mulţime de lucruri din întâmplarea asta. Se speculează major pe marginea unei “întoarceri a armelor” de către SOV, în legătură cu arestarea lui Nicolae Popa în Indonezia. Intervenţia live a lui SOV la Realitatea, ieri seară, când a declarat că s-a întâlnit şi cu Traian Băsescu, în repetate rânduri, şi înainte şi după alegerile din 2004 complică şi mai mult lucrurile. (O notă pentru fanaticii “de ambe sexe” – dacă încă vă mai vedeţi candidatul înveşmântat în hlamidă imaculată, să ştiţi că e doar ca să ascundă jegul de dedesubt).

Cât va schimba confruntarea de aseară în opţiunile de vot e marea întrebare. Audienţa cumulată pe TVR, RTV ş A3 mi se pare uşor mai mică decât la dezbaterea precedentă, în 3, dar a fost importantă. Probabil că vreo 3 milioane de români au văzut* şi şi-au tras concluziile, dar care sunt acestea?

S-ar putea ca polarizarea extraordinară a societăţii să nu permită schimbări majore. Am urmărit atent discuţiile fierbinţi de pe Twitter, din timpul confruntării de ieri seară. N-am observat nici o convertire, într-un sens sau altul – cine a intrat cu Geoană, a rămas cu el, cine cu Băsescu, la fel. Există, aşadar, posibilitatea ca dl. Băsescu să piardă recolta victoriei de aseară din cauza pământului pârjolit din ultimii 5 ani. Vedem duminică. Traian Băsescu şi-a ciuruit adversarul, dar lumea e atât de încrâncenată, încât votanţii dlui Geoană ar putea răspunde, ridicând din umeri: “un fleac”.

Ce nu-mi doresc chiar deloc este ca, luni pe la amiază, să descoperim că ne aflăm în stuaţia câinelui care a alergat după maşină şi a prins-o. Problema nu este votul de duminică, ci continuarea acestuia.

_____________
* Later edit: Au fost mai mulţi. Petrişor Obae a făcut calculele, 4,9 milioane de telespectatori ieri seară, faţă de 4,1 milioane la dezbaterea în 3 de acum două săptămâni-

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Blocajul se menţine
• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Un scandal cu tâlc

Nu mai pot cu alegerile astea. RCS mi-a aruncat EuroNews pe la mama dracului, la capăt de bandă. În loc, a apărut un soi de producţie audio-video pe nume Taraf TV.

Ca tot omu’, am şi eu ordinea mea în canalele tv. Erau CNN, BBC World şi EuroNews, apoi Discovery, NG, Travel şi tot restul. Eu auzisem de Taraf TV, dar nu văzusem până acum. Azi, am văzut. Cu tot respectul pentru eforturile domnilor şi doamnelor de la Taraf TV, dar nu se pupă în locul ăla. Lucrurile s-au dat peste cap.

Mai mult – de fiecare dată când zapez şi dau peste Taraf TV, un domn cu mustaţă, pe care am înţeles că-l cheamă Guţă, şi o doamnă cu păr negru-galben, de-şi zice Prinţesa şi nu mai ştiu cum, îmi triluiesc că ei vor vota cu dl. Băsescu, împreună cu toată familia, după care vor bea 44 de pahare şi-şi vor face nişte grătare.

Mă rog, fiecare cu opţiunea lui politică şi culinară, dar lăsaţi-mă să înţeleg din prima când cineva-mi spune pe cine preferă în alegeri. Am priceput – dl. Guţă şi dna (sau dra) Prinţesa vor cu dl. Băsescu, dar de câte ori?

Am sunat la RCS să-ntreb ce se petrece. Doamna de la telefon m-a asigurat că EuroNews n-a fost “scos”, aşa cum cred eu, ci a primit o nouă frecvenţă – e adevărat, în partea aia nasoală a benzii, aia cu purici. Simţindu-mi dezamăgirea, doamna de la RCS m-a avertizat suplimentar:

- Da’ să ştiţi că e doar până la o anumită oră.
- Da? Şi dup-aia ce se întâmplă?
- Intră alt post.
- Ce post?
- Privaspici.
- Ce-i aia?
- Unu’, privaspici.
- Private Spice?
- Cum ziceţi dv., da.

Deci EuroNews a fost înlocuit de dl. Guţă şi de dna (sau dra) Prinţesa, şi este amputat, ca să zic aşa, de un canal porno.

Apoi mi-am mai amintit de ceva:

- Auziţi, da’ BBC World unde l-aţi dus, că nu mai e acolo?
- Ce-i ăla?
- BBC. Bî-bî-cî dublu vî-o-rî-lî-dî.
- Aha… ăsta nu mai e, mi-a răspuns doamna.
- Păcat, i-am răspuns. Poate că dl. Guţă şi dra (sau dna) Prinţesa ar fi dorit să cânte şi acolo.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi
• Blocajul se menţine
• Stare de uluire

Mai e o dezbatere de purtat pe marginea filmului: modul în care a fost publicat. Nu e o discuţie plăcută pentru jurnalişti, dar ea trebuie făcută dacă vrem să înţelegem ce este şi ce ar trebui să fie presa în România.

În fine, rămâne o dezbatere teoretică, pentru că fapta s-a produs iar presa din România rămâne departe de modelul teoretic. Totuşi:

În principiu, faptul că filmul a fost scos din seif acum n-ar fi trebuit să oprească publicarea unui astfel de subiect. Nu e treaba presei să ascundă informaţii pentru că avantajează sau dezavantajează un candidat – sau o companie, sau un grup de interese. Singura întrebare este dacă publicul are dreptul să afle informaţia respectivă – şi, în cazul de faţă, evident că da.

Presa nu este însă un automat – sau n-ar trebui să fie. Se presupune că jurnaliştii înţeleg că sunt în permanenţă expuşi tentativelor de manipulare şi că-şi iau măsuri să evite, pe cât pot, capcana aceasta. Faptul că filmul a apărut în campania electorală n-ar trebui să oprească difuzarea lui, dar ar trebui să determine un scepticism dublu din partea jurnaliştilor înaintea publicării. Se întâmplă mereu în campanii să apară dezvăluiri jenante - poate mai ţineţi minte cazul Stenogramelor PSD din 2004, apărute cu o săptămână înaintea votului Năstase/Băsescu.

Este evident că intenţia celui care a scos filmul a fost să provoace un prejudiciu unuia dintre candidaţi. Jurnaliştii trebuiau să se asigure că această intenţie nu înlocuieşte fapta reală despre care se vorbeşte – sau că intenţia se bazează pe întâmplări reale şi explicitate corect.

Cum a apărut filmul? Tot ce ştim este ce ne-a spus Alecu Racoviceanu, de la Gardianul. Ziarist vechi, cu surse multiple şi foarte puţine erori de apreciere (eu, cel puţin, nu ştiu nici una), Alecu a declarat că a obţinut filmul de la o sursă de mare încredere, care nu l-a lăsat niciodată descoperit. Alecu mai spune că e sigur de autenticitatea filmului şi precizează că e pregătit pentru un eventual proces.

Dar nu e suficient.

Problema e că Alecu a obţinut o informaţie de la o sursă şi a publicat-o ca atare, fără să mai construiască nimic în jurul ei (explic imediat ce înţeleg prin construcţie). Ca atare, înseamnă că Alecu a fost numai un vehicul, nu un jurnalist. Întâmplător, şi eu cred că filmul este autentic (poveştile cu “trucajele” sunt de tot râsul), dar asta nu scuză procedura insuficientă de verificare.

Regula nescrisă a meseriei este că, atunci când obţii o asemenea bombă, o verifici. Verificarea nu înseamnă “expertize tehnice”, cum ar crede unii, pentru că presa nu e procuratură. Verificarea înseamnă să decelezi contextul în care s-a produs incidentul – pentru că ce vedem noi este doar un mic capitol dintr-un film mai lung. Reacţia automată este să vorbeşti cu victima – cel puţin cu victima – şi să obţii mai multe amănunte, să-i înregistrezi mărturia. Apoi, e nevoie să găseşti şi să vorbeşti cu persoanele care ar fi putut vedea ce s-a întâmplat, să verifici dacă mai există înregistrări ale momentului, din alte unghiuri. Cele 3 persoane care au remarcat lovitura sunt primele care ar fi trebuit căutate; poate şi alţii. Alţi politicieni erau pe scenă, personal tehnic, organizatori – şi ei ar fi trebuit contactaţi. În fine, trebuia contactat însuşi candidatul. Aşa e firesc şi corect.

E un demers dificil – la mitingurile electorale, lângă scenă stau de obicei simpatizanţi ai candidatului; e probabil că nu vor vorbi uşor despre aşa ceva sau că vor încerca să inducă în eroare reporterul. Dar asta e meseria, nu întotdeauna ai parte de martori cooperanţi. Cât despre candidat, se prea poate să fi refuzat o discuţie, dar asta rămâne o presupunere care nu scuză absenţa demersului de a-l întreba.

Filmul în sine e un punct de pornire, nu finalul. Absenţa acestei construcţii solide în jurul lui provoacă, instinctiv, neîncredere. Publicul simte că jurnalistul a fost leneş şi a acceptat manipularea doar pe baza convingerii că “totul e în regulă”. Dar meseria asta e pe dovezi, nu pe convingeri (spune-mi ce ştii, nu ce crezi). Filmul dovedeşte lovirea unui minor, dar povestea şi contextul lipsesc. Teoretic vorbind, poate că decelarea contextului agrava sau scuza atitudinea dlui Băsescu – nici nu mă interesează. Trebuia să fie şi nu e.

De ce n-a construit Alecu în jurul subiectului? Nu cred că a încercat şi n-a reuşit. Filmul n-a fost însoţit nici măcar de datare – la început, toată lumea a crezut că e de la “locale”, nu de la prezidenţialele din 2004. Deci e foarte plauzibil că n-a existat nici un efort de documentare suplimentară pe marginea lui.

O primă variantă ar fi că sursa despre care vorbeşte nici nu există. Avanpremiera lui Dinu Patriciu sugerează aşa ceva. Filmul ar fi putut fi furnizat la pachet cu decizia de publicare imediată dinspre unul dintre patronii de presă. Dacă e aşa, persoana respectivă nu înţelege cum funcţionează de fapt presa, chiar dacă patronează o parte a ei. Forţajul lui a blocat construcţia din jurul subiectului, l-a slăbit şi a provocat multe probleme în dezbaterea ulterioară. E una din probleme fundamentale de înţelegere pentru majoritatea patronilor de presă din România – nu e o afacere ca toate celelalte, pentru că singurul ei atu este credibilitatea, în cele din urmă. Până când acel patron de presă nu va înţelege această evidenţă, vom avea mereu pierderi de credibilitate pentru presă.

O altă variantă ar fi că Alecu n-a mai avut răbdare pentru că a intenţionat să publice acum, înaintea turului al doilea. Asta e foarte rău. Poate că a fost convins că publicul trebuie să afle la ce se pretează unul dintre candidaţi înainte de a-l alege. Această variantă presupune amestecul direct şi intenţionat în campanie din partea unui ziarist. Repet – presa nu trebuie să ia decizii de publicare/nepublicare în funcţie de efectul asupra uneia dintre părţi, dar regula aceasta e valabilă şi invers – nu trebuie să publice ceva cu intenţia de a afecta una dintre părţi, doar pentru că crede că e important. Personal, nu cred că Alecu ar avea astfel de parti-pris-uri, dar, de dragul demonstraţiei, am trecut şi ipoteza asta aici.

O altă variantă este că Alecu n-a fost sigur că numai el are filmul, deşi susţine că sursa lui e de încredere. Poate că sursa lui era secundară, cine ştie, poate că sursa obţinuse la rândul ei filmul din altă parte şi poate că furnizorul iniţial ar fi putut livra şi altcuiva, văzând că nu se întâmplă nimic. Aceasta este o circumstanţă atenuantă pentru publicarea grăbită a unui subiect – ştiu, e foarte subiectiv, dar face parte din viaţă: teama că scoop-ul ar putea fi furat de competiţie. Nu mai ai timp să faci toată construcţia, te asiguri că măcar informaţia iniţială e sigură, îi dai drumul şi eşti primul. Nu e o situaţie ideală, dar se întâmplă foarte des.

În fine, nu pot fi condamnate restul redacţiilor că au preluat subiectul. Presa nu e o societate filantropică, e o haită de lupi înnebuniţi de mirosul sângelui. Aruncă-le o astfel de pradă şi dă-te repede mai în spate. Construcţia care trebuia făcută înainte de publicare s-a încropit după, cu rezultatele ştiute: vacarm, o familie înnebunită de haosul în care a fost băgată, un brouhaha din care e greu să mai înţelegi ceva.

Presa a avut ocazia de a aborda profesionit un subiect care va rămâne în istorie. A ratat-o.

Încă o dată – sunt discuţii paralele. Momentul publicării, modul precar în care a fost publicat filmul nu exclud şi nu justifică gestul odios al dlui Băsescu. Dar cred că jurnaliştii trebuie să-şi pună întrebări după această poveste şi să accepte şi răspunsurile.

Altele asemenea pe Amar de Zi

• După dezbatere
• CNA mai muşcă o dată
• Alegerile anticipate sunt imposibile, Tavi