Jos testele jignitoare de inteligență pentru directorii de școală!

Ilustrație: Pixabay

Concurs pentru ocuparea funcțiilor de director de școală în România (lui Caragiale). Din cauza guvernului-bampir de tehnocrați, care a băgat cu brutalitate ranga în rotițele bine unse ale numirilor politice, iaca, acum catindații au de concurat cu pixu-n mână, în băncuțe, ca orice alt pârlit de elev.

Nu mai e justețe pe lume, de când egalitate cu loazele?

Ce rezultă din indignarea unora dintre catindați este chiar o perfectă egalitate cu loazele.

Primesc ei, așadar, un test-grilă cu 60 de întrebări (aici, tot documentul), dintre care o bună parte sunt parcă scoase din testele de IQ pentru internauți grăbiți de cinci (hai, șase) anișori.

De pildă, candidaților li s-a cerut să indice care figură geometrică dintr-o serie de cinci este identică cu desenul-martor. Deci care dân dreapta e ca aia dân stânga, dăcât că-nvârtită:

screen-shot-2016-10-14-at-11-20-03

Ca să nu fie chiar atât de greu (haha) domnilor și doamnelor viitori directori de școală li s-a dat și element ajutător:

screen-shot-2016-10-14-at-11-21-46

Ce a zis după concurs una dintre candidate:

Eugenia Bunea, director scoala Persinari: „Da, l-am picat, de ce sa nu recunosc. Prima parte, cu rotirea acelor figuri. Nu mi-am dat seama cum sa rotesc ca sa ajung la figura care trebuia aleasa in momentul respectiv.”

O altă parte a testului – o verificare elementară a capacității de asociere de situații și idei. Adică așa:

23. Fiecare ziar are…?
A) fotografii
B) titluri
C) reclame
D) scrisori către editor
E) suplimente

E? Ce au ziarele în comun, domnu’ director? Pește învelit în ele, nu?

Sau:

24. Fiecare râu are…?
A) pești
B) poduri
C) nave
D) praguri
E) pantă de curgere

Pantă, dom’le, pe care dacă nu curge, pică!

Ori:

29. Măgarul întotdeauna are…?
A) grajd
B) potcoave
C) harnașament
D) copite
E) coamă

Ce să aibă, măgarul, părinți zgârciți, aia are măgarul de Popescu.

Nemulțumit, un alt candidat la funcția de director de școală comentează:

Mihaela Savu, candidat scoala speciala Costesti: „Erau intrebari pentru a masura capacitatea psihica si eu nu eram deloc pregatita psihic.”(sursa tuturor declarațiilor – Știrile ProTV)

Păi dacă dumneata nu erai pregătită psihic, ce să mai zicem noi?

Sindicaliștii par cei mai oțărâți de examenul ăsta, că a lovit unde-i lipsa mai mare, la inteligență:

Lucia Cojocaru, vicepresedinte Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant: „Cam 60% din intrebari au fost de inteligenta, doar 40% pe managementul scolar. Intrebari din acestea care va spun toata lumea a ramas socata si nedumerita si foarte multi se plang de faptul ca nu se poate contesta acest examen. S-a facut totul in graba si forta.”

Ce să mai contești, coană Lucica, dacă nu știi câte copite are măgarul?

Dar să ne liniștim. Ce se întâmplă cu posturile de director ce vor rămâne vacante după acest cumplit examen?

Profesorii își vor alege ei, dintre ei, liderul. Presupun că profa de engleză care nu știe engleză are șanse, că-i simpatică, râde lumea.

Să te ții.

PS – ce-ar fi să li se dea la examen o problemuță de clasa a IV-a? Ar fi mai simplu, nu? Să terminăm cu testele astea jignitoare de inteligență, că noi facem școală românească, nu?

UPDATE – pentru menajarea sensibilităților, iată și concluzia examenului, care demonstrează, evident, că loazele directorale sunt o minoritate: „Concurs pentru directori de şcoală. 83,7% din dascăli au trecut de proba scrisă la nivel naţional. În Capitală, sub 1 % au obţinut notă maximă. Rate de promovare de peste 90% s-au înregistrat în judeţele Sălaj (96,5%), Cluj (93%), Covasna (91,4%), Braşov (91,3%), Hunedoara (91,1%) şi Brăila (90,7%). Procente sub 70% apar în judeţele Vrancea (37%), Alba (65,6%) şi Ilfov (68%). La această probă, desfăşurată în 53 de centre organizate la nivel naţional, au participat 7.758 de candidaţi, înregistrându-se o rată de prezenţă de peste 98%. Dintre aceştia, 7.197 de candidaţi au fost admişi în etapele următoare ale concursului. Au fost respinşi 1.143 de candidaţi, 136 de candidaţi nu s-au prezentat, în timp ce alţi 15 candidaţi s-au retras (sursa)”

Articol din categoria: REPUBLICA FANTASTICĂ ROMÂNIA

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    dincolo de chicoteli, faptul rămâne că acest concurs îi îndepărtează doar pe cei proști (și nici pe aceia pe toți, pentru că dacă au picat, dar nu există alt competitor, tot vechii directori proști și cu pile vor fi renumiți în funcție), dar nu va reuși să-și atingă dezideratul pentru care a fost inițiat: depolitizarea. asta pentru că următoarele două probe, interviul și studierea cv-ului, se vor desfășura în fața unei comisii compuse din 2 reprezentanți ai consiliului local (care sigur vor analiza totul exclusiv prin prisma neutralității politice) și doi reprezentanți ai cadrelor didactice (care sigur nu au aceleași afinități politice cu candidatul la directorat).
    nici nu știu în ce măsură dezideratul depolitizării este unul de urmat. realitatea arată că practic nu se realizează o depolitizare, dar depolitizarea teoretică face ca responsabilii politici să se spele pe mâini în fața problemelor școlii. mă gândesc că mai degrabă ar fi necesară asumarea clară a politizării conducerii școlii. așa, primarii ar putea fi trași la răspundere direct pentru lipsa de performanțe ale școlilor din subordine, iar chestia asta i-ar face mult mai atenți la nevoile școlii

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    „catindatii” trebuiau să protesteze primii.
    Nivelul testului este umilitor, cineva ori a vrut să compromită demersul „tehnocrat”, ori fraților, păzea, asta e nivelul la care evoluează stimabilii directori „politici”. Că concurență ?, n-a fost, fostii

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Nu ai inteles nimic Vlad! Ei doar doreau sa fie examinati din „materia predata”, gen „Maruta” sau „Mireasa pentru bla bla bla” 🙂

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Este ceva normal să se aștepte ca subiectele să fie din „ceva ce trebuie tocit, învățat pe de rost ” si nu subiecte ce au legătură cu demonstrarea logicii si a gândirii de care dispun … Doar asta le cer si ei la rândul lor copiilor de la clase: memorare, nu logică in gândire!

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Domnule Petreanu, cati directori de scoli cunoasteti personal? Eu doi si credeti-ma ca nu merita mistoul de mai sus. Au facut multe pentru scolile pe care le conduc, cu foarte putin de la altii si cu mult efort si nervi tociti din partea lor. Nu sunt implicati politic, dar au rezistat eroic tuturor guvernelor trecute de 15 ani incoace.

    Nu spun ca nu-s si tampiti care au participat la concursul directorilor. Dar lovind in tampiti, loviti si in cei care chiar nu merita abordarea asta tabloida.

    0
    0
  6. #7 Comentariu nou

    Asta ca să ne dăm seama cine-şi face veacul şi prin ministere…

    0
    0
  7. #8 Comentariu nou

    Multa manipulare si gargara: in primul rand, au promovat examenul foarte multi dintre cei aflati pe functii, deci pusi de PSD. Deci, cine a luat examenul va fi director. Nu cum s-a spus ca se vrea impunerea de catre reptilieni a celor sustinuti de PNL etc. In al doilea rand, contestarea acestui gen de cerinte este o rusine si mai mare pentru cei care continua galagia: un director nu poate conduce nici macar un chiosc daca nu e inteligent. Va dati seama de nivel daca persoana pe care o citati spune ca sunt ” intrebari pentru psihic”??? Adica ea n-a vazut cum arata un test de inteligenta si lucreaza in invatamant?? Si daca ar fi avut intrebari de management ar fi uimit lumea?

    0
    0
  8. #9 Comentariu nou

    Vlad, te urmaresc de multa vreme si rezonez in linii mari cu „directia” propusa de tine. Dar, ceea ce este foarte sanatos, nu intotdeauna. Iar bascalia cu care abordezi acest subiect lasa de dorit. Poate ca sunt subiectiv, avand in vedere ca mama mea a picat acest examen cu 68 de puncte (era necesar sa obtina 70). Evident, punctajele mici le-a obtinut la cele doua sectiuni inedit propuse, in special cea cu figuri geometrice. Inteleg parerea ta si sunt de acord ca s-a dorit a fi un examen obiectiv, dar asta nu inseamna ca nu s-a gresit in formularea anumitor puncte, mai ales la sectiunea a doua. Da, cea cu magarul care are intotdeauna copite, dar NU si COAMA. Cea cu trofeul sportiv care este intotdeauna o recunoastere, dar NU si VALOROS. Cea in care cei care isi imbogatesc cunostintele invata, dar NU STUDIEAZA, Cea in care muzica si pictura NU SUNT FACUTE DE OAMENI. Toate aceste intrebari aveau clar cate doua raspunsuri la fel de logice. Mai adaug ca in alte intrebari se propun – in locul masei greutatea, sau ca ora sa fie unitatea de masurarea a timpului in locul secundei, sau se induce faptul ca TBC ar fi o boala exclusiv pulmonara, ceea ce este fals. De ce insir toate astea? Pentru ca examenul putea fi organizat mult mai bine, cu intrebari mai clare, cu metodologie clara – nu vad de ce s-a ascuns existenta unei componente „IQ” a testului, pentru ca oamenii sa se pregateasca psihologic. Si ca sa revin la mama mea, este un om care a fost inlaturat din functia de director, in ciuda sprijinului oferit de parinti si copii, doar pentru ca a indraznit sa tina piept presiunilor politice si pentru ca a incercat sa aduca un suflu modern intr-o scoala cu un colectiv de profesori ramasi in urma timpurilor (majoritatea lor), colectiv ce intr-un mod natural s-a opus din rasputeri schimbarii. Era sansa de a reveni, pentru ca, sa fim seriosi, dupa alegeri ma astept ca deciziile de numire sa fie iar politice. Daca a pierdut-o din cauza raspunsurilor gresite, sau intrebarilor ambigue, inca mai ramane de discutat…

    0
    0
  9. #10 Comentariu nou

    MĂGÁR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decât acesta, cu urechi mari, cu coamă bogată, folosit ca animal de povară!
    Așadar aia cu măvgarul este incorect formulată! Poate cel/cea care a formulat înntrebarea se gîndea la altă podoabă a măgarului aflată între copite!!!?????

    0
    0
  10. #11 Comentariu nou

    Faptul ca directorii nu au vazut pana acum un test psihologic ma face sa cred ca profesorii in general nu sunt supusi unei evaluari psihologice riguroase si periodice. Sau – si asta este si mai grav – sunt evaluati periodic dar numai scriptic nu si faptic, si pe cale de consecinta sunt declarati cu totii apti pentru a profesa. Or, asta nu este tocmai in regula.

    0
    0
  11. #12 Comentariu nou

    Mai tineti minte asta vara cand toata tara s-a scandalizat cand copii de clasa a 8-a s-au incurcat la un subiect de la evaluarea nationala? Eh, exact aceste reactii explica de ce la un test national a aparut un grafic fara legenda, si ca nu, nu a fost vina elevilor. Daca directorii de scoala nu pot trece astfel de examene de logica, ce pretentii sa mai avem de la cei pe care ii invata? Oare cati dintre acesti directori de scoli ar da raspunsul corect la acel subiect la prima vedere?

    0
    0
  12. #13 Comentariu nou

    Ca unul care a dat ogramada de examene pot sa iti spun ca este posibil sa te blochezi si sa nu vezi solutia de dedesubtul nasului tau pentru ca tu ai invatat una si ti se cere altceva.Testele astea fac parte din testarea psihologica,care se pot alege in functie de ceea ce vrei sa vezi.Inafara bascaliei cred ca s-a dorit sa se vada care ar raspunsul spontan la cereri gen-venim in scoala sa spunem ce bun e partidul nostru.
    In principal s-a dorit anularea examenului insinuand ideea ca medicii si psihologii care au semnat acte necesare inscrierii la concurs sunt incompetenti si atunci,onor ministerul ,vine sa testeze-ca romanul se pricepe la toate.

    0
    0
  13. Nu cred ca ar trebui sa fie o diferenta prea mare intre directorul scolii si profesorii care profeseaza in scoala respectiva, asa ca, de ce nu teste pentru toti? Cu ce sunt directorii de scoala mai deosebiti?

    0
    0
  14. #15 Comentariu nou

    Articolul asta e de ras? Sau de plans?

    0
    0
  15. #16 Comentariu nou

    As dori si eu testul dar si cu raspunsuri.Multumesc.

    0
    0
  16. #17 Comentariu nou

    Am si eu citeva nedumeriri:
    37. Prin ce se aseamănă schiatul și înotul?
    A) unul poate fi realizat iarna, celălalt vara
    B) nu tuturor le plac
    C) amândouă sunt folositoare
    D) la amândouă trebuie să fii competitiv
    E) amândouă sunt sporturi
    Eu la intrebarea asta nu pot sa raspund sigur (trebuie un singur raspuns). Ma gindesc ca oamenii sint prosti si atunci si cei care au conceput testul sint prosti si atunci aleg E. Numai ca si B e adevarata pentru ca exista cel putin un om (eu) caruia nu-I plac amindoua. Unde gresesc?

    39.
     
    Prin ce se aseamănă tuberculoza și astmul?
    A) sunt boli cardiace
    B) sunt boli ale plămânilor 
    C) amândouă sunt fatale
    D) necesită medicație zilnică
    E) amândouă presupun o febră foarte mare
    Din nou trebuie sa ma gindesc la nivelul de prostie al alora care au facut testul. Si as raspunde B. Numai ca astmul nu e o boala a plaminilor ci a cailor respiratorii. Unde gresesc?

    0
    0
  17. #18 Comentariu nou

    A, iar magarul are pe dracu’ sa-l ia. Ce, daca ii tai picioarele sau ii tund coama nu mai e magar??
    Asta ma enerveaza cel mai tare la testele astea. Se pune prea mult accent pe „common sense” iar problema nu e izolata cum trebuie.
    De exemplu, se presupune ca un magar e sanatos tun – si atunci are copite. Dar nu putem ramine in ipoteza asta si sa spunem ca magarul are coama. Pai, la naiba, e sanatos sau nu e?
    Pai atunci, daca putem accepta o prezumtie de bun simt, putem accepta orice prezumtie de bun simt si putem sa spunem fara sa gresim, ca o persoana nu poate rezista mult timp fara sa vorbeasca pentru ca tocmai ce s-a trezit si a mincat si baut bine. A propos, ce inseamna „o perioada indelungata de timp”? Ce inseamna „nu poate rezista”? Ca moare?

    0
    0