Stricăciunea sporurilor pentru „condiții”

E foarte greu să trăim în Republica Fantastică România – mă rog, unora dintre noi le e greu. Mai ales unora dintre cei angajați la stat – probabil că nu tuturor, dar unii se luptă cu pericolul în fiecare clipă petrecută la birou, adică literalmente în birourile din instituțiile unde lucrează ei, în ministere, agenții, regii și primării.

De pildă, în primăria Cluj Napoca e un risc teribil de viață și sănătate pentru angajați, și aș vrea să-i avertizez pe angajații primăriei Cluj Napoca, de faptul că sunt în pericol, că viața lor le este pusă în pericol și trebuie să facă ceva. Poate nu simt, dar e nasol.

Și, da, e adevărat că instituția încearcă să-i păcălească pe ace1ști bieți oameni cu niște bani în plus la salariu, dar zău dacă merită să-ți riști sănătatea așa, nu?

Vorbesc despre sporurile la salariu pentru condiții vătămătoare de muncă – 975 de amploaiați ai Primăriei Cluj Napoca primesc, în medie, ceva mai mult de 10 mii de lei pe an (mai precis, 10.662,27 RON în medie) drept spor de lucru în condiții vătămătoare, dar credeți că merită să te nenorocești la birou, la dl. Boc la sediu, pentru zece mii de lei pe an (în medie)?

Sunt convins că ați înțeles sarcasmul. Aici avem de-a face, din nou, cu o vrăjeală totală pe bani publici, evident. Nu există „condițiile vătămătoare de muncă”, toată lumea știe că asta e o invenție ca să mai dai oamenilor niște bani în plus așa, cam pe lângă lege. Problema e că-s bani publici, nu privați.

Adică unii muncesc pe brânci să plătească taxe și alții iau banii ăștia pe nimic. Nu e deloc corect, orice s-ar spune.

Așadar, primăria Cluj Napoca plătește anual 10.4 milioane de lei angajaților sub formă de sporuri de acest gen, a descoperit Newsweek. Vreo 2 milioane de euro, mas o menos.

Pentru ce?

Păi, pentru lucru cu calculatorul, radiații de la desktop, routere, praf, trage curentul, e ciorba rece la bufet, d-astea, cum am mai văzut prin multe birouri călduțe ale statului român. Când spun că e pe lângă lege, e pentru că niciuna dintre aceste instituții nu poate demonstra că există morbiditate specifică locului de muncă respectiv, boli profesionale tipice, care apar constant și peste media statistică de sănătate publică.

Sporurile pentru condiții vătămătoare de muncă au fost introduse pentru a compensa, cât de cât, riscurile suplimentare pe care și le asumă oamenii care lucrează în mine, în furnale, în combinate chimice etc, adică locuri în care, cu adevărat, e mediu toxic, care afectează sănătatea, unde se face silicoză, fibroză pulmonară, astm șamd de la ce gaze și pulberi se inhalează în mină sau în combinatul siderurgic sau chimic sau alte locuri asemănătoare, nu că te trage curentul la departamentul financiar că lasă Mimi ușa deschisă mereu, că a crescut fără bolovan la peșteră, nesimțita.

Iar povestea asta cu sporurile date pentru nimic se întâmplă peste tot prin România. Scenariul se repetă în mii de instituții publice din această țară.

Despre câte miliarde de lei vorbim aici – mai ales când guvernul se pregătește să introducă taxa de „solidaritate”, să crească taxele și impozitele pentru că „nu sunt bani la buget”?

În fine, foarte bună observația colegilor de la Newsweek:

„Cu toate că sporurile sunt acordate pentru „condiții vătămătoare de muncă”, angajaților nu le pasă de propria sănătate. Condițiile de muncă rămân vătămătoare, nu se ameliorează. Dovada, sporurile sunt plătite an după an.”

Minciuna asta se perpetuează an de an.

De ce să ne mai mirăm că din ce în ce mai mulți români nu mai au încredere în România?