În serviciul public

În căutarea unui loc de parcare, ochesc un spaţiu liber peste drum de Curtea Supremă de Justiţie. E o capră din scândurele peste el, dar e deja 6 după-amiaza, să fim serioşi…

Din uşa Justiţiei ţâşneşte un portar, înainte chiar să deschid portiera. Îmi arată un rânjet lat. Gâtul îi dă pe-afară din guler. Pe umărul drept e cusut un ecuson – nu e un paznic simplu, e un „agent de pază”.

Apucă lemnele şi mă invită – gata, e liber.

Ştiu ce vrea – vrea şi el un ban, că doar e locul lui de parcare, moştenit de la tat’su. Din uşa monumentală a palatului, un poliţist comunitar priveşte înţelegător – şi oarecum optimist. Încă un client, încă un spor neimpozabil.

Ce frumos e-n România – aici gardienii justiţiei se îmbulzesc pe lângă cetăţeni să-i servească pentru un bacşiş, acolo. Exact aşa e şi la Paris, la Londra, la Washington, la Berlin, nu?

Ah, oare peste câte sute de ani se va naşte primul român care nu va mai avea motiv să facă această cumplită comparaţie cu „lumea civilizată”… (chiar aşa, nemţii, francejii, englejii, carevasăzică lumea civilizată, bre, ăia spre cine naiba se uită când se mai fac şi ei de râs, aşa, din neatenţie?)

Articol din categoria: ACTUALITATE

28 comentarii Adaugă comentariu

  1. fina parintilor mei a nascut o fetita la spitalul municipal. sotul ei si noi am cheltuit pana in prezent cam 70-80 de lei pe spaga la portar. ritualul e respectat cu strictete de ambele parti: nu e voie, s-au terminat orele de vizita; ia si mata de-o bere; hai mergeti, dar sa nu stati mult. cu asistentele in saloane e la fel. eu le-as sugera sa puna o cutie e milei la intrare, sa sarim peste ritual…

    0
    0
  2. Păi e simplu – aia din Londra şi din Paris se uită cu jind spre Copenhaga sau Oslo…..Ä‚ia din Copenhaga şi din Oslo în schimb chiar nu mai au unde să se uite.

    0
    0
  3. La intrările din aeroportul Henri Coandă e pus un anunţ care „interzice” taximetriştilor orice procedeu (hahaha!) de cules clienţii din sala de aşteptare. Am fotografiat un taximetrist care se hârjonea cu un poliţist, ba i-a dat şi un pumn în joacă, în umăr, încadrat de poliţia de frontieră (un domn respectabil) şi de securitatea aeroportului (o doamnă cu maxim 2 clase). Nu-mi foloseşte la nimic, dar l-am fotografiat.

    0
    0
  4. in australia nici la restaurante nu se dau tips! 🙂

    0
    0
  5. Io am prins la Ruby Tuesday unul meserias, a dat la o parte banda pusa de muncitori in jurul unei gropi , facuse el un loc de parcare acolo, numai al lui, langa groapa. I-am dat trei’j de mii, ca mancam la RT, nu ma credea daca ii ziceam ca sunt sarac.
    (plm, chiar aveam trei’j de mii sa-i dau, nu stiu cum face Copos, da’ mie imi era jena sa-i zic: „N-am, mosule, sunt sarac…”).

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    Si daca nu le dai ? Ce vor face ? Isi vor lua cei patru metri patrati de pavaj, acasa ? Il vor tine „ocupat” pana la sfarsitul vietii ? Curand il vor elibera „pen’ ca nu se mai merita”, pana vor vedea ca, din nou, „se merita” si tot asa …
    Este adevarat, din gura este usor sa nu parchezi, sa nu dai „dreptu'” ici si colo, sa nu fii complice la tiganeala asta dar in realitate poti sa te alegi cu un infarct pana sa … si daca tot ma grabesc, si daca tot sunt comod si daca tot nu imi „arde sa ma cobor” si sa ma „iau in gura” cu nesimtitul care oricum nu pricepe sau il doare in biiiip, ii dau. Ii dau lui, ii dau ei, le dau lor, apoi ma lamentez – „of, in tara asta domneste shpaga”. Dar spaga nu se da singura. Bine, nu mai dau eu dar va da celalalt si atunci eu, ca sa am si eu parte, dau, intru „in randul lumii”, ma „conformez regulii”, ma complac. Imi cumpar dreptul de a trai „civilizat”.
    In cele din urma, eu (va) inteleg; dumneavoasta (va) intelegeti ?
    Se spune ca „Pana la Dumnezeu te mananca sfintii” – parafrazand si tinand cont de multe dintre cele spuse pe acest blog : „Pana sa faca ordine guvernantii, sa facem noi”.

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    Valentin – eu nu prea dau şi, spre uluirea mea, unul a sărit la bătaie odată. A vent poliţia, în cele din urmă. Iar alaltăieri, am băgat în marşarier şi am căutat alt loc, că era 6 seara, erau destule libere.

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    Eu am o strategie care functioneaza in 90% din cazuri: le zic ca n-am bani schimbati si ca le dau cind ma intorc. Bineinteles ca atunci cind revin nu mai e nici urma de puradel / parcagiu.

    In fond si la urma urmei nici nu stii cum e mai bine: sa cotizezi la inca o poseta pentru madam Udrea cu Dalli-ul ei sau sa le dai la amariti de-o ciorba.

    0
    0
  9. De aia prefer eu sa parchez mereu mai departe de „locurile cu miere”. Nu de lata, dar odata am avut nesansa sa gasesc o semnatura pe portiera a unui suparat caruia nu i-am dat „dreptul”! 🙁

    0
    0
  10. Amaratii nu iau bani de o ciorba! Sunt organizati ierarhic si contribuie serios la „autoritati”. La fel ca si cersetorii, spalatorii de geamuri, etc. Corporatii autohtone.
    Faza cu saritul la bataie am patit-o si eu la parcarea de la Universitate.

    De ce mai stau in Romania?

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    Dacă dai, îţi faci nervi că ai dat. Nu atât de bani ţi-e necaz, cât pentru faptul că devii parte dintr-un sistem pe care îl deteşti.
    Dacă nu dai, îţi faci nervi certându-te cu şpăgarul şi, chiar dacă cedează, te expui riscului să-ţi găseşti cauciucurile tăiate sau vopseaua zgâriată.
    Nervi aşa, nervi altminterea. Mai bine dai şi renunţi la comparaţia cu normalitatea din ţările civilizate. Te consolezi cu gândul că în Somalia e mai rău.

    0
    0
  12. Iar gresesti.
    Aveai pe fatza niste urme de lavabila.
    Ce si-au zis ei ? Uite un om necajit – zugraveste. Macar parcare sa-i oferim.

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    @Miorlaupufos, in restul de 10% cazuri ti-au spus „las’ ca-ti schimb eu, nene”… nu-i asa ?… o suta, doua, euro… ce vrei matale..

    0
    0
  14. Dacă nu plăteşti nu te lasă să parchezi.Cel puţin cu maşinile cu număr de provincie cam aşa se întâmplă.Aşa că-i dai 50 de mii şi te laşi pagubaş decât să te mai învârţi o oră după un loc de parcare.

    0
    0
  15. Ä‚ştia sunt ca râia, nu scăpăm! Pe DN 1, la intrarea în Bucureşti, ţiganii au început să se plimbe pe carosabil cu şepci şi lansete. Ce-au furat şi ei, sărmanii. Săptămâna trecută erau la bariera din Pipera, în drum, cu adidaşi galbeni-furazolidon şi şepci-umbrelă. Altădată cu binocluri militare şi portavoce! Deh, ce pică.

    0
    0
  16. @miorlaupufos
    Nu te ingrijora, acum nu mai cotizezi la posetele lu’ madam Udrea, acum esti sponsor al campaniei domnului Oprescu…

    0
    0
  17. #17 Comentariu nou

    si nemtii tot catre Copenhaga si Oslo se uita, se pare ca scandinavii au atins zenitul civilizatiei europene. cale lunga, frati români…

    0
    0
  18. specific rromaneasca intamplarea. prost pusa problema. de ce compari niste lucruri care nu au nimic in comun? compari rromania cu englezia? ai plecat gresit din start, scuze…

    @alina – pentru ca acolo tips-ul este impozabil. si il dai! dar pe nota de plata… inclus.

    0
    0
  19. #19 Comentariu nou

    @sebra
    Când mai vii la Bucale ia legătura cu mandea, mâncaţ-aş, că la cunoştinţe şi la dame bine fac reducere. Numa’ să-mi zici pă care parte vii şi-n ce zonă mişuni, că io am parcări pă persoana mea fizică pă peste tot şi să ştiu unde să’ţ fac rezervare.

    0
    0
  20. @Flo,
    Întotdeauna vin pe partea dreaptă a drumului,chiar dacă aia din stânga mi se pare mai liberă câteodată.Asta pentru că mai mulţi vin decât pleacă,deşi n-am vazut câini cu colaci în coadă umlând pe acolo.Iar de mişunat,mai mult prin buricu’târgului.

    0
    0
  21. frumoasă ţară avem – e o replică din Balanţa

    0
    0
  22. #22 Comentariu nou

    Sute de ani ? NICIODATA! Pentru ca atunci „lumea civilizata” va fi si mai civilizata.

    0
    0
  23. Nu are de-a face cu nici o ţară chestia asta, ci doar cu jegoşii. Iar jeguri sînt peste tot. Comparaţia pe care o facem mereu cu ăia „civilizaţii” a devenit un tic, un loc comun …

    0
    0
  24. #24 Comentariu nou

    @sebra: Te-ai enervat degeaba – mai mult ca sigur era o postare la mishteaux ! Dar i-ai raspuns fain !

    0
    0
  25. #25 Comentariu nou

    @Arogantu’
    Ne cunoaştem, bre, altfel nu-mi permiteam să fac glume cu persoane necunoscute că eu sunt june cu educaţiune, parol.

    0
    0
  26. @Arogantu’,
    Dar nu m-am enervat deloc.I-am dat lamuririle pe care le ceruse 🙂

    0
    0
  27. bre oamenilor,
    portaru si politzaiu ala iau si ei egzemplu de la jmekerii de sefi si sefuleti din institutia cu pricina. aia care au salariu de 2k si casa de juma de milion de euro. iar din rest isi trimit copilasii la studii la londra.
    frumoasa tara avem, asa e.

    0
    0
  28. #28 Comentariu nou

    ca fapt divers… peste drum de INalta Curte… nu e tot Inalta curte 😉
    Asa ca „gardienii justitiei” nu prea are ce cauta in propozitie 😉

    0
    0