O decizie monstruoasă

Uciderea lui Gheorghe Ursu este unul dintre cele mai bine documentate și probate cazuri din istoria însângerată a Securității, care a terorizat, torturat, reprimat, ucis zeci de mii de români de-a lungul existenței sale cu acest nume. Achitarea ucigașilor lui Gheorghe Ursu, pronunțată ieri de un complet al ÎCCJ, este încă o adâncire în mocirla imoralității sfidătoare în care se scufundă Justiția românească.

Cei doi ucigași, Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, au fost trimişi în judecată în 2016 pentru crime împotriva umanităţii, însă o judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, sub motivul că legea mai favorabilă în acest caz este Codul penal din… 1968.

Revenind la decizia de achitare pronunțată ieri, trebuie să citiți motivarea instanței (formată din „judecători” care au ca antecedente, printre altele, anularea probelor din Dosarul Mineriadei din 13-15 1990, în care erau puși sub acuzare Ion Iliescu și Petre Roman, sau stabilirea prescripției speciale care a dus la închiderea a mii de dosare, o decizie contrazisă recent de Curtea Europeană de Justiție, sau achitarea lui Gabriel Oprea, acuzat de deturnare de fonduri, sau eliberarea lui Piedone). Documentul este, în fapt, o vomitivă odă închinată regimului ceaușist și Securității. Dar, dintre toate mizeriile înșirate acolo, mi se pare că iese în evidență acest pasaj halucinant:

Să afirmi că cineva, în vremea dictaturii național-comuniste, nu a fost dizident pentru că „opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns (sic!) la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară” este ceva de noaptea minții și o probă incontestabilă fie de ticăloșie, fie de prostie, fie amândouă deodată, a celor care au putut produce o asemenea aberație, cu atât mai mult cu cât Gheorghe Ursu a fost filat, persecutat, percheziționat, arestat și omorât în bătaie tocmai în urma exprimării opiniilor sale și a dezacordului față de „politica și conducerea de stat”.

Prin această formulare incredibilă, cele 3 persoane care ocupă scaunele de judecători la ÎCCJ anulează sensul martiriului a zeci de mii de români torturați și uciși de Securitatea comunistă din cauza opiniilor lor politice „în dezacord cu regimul”, deoarece aceste opinii și aceste dezacorduri „nu au ajuns la cunoștința publicului larg” (tocmai pentru că regimul reprima și bloca violent orice opoziție).

Monstruos.

___________________________________

*) Inginerul, poetul și scriitorul Gheorghe Ursu a fost arestat în 21 septembrie 1985 după ce a trimis scrisori la Europa Liberă, în care critica regimul, și din cauza atitudinii lui critice față de Nicolae și Elena Ceaușescu, de notorietate în cercurile cunoscuților săi, unde erau infiltrați și informatori ai Securității. Formal, arestarea lui a fost motivată prin „deținere ilegală de valută”: avea 17 dolari americani.

A fost omorât în bătaie în închisoare, pentru că „nu colabora” în anchetă.

După o documentare atentă și multe interviuri cu cei implicați, fiul său a reconstituit ultimele zile dizidentului:

„Pe 15 noiembrie (1985) a fost bătut la anchetă de cei doi torţionari, Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş. A fost ţinut două zile în celulă fără să i se acorde ajutor medical. Pe 17, a fost transportat şi operat de formă la Jilava, dar a murit în cursul dimineţii.

După ’90 am aflat că l-au bătut atât de sălbatic, şi comisiile de la IML au certificat acest lucru după 1990, încât i s-a spart intestinul subţire, lucru care se întâmplă foarte rar, pentru că este unul dintre organele interne cel mai bine protejate, spun medicii. De fapt, intestinul s-a fisurat ca urmare a prinderii lui între coloana vertebrală şi corpul dur cu care a fost lovit.

Martorii au spus că Pîrvulescu l-a lovit cu şpiţul în burtă, în mod sălbatic. Din intestin, au spus medicii, s-au revărsat lichide în cavitatea abdominală şi a făcut septicemie. Când a fost dus la spital avea abdomen acut şi o stare morbidă. Practic, l-au dus aproape mort la spital.

L-am întrebat pe sanitarul de la Jilava: „Cum e posibil?“ „Dar nu ştiţi că îi aduc aici în ultima clipă, când nu se mai poate face nimic? Nu ştiţi cum e aici?“, ne-a spus.

A doua zi, pe 21 noiembrie, am fost la morgă. Tata avea urme de bătăi pe faţă, pe flancuri. Pe abdomen era autopsiat şi acolo nu am putut să văd urmele loviturilor. Am văzut echimozele de pe părţile laterale, pe care şi medicii le-au trecut la acea dată în foaia de observaţie clinică. Am văzut urme de schingiuire, efectiv, pe spinare: dâre lungi, adânci, cu sânge închegat. Era o doctoriţă extraordinară, Doina Marinescu, care a dat declaraţii că a fost lovit de vineri, că nu i-au acordat îngrijiri medicale, că tot de vineri avea vărsături cu sânge.” (sursa)

Pentru documentare suplimentară, începeți de aici.