Luni pe la amiază, deschid televizorul pentru un zapping rapid. Văd două știri, una după alta.
Prima: ANM tocmai anunță cele mai ridicate temperaturi ale anului în sudul țării și, în același timp, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în data de 1 august în sudul țării. Vipia este noua normalitate.
A doua: o transmisiune live de la mare, unde, la ora 14, plaja este plină ochi. Mii de familii cu copii se prăjesc, literalmente, sub un soare ucigător. Mă uit la televizor și mă întreb câte cancere de piele se declanșează chiar acum, chiar în timp ce acești oameni „folosesc fiecare minuțel din vacanță, că doar n-am dat banii să stăm în cameră”.
În toată lumea, incidența cancerului de piele crește dramatic în rândul populației cu piele deschisă la culoare. Unul din trei cancere diagnisticate acum este un cancer de piele (sursa) – iar acestea apar din ce în ce mai des la vârste din ce în ce mai mici.
Ține-ți copilul pe plajă la prânz și ești un inconștient criminal – la propriu, pentru că melanomul, cel mai agresiv tip de cancer de piele, care metastazează cel mai rapid și este și cel mai ucigător, din această cauză – e produs (în principal) de razele UV, iar acestea au cea mai mare intensitate la orele amiezii, când cad perpendicular. Melanomul nici măcar nu apare doar la nivel cutanat, ci și la ochi, de exemplu (ochelarii cu protecție UV nu sunt un fason) sau chiar sub unghii. Ești suficient de atent acum?

Dar se tratează. Măcar atât. Se tratează cu succes dacă e identificat în fază incipientă, la fel ca și carcinomul, cel mai des întâlnit tip de cancer de piele, și la fel ca altele. Doar că trebuie să fii atent la ce-ți spune corpul și trebuie să-ți citești pielea, practic, pentru că mesajele și semnele de avertizare sunt acolo.
Este o leziune persistentă?
Este o leziune care crește silențios – fără durere, fără mâncărime?
Se ulcerează? Se rănește ușor? Sângerează?
Se află pe o zonă expusă la soare, la lumină?
Arată ca un coș, un noduleț, o ulcerație sau
Este o pată negricioasă, care seamănă cu o aluniță, dar a crescut în câteva luni?
Persoana a petrecut mult timp în aer liber?
Dacă unul sau mai multe semne sunt pozitive, consultul este vital.
Încă ceva. Alunițele nu înseamnă cancer, deci nu panica. O aluniță e suspectă dacă are unele caracteristici aparte:
Asimetria: cele două jumătăți ale aluniței nu arată la fel.
Bordurile: marginile aluniței sunt de formă neregulată.
Culoarea: apar nuanțe de brun, negru, alb, roșu în aceeași aluniță.
Dimensiunile: mai mari de 6 mm.
Evoluția: alunița crește, sângerează, creează senzația de mâncărime.
În fine, dacă vrei să afli și să mai multe, intră pe site-ul campaniei de informare și educare despre cancerul de piele pus online de Fundația Leventer. Îl găsești aici.
Eu sunt unul dintre susținătorii acestei campanii și rolul meu e să-ți captez atenția. Dacă ai citit până aici, înseamnă că mi-am îndeplinit misiunea. Restul depinde de tine.
9 comentarii Adaugă comentariu
Dacă întreaga campanie de educare și informare e făcută la fel de bine ca afișul ăsta plin de „Lorem ipsum dolor”…
Mh… Afisul e o „ilustratie Shutterstock”, scrie sub el, dar ai dreptate, e cel mai important lucru de pe pagina asta, neindoielnic, nu poate fi lasat asa – deci va fi eliminat 🙂
ce hater degeaba
http://sciencelearn.org.nz/Contexts/You-Me-and-UV/Science-Ideas-and-Concepts/Positive-and-negative-effects-of-UV
Pe scurt avantajele si dezavantajele. Ce nu scrie acolo e ca melanomul si alte cancere de piele incep sa apara in cazul unei expuneri prelungite la soare. Cu alte cuvinte, expunerea la soare este b e n e f i c a, daca este facuta cu masura (ca orice lucru in viata de altfel). Pe langa asta, exista un fenotip care este mult predispus la aparitia melanomului, si alte fenotipuri care nu fac aproape niciodata cancer de piele indiferent de expunerea la soare.
Vlad, iti citesc cu admiratie articolele, in mare parte fiind de acord cu tine. De data aceasta nu pot fi de acord 100%
Mai bine faci un „research” in detaliu, înainte de a-i acuza de vreo crima pe oamenii care-și tin copii la soare…ca si cum i-ar tine Încătușați 😉
Deocamdată nu exista o corelație clară intre factorii pe care i-ai menționat. Mai mult, am evoluat sa știm cand sa ne ferim de soare (i.e. Involuntar simti ca vrei să-l eviti). Pana ce si leoparzii, in savana, se feresc de soarele prânzului, insa strict din motive de conservare.
Următorul articol sa fie cumva împotriva parinților care-și cresc copii cu unt de 85% grăsime? Ca Lenca creste colesterolul si mor de inima mai tineri? :)))
Nu uita: „statistics is a bitch” (nu am spus-o eu, un neica nimeni din Romanistan, ci doar citez pe altcineva, de googalit)
Cum, măi, să nu existe corelație între expunerea la soare și cancerul de piele?
Conventional Melanoma (CM): Pediatric CM is rarely diagnosed before puberty. Clinically, CM in younger patients shows several similarities to adult melanoma, including evidence of UV-induced DNA damage and similar UV-induced mutations (such as the BRAF mutation)
https://www.melanoma.org/understand-melanoma/pediatric-melanoma
@Vlad:
Imi cer scuze, am avut o exprimare cam neclara. Oricum, te sfătuiesc sa citezi cateva lucrări științifice. Da, exista o legătura, insa doar presupusa, doar pentru un anumit interval de expunere, doar pentru un anumit tip de piele, etc.
Anyway, criminali, da 😉