Ne tot întrebăm ce s-a schimbat la trei ani de la Colectiv. Așa e omul, e condamnat să facă bilanțuri, mai ales după o traumă.
Ce să se fi schimbat? Spuneți voi dacă vi se pare că e ceva mai bine acum. Au dispărut minciuna, hoția? Că astea i-au ucis pe supraviețuitorii incendiului, de fapt. Minciuna că sistemul românesc de sănătate poate trata asemenea răni. Îi mai țineți minte pe Bănicioiu, Oprea, Arafat? „N-avem nicio problemă, putem rezolva în țară”, și i-au dus pe nefericiții aceia în spitalele noastre pline de bacterii ucigașe despre care mințeau de ani de zile că nu există. Mai știți scandalul Hexipharma? Dezinfectare cu apă chioară. O fi mai bine acum? Nu știu – știu doar că unul dintre răniții la mitingul din 10 august, pe care Jandarmeria aproape că l-a ucis cu o grenadă „non-letală”, a plecat din spital cu o infecție nosocomială (și a și emigrat în Franța, săptămâna trecută). Mai știu și că sâmbătă, când m-am dus în vizită la maică-mea, m-am oprit să iau flori de la o bătrână pe care am întâlnit-o umblând pe stradă cu niște crizanteme în spate, iar bătrâna a început să plângă când am întrebat-o cum îi merge: „mi-a murit moșul”, a suspinat. Dar ce s-a întâmplat? am întrebat-o. „S-a operat de buric – mi-a zis, adică de hernie – la Sf. Ioan și a luat un microb d-ăla, și a murit moșul meu…” Mi-au dat lacrimile simțindu-i dorul și suferința… Ce s-a schimbat, spuneți voi?
Un sistem întreg de sănătate, finanțat cu miliarde de euro, ascunzând adevărul și raportând minciuni criminale, an după an.
Am văzut o statistică, zilele trecute: numărul infecțiilor nosocomiale raportate s-a dublat din 2017 încoace – dar ministrul Sănătății, Sorina Pintea, declară că, procentual, tot sunt mai puține ca în Germania. Simțiți și aici o minciună? Că eu simt.
Ați mai auzit ceva de barocamera de la Floreasca? De escrocheria aia strigătoare la cer, prin care banii contribuabililor au fost șperțuiți cu milioanele de euro, chiar de către șefii de clinică, sub pretextul construirii unei secții de arși ultra-moderne? Din câte știu, nici azi nu funcționează conform proiectului. Sunt câțiva hoți trimiși în judecată, dar complicii lor din Parlament se ocupă să năruiască legile și instituțiile care i-ar putea pedepsi. Ce s-a schimbat?
Ce s-a schimbat la politicieni? Ponta și Bănicioiu tocmai și-au lansat partidul. Bănicioiu chiar are tupeul să spună că el ar fi fost primul care a insistat să fie trimiși răniții în străinătate. De acord că-ți trebuie ceva tupeu ca să ai succes în politică, dar nu există limite, totuși? Pe Gabi Oprea nu l-ați uitat, nu? Nu demult își făcea și el revenirea în politică, cu o poză trucată în care dădea mâna cu Obama. Ce poți să mai spui?
Dar cu poporul s-a petrecut vreo schimbare? Spuneți voi, că eu nu știu. Știu doar că, la un an de la Colectiv, PSD câștiga alegerile cu un număr record de voturi în ultimii 25 de ani. Ce să înțelegem din asta? Bun, au mai trecut doi ani de atunci. A fost un referendum nu demult, care n-a trecut pentru că n-au venit românii la vot. Dar n-au venit pentru că a fost vorba de un refuz activ sau pentru că, pur și simplu, nici nu mai trăiesc, de fapt, în România politicienilor?
Ce să se fi schimbat, prieteni, în cei 3 ani de la Colectiv? Mi se pare că acum suntem mințiți și hoțiți chiar mai abitir ca înainte.
Știu doar cu mine ce schimbare s-a produs: nu mai am răbdare, nu mai am îngăduință pentru ticăloși.
41 comentarii Adaugă comentariu
Exact ce spui: ne pierdem rabdarea, suntem mai iritati si iritabili de hotia lor. E poate cea mai importanta schimbare si s-ar putea sa ajute dar, din pacate, nu se poate garata pentru cand poate sa ajute sau daca nu cumva ramanem doar cu frustrarea si ne luam supararea in spate si plecam……
Aoleu Vlad, si ce o sa faci?
păi, spre deosebire de tine…
Salut Vlad,încet încet văd că vă cuprinde deznădejdea și pe voi,eu cel puțin am ,,fugit” în Italia prin 2001 și m-am cam aranjat aicea vorba aia casă,familie etc etc,dar ceea ce se întâmplă in România nu mă lasă indiferent,chiar nu știu ce se mai poate face,nu știu veniți cu idei sau poate cel mai sigur cu o revoluție căci până la alegeri mai este mult (2ani) au distrus cam tot în primi doi îți dai seama încă doi ce înseamnă ?Noi aicea suntem mulți așteptăm doar ca cineva să ne unească ,găsiți voi acel personaj si să-i dăm drumul că au cam trecut toate trenurile…
Dacă ați ști cât sunt de furioasă!!! Chiar nu putem schimba nimic?
Era astă vară un călugăr grec la Sf Mormânt, noi=un grup de români în pelerinaj. Noaptea târziu, coadă mare. Călugărul, tot timpul alerga de colo-colo cu: “Hai Romania repede!“ Nu ”România“, ”Romania“ 🙂
Mi-a rămas în minte, cumva venită exact de acolo-km0, mi s-a părut cu duh + cu semnificație mai largă. Adica hai Romania, fă ceva! Alții se dezvoltă/merg înainte/progres etc și voi? O frecați cu manelisme/peșcheșuri/furatul căciulii/să moară capra.
Caragiale in magnifica lui genialitate ne-a caracteriza cum am fost , suntem si vom fi ……mizeria din politica , mizeria din societate , scrba si sictirul din institutiile statului sunt ca niste straturi de gunoi , indepartezi unul ramane altul , nu poti ajunge niciodata sa cureti , pentru ca atunci cand obosesti, alte si alte straturi de jeg si indiferenta se aseaza …liniste in urma !
Nu s-a schimbat nimic. Mortii cu mortii, vii cu vii. Iar pentru cei raniti, arsi si ramasi nenorociti pe viata, GHINION….
Imi aduc aminte cum am stat la Iasi in spital prin 1982 pt ca un doctor la Roman mi-a pus gresit umarul in gips. Dupa doua saptamani am fost dus la Iasi, mi-au rupt mana din nou si m-au plasat, copil de a cincea fiind, in salonul pt copii arsi. Gandaci la baie din plin (Spitalul Tatarasi). Cada aceea pt schimbat pansamentele celor arsi o tin minte si acum. De acolo veneau urletele bolnavilor cand li se smulgea pielea impreuna cu pansamentul.
Atunci conditiile din sectie mi se pareau normale. Nu aveam cu ce compara la varsta si timpurile alea.
NU S-A SCHIMBAT MARE LUCRU, OBSERV….
Vlad, tot respectul, Insa cred ca trebuie sa te lași de radio comercial, unde vorbești 15min/zi într-un program de 2h (iar din alea 15min, 10 sunt cu bășcălie), si să-ți faci un canal dedicat de discuții (2-3 ore /zi). Cred ca la ce popularitate ai, poti trai lejer din donații.
Poti avea un program bine stabilit, unde poti reaminti toate aceste nenorociri din Romania.
Un fel de “Romania in direct”, a lui Moise, Insa fără presiunea publicității sau cine știe ce alte constrângeri.
Pe acest blog scrii super frumos, Insa care-i audiența aici? O mâna de omuleți. Mai mult, cele prezentate aici nu au continuitate ziua următoare, la radio, cand începi tot cu business as usual (i.e. caterinca cu băiatu’ de la sport). Sunt convins ca multi oameni sunt fericiți sa va asculte caterinca, si asta e Good for business, insa nu ajuta cu nimic la educarea lor.
Clar ai un talent enorm si meriți (plus ca romanii care te apreciază merita) ceva mai mult decât un simplu job la un radio comercial. Nu trebuie sa faci totul pe placul mulțimii, ci trebuie sa o ajuți sa aprecieze un altfel de entertainment.
Succes!
Europa FM are, cel puțin la matinal, câteva sute de mii de ascultători. Contul de Facebook are câteva zeci de mii de urmăritori iar articolele de pe acest blog au mii sau zeci de mii de cititori. Acest bazin de audiență este important și nu merită abandonat cu una cu două
@Vlad
Pai ascultătorii (o parte dintre ei, de fapt) vin dupa tine oricum. Stii si tu ca omul sfințește locul 😉
Anyway, ca idee, poate pot fi făcute in paralel cele doua proiecte (radio sa asigure papa fizica, celălalt sa asigure papa spirituală), daca radioul nu iti impune contractual o exclusivitate cumva.
In fine, nu poti face o omleta fără sa spargi ouăle! Spor 🙂
Stiu o ciurda de vedete care au murit singure crezand ca vine publicul dupa ele 🙂 iar eu nici macar n-am un grad de notorietate prea ridicat.
Dar, da, e o idee ce zici tu. O sa ma interesez si ce presupune dpdv tehnic.
Nu inteleg de ce trebuie sa te iei de „baiatu’ de la sport”. S-ar putea ca la un concurs de dictare de clasa a V-a sa nu-i faci fata.
Mi-a placut partea cu donatiile…. romanii nu dau click pe link afiliat si vrei sa doneze? Pe bune?
O greva generala bine organizata ar fi o solutie nonpolitica si civica foarte eficienta: e un protest nonviolent care o scoate din carti pe madam Dan, cu armata ei de batausi, duce la caderea rapida a guvernului si la anticipate si, cel mai important, da un mesaj clar de nesupunere la minciuna si hotie.
Uneori, ca sa salvezi un bolnav, ii induci coma.
O grevă generală, la nivel național, presupune un grad de coeziune a societății care nu există acum și care de fapt cred că n-a existat niciodată în societatea românească.
@Petreanu: ba eu cred că există. Măcar bazele pt așa ceva există. Îmi place că Moise a trecut la next level și devine tot mai subiectiv și încearcă să destupe creiere. Chiar cu forța. Poate e din cauză că e mai ancorat în cifre. Ar trebui să încerci și tu, mai ales fiindcă ai audiență mai mare. Eu, de la firul ierbii, estimez că 2019 va fi mai horror dpdv economic decât 2009. Poate la fel ca în 1998 când am fost pe muchie rău de tot. E grav. Merită riscul de a renunța la manierisme de genul „sunt ziarist, eu doar informez”. Nu, tată, ne ia gaia până se creează masă critică în modul ăsta gen BBC de a face lucrurile
Cu statul drept o rezolvăm mai repede…Dragnea cade, o să intre și la bulău mai devreme sau mai târziu că așa păţesc toți briganzii. Revelionul 2020 îl face cu colegii din celulă. Problema e că dacă mai stau bagabonţii ăștia la guvernare, pierdem iar 3-4-5 ani din viața fiecăruia. Pierdem oamenii care emigrează. Pierdem copiii care nu se mai nasc fiindcă părinților le e silă/teamă să îi mai facă
Am citit ieri un interviu în Libertatea cu o doamnă, medic de profesie, care a pierdut fiica la Colectiv. Am plâns ca în telenovele deși eu sunt om al dracu, puține chestii mă emoționează. Eh, dacă ne punem toți ca rezoluție ca niciunul dintre noi să nu mai simtă atâta durere ca femeia asta din cauza boilor care ne conduc, avem 2 ani până la alegerile care pot face diferența. Ce fac eu? Prozelitism contra PSD, o să merg la toate alegeri ca observator pe la sate, că acolo se fură la urnă, instig oamenii să voteze USR (chiar dacă sunt șchiopi și ăștia dpdv profesional, dar măcar sunt singurul partid care n-a furat)
Și bineînțeles, oricând gata, ca la next 10 august să plângă ei mai mult ca noi
„Pe Gabi Oprea nu l-ați uitat, nu? Nu demult își făcea și el revenirea în politică, cu o poză trucată în care dădea mâna cu Obama. Ce poți să mai spui?”
Cel mai trist mi se pare ca exista o gramada de cetateni care ii ridica in slavi pe Oprea, Ponta si altii asemenea (daca nu crezi te poti documenta pe paginile lor), considerandu-i oameni providentiali, salvatori ai neamului etc.
Daca dorim sa schimbam ceva in bine este necesar in primul rand sa devenim noi mai responsabili, mai calculati, mai analitici, nu ar trebui pusa stampila pe tot soiul de politruci care mint frumos, care se bat cu pumnul in piept ca ei apara tarisoara, care habar n-au de nimic in afara de interesul personal sau care dau din bani publici cate o sticla de ulei si o punga de faina in campaniile electorale.
Pentru a putea progresa avem nevoie in primul rand de oameni competenti, onesti, bine-intentionati, care sa doreasca cu adevarat prosperitatea tarii in care locuiesc.
Nu sunt sigur că există atât de mulți cetățeni care îl îl ridică în slăvi pe generalul Oprea. Până la urmă generalul acesta și pseudo partidul său n-au intrat niciodată în parlament prin forțe proprii, ca, de altfel, și alți profitori și impostori ai tranziției.
Bunā dimineața dnule Petreanu, v-am ascultat și asearā, în drum spre Collectiv, am citit și articolul. Opinia mea este cā stām f bine cu teoria, “practica ne omoarā”; în cazul Collectiv si nu numai, la propriu. Am avut norocul sā fac parte dintr-o categorie profesionalā,( mult hulitā la un moment dat) care din ‘ 93 încoace a dus-o bine, (financiar) din muncā (grea, dar) cinstitā; chiar și așa ne-am lovit de realitatea cruntā, pe care toți banii din lume nu le-au putut schimba. Noi am dat “jos”, un general (de carton), apropiat de-a lui Oprea și Ponta, (într-un moment cînd acestia erau “pe val”) deși nimeni nu ne dādea vreo șansā; dar am fost uniți. Deci se poate. E drept cā atunci justiția nu era atît de aservitā.
Ceea ce voiam sā vā spun, este cā discuțiile și teoretizarea la infinit, a ceea ce se întîmplā nu ne ajutā cu mai nimic, oricît de bine și explicit ar fi fācutā; ceea ce ne trebuie este o soluție practicā, definitivā și rapidā. Și sunt aproape sigurā, cā dvs jurnaliștii o puteți gāsi, ne-o puteți da; cā dacā e sā asteptām pînā la următoarele alegeri, va fi prea tîrziu, mult prea tîrziu. Poate ar fi momentul sā ne uniți? Sā ne ajutați astfel sā scāpām de “vina colectivā”? Ptr cā f mulți dintre noi, au încredere în dvs. Succes!
Treaba jurnaliștilor este să vorbească despre ce se întâmplă în jurul lor și să informeze astfel publicul, pentru ca publicul să ia decizii corecte, în interesul general. Nu mai este doar pasivitate în jur, vă rog să observați că deja avem câteva partide noi, care nu au legătură cu cele care au tot condus România, cu efectele cunoscute, în ultimii 30 de ani. Faptul că jurnaliștii au tot transmis Nemulțumirile oamenilor ajutat, mai mult ca sigur, la coagularea acestor alternative. Rămâne de văzut cum vor evolua acestea.
Problema principala e la popor cred eu. Vrem sa traim ca francezii, dar nu facem ca francezii – adica prezenta la vot de 70-80%.
Clasa politica nu o sa se schimbe atata timp cat votul ramane acelasi. Votul le spune ca lumea ii aproba. Protestele nu ii mai sperie, asta e clar. Votul ii sperie.
Si nu doar votul conteaza – adica ala la 4 ani. Si intentia de vot conteaza. Credeti ca ei nu fac sondaje periodic si inainte de vreo magarie sa vada cum stau? Eu zic ca fac si afla ca stau foarte bine. Daca brusc intentia de vot s-ar schimba, si in toate sondajele PSD ar cadea vreo 10-15% (prin convertirea de votanti PSD in anti PSD, si cel mai important prin marirea numarului de votanti), PSD s-ar regla cumva din interior (adica jos Dragnea pentru inceput).
Asa ca solutia pe care o vad eu seamana cu filmul Pay It Forward in care tot asta se incerca, sa facem lumea mai buna. Fiecare dintre noi, sa luam 3 persoane pe care le cunoastem care nu merg la vot sau care voteaza PSD si sa le convingem sa mearga la vot sau sa isi schimbe optiunea de vot si sa voteze ceva care nu e PSD sau posibil aliat al PSD. Si ar mai trebui sa ii convingem sa faca acelasi lucru fiecare cu alte 3 persoane.
Si asa, dupa o vreme, sondajele o sa iasa prost ptr PSD si nu o sa trebuiasca sa asteptam pana la alegeri sa vedem ceva schimbari.
Am tot auzit la diferiti oameni din media ca o solutie e ca oamenii se implica in politica. E posibil ca fraza asta sa fie deruntat pentru unii si sa intelega ca trebuie neaparat sa se inscrie in partide. Eu cred ca sintagma asta inseamna si „mergeti la vot”. Poate media ar trebui de pe acuma sa dea ca si picatura chinezeasca mesajul asta: „Mergeti la vot!”.
Daca am avea prezenta la urne ca francezii, 70-80% ALDE n-ar mai intra in parlament, si PSD ar fi pe la 15%.
Practic, poporul trebuie să-și recapete încrederea în el, asta e. Absenteismul e o forma de neincredere in solutiile care tot de la el vin, ca nu importam politicieni.
Daca dai de 3 ori cu zarul, e posibil sa dai de 2 ori 1 si o data 4. Unii ar putea trage concluzia ca zarul are 3 fete, dintre care 2 sunt 1, si una e 4.
Daca dai de 600.000 de ori cu zarul o sa vezi ca obtii fiecare fata cam de 100.000 de ori.
Absentii de fapt voteaza PSD, adica ne zic ca zarul are 3 fete.
Absentii ar putea foarte bine sa se duca la vot, ca dureaza 10 minute pana la sectia de votare, nu e efort mare si sa puna stampila in afara casutelor.
Cum ar fi sa ai prezenta 80%, iar jumatate din voturi sa fie anulate? Ar fi si asta o treaba, nu?
Nu pot sa ma opresc din pacate referitor la absenteism.
Daca ramanem la 40% prezenta dintre care 25% se uita la Antena 3, iar 15% asculta EuropaFM nu rezolvam nimic. Fiecare se conserva, fiecare aude ce vrea sa auda. Solutia e la absenti. Ei ne pot ajuta sa iesim din blocajul asta.
Sunt ecuatii care nu se pot rezolva cu formule directe. Ele se rezolva prin metode numerice – adica prin ghiceala. Pe masura ce procesul avanseaza, ghiceala e tot mai educata, iar in final dupa un numa mare de astfel de incercari se ajunge la o solutie aproximativa dar aproape de realitate. Dar prima posibila solutie incercata e absolut random.
Daca nu faci prima iteratie, prima plesneala ca sa zic asa nu ai cum sa rezolvi ecuatia. Daca nu pui bilet la loto, n-ai cum sa castigi.
Putem extrapola si la vot. Eu as spune ca electoratul absent e unul cu o educatie cel putin medie, deci e in stare sa faca ghiceli tot mai educate, sa se mute dintr-o parte in alta cu votul sau intentia de vot.
Important e sa faca incercari si sa nu se lase, sa se informeze, sa se implice, nu trebuie sa renunte. Nu costa asa mult, iar efectele sunt gigantice. Stiu ca alegerile sunt la 4 ani si ai putea spune ca apucam sa facem prea multe incercari. Si intentia de vot conteaza. Adica daca te suna de la sondaj de opinie si te intreaba cu cine votezi, important e sa nu te situezi in casuta cu „Nu merg la vot”. Sondajele ii sperie aproape la fel de mult ca si votul si poate ii mai trezeste, ii mai schimba daca vrei.
Dupa un numar destul de mare de ani in care tot incercam fara sa ne lasam, o sa avem poate o democratie sanatoasa.
Cred ca putem verifica teoria asta cu tarile la care aspiram. Ce prezenta la vot au? Credeti ca acolo a fost bine de la inceput? Nu, evident. Si uitati ca au ajuns sa aiba prezenta de 70-80% pentru ca acolo oamenii au inteles ca e singurul mod in care pot influenta politca care la randul ei le influenteaza viata si bunastarea.
No, ca n-am mai scris atata de multa vreme 🙂
Pentru marea masa de oameni, votul e singurul mod de a controla politica. Protestele sunt ceva reactiv. Nu te ajuta sa construiesti nimic, te ajuta doar sa nu construiesti eventual prost. Dar bunastare nu creeaza.
Noi avem de nevoie de activ.
Keep hope alive.
Eu sunt de acord cu tine. Acum, nu stiu ce sa cred despre absenta electoratului de la referendumul de acum cateva saptamani: o fi fost refuz activ sau dezinteres total?
„Daca am avea prezenta la urne ca francezii, 70-80% ALDE n-ar mai intra in parlament, si PSD ar fi pe la 15%.”. De unde stii asta ? De unde stii ca daca ar vota mai multi, cota PSD n-ar creste ? Adevarul e ca in Romania nu exista alternative reale, iar sa te duci la vot doar in ideea de a vota ceva este cea mai proasta idee. O analogie a votului in Romania este de a alege cu cine vrei sa intri intr-o cusca: cu un leu, cu un leopard sau cu o hiena. Nu exista de fapt nici o varianta „buna”, cel mult ideea de a alege varianta cea mai putin „rea”. Este motivul pt. care nu mai votez de ani de zile. Am trait toata viata in Romania si sunt ferm convins ca situatia nu se poate schimba prin vot sau alte mijloace democratice, ci numai prin forta. Nici de comunism n-am putut scapa altfel. Dar, atat timp cat armele sunt la actualele scursuri care ne conduc, nu este nimic de facut. Doar resemnare.
Pai, Vasile, sigur ca nu stii daca prezenta sporita la vot inseamna mai putine voturi, proportional, pentru PSD, dar merita incercat, pentru ca, stii ce? Prezenta scazuta la vot inseamna pondere parlamentara mai mare pentru PSD, asta e absolut sigur si matematic.
Deci? 🙂
Eu cred ca a fost combinatie – absenteismul normal + absenteismul datorat majoritatii votantilor anti-PSD + ceva absenti din randul votantilor PSD care nu vazut problema pe care le-o rezolva referendumul.
Cu alte cuvinte, cred ca in cazul asta am avut noroc cu absenteismul, dar in nici un caz nu cred ca trebuie incurajat din cauza asta. Exceptiile nu trebuie interpretate ca si reguli.
Sa facem alta presupunere – sa zicem ca am avea absenteism regulat doar de vreo 20% la orice vot, si lumea s-ar fi dus si la referendum fara frica.
Cu ar fi fost pentru PSD – 80% prezenta, adica referendum validat, iar rezultatul 25% DA – 75% NU?
Eu zic ca impactul ar fi fost altul.
@Vasile
Pai si daca a patra varianta e ca te impusca PSD-ul daca nu intri in nici o cusca ce ai face?
Parca te-ai gandi un pic, ce stiu eu sa fac, cu cine mi-ar fi mai usor si poate ai intra la hiena ca o faci la viteza. Si in timpul castigat cu viteza, tipi din toti raunchii si poate mai vin 100 langa tine. Si uite asa poate cresc sansele, nu zici?
Sau e mai bine sa te resemnezi, sa te impuste paznicul in secunda doi cand ai refuzat sa intri in cusca?
Asa ai ai 0% sanse sa traiesti mai bine.
P.S. Cei care emigreaza aleg o scurtatura, se duc undeva unde prezenta la vot a ajuns la 80% si asta face ca lucrurile sa fie aproape de normal.
Crezi ca daca in Franta prezenta la vot ar scadea brusc la 40%, 4 ani le-ar fi bine? Iti zic eu ca nu, iar la urmatoarea iteratie s-ar duce inapoi la 80%. Nici ei nu s-au nascut cu prezenta asta, au muncit pentru ea ca sa zic asa.
@Vasile
Nu trebuie sa votezi neaparat cu cineva cu care crezi tu ca are sanse sau nu adica unu din granzii PSD / PNL.
Daca nu iesim din votul asta, cum ne asteptam sa se schimbe clasa politica cand tocmai noi le spunem ca nu trebuie sa se schimbe? Daca au facut gresit, ii pedepsim votam cu altii, fie ei si mici si aparent lipsiti de sanse.
Important totusi e sa nu fie extremisti ca aia is grav. Poti sa votezi cu Partidul Biciclistilor, le dai o sansa lor.
Cum a subliniat si Vlad, votul tau mai conteaza si la faptul ca se mareste masa de votanti iar nr de voturi PSD (oarecum fix) se imparte la un nr mai mare rezultand intr-un procent mai mic. Practic le-ai dat o lovitura de tantar. Daca stai acasa, practic votezi cu ei, si le dai o lovitura de tantar celor care se zbat sa scape de PSD. Daca inmultesti lovitura asa de tantar cu vreo 6.000.000, iti dai seama de efect?
@Vasile
Dupa cum ti-ai dat seama, misiunea mea pe ziua de azi e sa fac sa dai o sansa votului.
Sa iti mai zic o chestie. Nu stiu ce varsta ai, dar eu dupa Revolutie eram copil si stam la coada de sarbatori la suc de la dozator. O mare mizerie daca te gandesti acum. Dar asta era oferta atunci. Pentru ca poporul roman e un consumator de suc, calitatea a crescut. Am ajuns sa gasim la magazine si suc fresh care tine 24 de ore la gheata. Aveam asa ceva la magazin in 1990? Aveam magazine in 1990. Nu, dar pentru ca suntem consumatori tot mai intelepti, calitatea produselor a crescut. Mai aveam noi sucurile alea daca toata lumea bea apa de la chiuveta fara q?
Votul trebuie vazut tot ca si consum, si trebuie sa fie dinamic. Dar e important sa fim toti / multi asa.
Progresul nu vine niciodata din pasivitate.
Succesul e o suma de greseli (din ce in ce mai mici). Doar din greseli invatam, la victorie doar ne bucuram (dar nu invatam nimic din ea – ce sa-i faci, asa e omul)
Keep hope alive.
Salut,nu Vlad.Absenteismul nu este (in cazul meu) neincredere in poporul meu.Este neicredere in clasa politica.Adica ieri erau unii,azi sunt copiii lor.Am votat-pana la momentul numit usl-cu liberalii.Si ce-am obtinut?!Nimic.A trebuit sa mai astept 4 ani.Si iar liberali.Si iar 4 ani…..si tot asa.
Doar o mana de fier ne mai poate uni,civiliza si constientiza.Ca a cuiva din anii ’40,dar al carui nume nu pot sa il scriu.
Sau o justitie nemiloasa,rapida si eficienta.Care sa ia toate faptele si averile din ’90 incoace la puricat.Ai fost senator?Ce-ai facut in 4 ani de mandat?Cate proiecte de legi ai depus/votat/sustinut?Ce-ai facut pentru comunitatea ta?Cate investitii ai atras?cate locuri de munca ai creat?Cata infrastructura ai construit….Ai fost ministru,director,consilier,prefect,primar?La fel.N-ai facut nimic?Averea confiscata,pensia anulata,diurnele returnate si puscarie!Insa asta e utopie.Deocamdata este Romania lor.Cu legi pentru ei si copiii lor,cu facilitati,firme si investitii pentru ei si copiii lor.Cu pensii,salarii si alocatii pentru ei si copii lor.
Nu minciuna si hotia sunt vinovate ci in primul rand explozia. Justitia trebuia sa gaseasca vinovatii ca d’asta tipa lumea ca ciuma rosie sa lase in pace justitia. Cu gulguta asta cu hotia, coruptia, vor gasi vinovatii la pastele cailor.
Aveti grija ce va doriti cu „mana aia de fier”, care sa regleze situatia „ca in 40”.
Oriunde in lumea asta mana aia de fier vine cu cenzura si cu arestarea/eliminarea/izolarea oponentilor de orice fel (elita politica, ziaristi, societate civila). Mana de fier nu suporta contestarea, de orice forma ar fi ea.
Violenta statului (permisa chiar si unui stat democratic in anumite conditii) se duce si ea la extrem, pentru eliminarea oricarei opozitii. Studiati orice situatie de acest gen din istorie si numarati victimele civile. Din Romania si pana in Chile.
Poate unii ar vrea sa retraiasca anii „minunati” din 1940. Eu unul nu am deloc astfel de ganduri. Decat asa ceva, mai bine Dragnea (ptiu, Doamne, iarta-ma, ce am ajuns sa spun), care poate sa fie contestat si criticat public. Si care poate fi dat jos de la guvernare prin alegeri (si o sa fie!).
Dar, daca se creaza o majoritate care vrea asa ceva in Romania (sper sa nu, desi vad tot felul de semnale nasoale), eu o sa plec din tara asta daca ma mai tin picioarele. Chiar si daca o sa am 70 de ani.
credeti ca mie nu imi pare rau de tragedia asta! din contra! nu pro! fiindca chiar daca nu am avut efectiv pe cineva cunoscut din club! care a murit! nu pot sa zic spun ca nu imi pare rau saracii de ei! cat o sa traga cu tratamentele cu operatiile! chiar si ei s-au saturat! ii cred off! blestemati sa fie aia care au pus burete si in acelasi timp artificii pentru exterior! nu pentru interior! lasa ca o sa fie ei arestati!
la un moment dat! ce cred ca scapa! 30 de ani fac de puscarie mititica inchisoare! fiecare! pai eu cand am aflat de tragedia asta la inceput atunci! am stat ca o stana de piatra! ca o statuie! nu m-am miscat! am amutit cu totul! noaptea nici nu puteam dormi! visam mereu tragedia asta! auzeam si melodia cantecul requiem for a dream! a lui clint mansell!
eu nu am avut repet! vreo persoana cunoscuta din club! indiferent ca traieste sau ca a murit! nu am avut! dar nu poate sa nu ma afecteze chestia asta! e ceva obsesiv! care se tot repeta! gen cum este cu astia care sustin bdsm lgbt sau lgbtq ma rog!
bietii copilasi! dumnezeu sa ii ierte si sa ii odihneasca in pace! si multa putere celor ramasi in viata! multa sanatate! lasa ca o sa fie totul bine! chiar daca nu se va face dreptate! macar ei sa scape de rani! de arsuri! doamne ce eveniment! te duci si tu in club discoteca sa te distrezi! si uite ce se intampla! vai vai! doamne dumnezeule! te duci si nu te mai intorci! ma rog poate au gresit si parintii ca i-au lasat sa se duca acolo! dar eu cred altceva! ca s-a gresit la organizarea evenimentului! de pilda cu artificiile! pai cum bai frate tu aduci artificii de interior! cand concertul s-a tinut la subsol! si nu pe stadion! acolo mai zici spui! ca trebuie de astea de interior! dar nu de astea de exterior! ce greseala! fatala! enorma chiar! dupa aia si aia cu buretele care s-a aprins de la echipamentul formatiei! ala nu era nici ignifug ca era cica prea scump! si greu de gasit! bun dar se putea pune de pluta! ca ala nu afecta in vreun fel oamenii! nici de metal fier sau otel! nu era bine! nu rau atentie! au venit politia pompierii astia de la ambulanta medicii doctorii chirurgii! i-au ajutat fiecare cum a putut! si lumea de altfel! dar multi ba au fost arsi tare! ba au fost arsi mai putin tare! sau de pilda au inghitit mult fum toxic! de la poliuretanul acela! cancerigen! toxic! letal! fatal! dar ei nu au rezistat desigur! de la infectiile din spitale! infectiile nocozomiale adica! dar si de la firma aia! care nu i-a ingrijit corespunzator! si anume hexi pharma!