Învăț să investesc

Încerc să-mi aduc aminte cam când mi-am pierdut încrederea că statul român va putea să-mi administreze vreodată corect banii pe care i-i plătesc ca taxe, contribuții și impozite.

Să fi fost când am ieșit prima dată cu mașina din țară și am descoperit ce-nseamnă o infrastructură rutieră adevărată? Sau, poate, o vizită într-un spital bucureștean care arăta ca-n reconstituirile istorice? Vreo coadă istovitoare la un ghișeu al Fiscului? Să fi fost, mai degrabă, când tot ce economisisem, cu greu, a fost dizolvat în câteva luni de un alt puseu inflaționist? Indiferența Camerei de Muncă față de un patron care băgase-n buzunar contribuțiile mele sociale, lăsându-mă fără câțiva ani vechime la pensie? Hmm…

Nu reușesc să pun degetul pe momentul declicului. Poate că a fost, de fapt, o acumulare care a durat un timp și-a necesitat sumă de experiențe dezamăgitoare, adică poate că mi-a picat fisa cu încetinitorul – dar bine că s-a întâmplat, până la urmă. Cândva, cumva, ca urmare a lecțiilor scumpe pe care mi le predase cu forța statul român, m-am apucat să am grijă eu de viitorul meu financiar. Am început prin a cheltui mai puțin decât aveam, dar nu pentru vacanțe mai scumpe sau o mașină nouă, ci cu obiectivul precis de a-mi diversifica sursele de venit din diferența acumulată. Am încercat să aflu și să înțeleg mai bine atât ce pot face eu cu banii mei, în afară de a-i consuma, pur și simplu, dar mai ales ce pot face banii mei pentru mine. După un timp, am ieșit din cursa șobolanului¹. Nu sunt foarte departe de ea, pentru că nu-s bogat, iar investițiile care-mi aduc bani fără intervenția mea nu-s prea multe, dar sunt în afara ei, pentru că nu mai depind de un loc de muncă pentru a nu muri de foame.

Încerc să-nvăț mereu ceva nou despre bani și despre ritmurile lor.

Acum trei săptămâni am ajuns la o lecție despre fondurile de investiții.

Ăsta e un domeniu cu reputație neplăcută în România. Când spui „fond de investiții” se materializează cumva, în spatele cuvintelor, rânjetul lui Sorin Ovidiu Vântu pe-un cântecel de leagăn care te-ndeamnă să dormi liniștit, cât te lucrează el pe tine. În 2000, când s-a prăbușit FNI, l-am intervievat live la tv pe unul dintre cei peste 300.000 de păgubiți. Era un bătrânel care răscolea în fața camerei o valiză de certificate fără valoare. Cu doar câteva zile înainte, credea că era miliardar, iar acum își pierduse toți banii – pentru că, evident, făcuse prima greșală de nefăcut: toate oule-ntr-un coș. Îi ascultam indignarea și-mi aminteam de celălalt mare joc piramidal al anilor post-revoluționari, Caritas, în urma căruia alte zeci de mii de creduli se treziseră săraci taman când se simțeau mai bogați.

Doar pentru că un escroc spune că-ți vinde un diamant, nu înseamnă că vei și cumpăra un diamant. Fă o verificare, mai întâi.

Realitatea post-FNI e însă foarte diferită de percepția publicului, chiar dacă au trecut aproape două decenii de-atunci și-ar fi fost timp ca informațiile corecte să se disemineze în societate. Fondurile de investiții care activează acum în România se supun unora dintre cele mai stricte reguli și prevederi legale din lume – iar asta o datorăm aparteneței noastre la Uniunea Europeană. Practic, fondurile de investiții sunt unele dintre cele mai europene instituții din România, din punct de vedere al regulilor de funcționare. Totuși, românii preferă să investească în alte instrumente, atunci când o fac. De ce? Pentru că, din păcate, educația financiară a românilor e în continuare la niveluri extrem de scăzute (probabil cel mai slab nivel din UE, susțin unele studii), dar și pentru că avem o aversiune ridicată la risc (consecință a lungului șir de țepe și pierderi financiare încasate în anii de tranziție), iar fondurile de investiții sunt percepute ca instrumente mai riscante decât altele, clasice – depozitul de economii, cumpărarea unei case, a unui teren etc.

Până la un punct, percepția e corectă, în sensul că există fonduri de investiții cu risc ridicat, unde pierderile, dar și câștigurile, pot fi semnificative, cât și fonduri de investiții cu un grad de siguranță practic total, unde pierderile sunt nesemnificative, dar și câștigurile sunt mai degrabă modeste.

În acest sens, iată două exemple foarte bune. Mai întâi, ERSTE Equity Romania, un fond de acțiuni care permite câștiguri semnificative dar include și riscuri mai mari. Priviți infograficul de mai jos, observați randamentul fondului acesta de la lansare și până azi (22,9%), vedeți-l pe cel din ultimii 5 ani (78,7%) dar observați, pe grafic, și ce s-a întâmplat în anii crizei, 2007-2008 (asta când ne spuneau politicienii că România n-are nicio treabă cu criza globală, vă amintiți, da? E bine să pui declarațiile politicienilor în context real; e bine să fii informat).

Acum, uitați-vă la ERSTE Money Market RON, cu un grad foarte redus de risc (titluri de stat) și urmăriți randamentele: 0,47% la 1 an, 2,3% la 3 ani, 13,7% de la lansare (în 2012).

Între aceste două exemple de extremă, o persoană (sau o companie) au o multitudine de opțiuni, doar să se informeze corect, să-și calibreze așteptările și să înțeleagă ce face fiecare variantă. Într-un fel, aceste instrumente financiare de investiții sunt precum mașinile: foarte variate. Unele mașini sunt bune să se miște încet, cărând pământ cu tonele, alte mașini sunt făcute să se miște iute și să ia curbele în mare viteză, cu emoțiile de rigoare pentru șofer și pasageri. Trebuie să te gândești ce preferi (eu, unul, aș alege o flotă variată, dacă ar fi să fie) dar este evident că pot reprezenta o soluție mai bună de plasare a unei rezerve financiare personale decât un depozit bancar clasic, care nu te apără, până la urmă, decât de spărgători, nu și de inflație (și în niciun caz nu te ajută să câștigi). Pe termen lung, bursele au adus dintotdeauna câștiguri mai mari decât obligațiunile de stat – mult, mult mai mari, de fapt. Iată un grafic care ilustrează perfect acest adevăr (cu precizarea că scara este modificată astfel încât să încapă graficul câștigurilor, pentru că, altfel, ar trebui un perete ca să intre totul):

Cu alte cuvinte: 1 dolar investit în 1926 într-un pachet de acțiuni la bursa americană ar fi însemnat azi aproape 20.000 de dolari (în termeni reali, cu inflația luată în calcul, și în ciuda crahurilor bursiere periodice ale economiei capitaliste) iar același dolar investit în titluri de stat ale Trezoreriei SUA ar fi însemnat, azi… doar 20 de dolari. Economia globală crește constant, chiar dacă mai și sughiță din când în când, iar bursele reflectă această creștere. Unii folosesc acest vehicul pentru prosperitate personală.

Întâlnirea mea cu experții de la ERSTE Asset Management mi-a explicat unele lucruri și mi-a oferit încă o ocazie de a învăța ceva despre cum să-mi pun banii la lucru. Apropo, iată o noutate, cel puțin pentru mine: credeam că ai nevoie de mulți bani ca să faci o subscripție pentru un titlu de participare într-un fond de investiții, dar realitatea e că suma minimă pentru a investi este… 100 de lei – asta că tot vorbeam despre percepții eronate, da?

În fine, încă un sfat: citiți, informați-vă, înțelegeți corect care sunt limitele și care sunt posibilitățile atunci când vreți să investiți în ceva (și nu e vorba doar despre fonduri de investiții). Începeți cu acest site, România Investește, cu răbdare și atenție, pentru că e vorba despre banii dumneavoastră, pe care i-ați muncit și de care vreți să aveți grijă, nu ca statul care vi-i ia și-i irosește, nu?

Că veni vorba: știți ce fac, de fapt, fondurile acestea de investiții (mai mult sau mai puțin, în funcție de structura portofoliului fiecăruia)? Oferă fonduri pentru investiții (dăă) unor antreprenori care produc obiecte, tehnologie, servicii sau altele, care angajează oameni, plătesc taxe și, în general, contribuie la dezvoltarea economiei unei țări, la creșterea nivelului de trai din țara respectivă și la diminuarea dependenței investitorilor față de stat și față de ineficiența acestuia. Adică exact ce ne trebuie pentru o viață mai bună.

¹Cei care nu știu la ce mă refer pot găsi definția aici.