Revoluția imbecililor

E vreo superstiție, ceva, să folosești pentru machiaj tuș de ștampilă?

În contextul controversei despre scăderea salariilor, un amic IT-ist mi-a trimis doi fluturași de salariu. Unul e cu ultima leafă, pe ianuarie; celălalt, de la sfârșitul anului trecut. Pentru că pe ce mi-a trimis sunt tot soiul de date de identificare, nu public capturi de ecran, ci doar numerele relevante:

În ianuarie 2018, omul a încasat 6722.00 lei net.

În noiembrie 2017 el încasase 9059 lei net.

Diferența: 2337 lei. Scăderea este, deci, de 25%.

E o idee bună, nu? Să modifici legea în așa fel încât să enervezi niște tipi bine plătiți, care fac parte dintr-un sector care reprezintă 6% din PIB, și care pot lucra, de fapt, cam oriunde în lumea asta. Bravo, PSD, îți crapă capul de inteligență.

Acest IT-ist îmi mai scrie și asta: jur că nu sunt furios că mi-a scăzut salariul, dar sunt furios că banii aceștia vor fi irosiți; peste 3 ani, peste 4 ani tot nu vor fi școli, spitale, șosele.

Nu-l poți contrazice. Mai e cineva care nu știe ce-o să se-ntâmple cu banii luați de PSD de la cei care muncesc?

Dar nu e vorba numai despre salariile mari. Sunt afectați și cei care sunt la baza piramidei.

Alt caz, găsit într-un comentariu pe Facebook: „Eu sunt administrator la o asociație de proprietari care are angajat un îngrijitor imobile cu program de 3 ore. Până în decembrie lua 429 de lei. Pe ianuarie am ștat de plată cu 54 de lei.”

Bravo, PSD. Când faci o „revoluție fiscală” care are (și) un asemenea efect, ai dat-o-n bară direct cu capu’.

Abia aștept s-o văd pe dna Olguța cum se laudă că au crescut salariile unora dintre bugetari cu cu 25%, dar pe brut – adică 4% pe net, fraierilor care ne-ați votat, haha, v-am făcut.

Ce țeapă!

Și din creșterea asta ridicolă s-a ales deja praful. Iată alt caz elocvent, expus de cineva pe Facebook: „mi s-au mai adăugat 60 de lei la rata de la bancă; este a doua oară când mi-a crescut rata la bancă cu 60 de lei în 4 luni.”

Cât e rata acestei doamne acum? 852 de lei.

Cât era acum 4 luni? 732 de lei.

Cu cât i-a crescut, deci, rata acestei doamne în doar 4 luni? Cu 16%.

Felicitări, PSD, pentru mărirea de 4% – pentru unii bugetari.

Tragedia este însă în economia concurențială, unde 2 milioane de angajați pierd bani din cauza „Revoluției Fiscale” haotice provocate de guvernul PSD, fără niciun rost.

Ce spune dna Olguța, ministrul PSD al Muncii, despre acești oameni? „V-au furat patronii.”

Cum adică? Adică dacă patronii din economia concurențială nu preiau costul suplimentar produs prin decizia Guvernului, înseamnă că fură? Dar cine a luat banii ăștia cu forța, fără acordul celor care-i câștigaseră, nu guvernul PSD/ALDE? Cine fură, atunci?

Dar cum este posibil să ai o concepție atât de primitivă și stupidă despre economie, ca să spui că angajatorii își fură angajații dacă nu acoperă paguba produsă de o japcă a guvernului din care faci parte?

La sfârșitul anului trecut, Consiliul Investitorilor Străini a trimis o scrisoare plină de îngrijorare Guvernului României (aici, textul integral). În acest document, investitorii străini pun cea mai importantă și singura întrebare relevantă în privința „revoluției fiscale”: ce problemă rezolvă, de fapt, schimbarea pregătită de Guvern?

„…companiile nu consideră binevenită această măsură deoarece nu îi înțeleg motivația și raționamentul economic… mediul de afaceri nu a cerut această măsură și ea a fost propusă fără o consultare prealabilă… Guvernul (trebuie) să spună ce problemă dorește să rezolve prin mutarea contribuțiilor și de ce crede că aceasta este soluția cea mai bună.”

Elementar, nu?

Apoi, investitorii străini în România avertizează:

„Transferul acestor contribuții de la angajator la angajat este o măsură complexă cu implicații și ramificații greu de prevăzut în lipsa unui studiu de impact detaliat din partea Ministerelor Muncii și Finanțelor. Trebuie menționat că orice modificare ulterioară în cotele de contribuții sociale sau a impozitului pe venit va avea un impact direct asupra salariului net al angajatului.

Din toate informațiile pe care le avem până acum, această măsură va implica un efort logistic considerabil (atât la nivelul sistemului informatic cât și în ceea ce privește procesul administrativ, în vederea modificării contractelor individuale de muncă), fără a aduce un beneficiu angajaților sau angajatorilor, proporțional cu efortul depus.

Mutarea contribuțiilor sociale va avea un impact direct asupra salariului minim și a celui mediu care sunt folosite ca referințe în alte legi privind pensiile, asigurările de sănătate, indemnizații sau ajutoare de șomaj. Guvernul nu a realizat o cercetare pentru a cuantifica efectele transversale, ceea ce înseamnă că riscul unor consecințe neanticipate este extrem de mare.

Ca atare, mediul de afaceri a avertizat, cât se poate de clar: ce faceți va avea costuri și, în plus, nimeni nu înțelege de ce vreți să faceți asta.

Ce răspunde Guvernul salariaților din mediul privat, prin vocea dnei Lia Olguța Vasilescu de la Muncă? „Patronii vă fură”.

Oamenii aceștia din guvernul României înțeleg cine și cum plătește taxe și impozite în țara asta? Înțeleg ce înseamnă activitate economică, angajare pe criterii de competență, profit și, mai ales, faliment?

De sub ce bolovan al istoriei au ieșit miniștri precum doamna Olguța, care poate spune „nu-i mai plângeți atâta pe ăia cu salarii mari”? Cum adică? Păi nu asta e ideea, să ai salariu mai mare în România, dacă produci mai mult și ești mai competent?

Oamenii aceștia sunt complet depășiți de lumea în care trăiesc. Sunt de un primitivism oribil. Au rămas în cavernele ideologice ale anilor ’50.

Parcă văd că mâine poimâine încep să vâneze chiaburi și ne cer să nu-i mai plângem pe bogații ăia care fac duș zilnic. Impozitați-i, dă-i dreaq de fandosiți!

Articol din categoria: REVOLTĂ

147 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    Oare cum am putea face să primim un răspuns coerent, direct la întrebarea tuturor: care a fost scopul transferului contribuției?

    0
    0
    • #3 Comentariu nou

      Răspunsul este foarte simplu! Odată scăpat „porumbelul” cu majorarea salariilor cu 25% începând cu 1 ianuarie pentru toți bugetarii, (prevăzută în programul de guvernare, presupun) nu au mai putut să dea înapoi când au realizat că nu există banii pentru această majorare. Așa că, într-o anvelopă bugetară mai mare cu 3% decât anul trecut, prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, au împușcat doi iepuri. Au majorat salariile cu 25% fără să cheltuie mai mult de 3-4% în plus.

      0
      0
    • Moise susține că are legătură cu dezmățul din administrația publică, unde baronii locali au obținut dreptul ca supușii să-și facă lefurile cât vor.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Impozitarea progresiva din 2019 cu o baza mai mare de calcul 🙂 Noroc ca 2019 nu o sa ma mai prinda pe aici.

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      Scopul acestor modificari este introducerea impozitului progresiv pe venit/profit actualul prag de 10% fiind cel minim.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      moise a calculat că din modificarea celor 3 legi (cod fiscal, legea salarizării, legea pensiilor) guvernul are un surplus de 800 de milioane de lei pe an. Banii vin (e puțin mai complicat) din mărirea salariului minim obligatoriu + transferul contribuțiilor. Citiți articolul lui cel mai recent, 5 greșeli capitale ale Lărguței. 800 de milioane sunt bani reali, deci motivația e clară și meschină, ce nu e clar e cum poate fi pesedeul atât de oligofren încât să nu-și dea seama că banii ăia reali vin de la oameni, și că oamenii ăia nu se vor bucura să-i dea. I can see the future, mulțimi furioase cu coase și drujbe vor fugări pesedeul 🙂

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      distragerea atentiei de la masacrarea legilor justitiei si a codurilor penale, pt a scapa infractorul sef impreuna cu complicii lui

      0
      0
    • #9 Comentariu nou

      Vor sa ne plece toti copiii din tara !!! La parlamentari le-a crescut cu 200 E !!!

      0
      0
  2. #10 Comentariu nou

    O alta categorie scutita de impozit pana acum este cea a angajatilor cu handicap, carora le scad de asemenea salariile. Un prieten a avut surpriza la vederea fluturasului pt ianuarie. habar nu avea ca va fi afectat, ca s-a vorbit foarte putin despre cazul acestor angajati.

    0
    0
  3. #11 Comentariu nou

    Pentru mine ca om cinstit care plateam 16% impozit pe profit (fara sa-l diluez prin diverse tertipuri) acum cu impozitarea de 1% pe cifra de afaceri castig cateva zeci de mii de euro in 2018 fara sa fac nimic in plus.
    Asa ca ma simt mituit bine de psd, cat sa ma pis pe el de vot la urmatoarele alegeri.

    Singurul lucru care ma enerveaza e ca astia se autointituleaza „de stanga”.

    Cat legat de salariati si problemele lor. Asta-i viata pe care si-au ales-o cu bune si cu rele.

    0
    0
    • #12 Comentariu nou

      Costin, inteleg din ce spui ca ani de zile habar n-ai avut care era varianta optima de a-ti conduce afacerea. Noroc cu hotararea de guvern care, intamplator, te-a obligat sa o adopti.

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Esti de un cinism infiorator. Poti sa te pisi pe el de vot la urmatoarele alegeri, dar s-ar putea ca si pisatul asta sa se intoarca sa te ude bine intr-o zi.

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      Cat legat de salariati si problemele lor. Asta-i viata pe care si-au ales-o cu bune si cu rele. Nu numai ca esti de un cinism infiorator, dar te si bucuri la munc abietilor oameni, pentru c asuma transferata lor de fapt iti ramane tie in cont. Sunt sigur ca esti un patron din acela cu ghiul, viloaca imensa si beamweu „sa moara dujmanii”. Numai bine iti doresc.

      0
      0
    • #15 Comentariu nou

      Costin vs Cosmin: sunt in aceiasi situatie , respectiv trecerea de la 16% impozit pe profit la 1% impozit pe venit si constat ca este un avantaj. Pentru companii cu anumite domenii de activitate, impozitarea de 1% nu era posibila in trecut, de ex. „activitati de consultanta si management”. Acum nu stiu daca a fost cu intentie (sa favorizeze astfel de companii/ domenii de activitate) sau asa s-a nimerit. Altfel se pune problema la companiile mari, inclusiv celebrele „multinationale” unde se discuta de cifre de afaceri foarte mari si profit (in Ro) foarte mic, profitul fiind erodat cu diverse cheltuieli catre firma mama (cercetare- dezvoltare, marketing etc.) astfel incat sa iasa „cat trebuie”. Trecerea contributiilor de la angajator la angajat era firesc sa genereze controverse si in opinia mea, a fost adoptata tocmai pentru a muta atentia de la impozitarea cu 1% pe cifra de afaceri a „multinationalelor”.

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      @Nicoleta: Multinaționalele nu plătesc impozit de 1% din venit, ci rămân la impozit pe profit, dacă au cifră de afaceri de peste 1 mil. de euro (și de obicei au).

      0
      0
    • #17 Comentariu nou

      @costin,
      din nefericire da, de ani de zile sunt printre putinii prosti care nu a incarcat facturi fictive pentru a avea profitul mai mic si astfel sa platesc mai putine taxe.
      dar uite ca s-a facut lumina si pe strada mea.

      @vio
      asta cu pisatul e ironica. cu siguranta voi vota, dar sunt in cumpana daca sa votez psd sau usr. pnl in niciun caz nu voi vota astia sunt cei mai comunisti

      @Webby
      vorbesti tampenii ca orice habarnist, nu era vorba de transferul taxelor, eu nu doar ca le-am ridicat brutul dar acum i-au salarii mai mari decat in decembrie.
      aici era vorba de plata impozitului pe cifra de afaceri si nu pe profit ca pana acum. din pacate grija mea anul asta e sa nu depasesc milionul de euro … va fi greu dar trag tare.

      @Nicoleta
      nu sunt afectate multinationalele pentru ca din pacate exista un prag de 1 milion de euro, pe care sper sa nu-l depasesc anul asta. iar la cum creste euro cred ca pot sa stau linistit.
      apoi de ce trebuie sa propagi aceasi prostie bolsevica cu „sa plateasca privatii ca au bani”, nu e suficient ca se platesc 1000 de impozite plus creare de plus valoare? in anul in care nu exista profit plateste cineva privatul pentru acel an prost?
      cu asa mentalitate simt ca psd-ul devine cea mai liberala optiune economica in tara.

      0
      0
    • #18 Comentariu nou

      am citit si restul comentariilor.
      băăăăă voi sunteti sanatosi, it-istul a devenit cumva o specie pe cale de disparitie?
      e cumva un unicorn vanat la Balc de un grup de oameni fara suflet?

      daca vorbim de taxarea muncii sa vorbim la modul general nu pentru cativa privilegiati.
      de unde pana unde banii it-istului sunt mai valorosi decat ai mei si ai celorlalti
      aici vorbim de impozit progresit pe baza functiei. de unde pana unde ideea asta bolsevica e sustinuta de insi care se cred de dreapta?
      ori vorbim de un impozit unic pentru TOATA lumea ori se duce dracu toata șandramaua

      0
      0
    • #19 Comentariu nou

      Lasa-i ma, ca sunt putini dar f. prosti si agresivi!
      Ei vor o tara ca afara fara sa platesca taxe si fara sa respecte legile.
      Apropo de multinatioale, tocmai s-a publicat cuantumul platit de acestea drept impozit pe profit si te-apuca rasul. 90% din banci sunt pe minus de 7 ani, deci impozit CANCI, dar sunt multi, repet, prosti, care le plang de mila ca :vai, vai, saracii investitori straini nu mai pot cu impozitarea asta excesiva din Romanica!!!😈

      0
      0
    • Multinationalele au facut mai mult pentru cultura muncii in tara asta decat toate guvernele. E absolut deplorabila aceasta atitudine de dispret fata de companii care platesc taxe si angajeaza oameni in Romania. Atitudine de prost nespalat si obraznic.

      0
      0
    • #21 Comentariu nou

      pentru marele „afacerist” troll cosmin: pragul de 1 milion de euro nu se calculeaza la cursul zilei si se scrie „iau” nu „i-au”. sunt buni consultantii israelienii la idei, dar samanta romaneasca mai trebuie cizelata putin ca sa iasa ca la manual :))

      0
      0
  4. #22 Comentariu nou

    IT-istul respectiv a fost la vot? Eu lucrez in acelasi domeniu si facand niste sondaje nu stiu sa fi votat mai mult de 20% dintre colegi. Numa zic… Poate s-or trezi la un moment dat.

    0
    0
    • #23 Comentariu nou

      Dar ai facut si niste sondaje sa afli DE CE nu au fost la vot? Cum ar fi, de exemplu, ca s-a schimbat legea electorala inainte de alegeri si ar fi trebuit sa se duca acasa sa voteze?

      0
      0
    • #24 Comentariu nou

      Motivele sunt puerile. Stii ca urmeaza votari, iti faci flotant daca nu ai buletin in localitatea de resedinta. Scuze de clasa a 3-a gaseste oricine.

      0
      0
    • #25 Comentariu nou

      Băi Florin, tu și după ce și-a făcut pesedeul treaba cu tine, și se încheie la pantaloni, tot mai găsești motive de absenteism? Suntem în februarie 2018, nu mai trebuie să ne dăm cu părerea ce dezastru ar fi venirea PSD la putere, deja este la știri, vedem cu ochii noștri. Pentru 3000 de lei pierduți PE LUNĂ de o sută de mii de it-iști, nu ar fi meritat să facă toți într-o weekend din decembrie 2016 o călătorie până acasă? Nu? Tot nu? Bine, no, ce să zic, atunci pe cuvântul meu că are dreptate PSD-ul să le ia banii

      0
      0
    • #26 Comentariu nou

      Corect. Si eu am constatat ca situatia era similara in randul colegilor mei. Daca nici acum nu fac o plimbare pana acasa, macar o data la 4 ani, si sa voteze naibii mai cu cap, atunci.. si-o merita!

      0
      0
  5. #27 Comentariu nou

    „” În ianuarie 2018, omul a încasat 6722.00 lei net.
    În noiembrie 2017 el încasase 9059 lei net. ”

    Sunt si eu cam in aceeasi situatie, insa cu o completare. Cel putin in compania in care lucrez s-a decis ca pentru salariile pe lunile ianuarie / februarie 2018 – brutul sa nu fie modificat (deci practic netul va fi scazut) si diferenta pana la acelasi net sa fie acoperit printr’un sistem de bonusare. Va urma ca in luna martie, brutul tuturor angajatilor sa fie modificat si inregistrat in REVISAL pentru a avea netul la aceeasi valoare. Costul total pe companie pe bugetul de salarii al companiei pe 2018: +4mil.RON la o companie de 650angajati. Deci da: scade netul temporar insa e acoperit prin bonusuri pentru ca angajatii sa ia in mana aceeasi bani.
    Pot spune ca sunt norocos, ca voi incasa aceeasi suma (net scazut + bonus), dar cunosc si situatii in care angajatii au de pierdut si companiile lor nu-si asuma acoperirea revolutiei fiscale.

    #olgutopaiala

    0
    0
    • #28 Comentariu nou

      Pot sa confirm, mie mi-a scazut cu 400 de ron, sotiei doar cu 150 (asta pentru ca ii acopera firma 3% din perdere printr-un sistem de bonusare).

      0
      0
    • #29 Comentariu nou

      In cazul nostru, firma (care e o multinationala foarte cunoscuta, deci, teoretic cu oarecare resurse financiare) ne-a acoperit prin bonus doar o parte din diferenta (ni s-a comunicat ca efectiv le e frica sa mareasca brutul pentru ca nu stiu ce va urma). La final am iesit cu aproximativ minus 7% la net. Totodata sunt convins ca cei din conducere nu vor inghiti galusca cu noua ordonanta care ar trebui sa corecteze aceasta diferenta de 7%, ordonanta data pe un an (ce se va intampla dupa aia??). La final, in cel mai cinic mod, beneficiem de scutire de impozit dar salariul a scazut cu 7%, in conditiile in care impozitul pentru toata lumea este de 10%. Pe scurt: si fu_uti si cu banii luati. Ma intreb ce se va intampla daca (avand in vedere ca banii pentru partid sunt pe terminate) vor introduce si impozitul.

      0
      0
  6. #30 Comentariu nou

    Țări mai bogate au încercat astfel de revoluții fiscale și apoi au plâns după banii pierduți. Când vrei să-supraimpozitezi pe “bogății” cu banii la vedere și deja impozitați, aceștia se supără și pleacă în alte țări, mai permisive. Un fluturaș înseamnă bani legali, nu hoție din partea patronului. Calculele din el nu se fac după regulile patronului, ci ale statului. Patronul pune doar “brutul” acolo, restul face statul.
    Referitor la IT-st: orice firmă din Germania i-ar oferi suma aceea cu plăcere, bani de relocare și cursuri de integrare. Ce scapă din vedere politicienii: cu excepția bugetarilor de lux, orice om plătit bine înseamnă că e bun deci ar putea emigra oricând. În vest este deficit de medici, ITsti, ingineri, etc. Ei, cei care nu Votează sau votează cu alții, au alternativă, electoratul tradițional al PSD, nu.

    0
    0
    • #31 Comentariu nou

      Confirm. Lucrez in consultanta IT (nu sunt programator) si locuiesc in Viena de cativa ani, si doar anul acesta am primit oferte concrete de job de la mai multe firme. Si firma la care lucrez cauta specialisti si se gasesc extrem de greu.
      Cu tot ce s-a intamplat in ultimul an, m-am decis sa nu ma mai intorc in tara, pentru cel putin 10 ani.

      0
      0
  7. #32 Comentariu nou

    Mai trist e că această retorică prinde bine la poporul plătit prost și la pensionari.

    0
    0
  8. #33 Comentariu nou

    Mai este un castig al acestor masuri, dar nu pentru salariati ci pentru partid si condudatorii lor. Odata cu trecerea contributiilor de la angajator la angajat a fost scazut si impozitul pe salariu de la 16% la 10%. Problema aici este ca un foarte mare procent al bugetelor locale (primarii) era constituit din impozitul pe salarii si deci acele bugete au scazut cu aproape jumatate. Cum banii ramasi in buget nu mai puteau asigura finantarea institutiilor din subordinea primariei era nevoie de rectificari sau de bani din fonduri de rezerva de la centru, bani care puteau fi alocati doar printr-o decizie la varf a ministerelor de resort si in final a conducatorului partidului, si numai celor care jura supunere…

    0
    0
  9. #34 Comentariu nou

    Mie mi-a crescut rata la casa(credit prima casa) cu 112 lei in ianaurie 2018 fata de decembrie 2017.

    0
    0
    • #35 Comentariu nou

      Romania se imprumuta zilnic. Faceam un calcul sumar si imi rezulta ca avem o datorie de cel putin 6000 de euro pentru fiecare locuitor (indiferent de varsta, sex, stare de sanatate). De aici incepe distractia. Exista o armata de distrugere (politicieni grupati in divizii pe care unii le numesc partide politice) care are un scop bine determinat sa distruga tot si sa depopuleze acest teritoriu (cum poti numi altfel emigratia medicilor, inginerilor, profesorilor, chiar si a investitorilor mai mici sau mai maricei) . Emigratia pe timp de pace din cauze economice este o actiune militara organizata pe care nici cele mai ostile grupari militare nu o pot aplica contra unei populatii civile. Aceasta armata este cantonata pe teritoriul nostru si traieste cu banii pe care ii castiga populatia. Nu le pasa ca nu sunt scoli, spitale, drumuri pentru ca pur si simplu banii le vin atata timp cat mai exista cativa romani, dupa ce vor depopula spera sa ii plateasca cei care vor repopula.
      Au metoda propagandei prin canale controlate de ei de a destructura prin mesaje veninoase tot ce inseamna civilizate romaneasca. Scoli desfiintate ( pe care le numesc comasari), desfiintare spitale (lipsa fonduri), reducerea natalitatii prin impozitarea si reducerea indemnizatiilor de graviditate, destructurare justitie, destructurare servicii.

      Singura masura economica pe care o pot aplica este sa impoziteze si sa spuna ca oamenii pe care ii exploateaza sunt rai. In momentul cand toti veti realiza ca suntem sub ocupatia unei armate de aproximativ 10000 de privilegiati care se apara si isi platesc din bugetul tuturor lefuri super mari fara sa faca nimic abia atunci vom incepe sa vedem solutii.

      Si asteptam sa ne dea si noua ragaz sa traim! Suntem naivi cat credem ca ne vor binele. Din din 2012 vad ca nu sunt 500.000 de romani care sa faca un partid politic sa mearga prin fiecare localitate sa arate ca se poate ca putem sa ne revenim ca putem scapa de jugul asta al exploatarii cu zambetul pe buze si mesaje de creare a unei dezamagiri generale de panica pentru a nu exista riscul ca oamenii sa se trezeasca sa se uneasca si sa nu le mai dea bani sa ii exploateze in continuare.

      0
      0
  10. #36 Comentariu nou

    Putin ciudate calculele:
    Daca era neplatitor de impozit (scutit ca ITst):
    – la 9059 lei in noiembrie avea un brut de 10849, cheltuieli totale angajator pt el 13317
    – acelasi brut de 10849 la care se aplica taxele noi duc la un net de 7052
    -daca firma la care lucra i-ar fi facut transferul de contributii, trebuia sa ajunga la un brut de 13024 (costuri totale angajator pt el tot 13317 ca in 2017), din care, pe taxarea noua, sa ajunga la un ner de 8446, adica doar 6,55% pierdere pe net fata de 2018.

    Oricum ar fi, netul din exemplu pare mult mai mic decat ar trebui sa fie. Singura explicatie ar fi ca in 2017 ar mai fi avut si un bonus sau ceva (a se vedea pe fluturasul din noiembrie daca „salariu realizat” e acelasi cu „salariu brut realizat” si daca „alte venituri” e pus pe zero).

    O firma serioasa ar fi facut transferul de contributii (moral, pastrand macar costurile cu angajatul la acelasi nivel din 2017), astfel incat salariul net sa nu fie scazut decat cu acea pierdere de 6,55%. Altfel incurajam migratia muncii.

    0
    0
    • #37 Comentariu nou

      Toti au sarit in sus imediat fara sa si gandeasca sau sa calculeze.
      Daca firma face transferul contributiilor prin marirea brutului la nivelul cheltuielilor totale care lea avea pe 2017, atunci angajatul nu va pierde la net. Pentru categoriile care nu plateau impozitul, se va simti o reducere pe net, datorata faptului ca statul nu mai scuteste un impozit de 16% ci doar 10% insa nu la valoarea mentionata in articol.
      Pentru necunoscatori .. scutirea impozitului de 10% pentru angajatii care lucreaza domeniul IT ramane, ba chiar incepand cu 1 februarie 2018 intra in aceasta categorie si „acei angajați care nu au deloc diplomă de licență, dar sunt înscriși la facultate”

      0
      0
    • Pentru “necunoscatori”, OUG care ar urma sa regleze asta se refera la cei aflati in sistem pana la 31 decembrie 2017, ceea ce e o imbecilitate, si va fi valabila 1 an, ceea ce e o alta imbecilitate.

      0
      0
    • #39 Comentariu nou

      Va place sau nu sa credeti, in cazul unui angajator corect, pentru salariatii scutiti de impozit, pierderea pe net este de cel mult 6,5% si chiar si in acest caz ramane un avantaj fata de orice alt domeniu de activitate cum am explicat intr-un comentariu anterior. Restul sunt imbecilitati.

      0
      0
    • #40 Comentariu nou

      Daca lucreaza in IT, nu poti presupune ca este scutit de impozit. Sunt foarte multi care nu au terminat o facultate in domeniu si nu li se aplica scutirea.
      Te rog sa recalculezi si sa postezi rezultatul.
      Merci

      0
      0
    • #41 Comentariu nou

      Vroiam sa fac aceleași calcule și tot scrolam sa vad daca nu s-a găsit cineva să cerceteze problema și să nu creadă pe nemestecate.
      @Vlad Petreanu – prietenul it-ist nu a fost foarte cinstit cu dvs. și v-a expus celor care mai știu să facă niște calcule. Ori a avut ore suplimentare/bonus in Noiembrie iar în Ianuarie nu dar la același brut (nu mai zic de adăugarea costurilor firmei la brutul angajatului) salariile nete sunt diferite de ce prezentati

      0
      0
  11. #42 Comentariu nou

    Frumos articol,impecabil rationament,doar ca diferenta de salariu,cea de 25 %,nu a ajuns la buget,nici la PSD,pur si simplu a ramas in contul angajatorului…cel care,in marinimia sa,nu a catadicsit sa cheltuiasca tot atat ca pana acum cu respectivul IT-ist…..

    0
    0
    • #43 Comentariu nou

      IT-iștii erau scutiți de impozit. De la 1 ianuarie 2018 nu mai sunt scutiți de impozit. Ăia 3000 de lei pleacă din portofelul angajatului la ANAF, nu rămâne la companie. Voi pesediștii chiar credeți că puteți să vă contrați cu niște CIFRE :)))))

      0
      0
    • #44 Comentariu nou

      @Radu Puscariu: Cel mai bun comentariu si cea mai corecta concluzie.
      Domnule Vlad Petreanu va bagati intr-o treaba la care nu va pricepeti si mai rau ca sunteti preluat si de alte situri cu audienta mare, cum ar fi Digi24 si minciuna si dezinformarea se raspandesc.
      Daca vreti o parere avizata, vedeti calculele din comentariul lui Iulian de mai sus. Sunt perfecte.
      Daca la calcule nu va pricepeti va spun eu care este esenta in tot scandalul asta cu salariile IT-ilor:
      Sa luam exemplul a doi salariati din tara asta care au acelasi salariu brut, sa zicem 10.000 LEI sau 20.000 LEI sau 20.000EUR , care vreti dvs. Unul lucreaza in IT(scutit de impozit) si altul in orice alt domeniu nescutit. Si in anul 2017 si in 2018 salariatul din IT va incasa mai multi bani in mana decat celalalt.
      Intr-adevar in 2018 salariatul din IT va avea o mica scadere pe net fata de 2017. DAR TOT VA AVEA BANI MAI MULTI DECAT CELALALT. Scutirea de impozit este o facilitate acordata de guvern. Nu a garantat nimeni ca va fi vesnica sa ca va avea aceeasi valoare. Poate va veni momentul sa zicem ca exemplu, cand salariatii din IT nu vor mai fi scutiti si statul va decide ca trebuie incurajat alt sector de activitate.

      P.S. Este jenant ca aveti amici IT-isti cu salariul de 10.000 LEi si nu puteti face o blurare pe o imagine sa vedem si noi fluturasii.

      0
      0
    • #45 Comentariu nou

      :)) eu propun ca statul sa sustina in secolul XXI agricultura,loteria,cazinourile si…berea rece :))) cresterea va fi fulminanta ca si IQ-ul tau :))

      0
      0
    • #46 Comentariu nou

      @ping pong: ai vrut sa faci o gluma si ai dat cu mucii in fasole. Daca nu stiai, agricultura este sustinuta de catre stat prin subventii in aproape toate tarile UE printre care si Romania. Deasemenea loteria cam este monopol de stat in aproape toate tarile UE si aduce venituri mari. Si acum vezi cum stai cu IQ-ul.

      0
      0
  12. #47 Comentariu nou

    Imi place cum isi întorc votanții împotriva “IT-istilor”, de parca aia-s vinovați de situația mizera din tara, unde ai salariu mediu de Botswana si prețuri de Austria.
    Deja imi vine sa vomit de la acest spectacol oribil. Mai grav este faptul ca nu poti părăsi sala, ci esti ținut cu forta pana la capăt (care o fi acela?).

    0
    0
  13. 2000 euro demult nu mai e salar de it-ist. Probabil e vreun angajat in vanzari, tehnician de service….un it-ist castiga de la 3-4000 euro in sus.

    0
    0
    • #50 Comentariu nou

      lucrez într-o firmă de soft cu câteva sute de angajați. Salariul cel mai mic este de 3500 de lei net (studenți), salariul mediu este de 10k lei net, salariile seniorilor sunt de 15-18k lei net

      0
      0
    • Pai cum am mai spus – depinde ce lucrezi – in vanzari, service…salariile pornesc de la 1000 euro net pt. Entry-level in schimb pentru programatori salariile pornesc de la cel putin 3000 euro.

      0
      0
    • In it – majoritatea covarsitoare negociaza salariile in euro nu in lei, iar la programatori seniori deja vorbim de la 5000 euro in sus.

      0
      0
    • #53 Comentariu nou

      Pavel, bati campii rau de tot. Nu ia nici un programator incepator 3000 euro, e aberant.

      0
      0
    • #54 Comentariu nou

      programatori. Nu avem ce spui tu, nu avem vânzări, nu avem tehnician service, toți angajații sunt programatori

      0
      0
    • #55 Comentariu nou

      @Pavel
      Nu stiu in care Romanie s-au dus companiile vestice sa facă “nearshoring”, Insa venit de 4000EUR/luna net este f greu de obținut ca “IT-ist” senior si prin vest…
      Mai mult, cand m-am interesat prin RO de joburi, se ofereau net-uri in jurul a 2200-2400 pt senior (motivele, lesne de înțeles pt un copil de clasa a 3a). Așadar, ceva este “fishy”. Probabil acele salarii de 4000 sunt printre rubedenii, pile, relatii? Am înțeles ca si in mediul privat s-au propagat vechile obiceiuri romanești 😉

      0
      0
    • Pai eu ma refer la firme serioase – daca e permis pot da si exemple – care nu-si permit sa faca magarii de genul scaderii salariului net dupa mutarea contributiilor. Si chiar as recomanda tuturor care lucreaza la asemenea firme sa-si caute alt job – in momentul asta in it e o criza acuta de forta de munca.

      0
      0
    • #57 Comentariu nou

      magarii de genul scaderii salariului net dupa mutarea contributiilor – https://goo.gl/images/ooTYBZ :))) Nenea, până la 31 dec programatorii erau scutiți de impozit printr-o lege specială. De la 1 ianuarie acea scutire nu mai există, legea salarizării a anulat-o. Scutire de impozit versus fără scutire de impozit = -3000 de lei. La it-iști le-au scăzut salariile din cauza anulării scutirii, NU DIN CAUZA mutării contribuțiilor. Incredibil, habar nu aveți despre ce e vorba în articol în schimb dați sfaturi

      0
      0
    • Prietene johnny toate firmele serioase din ori au marit brutul ori au compensat prin diverse prime, la ce criza de forta de munca e in it nici o firma serioasa nu-si permite sa-si piarda angajatii.

      0
      0
    • #59 Comentariu nou

      @johnny: nu stiu in ce firma lucrezi si ce hram porti pe acolo dar esti total depasit de subiect. Programatorii au fost si SUNT SCUTITI IN CONTINUARE de impozit pe salariu in baza Codului Fiscal(articolul 60 aliniatul 2). Desi nu meriti, iti explic eu care e spilul, impozitul a scazut de la 16% la 10%, asa ca suma scutita este mai mica.
      Cand am zis programatori, trebuie indeplinite nist conditii nu oricine este scutit, oricum la acest capitol nu s-a schimbat nimic in 2018, cine era scutit in 2017 este si acum.
      Si te rog eu, nu mai scrie nimic pe subiectul asta pentru ca creezi confuzie.

      0
      0
    • #60 Comentariu nou

      Mihai – E așa haos în pesedeu că nici măcar postacii nu mai înțeleg nimica din revoluția fiscală :))))) tu chiar nu înțelegi NIMIC din ce se discută :))) Nu înțelegi articolul lui Petreanu, nu înțelegi o știre simplă 😉
      p.s. pentru a rezolva problema asta care după părerea ta nu există, Dăncilă dă o OUG – https://is.gd/5Ksdm8 OUG care să scutească DIN NOU it-iștii și cercetătorii, pentru că, nu știu dacă înțelegi, de la 1 ianuarie it-iștii și cercetătorii NU MAI SUNT SCUTIȚI DE IMPOZIT :)))))

      0
      0
    • #61 Comentariu nou

      @johnny: Eu sunt postac de la pesedeu daca asa crezi tu, dar ti-am indicat exact legea, articolul si aliniatul prin care IT-stii si cercetatorii sunt scutiti in continuare de impozit si in 2018. Cand o sa realizezi ca am avut dreptate o sa-ti dai seama ca esti prost.

      0
      0
    • Scutirea a venit la o lună după ce și-a produs efectele tăierea. Oamenii au luat deodată mai puțini bani și nimeni nu și-a prezentat scuze pentru asta. Mai mult, ordonanța de reparare provoacă, la rândul ei, o sumedenie de alte probleme, și e valabilă, de altfel, doar 12 luni.

      Scuze, dar să aperi o asemenea liotă de incompetenți, ajunsă prin șperț, minicună și trafic de influență la butoanele guvernării, e o mare prostie, ca să fiu blând.

      0
      0
    • #63 Comentariu nou

      @Vlad Petreanu: Nu apar nici o gasca de nimic, eu apar adevarul dupa cum ar trebui sa-l aperi si tu. Daca folosesti cantare diferite nu rezolvi nici o problema. Scutirea de impozit nu a fost pusa nici un moment la indoiala. A existat si exista in Codul Fiscal, articolul nu a fost modificat. Au fost marite contributiile, un procent din impozit a fost transferat catre contributii, exact ca sa echilibreze. Categoriile care sunt scutite de impozit au fost afectate putin. Si ca sa intelegi spiritul legii, scutirea de impozit in domeniul IT si al cercetarii, este de fapt o facilitate acordata domeniului de activitate astfel incat sa poate oferi salarii mai mari cu o cheltuiala totala mai mica. Din 2018 inca nu s-a pierdut aceast facilitate dar s-a mai micsorat.
      Si daca tot vorbim de corectitudine, posteaza te rog fluturasii in discutie(mascheza pe ei elementele de identificare) ca sa-ti poata face niste calcule cine se pricepe. Dar nu-ti convine, pentru ca astfel se dovedeste ca trei sferturi din articol este minciuna si dezinformare. Eu sunt de acord ca ai preferinte politice, dar foloseste metode corecte, altfel esti exact la fel ca ei.

      0
      0
    • Well, keep going.

      Cand a fost data OUG care modifica Codul Fiscal in sensul prelungirii facilitatii despre care vorbim?

      Cand a intrat in vigoare Codul Fiscal pentru care a fost nevoie sa fie data, ulterior, o OUG de reparare?

      De ce a fost nevoie ca guvernul sa dea aceasta OUG?

      Ce s-a intamplat cu salariile respective in acest interval?

      Asta e.

      0
      0
    • #65 Comentariu nou

      Intrucat am capatat un ton care va pare un pic necivilizat sau arogant, va rog sa cititi comentariul #40 al lui Dragos, sintetizeaza perfect civilizat ceea ce vroiam sa va comunic si eu.
      Continuati „sa bateti saua ca sa priceapa iapa”, ati fost indus in eroare si acum nu doriti sa recunoasteti.
      Eu vorbesc de cifre aici:
      – La un net de 9059 in luna nov 17 corespunde un brut x
      – La brutul x daca aplicam taxele si impozitul din 2018 rezulta un net y care se demonstraza ca este mai mare decat 6722 cat prezentati dvs.
      – De fapt daca angajatorul af fi fost corect ar fi trebuit ca in luna ian 18 sa mareasca brutul x cu 20% si astfel ar fi rezultat un net de aproximativ 8500, deci o scadere de numai 500 lei.
      Ordonanta despre care vorbiti nu reglementeaza scutirea de impozit, care nu a fost pusa niciodata in discutie, ordonanta vine sa completeze aceasta pierdere de 500 lei pe care v-am explicat-o eu aici. Si da, este doar pentru un an. Poate va mai fi prelungita. Deasemenea scutirea de impozit poate va disparea candva, e clar ca vor exista nemultumiri. De aceea si in Constitutia Romaniei art 74 se spune „Nu pot face obiectul initiativei legislative a cetătenilor problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea.” Fiscalitatea niciodata nu va multumi pe toata lumea.
      Si acum concluzia mea:
      Este un articol care porneste de la informatii incomplete, neverificate, in baza carora construieste afirmatii si concluzii gresite. Exista multe comentarii care sustin concluzia mea dar dumneavostra le ignorati. Multe alte comentarii exprima de fapt pareri politice sau sunt total neavizate.
      Si cu asta am incheiat subiectul. Daca esti programator si crezi ca ti-a micsorat statul venitul net cu 25% inseamna ca nu stii sa socotesti.

      0
      0
    • Imi cer scuze si eu daca am devenit agresiv.

      Las aici un calcul facut pentru un salariu brut de 10.000 de lei, inainte si dupa OUG. Apartine colegilor de la Hotnews:

      Exemplu de calcul
      Sa aplicam aceasta formula pe un exemplu concret:

      Presupunem ca salariu brut al unui programator in decembrie 2017 a fost de 10.000 lei. Presupunem ca aceasta persoana a avut norma intreaga si nu beneficiaza de deduceri suplimentare. In acest caz, retinerile din salariu si salariu net in decembrie 2017 se determina astfel:

      o Salariu Brut = 10.000 lei;
      o Asigurari Sociale (CAS) 10.5% = 1.050 lei;
      o Asigurari Sociale de Sanatate (CASS) 5.5% = 550 lei;
      o Fondul de Somaj (CFS) 0.5% = 50 lei;
      o Salariu Net = 8.350 lei;

      In anul 2018 s-a efectuat transferul asigurarilor sociale si s-a majorat salariu brut cu 20% la suma de 12.000 lei.

      Inainte de aparitia acestei ordonante, retinerile din salariu si salariu net sunt:

      o Asigurari Sociale (CAS) 25% = 3.000 lei;
      o Asigurari Sociale de Sanatate (CASS) 10% = 1.200 lei;
      o Salariu net = 7.800 lei.

      Dupa aparitia acestei ordonante:

      CASSretinuta = venit brut2018 (12.000) – CASdatorata in 2018 (3.000) – salariu net decembrie2017 (8.350) = 650 lei.

      Salariu net = 12.000 – 3.000 (CAS) – 650 = 8.350 lei.

      Salariu net dupa intrarea in vigoare a aceste ordonante este 8.350 lei.

      Practic, se pastreaza acelasi net prin reducerea la plata a contributiei la sanatate. Aceasta reducere (deducere) va fi declarata prin Declaratia 112, iar suma va fi transferata din bugetul de stat catre Fondul de Sanatate.

      0
      0
    • #67 Comentariu nou

      Acum chiar nu ma pot abtine dar doresc sa aduc niste completari personale.
      Exemplul de calcul este perfect corect cu mentiunea ca este cazul unui salariat scutit de impozit. In cazul unui salariat nescutit ar mai exista un impozit de 1336 lei in 2017 respectiv un impozit de 780 lei in 2018, din care ar rezulta 7014 lei salariu net in 2017 respectiv 7020 lei in 2018. Si asta fara nici o ordonanta de completare.
      Si acum concluzia mea favorita: Adica doi salariati cu 12000 brut, unul scutit si unul nescutit vor avea salariul net de 7800 lei respectiv 7020 lei, asta fara ordonanta. Deci intre doi oameni cu acelasi salariu unul incaseaza cu 800 lei mai mult si tocmai acesta care incaseaza cu 800 mai mult, vrea sa plece din tara pentru ca este nedreptatit de guvern. De acord, nimeni nu este fericit ca i se micsoreaza salariul(de la 8350 la 7800) dar in conditiile in care sunt favorizat fata de majoritatea celorlalti salariati, eu sa ma vait cel mai tare, este un pic imoral. Aici fac abstractie de optiuni politice. am facut doar calcule.

      P.S. Am si o remarca pentru cei care ma considera postac PSD. Nu mi-as pierde vremea si nici nu mi-as vinde constiinta, sa mananc rahat pe internet pentru cativa banuti. Poate am niste conceptii un pic mai de stanga, dar asta nu are nici o legatura cu PSD.

      0
      0
  14. #68 Comentariu nou

    Cand pui ministru al muncii pe o fosta eleva a scolii de inalte studii politice si administrative Partidul Romania Mare, sub directa obladuire a maestrului Corneliu Vadim Tudor, ce asteptari poti sa ai? Acuma serios…

    0
    0
  15. #69 Comentariu nou

    #Vlad,

    Ce intrebari sa le transmiti acestor infractorii carE nu doar ca sunt hoti, dar mai sunt si incompetenti si in plus cu fibra umana ofilita, adica mai simplu spus: niste JAVRE!

    Cred ca e clar pentru toti cei de buna credinta ca toate discutiile, calculele, estimarile, analizele si argumentele folosite au de fapt eficienta unui pistol cu apa. Nici macar atat, ca ala cel putin te stropeste. In discutia asta teoretica in care astfel de intrebari asteapta si un raspuns/ sau mai multe din partea JAVRELOR de la psd, exista o singura finalitate in care e adevarat: suntem stropiti!

    Eu zic ca:

    1. Cei afectati vor continua sa se lupte/ planga/ resemneze sau sa plece din tara.
    2. Gaunosii la cap si spalatii pe creier vor continua sa creada ca Soros, patronii, multinationalele, statul paralel si iepurele fiica-mii sunt de vina pentru ca cei de la Guvern nu pot da drumul asa cum au promis, la lapte si miere.
    3. JAVRELE si JIGODIILE din guvern si parlament vor continua sa ne stropeasca si o vor face tot mai frenetic. De ce? Vorba lu’ cap de p..a ala: Pentru ca pot!

    Eu unul sper doar, desi ideea in sine e tragica, sa vina cat mai repede scadenta la aceasta guvernare de CACAT, astfel incat atat de groasa sa fie treaba, incat chiar si spalatii pe creier sa priceapa in pastele mamii lor ca JAVRELE de la psd nu au decat un singur gand: Sa poata fura si mai mult decat pana acum si sa devina legal, astfel incat sa fie siguri ca tot ceea ce au furat de 29 ani ramane la ei si mai mult ca nu li se poate lua nici libertatea.

    Cu argumente pertinente se pierde efectiv timp si energie. Cu forta, probabil ca va fi si mult damage de rating de tara, stabilitate economica (nu ca acum am avea asa ceva), poate doar ca toate LABE..E care nu au iesit la vot ultima data, sa isi scoata des’tu’ din cur si sa voteze. Nasol e insa ca mai sunt catvia ani pana acolo. Iar viteza cu care MAFIOTII astia distrug si parjolesc totul in jurul lor nu imi da semne de optimism..

    Ce dreaq’ tot vorbim atata…ne scaldam intr-o mare de CACAT de care mie unul incepe sa imi fie tot mai mult sila…

    0
    0
  16. #70 Comentariu nou

    Măi, eu cred că ce-a făcut V.Olguța mână în mână cu Ionuț Mișa… cum care Mișa, ați și uitat de el? – ăla de se jura plângând prin studioul unei celebre televiziuni că: „ ”Eu am 19 ani de experiență în acest domeniu (…) Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile așa cum trebuie pentru că, ca finanțist, eu ca tată (voce pierdută)… am trei copii (lacrimi înodându-se în barbă) eu am responsabilitatea faptelor. Dacă exista vreun risc ca salariile să scadă, spuneam asta de la bun început…” (hai că pe Băsel îl înțelegeam să plângă, ăla după câteva sute de tărie – din aia de la mama ei – de cazan, plângea și o oră).

    Deci revin, ce-or făcut ăștia doi, poate fi încadrat la categoria parfum, e lucru’ dracului, nimic de zis da’ să vezi că ei au planu’ făcut pânâ-n 2022: Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu declara, joi 01. feb.2018, că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40 la sută, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României. Ea a spus că în această situaţie sunt însă foarte puţini bugetari, fiind necesară această diminuare pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei. Ministrul Muncii a susţinut, însă, că în cazul a 60% dintre bugetari salariile vor creşte, iar majorarea va fi etapizată, până în anul 2022.
    Ca să vezi ce-i așteaptă pe următorii care vor pohti și vor poposi să se hodinească în jilțurile Palatului Victoria și mai ales ce-i așteaptă pe români. Miroase a criză gen 2009-2012.

    0
    0
  17. #71 Comentariu nou

    #NeluRache, comentariul #25

    Atat de simplu, clar si exact ai spus lucrurilor pe nume.

    Jos palaria in fata ta! Respect!

    0
    0
  18. #72 Comentariu nou

    Doamne, cand vad atatia neaveniti care-si dau cu parerea despre justitie , codul fiscal, sistemul medical, ei fiind nimeni pe strada, chiar ma gandesc ca Eco a emis ce-a mai limpede si reala alegatie despre internauti!
    Bai, tantalailor, it-stul vietii a primit cu 25% mai putin pt. ca firma respectiva INCA nu i-a modificat in revisal salariul brut, ca la multinationale e mai greu cu astea, se cer 100 de aprobari(cine stie cunoaste) , dar respectivul, chiar daca va plati si pt. februarie mai mult, i se va returna sub forma de bonusuri din martie incolo!
    Altfel, regula e foarte OK. adica sa nu ma trezesc ca dupa 20 de munca multinationala n-a platit contributia la sistemul de pensii, nu??
    Calculul e foarte simplu, firma iti mareste brutul cu cat platea taxe. pt. angajat pana la 31 decembrie 2017. Daca n-o face, ghinion, vrea sa-ti de-a teapa si atunci pleci la alta firma, care este mai corecta.
    Acuma, sa-i plang pe it-istii care nu produc nimic relevant, ci doar niste jocuri video pt. imberbii statuti e peste poate!

    0
    0
    • #73 Comentariu nou

      #Strabon, bea si niste apa taticu’ intre dumicati, sa nu ti se aplece. E pacat, zau. La voi la postaci, ce IT-isti aveti? Cu salarii marite sau fara? Sunteti atat de vizibili si mai ales predictibili cu aceasi abordare, incat ar trebui sa va scada cu 25% din indemnizatii labarilor. Mars inapoi la castron! Si nu uita, bea apa. Dar incet ca-i rece!

      0
      0
    • Exact asta e atitudinea de caverna – “da-i dracu’, ca si-asa nu fac nimic, si ce daca s-au trezit cu un sfert mai putini bani la salariu, lasa ca recupereaza ei cumva, sa se descurce, ca e vina patronului ca nu intelege de ce face guvernul ce face”.

      Mi-ar fi jena.

      0
      0
    • #75 Comentariu nou

      Ești al 3-lea sau al patrulea postac (sau doamne ferește, pesedist, asta ar fi buba mare care nu trece) care spune aceeași aberație. Nenea, până la 31 decembrie programatorii erau SCUTIȚI DE IMPOZIT, imediat după ce s-a terminat numărătoarea de revelion programatorii au început să plătească impozit, în lumina noii legi a salarizării. Impozitul respectiv, toți 3000 de lei ăia din articolul de față merg la ANAF. Guvernoiul ia banii programatorilor DIRECT, le bagă mâna în portofel și le ia banii, guvernul, nu angajatorul

      0
      0
    • #76 Comentariu nou

      Maestre, ce ar fi, înainte să semnalizezi presupusa incompetență a altora, să înveți în paștele mă-sii unde şi de ce se pune cratimă. E plin internetul de agramați, așa ca tine, care dau lecții altora cu privire la ce ar trebui (sau nu) să spună.

      0
      0
    • #77 Comentariu nou

      De unde stii tu ce produc IT-istii? Taci ,mai bine , ca se impoziteaza prostia.

      0
      0
    • it-ul romanesc e un felde lohn – se lucreaza ieftin pe pe proiecte dezvoltate pentru firme din afara. Un programator roman castiga de 10-15x mai putin decat unul din silicon valley.

      0
      0
    • #79 Comentariu nou

      Nu stiu cum sa ma exprim, ca sa nu ma baneze Vlad. Cine mama dumeavoastra va programeaza GPS-ul la masina? dar la telefon? Cam cine credeti ca ajuta tehnologia asta? dumnezeu? zi-mi sincer, crezi ca e de la dumnezeu? sau poate e de la psd? Sa vina psd-ul sa programeze, dom’le, ca it-istii nostri lenesi doar jocuri stiu sa faca!!

      0
      0
    • #80 Comentariu nou

      Apropo de it-istii vietii, in afara de Bitdefender, nu stiu de vreo mare realizare romaneasca! Sunt doar niste copiatori de programe venite de afara sau niste bieti derulatori de date!
      O aplicatie pt. Android 100% made in Romania, ceva?
      Alta idiotenie: cica s-a introdus impozitul pt. Ei! Pe bune? Unde sicrie?
      O lege, o hotarare de guvern, ceva, sau vb. doar pe fake-news?
      Pt. doctori ar trebui introdusa aceasta masura, ca aia nu castiga 9500 lei net pe luna, dar ai pretentii la ei sa rte salveze de la moarte!

      0
      0
    • #81 Comentariu nou

      Analfabetule, te rog, nu mai posta.
      Cum dracu’ ai resusit sa treci prin scoala?
      Nu esti in stare sa tastezi trei cuvinte fara sa arunci o cratima de-a-n **lea.

      Si, ca sa-ntelegi si tu ceva, uite o mostra de exprimare „Strabon”:
      „ce-a m-ai tare alegatie facuta de vre-un internaut.”

      Hai, du-te si plimba ursu’ pă la ăia dă la p$d.

      0
      0
    • #82 Comentariu nou

      Am remarcat de ceva vreme o fascinatie, mergand pana la idolatrie, a simpatizantilor PSD pentru medici. Semnalul este politic si prinde bine la o populatie cu studii precare. In acelasi timp, este vizibil un atac mizerabil si concentrat la adresa IT-istilor.
      Sa reluam, medicii „invata mult, 6 ani”, „invata toata viata”, „muncesc mult”, „”salveaza vieti”, „sunt platiti prost si pleaca din tara”.
      Pe rand. 6 ani invata si IT-istii sau inginerii cu licenta si masterat, studii bazate pe matematici si fizica. Tehnologia este intr-o rapida schimbare, ceea ce presupune si o adaptare continua. Mergeti intr-un spital de stat la ora 14 si cautati un medic oarecare. La fel, Intr-o companie la ora 18, unde 10 -12 ore de lucru sunt normale, pentru a respecta termenele limita ale proiectelor. Am dubii ca salveaza atatea vieti, am vazut atatea drame in spitale noastre, spaga, aroganta si tupeu. Sunt de acord doar ca trateaza boli. Vieti salveaza si pompierii sau politistii, chiar inginerii si IT-isti care realizeaza sistemele de siguranta de care beneficiem cu totii. Platiti prost nu sunt. Sunt scosi in fata rezidentii sau sunt prezentate salariile fara sporurile care practic dubleaza salariul, insa medicii primari din spitale au venituri nete lunare de 10.000- 15.000 lei, fie si cu garzi fictive. Sistemul e prost, distributia salariala asemenea, discrepantele sunt mari, exista multa lacomie si coruptie. In privinta IT-istilor se vehiculeaza cu rea intentie salarii uriase, insa media in statistica oficiala este de circa 5.000 – 6.000 lei. Dar trebuie sa produci mult mai mult ca sa primesti acesti bani, nu-ti face nimeni cadouri daca nu esti eficient. Discutam de domeniul privat. Industria IT beneficiaza de scutire de impozit pe salariu, insa alimenteaza corespunzator PIB-ul (se tot discuta de 2% pentru bugetul apararii, ca sa intelegeti doar ce inseamna ordinul de marime). La salariatii statului practic toate impozitele si taxele sunt fictive, banii provin din bugetul national si se intorc tot la buget. Despre plecarea inginerilor inca din anii ’90 nu se aminteste, ei nu au sindicate, subiectul nu intereseaza, desi tocmai ei pot reprezinta motorul economiei, fiind altfel condamnati, ca tara, la subdezvoltare. Singurii IT-istii, dintre ei, beneficiaza de oarece sanse in tara asta. In schimb bugetarii se lupta sa prinda o halca mai mare din buget, pe criterii de elite autointitulate astfel. Nu se aminteste nici de pensiile speciale de 20.000 – 40.000 lei, de categoriile speciale de bugetari, de avantajele si sporurile absurde (pana la cel de stres la intoarcerea din concediu sau de iradiere de la monitor), de magistratii cu venituri nete (cu ei ii compara peiorativ Olguta pe IT-isti) de 10.000-200.000 lei. Cu exceptia DNA-ului, vi se pare ca justitia functioneaza sau ca a disparut spaga, care mai degraba a crescut proportional, cum se va intampla si cu cea din spitale. Cat despre drepturile pacientilor, in general ale cetatenilor obisnuiti in fata reprezentantilor Statului….

      0
      0
    • #83 Comentariu nou

      „Calculul e foarte simplu, firma iti mareste brutul cu cat platea taxe. pt. angajat pana la 31 decembrie 2017. Daca n-o face, ghinion, vrea sa-ti de-a teapa si atunci pleci la alta firma, care este mai corecta.” ar fi foarte simplu daca ar exista stabilitate fiscala…nu cred ca ar avea nimeni o problema cu aceasta crestere de brut daca ar garanata Guvernul ca timp de 5 ani (de ex.) nu mai modifica impozitul de venit…dar ce-i impiedica pe ei sa mareasca automat impozitul pe venit imediat dupa ce toate firmele vor creste brutul?…bunul simt? onestitatea de care au dat dovada? strategia bine pusa la punct si explicata tuturor?
      Cat despre medici…ce va mai place sa-i jeliti…dar nu am auzit sa-i certati pe cei din Parlament ca si-au marit salariile cu de nu stiu cate ori in ultimii ani…poate acei bani puteau fi folositi pentru o crestere a salariilor medicilor…eheheh greu, nu?…
      Si cel mai tare: IT-istii nu fac nimic -> sunt tare curios sa-mi explici ce fac parlamentarii…

      0
      0
  19. #84 Comentariu nou

    Cred ca se exagereaza cu Olguta. Nu e ea creierul la toate astea. Ea ia doar suturile e interfata ea spune ce-i spun altii sa spuna si care-s calculele. Chiar crede cineva ca e ea marea finantista?

    0
    0
    • #85 Comentariu nou

      Ai dreptate.
      Olguta nu minte.
      Ea nu intelege nici ce citeste.
      Tot Guvernul Romaniei este o bataie de joc.
      Astia ar trebui sa stea ascunsi in grote nu sa apara la TV.
      E un cosmar care dureaza de prea multa vreme. Suntem cotropiti.

      0
      0
  20. Simplu si direct:
    Ba, ne-ai inselat asteptarile!
    https://youtu.be/5tnGV-xAqfk

    0
    0
  21. #87 Comentariu nou

    Degeaba stam noi sa cautam logica programului de guvernare care a trantit doua guverne, iar acum a ajuns sa angajeze consilieri interlopi in guvern.
    Singura logica este bataia de joc fata de popor si natiune impreuna cu tradarea si raptul cel mai odios.
    Aproape nIcio institutie a statului nu-si mai poate indeplini corect functia pentru care a fost creata si distrugerea continua.
    Daca cineva si-ar pune problema sa mai salveze ceva probabil va constata ca nu prea mai are ce salva.
    Nu stiu cu ce ne-am mai putea amagi sa incropim o speranta.

    0
    0
  22. #88 Comentariu nou

    Wow, acuma vad din comentarii, deci Olguta e „Ministrul Muncii” ?!? 🙂 La ce Dumnezeu exista un asemenea minister? Este inutil. Dar nah, inutil e intreg PSD-ul care e ditamai Frankenstein-ul, ne mai punem la un minister? 🙂

    0
    0
  23. #89 Comentariu nou

    Offtopic
    Acum am citit (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22273881-darius-valcov-condamnat-8-ani-inchisoare.htm) ca Darius Valcov a fost condamnat la 8 ani de bulau.
    Deci ca sa recapitulam: un condamnat penal (Dragnea) si-a luat un consilier care sa-i faca programul econoimic al PSD din campanie un om care era acuzat de diverse infractiuni si care, pana la urma, a fost condamnat si el. In plus, primul infractor a impus doamnei Docila sa angajeze un alt infractor.
    Deci, Vlad, titlul nu este corect: este Revolutia INFRACTORILOR.
    Si ne mai miram de tara in care traim?

    0
    0
  24. #90 Comentariu nou

    PS. Ca sa sumarizez: Programul economic al PSD este realizat de un infractor la comanda altui infractor.

    0
    0
  25. #93 Comentariu nou

    Buna ziua,

    Legat de asa-zisa crestere salariala, precizez urmatoarele: sunt angajata la stat, la Casa de cultura IL Caragiale Ploiesti de anul trecut, dupa 17 ani de naveta zilnica Ploiesti-Bucuresti, lucrand in mediul privat. Faptul ca am gasit job langa casa m-a bucurat, insa salariul este jalnic. Incadrata a referent cultural, facand fapt layout si DTP pt materialele promo, dar si o revista culturala, am avut in 2017, 1.309 lei net (1.709 lei brut). Era o speranta in legea salarizarii, doar ca ea are mari scapari si este interpretabila. Asa ca, incepand din 1 ianuarie 2018, salariul a crescut cu 25%, ceea ce a insemnat o suma bruta de 2.200, dar salariul net este in prezent de…1360 lei. Va pot trimite fluturasii de salariu aferenti lunii decembrie si ianuarie.
    Sigur, acest mesaj nu inseamna ca ma plang, o fac in privat :), doar voiam sa subliniez cum a facut „dreptate” legea salarizarii si cum au crescut salariile foarte mici, ca tot avem un ministru al Muncii care minte cu nerusinare si seninatate, chiar si dupa ce au facut un dezastru (din multe altele) in buzunarele oamenilor. Exceptandu-i pe ei, pe altii ca ei si pe cei din Administratie, ale carora salarii sunt in medie 800 de euro.

    0
    0
    • #94 Comentariu nou

      Poate n-ai inteles nici sensul si nici treaba care tocmai ti se intampla!
      Modificarea codului fiscal si trecerea obligatiilor fiscale de la angajator la angajat NU inseamna marire de salarii! Aia(marirea ) cu 25% se face prin alte hotarari de guvern, recte marirea salariului minim si, progresiv, a salariului din institutiile de Stat.
      Tocmai ti s-a marit netul cu 51 de lei fara sa-ti imbunatatesti randamentul muncii, uite asa, dintrun foc, si tot esti nemultumita?
      Tara asta o „arde” pe prosteala maxima!

      0
      0
    • #95 Comentariu nou

      Completez la ce spune Strabon.
      Salariul brut v-a fost marit cu 28,73% iar salariul net cu 3.89%.
      Daca tinem cont de rata inflatiei de 3,3% pe 2017 puteti constata ca dintr-un foc v-a crescut salariul cu 7.8 lei.
      Asa scria si in programul de guvernare. Nu-i asa?
      Pentru asta s-a votat PSD, iar asta nu e tot.
      Daca votati PSD la urmatoarele alegeri…
      Asa cum spunea si doamna Olguta cu gurita dumneaei cu care face minuni: pana in anul 2022,22 „salariile vor creste cu 50%. Practic se vor dubla”
      Doamne pazeste!

      0
      0
  26. #96 Comentariu nou

    Si un vierme lat are mal mult creier si constiinta decat asta!

    0
    0
  27. Domnule Petreanu,
    Încă de azi-dimineață am dorit să comentez, după ce v-am ascultat la radio (zilnic vă ascultăm pe cei din echipă+Moise Guran+CTP vinerea, eu și soțul meu!). Iată ce voiam să spun:
    Să nu-i suspectăm pe „capii” psd-iști de imbecilitate, ci de manipulare (repet: mărefer la ȘEFII psd, nu la „umpluturi”!). Marea masă a votanților lor gîndesc și spun, cînd văd că le-a scăzut salariul unora, cam așa: „bine le-a făcut! de ce să cîștige ei mai mult? eu am muncit [ce? cît? cum? de ce? cu ce finalitate?, n.n.] 40 de ani sub ceaușescu și uite ce pensie am!, ‘mama lor de capitaliști!”
    Din tot discursul olguței [anumite cuvinte le scriu deliberat cu litere mici!], ei, alegătorii psd înțeleg doar propoziția „patronii i-au furat pe angajați!” și încă, poate, vreo două-trei asemenea.
    Sînt aproape sigură că textele pe care acești „miniștri” le citesc în fața lumii – chiar cu dicție și cu intonație – nu sînt scrise de ei, ci doar corectate și adaptate.
    Nu capii psd-iști au „o concepție atât de primitivă și stupidă despre economie”, ci cei mulți, care îi votează. În discursurile lor stufoase, alambicate și arogante se strecoară și cuvinte familiare celor mulți, cum sînt „patroni / furat”. Restul argumentelor nu se mai percep.
    Am citit în copilărie scrierile lui H.G. Wells (am 63 de ani) și îmi amintesc de o asemenea povestire SF (nu-i mai țin minte titlul) în care un pămîntean se întîlnește cu un extraterestru (alien, cum s-ar zice azi) și cei doi încearcă să comunice. Pămînteanul AUZEA doar din cînd în cînd cîte un cuvînt. De ce? Pentru că vocabularul străinului cuprindea cuvinte, idei, înțelesuri complet necunoscute pentru pămîntean. Cam așa se petrec lucrurile, cred eu, în privința celor mai numeroși votanți psd. N-ați avut niciodată ocazia să vorbiți cu cineva și să aveți la un moment dat impresia că nu v-aude? Sînt sigură că da.
    Nu vreau să mă înțelegeți greșit: NU ÎI DISPREȚUIESC PE VOTANȚI, pe acești oameni numeroși, în cea mai mare parte cumsecade, cinstiți, harnici, disciplinați și debusolați. Sînt furioasă pe capi, care plătesc consilieri întru manipulare.
    Și mă-ntreb, de ce nu se găsesc CONSILIERI LA FEL DE ABILI ÎN CONTRAPARTIDĂ?!
    Sper să puteți s-o țineți tot așa în continuare. Datorită echipei de la DEȘTEPTAREA ne începem ziua „mai vii” și, în pofida furiei și revoltei, cu cîte un zîmbet pe față!

    0
    0
  28. #98 Comentariu nou

    este de-a dreptul trist cum am putut ajunge la mana unor incapabili si incompetenti, la mana unor oameni care au cu totul alte interese decat binele tarii sau macar al locuitorilor.
    si asta in contextul in care poporul roman, are un IQ in teorie, peste medie..dar suntem atat de usor de manipulat.
    sincer nu stiu daca generatille viitoare vor reusi sa repare dezastrul financiar/economic ce are loc in Romania acum..

    0
    0
    • #99 Comentariu nou

      @cristi
      La ce fel de calcul al IQ-ului faci referire? La care popor te referi? Poate fi cel votant sau cel de pe margine…

      0
      0
    • #100 Comentariu nou

      Pe undeva ai dreptate.
      De fiecare data cand dupa vot ne-au pus „impozit pe prostie” am zis: lasa ca ne descurcam, bine ca nu ne-au pus impozit pe inteligenta.
      Legenda:
      impozit pe prostie=fraudarea votului+furt+minciuna+tradare+manipulare
      Asa a fost mereu de 29 de ani doar ca acum vedem mai clar ororarea.
      Totusi un lucru este adevarat. Ne-am comportat prosteste. Asa cum spunea Vlad Petreanu, am asteptat mereu omul providential, supereroul…

      0
      0
  29. #101 Comentariu nou

    Ce ar fi daca timp de 1-3 luni nu se mai plateste nici o contirbuite la stt din partea patronajelor?

    0
    0
  30. #102 Comentariu nou

    @cristi: Eu nu cred ca avem ca popor IQ „peste medie”. NIci macar teoretic. Pt ca ce-am facut noi ca natie arata de fapt ca santem sub medie. Raspunsul clasic: ca am fost intre imperii csf n-ai csf. Sa fim seriosi, multi altii au fost intre imperii, au avut conditii mai grele si totusi au facut mai multe. Ok, daca ne referim la ‘jmekerie’ drept IQ, atunci DA! 🙂 santem printre primii no pb.
    Exemplu ultimii 30 de ani (acusi), cei care-au votat FSN/PDSR/PSD + cei care n-au votat. Astia toti dar TOTI sant ori imbecili ori „jmekeri”:
    – imbecili aia care chiar cred ca astia au sa faca si-au sa dreaga; sclavi (deci tot imbecili) crezand ca au sa primeasca in plus ceva daca voteaza cu ei; plus cei care nu voteaza deloc in tara fiind (ca toti is la fel, ca nu e nimeni de nasul lor etc) tot imbecili si astia, nu-si dau seama ca prin nevot dau mai multa putere celor care voteaza cu psd
    – jmekeri, cei care voteaza pe motiv ca au un beneficiu direct, o afacere-ceva care o sa mearga mai bine dupa ce Mitica/Georgica de la PSD intra pe fir.

    0
    0
    • #103 Comentariu nou

      din punctul meu de vedere, am afirmat ca avem un IQ peste medie, dar asta nu inseamna ca avem si curaj sa iesim in fata, nu inseamna initiativa, nu inseamna ca nu suntem comozi.
      eu cunosc oameni foarte inteligenti care se zbat in mizerie sau care duc o viata mediocra tocmai din cauza faptului ca poate nu au tupeu, ca au fost crescuti sa isi vada de patratica lor, ca nu au iesit in fata cand au avut oportunitatea.
      In schimb jmekerii, asa cum ii numesti si mare dreptate ai, acesta este atuul lor principal – tupeul

      0
      0
  31. #104 Comentariu nou

    Salut Vlad,

    Despre faza asta cu peste 2300 de RON pierdere permite-mi sa fiu putin sceptic. Si eu sunt IT-ist, iar salariul meu net a scazut, intr-adevar, dar a scazut cu putin peste 400 de RON, de la 6200 si ceva, la 5800 si ceva. Sunt mai multe de discutat daca adaugam si celelalte beneficii salariului net, de baza….cate ore suplimentare a avut fata de luna precedenta, cate dintre ele au fost pe timp de zi (pana in ora 22), cate pe timp de noapte (dupa ora 22 si pana in ora 8), cate au fost in weekend (la fel ziua sau seara), cate au fost in sarbatori legale (la fel ziua sau seara), cate on-call-uri a avut in luna ianuarie spre deosebire de luna decembrie….este PFA sau nu (daca este PFA cel mai probabil analiza mea nu mai este valabila, si daca este asa imi cer scuze), pentru ca intr-adevar si acestea contribuie cu 6% fiecare la scaderea salariului, dar per total cumulate, nu prea au cum sa dea peste 2300 de ron. Eu nu zic ca nu a fost o scadere, ba din contra, chiar este o scadere, dar mai mica, si din nou, dau exemplul meu……comparand luna decembrie cu luna ianuarie, cand am avut acelasi numar de ore suplimentare de noapte si de weekend, scaderea a fost de 800 de ron (400 din salariul net de baza si 400 generat de celelalte sporuri).
    Repet din nou…..daca este PFA probabil ca analiza mea nu se aplica, dar daca nu este suma de 2300 de ron imi pare muuult prea mare.
    P.S Sa nu se inteleaga ca apar PSD-ul, desi imi este teama ca fix asta o sa se inteleaga.

    0
    0
  32. #105 Comentariu nou

    Poate asa ies la vot si IT-isti si cei care se considera elite. Pentru ca majoritatea nu s-au dus la vot pentru ca: de aia, pentru ca se duc la schi, pentru ca se considera superiori de ce sa nu o spunem. Si ajung sa fie condusi de niste neica nimeni, pentru ca totul se bazeaza pe acei „multi si prosti”. Degeaba ai IQ peste medie daca te lasi condus de unul care stie sa profite de oportunitati. Degeaba ai IQ peste medie daca te lasi condus de o tzoapa, fardata ca o cocota de la crucea de piatra si care scoate o aberatie la fiecare doua vorbe. Patronii fura – o noua gaselnita a psd-ului. Ca atunci cand unul dintre cei mai gospodari oameni ai satului daca avea mai mult de 2 pogoane de pamant era considerat avut si dusman al poporului.

    0
    0
  33. #106 Comentariu nou

    Mai oameni buni, va agitati ca Pepsi-ul degeaba. Legea nu este data nici de un infractor, nici de PSD, nici de Guvern… legea, ca toate legile de cativa ani incoace, este data de europa, de NATO sau poate chiar de FMI. Sunt un roman care tot timpul a votat NUMAI anti PSD. Cu toate astea, sa stiti ca este, potrivit a ceea ce vad, cel mai bun partid la ora actuala din tara. De ce? Isi permite sa asculte ca un catelus tot ce i se spune/cere de afara. Voi chiar credeti ca noua, cu tara asta amarata, ni se va permite vreodata sa iesim din criza financiara in care am intrat in 89? Apai mai oameni buni, cine le v-or mai culege capsunile spaniolior cu diploma de ASE? Cine o sa mai raneasca la vacile nemtesti, cu diploma de mecanica fina la Universitatea din Bucuresti? Voi chiar credeti ca legile sunt date impotriva romanilor? Nu, asa cum a spus nenea Base’, care nu este PSD-ist, „sa traiti bine, capsunarilor” 🙂
    Va plangeti de IT-sti, de toate familiile de bugetari. Sa fim seriosi. Chiar credeti ca acolo este interesul? Eu am impresia ca interesul este sa fim in continuare mana de lucru(nu de alta, dar suntem printre cei mai buni) a europenilor. Nu stiu daca a-ti observat, dar deja Lituania, Polonia si foarte curand si Bulgaria au ajuns la o paritate euro/moneda nationala destul de buna. Ce inseamna asta? Ca ei, bulgarii, nu or sa mai fie nevoiti sa plece vara/iarna la cules de oua proaspete in tanti Europa, ci pot sta linistiti acasa, sa lucreze pe 60% mai putini bani, dar sa fie langa familii si prieteni. Si atunci, revin si intreb, cine mai munceste pentru europeanul din tara dezvoltata, la minimul pe economie, de dimineata pana seara, de luni pana sambata? Am observat ca s-au inscris si IT-isti, si „specialisti” in economie la discutie… mai oameni buni, eu am doar liceul, dar mi-am dat seama din secunda a 2-a ca aceasta „reforma” este exact ca si intrarea Romaniei in UE… un serviciu adus tarilor europene mult mai bine dezvoltate 😉 sau voi aveti impresia ca Romania a intrat in UE pentru ca meritam sa o ducem „mai bine”?
    Cum ziceau ceva persoane mai sus, e criza de IT-sti in europa si SUA… cum sunt IT-sti romani? Sunt buni… pai vine neamtu si il intreaba pe Dragnea: „Mai Dragneo, eu am nevoie de 100 de IT-sti, da ai tai stau bine in tara, sunt platiti cum se cade, ce dracu ma, eu de asta v-am lasat sa intrati in uniune?”.
    Si poate o sa muscati si tampenia care a scris-o mai sus cel cu de-popularea. Prostii. Nu asta este scopul. Pe ei ii intereseaza sa le dezvoltam lor economia si diverse industrii. Fiind tara EU, fiind aproape de ei(sunt muncitori care vin din Timorul de Vest, oameni care nu sunt foarte multumiti de faptul ca muncesc pe minimul pe economie in tarile europene, care trebuie sa plateasca vize de munca si altele, si pe care ii costa 3000 euro un drum dus-intors acasa), suntem forta de munca cea mai ieftina si se pare, cea mai buna. Atata tot. Economia lor se bazeaza pe muncitorii nostrii. De ce nu sunt salariile IT-stilor in vest de 10-15k euro? pentru ca vine IT-stul roman, mai bun decat ala francez, si zice bogda-proste la un salariu de 5-6k euro 😉

    0
    0
    • #107 Comentariu nou

      La ceea ce ne impune UE ai uitat sa mentionezi legile justitiei si modificarea codului penal!
      In fiecare fraza ai cel putin trei minciuni si doua aberatii.
      Ai facut liceul cu Olguta?

      0
      0
    • #108 Comentariu nou

      Nene, mi-ai făcut ziua mai frumoasă! Chiar #egziști cu adevărat sau ești o plăsmuire a internetului!?
      Asta teorie a conspirației, nu căcaturi ca cele cu Soros sau binomu’!!!

      0
      0
    • #109 Comentariu nou

      Faptul ca ue si institutiile financiare internationale vor ca Romania sa ramana o tara cu salarii mici si nivel de trai scazut e mai mult decat evident – altfel n-ar sari ca arse atunci cand guvernul mareste salariu minim, reduce tva sau cass, n-ar inchide ochii cand corporatii austriece si nu numai practic ne-au furat furat petrolul, gazele, padurile sau cand am platit tot fel de spagi ca sa intram in nato si ue catre bechtel, eads……. Noi am fost primiti in ue doar ca si forta de munca ieftina si sa le cumparam toate sh-urile si produsele de calitate indoielnica – faceti doar o comparatie ce gust are o cola in germania sau franta fata de posirca care e vanduta pe post de cola in Romania.

      0
      0
    • Pavel, hai mai potoleste-te, cu toate nickurile tale. Numa’ prostii spui.

      0
      0
    • #111 Comentariu nou

      Adica poti totusi sa spui ceva concret ?….cel mai bun exemplu e apple care a fost sanctionata de ue cu o amenda imensa pt nivelul scazut de taxe pe care le plateste in irlanda desi guvernul irlandez niciodata n-a cerut asa ceva fiind multumiti de taxele pe care le.incaseaza de la apple…..in Romania de zeci de ani companii europene practic ne fura aproape gratis petrolul, padurile, gazele…si nimeni de la ue nu s-a sesizat.

      0
      0
    • Cine dracu’ fura ma petrolul? Pai nu era Petrom cea mai capusata companie de stat in anii 90? Cand vad discursurile astea autohtoniste, de capra raioasa fudula, mi se ridica paru-n cap.

      0
      0
    • #113 Comentariu nou

      @Bo$$: Sau cu padurile, ca austriecii-raii taie. De parca nu tot PSD le-a dat autorizatie. Si de ce ar trebui sa le pese UE ? („nimeni de la ue nu s-a sesizat”). Avem o mentalitate de gradinita, vesnic trebuie sa ne ducem la Haga, Venetia, Bruxelles cu jalba-n protap. Sa ne descurce aia ca NOI ne furam singuri caciula.

      0
      0
    • #114 Comentariu nou

      pai sa faca puscarie toti de la psd si de la celelalte partide care au dat aproape gratis toate resursele si sa faca zeci de ani de puscarie nu un an pt nimicuri gen trofeul calitatii. Toate jafurile astea s-au facut cu complicitatea ue – s-a sesizat vreun olaf sau maretul dna atat de laudat de ue, cand austriecii au ras toate padurile majoritatea fiind taieri ilegale ?

      0
      0
  34. #115 Comentariu nou

    Băi oameni buni, eu m-am săturat de toate discuțiile astea. Este evident ce se întâmplă, întrebarea este — ce facem?

    0
    0
  35. #117 Comentariu nou

    Gheorghe = TROL. Postac pesedist 🙂

    0
    0
  36. #118 Comentariu nou

    Deci ce facem cu ei pana la urma? Ca la certuri vad ca sare toata lumea..

    0
    0
  37. #119 Comentariu nou

    @DanC & Plain Sight: deschideti bine ochii si ciuliti urechile. Mai scoateti ochii din PRO TV si A1. Vorbesc prostii? Da, asa o fi, de aceea 40% din romani au plecat sau se gandesc sa plece(excluzandu-i pe cei care sunt acum pe drum spre o tara europeana sa isi caute de munca) 😉
    Sunt PSD-ist? Asta inseamna DanC ca tu esti analfabet, ca nu stii sa citesti, avand in vedere ca am specificat clar ca intotdeauna am votat anti PSD 😉 Ups, de ce sa zic asta, trebuia sa subinteleg din faptul ca nu ai reusit sa citesti de prima oara ca esti.

    0
    0
    • #120 Comentariu nou

      Ai un iz de PMP că și ăia sunt antipsd…
      Numai nen’tu Băse știe cum mimează lupta antipsd pe la RTv și labe 1 tv (scuzați expresia).

      0
      0
    • #121 Comentariu nou

      Ha ha ha, analfabet?!? 🙂 Cine vb („le v-or mai culege capsunile spaniolior”) 🙂

      Esti pesedist: „tot timpul a votat NUMAI anti PSD. Cu toate astea, sa stiti ca este, potrivit a ceea ce vad, cel mai bun partid la ora actuala din tara.” si da-i si lupta… 🙂

      0
      0
    • #122 Comentariu nou

      Tu esti ca Ponta cu Rosia Montana. Desi votezi anti-PSD sustii PSD si aberatiile PSD-iste.
      Hai sa-ti spun o poveste adevarata la care am asistat.
      O cersetoare in Venetia se apropie de un grup de romani. Cineva din grup isi da seama ca este romanca si ii spune: „pleaca de aici ca ne faci de rusine”. La care cersetoarea ii da replica: „Ce vorbesti? Eu va fac de rusine? Voi nu vedeti cine va conduce?”
      Asta vede toata Europa si toata lumea.
      In conditiile astea este mai cinstit sa cersesti in lumea larga decat sa furi sau sa te asociezi cu hotii din Romania.

      0
      0
  38. #123 Comentariu nou

    Avem un guvern de HOMO HOMINIDUS, cred ca se zice la cei ca au decoperit focul. Astia din pct de vedere macroeconomic sunt autisti, dar scuze daca jignesc pr cineva care sufera de acest sindrom. Sunt furios pe primitivismul cu care conduc tara acesti … considera tu cititorule cum.

    0
    0
  39. #124 Comentariu nou

    Pe lângă subiect:
    1) catre PSD: ca veni vb de Conjuratia imbecililor la care duce titlul __ eu nu sunt Kennedy Toole, deci nu mă sinucid. Dar mor cu voi de gât! Cu mine nu merge așa. Partea proastă pt javrele care citesc asta e că nu sunt singur
    2) ITistii de azi sunt ca juriștii de ieri și doctorii de alaltăieri __ adică suferă de sine pe bază de diplomă de studii….nimic mai jalnic. Cu toate astea, nu pt ei ca indivizi e neregulă ce face guvernul, ci față de angajatorii lor. Care și-au bugetat ceva și nu se mai pot baza pe astfel de calcule. Renunțarea la facilități, cu atât mai abitir modificarea plății contribuțiilor, trebuie anunțate din timp.indubitabil
    3) acum am observat pe la tv. Voi ați văzut că Vâlcov e un mic Băsescu, adică își ascunde chelia cu freza?!?

    0
    0
  40. #127 Comentariu nou

    Romania trebuie sa-ai puna problema reala a tradatorilor coordonati de alte entitati statale care intr-o mascarada imbecila ating obiective bine definite de distrugere a statului Roman.
    Daca alte tari au genii si somitati care nu viseaza la realizai pe care analfabetii din PSD la fac zilnic atunci cine ii ajuta?
    ex: dupa Colectiv a demisionat Ponta si PSD era cu un picior in groapa, apoi au devenit majoritari la alegerile locale si acum in guvern. Cum se face posibil domnule Dragnea si Tariceanu?

    0
    0
  41. #129 Comentariu nou

    Asta vara Olguta arata la antena 3 cum se maresc la asistente medicale salariile brute cu 25 % din ianuarie 2018 si cu inca 25 % din martie 2018. Atunci nu era vorba de transferul contributiilor. Din marirea di ianuarie a ramas doar 3 sau 4 %, iar din marirea de 25 % din martie ramane in jur de jumatate dun cauza transferului contributiilor . Deci din 50 % marire totala ramane cam 15 sau 16%. Tare nu? O majorare colosala!!!

    0
    0
  42. #130 Comentariu nou

    Dar cele 2 miliarde de dolari aruncati pe apa…Potomacului, pentru rachetele Patriot? De alea avem nevoie, nea Petreanu, nu?

    0
    0
  43. #133 Comentariu nou

    Buna ziua,
    Cred ca e pista falsa aceea cu cresterea salariilor bugetarilor cu 25 %. Va scriu pe baza fluturasului pe februarie primit aseara de cineva foarte apropiat, bugetar: e vorba de SCADERE cu 23 %.

    0
    0
  44. #134 Comentariu nou

    ….s ar putea ca substratul acestei „povesti”sa fie bine gandit pt.a se rezolva o alta „poveste”,dupa care o sa se spuna……..au fost erori,vom reveni……vezi acel formular celebru……600……mi e greu sa cred ca sau strans toti corijentii dintr o clasa la acest guvern…..! Felicitari pt. emisiunile de la Europa FM..!

    0
    0
  45. #135 Comentariu nou

    Domnule Petreanu eu chiar nu mai pot sa rezist financiar deoarece salariul mi-a scăzut cu 800 de lei iar rata la casa cu 120 de lei in doar 3 luni. Își bat joc de noi, cei care muncim

    0
    0
  46. #136 Comentariu nou

    In Codurile Civil si Penal, inaunte de modificarile cu ” dedicatie” aceste actiuni se incadrau la : atentat la siguranta nationala, subminarea economiei nationale…… dupa modificari , reprezinta ” management eficient” si trebuie rempensat. Rezolvare: sviatetea din constitutie a imunitatii ” alesilor” , reanfiintarea pedepsei cu ” trecerea in nefiinta” a celor dovediti democratic de aceste fapte , readucerea in functiune a ” tarlalei cu tepe” la intrarea in Targoviste si mutarea guvernului si parlamentului in acest oras, dotarea fiecarei fantani cu cate o cana din aur. Efectul imediat: CANILE VOR RAMANE CA ACCESORIU UTIL cel putin 20 de ani…

    0
    0
  47. #137 Comentariu nou

    IT-istii pe care îi știu eu nu au fost la vot, că ei sunt deștepți și nu-și pierd vremea cu ceva inutil…

    0
    0
  48. Stimati cititori si admiratori ai lui Vlad Petreanu,

    Parintii mei implinesc anul acesta 80 de ani. Din ianuarie 2017 multe luni incerc sa ii conving ca uitatul la doar la Antena 3 si Romania TV ii face sa nu vada realitatea in adevarata ei dimensiune, ca ceea ce fac Dragnea si guvernele lui e total gresit si ca duc tara in faliment. Mi-am cam epuizat argumentele. Va rog frumos daca poate cineva sa ma ajute cu cateva explicatii simple legate de trecerea impozitarii de la angajator la angajat ca este in dezavantajul tuturor si salariat si patron… as vrea sa mai incerc inca o data… Cine stie, poate de data asta reusesc…
    Cu multumiri,

    0
    0
    • #139 Comentariu nou

      Pai cea mai simpla explicatie este sa spui adevarul, dupa cum cred ca te-au invatat si parintii tai cand erai mica. Te duci si le spui asa: Dragii mei parinti, eu nu inteleg daca treaba asta cu contributiile este buna sau rea dar vreau sa va conving pe voi ca este rea pentru toata lumea.

      0
      0
    • #140 Comentariu nou

      Inutil sa intri in detalii.
      Cei de la A3 si RTV au explicatii aiuritoare pentru orice.
      Cei care se uita la aceste posturi traiesc intr-o „realitate paralela” si fac parte dintre cei captivi ai unui „stat paralel cu realitatea”.
      Statul infractorilor, tradatorilor si calailor mierosi care ii fura pe toti si prostesc pe cine pot.

      Ii poti ajuta pentru inceput cu un film.
      https://www.youtube.com/watch?v=PRC0kT7Jgoc

      0
      0
  49. @ Mihai, multumesc frumos. Mi-a placut raspunsul tau plin de bun simt si umor-sper sa-i pot convinge.
    Te voi anunta daca a functionat…:)))
    Toate bune,

    0
    0
  50. @ Plain Sight, Multumesc mult ca te-ai deranjat sa cauti filmul acesta pentru mine. Sper sa am ocazia sa-l prezint parintilor mei. In mod paradoxal, pe vremea aceea il pomeneau pe Ceausescu in aproape zilnic (si crede-ma nu era de bine), ii ascultam impreauna la Europa Libera, pe Emil Hurezeanu si pe Regele Mihai, cand isi tinea discursul. Ni se facea pielea gaina de emotie cand il auzeam. Tatal meu e fiu de taranist si nu e nici tradator, nici securist, nici beneficiaru vreunui sinecuri…Ce s-a intamplat dupa 89′ nu pot sa-mi explic. Cred ca s-au pierdut in tranzitie dupa venirea lui Iliescu si au ramas captivi fiind fascinati de el….

    0
    0
  51. #143 Comentariu nou

    Am ajuns să fim conduși de imbecili coordonați de mafioți. și asta se întâmplă pentru că suntem un popor de idioți! Stați fraților acasă în ziua votului, ceilalți votați penalii că poate vă lasă și vouă ceva de furat…

    0
    0
  52. #145 Comentariu nou

    Revelatia fascinantului program de guvernare care a scos la urne pentru PSD cei mai multi ratati din toata istoria „alegerilor libere” din Romania este ca acum in sfarsit avem parte de „singura solutie, o noua revolutie”
    Revolutia fiscala in direct non-stop, care are o particularitate ce o face extrem de speciala in sensul afirmarii democratiei si justitiei sociale in Romania.
    Pentru a isi atinge obiectivele se pare ca Guvernul Vasilica V.D., emanat din putul gandirii lui Dragnea, va da ordonante nominal pentru a rezolva fiecare caz in parte.

    0
    0