Cum ricoșează scandalul polițistului-pedofil în conflictul Dragnea-Tudose

Inquam Photos / Octav Ganea

Are partidul ăsta un talent să atragă lebede negre, ceva de speriat¹. Când e lumea mai tensionată, mai nervoasă, hop! se-ntâmplă un caz Gigină, un caz Colectiv.

Sau, iată, kaboom! un caz de polițist-pedofil care e în sistem de 28 de ani și care are chiar și o poreclă, printre colegi, care îi descrie deviația: „Violatorul”.

A recunoscut deja două agresiuni sexuale asupra minorilor, i-a fost identificat ADN-ul în probele biologice dintr-un alt viol și este bănuit de implicare în 15 cazuri asemănătoare, petrecute în ultimii ani.

Depășește orice putere de înțelegere faptul că acest polițist a fost chiar încătușat de colegii de la Secția 18, în urma unei agresiuni sexuale, în 2015, după care dosarul infracțiunii a fost mușamalizat, îngropat la Biroul de Control Intern din Poliție.

Ce scuză să mai găsești structurilor din Poliția Română care sunt în stare să acopere așa ceva?

Comunicarea și reacția autorității guvernamentale în acest scandal-monstru este un dezastru, până acum. Oamenii sunt șocați, îngrijorați și așteaptă decizii și măsuri clare, dar guvernanții se-nvârt în cerc și nu văd unde e interesul public, orbiți de calcule politice.

Este evident că responsabilii pentru acest dezastru organizațional trebuie identificați și dați afară imediat, iar apoi trebuie reconstruite din temelii procedurile de lucru în structurile Ministerului de Interne, că nu trăim aici în Africa subsahariană, avem niște pretenții de la autorități, nu suntem barbari.

Că veni vorba, lamentabilă, în continuare, prestația ministrului de Interne, dna Carmen Dan, care a ieșit public ieri cu o cerere de demisie, în esență, pentru șeful serviciului Omoruri din Capitală, comisarul Radu Gavriș, pe care l-a acuzat că a ignorat dosarul din 2009 până fapta s-a prescris. Nu e adevărat, a răspuns, aproape imediat, Parchetul Capitalei, care a precizat că cercetările continuă în acest caz și, în consecință, fapta nu s-a prescris.

Când ministrul de Interne nu reușește să verifice faptele înainte de o asemenea ieșire publică, ce mai e de spus?

Dl. Gavriș pare a fi un profesionist foarte respectat în domeniul său de activitate (de altfel, este cel care l-a prins pe polițistul pedofil în 72 de ore), un polițist care conduce un serviciu unde nu există nici o crimă cu autor necunoscut, dar publicul îl știe acum mai ales drept polițistul care a criticat dur intenția PSD și ALDE de a modifica Codul Penal în favoarea infractorilor, cât și polițistul care a coordonat ancheta în cazul polițistului Bogdan Gigină, dacă vă amintiți, care a murit în timp ce era folosit, fără drept, pe post de antemergător în coloana ministrului Gabi Oprea.

Ca atare, atacul dnei ministru de Interne împotriva acestui polițist nu e credibil și pare mai degrabă o răzbunare. De fapt, acuzația e atât de dubioasă că i se-ntoarce-n freză chiar dnei ministru sub forma unei solidarizări indignate a unor polițiști, care și-au anunțat deja public sprijinul pentru dl. Gavriș.

Ieri, dna Dan a mai cerut și demisia șefului Poliției, chestorul șef Bogdan Despescu. De acord, doar că aici e un chichirez politic, să vedeți cum ricoșează acum afacerea.

Dl. Despescu are rang de secretar de stat și nu dna Dan poate să-l dea afară, el trebuie demis de prim-ministrul Mihai Tudose. Despre dl. Despescu se știe că e omul dlui Tudose, în timp ce dna Carmen Dan este, se știe prea bine, omul dlui Dragnea.

Ajungem, astfel, ce să vezi, la conflictul dintre dl Dragnea și dl Tudose – de-asta zic că are PSD mână bună la lebede negre, cine ar fi crezut că un pedofil dintr-un lift bucureștean ar putea declanșa o criză în partidul de guvernământ?

Ăsta-i efectul corupției, îi leagă pe toți, până la urmă.

Evident că dl. chestor șef Despescu trebuie să plece, pentru că e șeful unei structuri care nu funcționează corect, trebuie să-și asume răspunderea. Și evident că și dna Carmen Dan trebuie să demisioneze, pentru că asta e regula jocului, e ministru și trebuie să-și asume o răspundere politică într-o situație ca aceasta, e o chestiune de credibilitate a sistemului.

Dar fiecare dintre cei doi lideri ai PSD va încerca să-și protejeze omul, să nu vă îndoiți de asta, și de aici vom avea tot soiul de evoluții în PSD.

Dacă ar fi jucător de șah, dl. Tudose ar sacrifica acum nebunul ca să scoată dama de pe tablă. E momentul perfect ca să se descotorosească de omul dlui Dragnea din echipa lui, când va mai apărea o asemenea ocazie? Că asta va acutiza conflictul Dragnea-Tudose este evident, dar poate că a venit momentul deznodământului, adus pe aripi de-o lebădă neagră.


¹Iată ce scriam în septembrie 2016 – PSD e-o fabrică de lebede negre.

Articol din categoria: REVOLTĂ

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #3 Comentariu nou

    Nu are legatura cu subiectul.
    Va scriu pentru ca va urmaresc cu drag, dar este un lucru care ma nemultumeste pe pagina dvs.
    Tot apare o reclama cu o familie din ”Botosani” langa un munte de bani, pe care se pare ca ii castiga FARA SA LUCREZE… Nu puteti controla ce reclame va apar pe pagina? Pentru ca aceasta reclama nu este in spiritul a ceea ce vrem sa facem cu tara noastra.
    Sper ca nu v-am deranjat. Multumesc.

    0
    0
    • Multumesc – dac-o vad, incerc s-o raportez. Google pune reclamele alea, nu ma intreaba.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Hmm, mie îmi apar niște nenorociți de la shutterstock, care cică fac ei un munte de bani :D. Tizule cred că are legătură cu istoricul tău, fiind reclamă pusă de google probabil e cu țintă spre ceva ce ai căutat, ori ai fost pe un ziar cu articole din astea. Cred că ai posibilitatea să îi spui lui google că nu te interesează și nu vrei să mai vezi așa ceva. Dacă te va băga în seamă rămâne de văzut.

      0
      0
    • Mircea2 are dreptate, reclamele au legatura cu istoricul de cautare al fiecaruia. Mie, de exemplu, imi apar doua reclame de la eMAG pentru mancare de catei si pentru un troller, adica exact ce am cautat in ultima vreme. Asa ca, Mircea, probabil ca te-ai aratat interesat de oferte pentru castiguri FARA SA LUCREZI… 🙂

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      Reclamele sunt dinamic distribuite, in mod automat, in funcție de o mulțime de factori. Sunt multe metoda prin care poti controla, Insa aici nu e locul pentru a le documenta 😉

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Se rezolvă cu ublock Origin

      0
      0
  2. #9 Comentariu nou

    Intr-o tara normala toti sefii din politie si din parchete zburau a doua zi dupa ce s-a aflat ca pedofilul nu e la prima infractiune. Doar in Romania li se gasesc tot felul de scuze politice. E evident ca madam ministru e o paparuda care nu stie pe ce lume traieste insa ea e acolo de doar un an pe cand in cazul asta vorbim de un intreg sistem de politie si procuratura care au protejat un pedofil.

    0
    0
    • Ai dreptate – pana la un punct; ministrii au raspundere politica pentru buna functionare si credibilitatea domeniului pe care-l conduc, de aceea exista demisia de onoare si retragerea din functie in cazul unui scandal de acest gen.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      In cazul asta madam ministru are cea mai mica vina, nici un ministru de interne n-are de unde sa stie ce face chiar orice politist sau jandarm, vorbim totusi de zeci de mii de politisti si inca cel putin inca pe atatia jandarmi in Romania, in schimb politia si procuratura au protejat de ani de zile un infractor – aici deja vorbim pe langa demisii si de dosare penale pentru favorizarea infractorului.

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      Pai da, eu nu as fi cerut demisia ministrei cand s-a aflat de treaba asta, pentru ca nu prea era vina ei. Daca si-o dadea, ar fi putut fi numita in mod real „demisie de onoare”. Astea sunt rare la noi, in majoritatea cazurilor sunt folosite eronat, dupa gafe serioase… Dar reactia ulterioara este ridicola. Trebuia sa se duca instant la locul de lucru al „violatorului”, inainte de orice corp de control, sa intrebe direct oamenii pe-acolo sa vada cu ochii ei situatia, pentru a ca da, este chiar atat de gravisima. Politia e decredibilizata profund pe termen lung. Dar nu, ea a inceput sa puna intrebari prin intermediul presei, se comporta de-a dreptul ca un papa-lapte si politicianist. Adio.

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Pai din ce s-a spus in media pedofilul ar fi fost de fapt un sofer al unui stab din politie, practic un sinecurist care probabil dadea la birou din ani in pasti. In plus politistii de jos de la circulatie sunt in majoritate prosti de bubuie, cel mai bun exemplu e godina care de ani de zile incearca sa ia examenul de admitere la academie, un examen pe care un copil mai ager de clasa a 9-a il ia fara probleme. Cel mai grav e faptul ca sefii politiei si procurorii nu au inaintat in instanta cazurile de viol si pedofilie pe care le comisese pedofilul in 2012 si 2016 si practic l-au favorizat pe infractor sa comita si alte agresiuni sexuale.

      0
      0
  3. #14 Comentariu nou

    Pai la musamalizare e clar motivul: respectivul avea o fata de crescut. L-au mutat pe linie moarta – sofer- si i-au dat in continuare salariu, ca sa-si hraneasca familia.

    0
    0
  4. #15 Comentariu nou

    Sunt curios daca cei dati afara din structurile MAI pentru incompetenta clara, mai beneficiaza de pesiile mai ciudate pe care le primesc. Dupa mine, incompetentii ar trebui sa primeasca o pensie corespunzatoarea contributiei lor. Nu stiu daca asa este in realitate in USA, dar vad in filme ca politistii pot fi concediati fara sa mai aibe drept de pensie.

    0
    0
  5. #16 Comentariu nou

    Hm, nu numai ca atrage lebede negre; PSD functioneaza DOAR cu lepre. Sa ne amintim de unde provine PSD-ul: PCR->FSN->PDSR->PSD. Copii/nepoti/rude de activisti de partid si securisti. Care si aia erau niste javre ordinare, cu greu alfabetizati (eventual la Moscova). E vb de o traditie de 70 de ani de ‘politica’ facuta cu bata, russian style + fanariotism/nepotism adus la nivel de arta. Ei stiu doar populisme de doi lei, propaganda, manipulari, ironii de tortionari, scandaluri de vodevil la TV – atata stiu baetii de bine. Nu guvernare/administratie responsabila, politica adevarata, platforme cu idei serioase, de facut ceva ca lumea.

    0
    0
  6. #19 Comentariu nou

    Foarte tare cum se intoarce cateodata roata – nu inteleg ce l-a impiedicat pe asa-zisul profesionist sef la politie la omoruri sa-l aresteze si impreuna cu procuratura sa-l trimita in instanta pe pedofil care in 2009, 2012 si 2016 a comis mai multe violuri si tentative de viol:
    https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/seful-serviciului-omoruri-excludere-camere-supraveghere-pedofili-criminali-in-serie-847365

    0
    0
    • #20 Comentariu nou

      Pentru că ăia de la omoruri se ocupă de omoruri . Şi , se pare , o fac foarte bine . S-au implicat acum doar în mod excepţional datorită imensei presiuni mediatice a cazului . Nu secţia omoruri se ocupă de violurile din Bucureşti .

      0
      0
    • #21 Comentariu nou

      Nu mai recitati toate prostiile care le spune guran la romania in direct, sectia omoruri se ocupa de toate faptele cu violenta inclusiv violuri sau tentativele de viol. Asa de profesionist e gavris de la sectia omoruri incat pedofilul asta din 2009 are 4 sau 5 violuri si tentative de viol si lucra bine-mersi ca politist, fara sa mai punem la socoteala ca i-a trebuit 3 zile sa-si descopere un subaltern care nu era la prima infractiune.

      0
      0
    • Mihăiță, iar ai consumat kkt la tv?

      „SERVICIUL OMORURI – ATRIBUŢII

      – Are în competenţă cercetarea infracţiunilor contra vietii (omor, omor calificat, tentativă de omor, uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, determinarea sau înlesnirea sinuciderii), precum şi alte infracţiuni care au ca rezultat decesul victimei (viol sau tâlhărie urmate de moartea victimei, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte). Aceste activităţi (cercetarea locului faptei, audieri de martori, interogatorii şi investigaţii) se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

      – De asemenea cercetează, documentează şi propune soluţii legale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în toate dosarele privind „morţi suspecte” înregistrate pe raza municipiului Bucureşti;

      – Verifică şi soluţionează petiţiile şi reclamaţiile cetăţenilor referitoare la dosarele aflate în lucru;

      – Colaborează la îndeplinirea atribuţiunilor cu Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, Serviciul Criminalistic, precum şi cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

      În funcţie de circumstanţele comiterii faptei, colaborează în efectuarea expertizelor şi constatărilor cu specialişti din alte domenii.”

      0
      0
    • #23 Comentariu nou

      Violul e o fapta agravanta care de multe ori duce la omor nu e o bataie banala intr-un club care nu intra in atributiile sectiei omoruri. Individul in cauza e un violator in serie si stim doar cele 3-4 cazuri in care a fost filmat sau chiar prins insa scapat de colegi si procurori care de un an tot stau cu urmarirea in rem desi violatorul fusese prins si imobilizat de rudele victimelor.

      0
      0
    • #24 Comentariu nou

      Mihai , mai citeşte o dată ce a postat Vlad ce atribuţii are seviciul omoruri .
      Si fă un efort ceva mai consistent să nu pară că eşti o slugă atât de devotată ştii tu cui ! Nu păcăleşti pe nimeni …

      0
      0
    • #25 Comentariu nou

      @Cx – pai daca nu aveau atributii de ce l-au cautat ei pe pedofil si te rog sa nu mai veni cu raspunsuri puerile de genul – ce mare favoare ne-au facut ca l-au gasit dupa 3 zile pe un violator in serie, coleg de-a lor pe care pana atunci l-au facut scapat impreuna cu cei din parchet. Oricum declaratia parchetului e cea mai mare vrajeala – cica in 2016 – politistii nu le-au comunicat ca violatorul e politist – adica daca nu e politist e ok nu trebuie urmarit penal si trimis in judecata ?

      0
      0
  7. Se impaca ei. Numai literar ne amintim ca Iliescu, Roman, Brucan, Militaru si ceilalti emanati au iertat de Revelion dupa Revolutie pe militieni pentru ciomagirea Poporului, ceea ce a permis ca sistemul de complicităti si incompetente bolsevice sa consolideze.

    0
    0
  8. Jur ca de cand a aparut cazul asta, cu nenea politistul, am avut impresia ce ceva nu e la locul lui. Intai mi-am pus intrebarea, cum de nu a observat omu’ camera. Apoi, m-am gandit ca vine intr-un moment cand se discuta despre anularea probelor video in tribunale iar politistii tipau ca nu le convine chestia asta. Iar faptul ca au asteptat 3 zile ca lumea sa fiarba, iar ma face sa cred ca de fapt nenea militianul a fost un mic instrument. Sa nu intelegeti ca il abrog de vina, ce a facut el, este de neconceput si cred ca merita pedpsit fara asupra de masura. Insa, tind sa cred doar ca a fost folosit. Atat.

    0
    0
  9. #28 Comentariu nou

    Toată stima și respectul meu pentru cea ce faceți. Ce vedem acum nu este altceva decât rezultatul sau efectul a cea ce s.a promovat până acum. Semeni vânt culegi furtuna. S.a promovat nonvaloarea avem nonvaloare s.a promovat prostia avem prostie și așa mai departe. Degeaba ne lamentam și suntem revoltați acum. E cam târziu bre. . .

    0
    0