Zâmbete de milioane

Vă rog să priviți acest clip – are doar 25 de secunde, e subtitrat, și face parte din filmul A Good Year, bazat pe romanul (foarte popular în urmă cu câțiva ani) cu același nume al lui Peter Mayle:

Ce avem noi aici?

O dantură trademark pentru o națiune: „Singura țară care face asemenea dinți este America”, îi zice Russell Crowe (Max Skinner, în film) surprinzătoarei sale vizitatoare, Christie (Abbie Cornish). Mă opresc aici cu descrierile, că poate n-ați văzut filmul (e vară, poate și vacanță, merită urmărit, pentru relaxare, într-o după-amiază ușoară).

Dacă întrebi pe Google de ce au americanii danturi atât de frumoase (încât până și în filme se aruncă replici pe tema asta), obții ca răspuns o lungă listă de articole și documentare, care se-nvârt, în esență, în jurul ideii că un zâmbet perfect nu-i doar vanitate și aproape niciodată doar întâmplare, ci o investiție în propriul succes: de obicei, persoanele atractive câștigă mai bine, arată mai sănătos și, ce să vezi, au și mai mult noroc în dragoste – pentru că omul își mai face norocul și cu dantura lui. E adevărat că zâmbetele de milioane ale americanilor costă (peste 100 de miliarde de dolari anual), dar efectul e verificat. Iar dacă în SUA această preocupare a fost amorsată de industria filmului și ale sale staruri fără cusur, restul lumii a preluat modelul aspirațional și, în funcție de gradul de educație, civilizație și prosperitate, în din ce în ce mai multe societăți dinții lipsă au început să devină din ce în ce mai… rari (dacă-mi permiteți calamburul). România (din fericire) este în această tendință: vă rog să observați doar câți copii – și chiar și adulți – poartă azi aparate pentru îndreptarea danturii. Cumva, am trecut de la glume proaste și miștouri pentru cei „cu sârme-n gură” la semnale de apreciere și respect pentru cei care-și asumă un inconvenient temporar pentru un beneficiu de lungă durată. O investiție, cum spuneam.

Pe de altă parte, cosmetica stomatologică are acest avantaj inevitabil: se face doar după repararea afecțiunilor pur medicale ale danturii. Nici un dentist responsabil n-o să monteze aparate dentare, n-o să pună fațete și n-o să albească dinții fără să rezolve, mai întâi, infecțiile, cariile, problemele de parodontologie. Iar aici, mai intervine și responsabilitatea noastră pentru propria sănătate dentară.

Într-o lume ideală, ar fi suficient să ne periem corect dinții, cum am învățat la școală (se mai învață asta la școală?), ca să n-avem niciodată tartru sau carii sau cine mai știe ce încurcături nesuferite cu dinții. Doar că lucrurile stau, din păcate, cu totul altfel în practică, fapt pe care fiecare-l descoperă la un anumit moment în viață.

Eu am ajuns prima dată la dentist când aveam 8 ani. Abia-ncepuseră să-mi crească dinții definitivi și deja erau în pericol să devină, și ei, temporari. M-a dus tata la un cabinet, cel mai bun pe care-l știa. A fost o experiență pe care o rețin până-n cel mai mic detaliu și azi. Ne-am așezat în fața ușii, pe niște scaune tapisate cu un vinil de-un verde muștariu, sub o lumină neprietenoasă de neoane reci. Pe jos, gresie „în pișcot”, albă și neagră. Ajunsesem devreme, așa că am așteptat vreun sfert de oră. În cabinet era cineva, un pacient care țipa ca din gură de șarpe. Din când în când, țiuituri îngrozitoare, urlete, apoi câte o pauză, iar răcnete, iar sunete mecanice înspăimântătoare. În timp ce tata încerca să mă-ncurajeze – „noi nu pățim nimic, doar aruncă dna doctor o privire” – eu mă-mpingeam în scaun, încercând să mă fac cât mai mic cu putință. În sfârșit, tortura s-a terminat și din cabinet a țâșnit un bărbat între două vârste, roșu la față și asudat, ținându-se cu mâna de falcă, și am fost poftiți noi înăuntru. Doctorița i-a spus tatei, încurcată, „n-a prins arsenicul și am scos nervul cam pe viu”, ceva ce mie mi-a sunat atât de înspăimântător încât era să leșin pe loc.

Erau anii de sfârșit ai comunismului. Anestezia la stomatolog era un lux, obturațiile de canal se făceau după omorârea nervului cu arsenic, dar mereu părea să fie penurie și de așa ceva, iar frezele cu care lucrau dentiștii erau niște ansambluri de brațe, articulații și scripeți cu aparență steampunk – nu c-aș fi știut pe-atunci ce-i aia. La drept vorbind, îți trebuia o grămadă de curaj să mergi la stomatolog, și mă felicit c-am fost mereu brav, din acest punct de vedere. Decenii mai târziu, am în continuare toți dinții și aproape toate măselele, dacă exclud cele două măsele de minte pe care a insistat să mi le scoată la un moment dat un dentist, „ca să nu facă probleme mai târziu”.

Acum, sincer, aproape că adorm la dentist, unde mă duc periodic pentru verificare, curățare și întreținere. Aproape nimic nu mai seamănă cu experiențele din copilărie și adolescență. Mă-ntind pe-un fotoliu confortabil, în timp ce stomatologul îmi explică, pe îndelete, fiecare pas, și nu doar că aproape orice operațiune care ar putea provoca durere e precedată de anestezie, dar, ce să vezi, la procedurile care durează mai mult poți primi chiar și un mic dispozitiv care-ți ține gura deschisă, ca să nu obosești. Pe fundal e mereu o muzică plăcută, nu-i mereu nici prea cald, nici prea frig, primesc ochelari de protecție, ca nu carecumva să-mi intre vreun strop în ochi – dacă m-ar și șampona la final, cu un masaj al scalpului, m-aș duce chiar săptămânal 🙂

Am însă cunoștințe care nu dau pe la dentist cu anii. Mi-e foarte greu să înțeleg această indiferență, mai ales că aceleași persoane își duc cu regularitate mașinile la service, atunci când scrie la carte că trebuie să facă revizia. Deci ele înțeleg conceptul de verificare periodică și problemele care pot apărea când ignori asta, însă-și consideră autoturismele mai importante ca propriile corpuri. De ce oare? Până la urmă, o mașină e „un fier”: când se strică ceva, se repară, iar dacă nu se poate repara, se schimbă. Asta e mult mai greu de făcut cu părți din corpul nostru, deci e logic să avem în primul rând grijă de reviziile propriului corp și abia apoi de ale obiectelor de care ne folosim.

La ce stomatolog mergem? Aici, desigur, fiecare își face propriile alegeri, pe baza propriilor sale experiențe. Pentru mine, o clinică unde medicii sunt atât de buni încât observă ce n-au văzut alții, de la alte cabinete, este o alegere aproape automată. În fond, mă duc la medic ca să tratez tot ce-ar putea reprezenta o problemă, sau măcar să știu că există ceva ce-ar putea deveni o problemă – și nu asta vrem cu toții, de fapt?

În urmă cu jumătate de an, în urma unor mici senzații de disconfort dentar, soția mea a mers pentru evaluare și diagnostic la o altă clinică decât cea obișnuită, unde nu-i găsiseră nicio problemă. A căutat o a doua opinie, cum ar veni. Un amic i-a recomandat Dentalmed. Spre deosebire de multe alte clinici stomatologice din România, unde medicii trebuie să facă, adesea, de toate (adică, să zicem, și extracții, dar și tratamente parodontologice), aici stomatologii sunt specializați pe domenii (inclusiv stomatologi specializați doar în chirurgie pediatrică), și toate investigațiile sunt efectuate cu tehnologie de vârf, in-house. Problema ei a fost evaluată minuțios și identificată, dar acesta a fost doar primul pas într-un proces complex de diagnosticare completă, punere la punct a planului de tratament și, foarte important, al reabilitării post-chirurgicale. Am dus-o la operație, evident, și am asistat la întreaga interacțiune din afara cabinetului – n-o să intru în amănunte, dar aș vrea să menționez unul singur, care descrie nivelul de atenție față de pacient: la final, Ione a primit nu doar schema de tratament medicamentos post-operatoriu, cum se face (sper) peste tot, ci și toate medicamentele necesare, direct de la ghidul ei din cadrul clinicii, adică de la persoana desemnată să țină legătura cu ea încă din primul moment, care a condus-o prin clinică pentru investigațiile necesare, a pregătit-o pentru intervenție și a preluat-o la final, cu informații și ultimele detalii.

Acesta e un nivel de respect și grijă pe care nu l-am mai întâlnit în altă parte, iar asta m-a făcut curios. Ce-i cu nivelul ăsta de calitate?

Pe de altă parte, de ce nu? Dacă ne așteptăm să avem experiențe premium în anumite resorturi turistice, sau în anumite restaurante, sau în anumite service-uri, pentru mașinile noastre, de ce n-ar trebui să avem aceleași așteptări și în domeniul tratamentelor medicale pentru care plătim? Ba, chiar, cu atât mai mult, nu credeți?

„Noi oferim excelență în stomatologie”, spune managerul Dentalmed, Mariana Velisarato, care-și iubește clinica cu atenția concentrată a unei mame ce stă cu ochii pe disciplina și performanțele copiilor ei. „Nu există problemă stomatologică pe care să n-o putem rezolva”, spune ea, „pentru că avem medici excepționali, specializați pe domenii diferite, echipament produs de liderii mondiali în domeniu, protocoale de diagnostic și tratament verificate și moderne, tehnici de implant dentar de top, expertiză de excepție în parodontologie, iar în privința stomatologiei pediatrice, noi facem aici inhalosedare, ceea ce este standardul de aur în acest domeniu”. Toate acestea sunt însă împachetate într-o experiență completă, care începe cu ambientul propriu-zis din clinicile Dentalmed: lumina, muzica, mobilierul, chiar și aerul care miroase într-un anume fel sunt atent gândite ca să ofere pacientului senzația de confort și gradul de încredere necesar pentru a-și începe diagnosticarea și tratamentul (un tur virtual al clinicii din Primăverii, aici).

Înainte s-o aduc pe Ione acasă, m-am programat și eu la o evaluare și igienizare dentară. M-au poftit după două săptămâni în cabinetul specializat, unde mi s-a explicat că protocolul de curățare este cel mai performant din lume. Inginerul din mine s-a trezit la viață și a pus toate întrebările lui de inginer, firește: Guided Biofilm Therapy începe cu aplicarea unei soluții care colorează în roșu aprins placa bacteriană „supra și subgingival”. Apoi, cu airflow (practic, sablare cu un praf care se dizolvă ușor), medicul curăță placa bacteriană, petele și tartrul exact acolo unde acestea sunt evidențiate de substanța colorantă. N-am scăpat de ansa cu ultrasunete, din păcate, dar doamna doctor n-a avut nimic împotrivă să-mi vâr degetele-n urechi ca să scap, întrucâtva, de scârțâiturile de plastic frecat pe geam ale instrumentului. Și, la final, în timp ce-mi plimbam limba pe suprafața noii mele danturi, că așa se simte aproape după fiecare detartraj, mi s-a explicat că ar fi bine să mai verific ceva, așa că am fost invitat alături, pentru o radiografie tomografică 3D, unde a fost confirmată o problemă scăpată, până atunci, în alte cabinete. Ceea ce e bine și o reconfirmare a alegerii.

E scump? Poate, dar în comparație cu ce și în schimbul a ce? Revin la comparația cu mașinile noastre: acestea ne costă o mulțime de bani – le cumpărăm, le alimentăm, le asigurăm, le ducem periodic la service, le reparăm când sunt accidentate și le schimbăm la câțiva ani o dată – și ni se pare absolut firesc. Dar cea mai valoroasă mașinărie pe care o deținem este propriul nostru corp: îl primim totalmente gratuit și vrem ca el să funcționeze perfect zeci de ani. Dacă ne zgârcim în privința întreținerii lui, ce obținem?

Articol din categoria: ADVERTORIAL

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. Tare! Deja căutam pagina “locații”, să văd dacă au și la Cluj.🥹

    1
    1
  2. #2 Comentariu nou

    Îmi amanetez mașina și dau pe acolo când revin în țară, să simt și eu că mă învârt în lumea bună din București 🤣

    3
    1
  3. #3 Comentariu nou

    Îmi place articolul!
    Un clickbait inteligent structurat de igienă/arhitectură dentară, educație sanitară și social trending.
    Păstrez totuși o dilemă.
    De ce nu a reușit Buhnici să-și modeleze formularea în același registru?
    Inclin sa cred că a fost doar o chestiune de context și conjunctură care a creat „furtuna perfectă”.

    4
    0
    • #4 Comentariu nou

      @Plain Sight: Nu-i deloc “clickbait”, fiind foarte clar anunțat drept “Advertorial”. Articolul nu este înșelător în vreun fel, îndeplinind perfect așteptările cititorului 😎

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      @Aurel
      Luând în considerare partea de educație sanitară și social trending am considerat că, într-un mod subtil, este mai mult decât un advertorial.
      Poate că nu există doar partea negativă a termenului „clickbait”!
      Dar să lăsăm deoparte aspectul ăsta minor și faptul că urmează să îți amanetezi mașina.
      Oarecum off topic, poate ai o părere și despre dilemă!
      În esență Buhnici a zis tot că trebuie să avem grijă de corpul nostru fiindcă suntem priviți și ne place să privim spre forme armonioase.
      Că banii de pe tatuaje pot fi redirecționați și investiți în direcția unei sănătăți durabile.
      Trebuia să reacționeze CNCD?

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      @Plain Sight:
      N-aveam idee cine-i personajul respectiv, urmărind foarte puțin conținut din România. Am văzut “știrea” aceea și așa i-am văzut o fărâma de clip. Nu-i pe gustul meu omul.
      Într-adevăr, dacă facem o paralelă între cele doua situații, probabil că putem evidenția numitorul comun “body shaming”, însă ar fi un super “long shot”, să fim realiști.
      Cât despre dantură, depinde de cultura fiecărei societăți. Nu peste tot un zâmbet larg, și super fake, îți aduce vreun câștig.
      Apropo, ca temă de casă, aruncă-ți un ochi pe site-ul cabinetului respectiv la “echipa noastra” și spune-mi câți doctori își afișează dantura în pozele de prezentare. Apoi, caută ceva similar în US și compară 😬

      0
      0
  4. #7 Comentariu nou

    Tocmai am venit de la cabinetul stomatologic
    Același la care merg de 20 de ani. La sfârșitul consultantei am mai stat puțin de vorbă cu dl. Doctor despre filme și muzică. Pentru mine e o plăcere să merg la stomatologie. „A fost în an bun” este un film tonic, optimist și reconfortant. Nu m_as fi gândit însă la asocierea cu….grija pentru igiena dentară. Felicitări ptr. Advertorial!

    2
    0
  5. #8 Comentariu nou

    Știu, e un advertorial, dar nu toți au danturile praf din cauza neglijenței, pot fi ,,n” cauze, iar una dintre ele ar fi moștenirea genetică.

    0
    0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.