Apropo de eliberarea lui George “Gigi” Becali, de notat entuziasmul lăcrămoso-insurecţional al presei române televizate la aflarea veştii. Aceeaşi presă îl acuza acum vreo două săptămâni pe Traian Băsescu că ar fi manevrat cumva pentru arestarea lui Becali, şi aceeaşi presă crede că acum s-a făcut dreptate (cu argumentele “eliberare de Paşti, mama bătrână şi suferindă, un om bun şi simpatic, Steaua, bisericile, sinistraţii, justiţia victor alea-alea”). Tot circul l-a transformat pe Gigi Becali într-un candidat cu mari şanse la europarlamentare şi, posibil, cu un cuvânt de spus la prezidenţialele din toamnă – poate de 5, poate de 6 la […]

Nu cred că mai putem spera. Nu există nici o cale de a stârpi metehnele administraţiei publice din această ţară. Nu putem scăpa de coloniile de dăunători care ne-au luat în stăpânire. Nu ne putem scutura de paraziţi. Toate desinsecţiile au eşuat, toate sterilizările au dat greş. Votul este inutil, alegerea imposibilă, minciuna veşnică, noi, victime fără şansă. Suntem blestemaţi. Ne trebuie voodoo, nu democraţie. Ne trebuie descântece, nu legi. Ne trebuie vraci, nu judecători. N-avem ce căuta în lumea civilizată. Nu ştim ce-i aia şi nu putem nici să-nvăţăm. Iată o ştire transmisă de Mediafax la 19 decembrie 2000:  […]

Aud unele gemete de îngrijorare pe la tv. Se frământă analiştii, nu se pot pune de acord cât mai ţine coaliţia de guvernământ. La drept vorbind, am şi eu neliniştile mele – nu cât mai rezistă coaliţia, ci cât mai rezistăm noi cu această coaliţie. Nu ştiu de ce, dar parcă începe să-mi fie un pic cam dor de guvernul Tăriceanu. Dacă ajung să-mi lipsească şi nea Nicu Văcăroiu, înseamnă c-am murit de-a binelea.

Urmăresc o emisiune la Realitatea TV în care se discută despre pensiile actorilor din România. (Ştiţi deja, guvernul Boc a emis de curând o ordonanţă prin care pensionarii care încă sunt activi şi muncesc la stat trebuie să opteze, fie pentru una, fie pentru alta. Actorii sunt printre cei direct afectaţi de noua reglementare.) În studio, Silviu Prigoană are păreri şi, din păcate, după alegerile din 30 noiembrie, şi puterea de a influenţa lucrurile într-un sens sau altul, pentru că s-a ales deputat PD-L. Răzvan Dumitrescu îl întreabă: – Bine, dle deputat, dar ce faceţi în cazul unei piese de […]

Pişicher, Cristi Şuţu se miră că n-a auzit niciodată de pesedistul acesta care e propus ca ministru al Sănătăţii: dl. Ion Bazac. Nici eu, dar de! dragă Cristi, dacă eram fotbalişti, de exemplu, sigur auzeam, pentru că dl. Bazac e omul pe care trebuie să-l cunoşti în România când vrei să-ţi cumperi un Ferrari, două, acolo. Dl. Bazac e preşedinte şi acţionar semnificativ la Forza Rossa SRL (cu 47,5%), firma care importă şi vinde Ferrari băştinaşilor noştri avuţi. Iată, deci, că PSD e un partid ambidextru, care ştie să combine retorica populistă de stânga (adresată electoratului) cu practica propăşirii personale […]

Nu doar votul mixt (şi oarecum uninominal) este noutatea acestei legislaturi, ci şi modul de împărţire a ministerelor din Guvern. Prin “strigare” sau prin “tragere”, titrează televiziunile, confuzionate şi ele de această procedură. Ce copii şi ce nostalgici, politicienii noştri! Vor şi ei, sărăcuţii, să-şi retrăiască emoţiile de la ora de sport când se făceau echipele pentru miuţă. “Îl iau pe Oase”. “Grasu’, treci în poartă”. “Soso, stai în faţă”. “Clox, hai încoa”. “Pinule, treci aici”. “Costi”. “Bauanu’” etc, etc, etc. Bietul Mini-Boc, râdeaţi de el la şcoală, da? Pe el nu-l alegea nimeni, niciodată? Ei, las’că vă arată el […]

de Alina Petrescu Am început zilele astea să citesc Eseu despre luciditate, de Jose Saramago. Descoperind tema cărţii şi amuşinându-i teza, mi-a venit sa râd. Pe scurt, într-o nu ştiu care ţară, într-un nu ştiu care oraş, peste 70% dintre alegători voteaza în alb. La vârf, panică totală, se refac alegerile o săptămână mai târziu. Rezultatul e acelaşi. Şi de aici, începe un fel de 1984 orwellian.