Un obicei foarte frumos de observat în Thailanda, cel puțin în zonele unor situri istorice: localnicii vin să viziteze ruinele înveșmântați în port tradițional. Când i-am văzut pe primii thailandezi îmbrăcați așa printre ruine, am crezut că e vorba despre niște actori puși să defileze pentru turiști, dar fenomenul este autentic și pare să fie un obicei foarte popular, la care localnicii se raliază cu zâmbete și bună-voie. De altfel, aceste costume pot fi cumpărate dintr-o grămadă de magazine, mai ieftin sau mai scump, după buzunar, ceea ce confirmă popularitatea obiceiului. Mai mult, le place să fie fotografiați de străini […]

ilele trecute, administratorii Castelului Bran și-au cerut scuze turiștilor (practic, în locul statului român) “pentru toate mizeriile prin care trebuie să treceţi ca să vă puteţi bucura de un sfârşit de săptămână binemeritat la munte”. Referința indignată, și pe bună dreptate, este la DN73, adică porcăria de drum național care leagă Râșnovul de zona Bran-Moeciu. Această șosea a fost lăsată de izbeliște decenii la rând, până a ajuns ca scăpată din bombardament. După ce a decis să înceapă lucrările de reabilitare, CNAIR a căutat vreo 7 ani finanțare înainte să deschidă efectiv șantierul, în 2016, șantier care este acum cvasi-abandonat […]

Un comentariu remarcabil la articolul de ieri, despre românii care se luptă cu soarta și înving: “(…) eu sunt fierar. Nu spun că am fost, pentru că atât avreme cât știu meseria aia, tot fierar sunt. Dar, după ce am vazut că nu sunt cărțile de istorie pe care voiam să le citesc, am hotărât să le scriu eu. Și așa, pas cu pas, de la 10 clase, după o vreme am reluat și am terminat liceul, după încă un deceniu am intrat la facultate, master și doctorat – luat pe bune. Sunt arheolog, doctor în istorie și lucrez în […]

Uite, ca să ne mai treacă amăreala cu referendumul, v-aș face cunoștință cu negrul Moise :)) Scuze, nu m-am putut abține. Mai jos este un reportaj-interviu din Zanzibar. Astă vară am văzut un grup de masai cântând și dansând dansul lor tradițional, cu sărituri, și vă spun că este o experiență de neuitat. După, am vorbit cu șeful lor, Moses, și l-am întrebat câteva lucruri. Mi-a explicat ce înseamnă respectul pentru masai, cât de importantă e familia și ce înțeleg masaii prin bogăție. Dacă aveți 10 minute libere, dați-i play, s-ar putea să vă placă. Reportajul-interviu de mai sus a […]

Vă rămăsesem dator (și) cu o recomandare pentru bifana în Lisabona. A venit momentul. Bifana (pronunțat, în portugheză, cam cum am zice noi “bifănă”) este un sendviș, nimic mai mult, și încă unul simplu, cu doar câteva ingrediente: pâine, porc, poate ceva ceapă prăjită (dar mai degrabă rar) și cam atât. Dacă-l descrii astfel, bifana pare mai degrabă dezamăgitor, însă mă jur că, atunci când e făcut cum trebuie, puține alte feluri de mâncare-i sunt superioare. Secretul? Calitatea ingredientelor și prepararea lor. Sunt puține, de aceea fiecare trebuie să se apropie de perfecțiune pentru ca rezultatul să iasă în evidență. […]

Să ne îndulcim. Am ezitat dacă să vă zic că știu unde se mănâncă cele mai bune pastéis de nata din Lisabona sau doar că știu un loc unde se mănâncă pastéis de nata pur și simplu foarte bune în Lisabona. Eh, până la urmă… eu aici le-am găsit pe cele mai bune și, din punctul meu de vedere, sunt pe primul loc. Dac-or mai fi și altele, ok, ziceți în comentarii, că mai facem schimb de experiență. Deci: când ajungeți la Lisabona, o să vedeți peste tot pastéis de nata, adică tartele acelea cu cremă un pic caramelizată, desertul […]

Hai c-am ajuns și aici, după 11 ani cu blogul ăsta: primul articol de gagici, în sensul că-i cu poze colorate cu flori, dacă vă puteți imagina. Da, știu, știu – doar că nu m-am putut abține. Săptămâna trecută, într-una din zilele de vacanță din Singapore, am ajuns (mai degrabă târât, la drept vorbind, “pfui, flori, nu mai bine mergem să mai mâncăm ceva pe undeva?”) în Grădina Națională de Orhidee – și am rămas cu gura căscată. E acolo un delir de culori și forme, o feerie în nuanțe de curcubeu, un asalt magnific de frumusețe și delicatețe, mii […]

Ajungi în Singapore, iei un taxi, conversezi nițel cu șoferul, ăsta te-ntreabă de unde ești și-i spui Romania cu o anume ușurare defensivă pe care nu prea vrei s-o admiți, dar, mna, asta e, parcă altfel zici de unde vii când aterizezi în Italia sau în Franța sau în Germania, însă acum ești în partea cealaltă a lumii, departe de reputația aia nasoală, te simți chiar binișor, dar asta până când închizi gura și șoferul de taxi replică instantaneu: – Romania? Ah, the ambassador… Futu-i, da, ambasadorul, uite cum n-au uitat singaporezii nici după aproape un deceniu povestea aia mizerabilă […]