Grecia. O tavernă pe plajă (chiar, ați mai văzut în vreo altă țară atâtea cârciumi cu mese așezate chiar pe nisip, la doi pași de mare?) Suntem într-un sat care pare a fi preferat de autohtoni; sunt puțini turiști străini. E sâmbătă seară și grecii mănâncă, beau și se veselesc zgomotos. Pe mese, caracatiță la grătar, pești de toate felurile, câte o musaca pe alocuri – și băutură, peste tot băutură: vin alb, cel mai adesea, dar și ouzo sau bere. După câteva ore de-nfruptare, stropite din belșug cu licori alcoolice de toate felurile, grecii se urcă în mașinile lor […]

Dacă nu mai călătorim, atunci să ne-amintim. Ședință foto pe-o plajă thailandeză. Ea, titirită toată, împachetată-n grande tenue, copie încă imperfectă a originalului ce se va-nfățișa în Marea Zi oaspeților, dar mai ales celorlalte, să crape rânza-n ele de invidie, “uite-o cât de perfectă s-a făcut, fată (dar dacă zâmbește-i cade tencuiala)”. El îndură binevoitor corvoada de pe nisipul umed, că-i muson și toarnă zilnic câte-un vagon pe metrul pătrat. Urmează cuminte toate indicațiile, “mai la stânga, mai la dreapta, bărbia mai sus, uită-te-n zare, fii melancolic, acum zâmbește, acum fii serios, foarte bine”, e deja soț fără s-o știe. […]

Dacă nu mai călătorim, atunci să ne-amintim. Cred c-ați auzit de steampunk: este un gen SF care pornește de la presupunerea că motorul cu ardere internă n-a fost descoperit niciodată, așa cum n-a fost descoperit nici tranzistorul, iar electricitatea a rămas la stadiul de curiozitate. Prin urmare, societatea a rămas la stadiul industrial al mașinilor cu abur și acționărilor pneumatice, pe care le-a perfecționat cât a putut, cu limitele tehnologice implicite. Steampunk este doar o fantezie estetică și culturală, cu mulți fani (și cu un anumit grad de atractivitate intelectual-speculativă: ce-ar fi fost, totuși, dacă?) dar, dacă vrei să vezi […]

În Tokyo sunt câteva structuri înalte unde poți urca pentru a vedea orașul de sus. Cel mai cunoscut turn este Tokyo Skytree, de peste 600 de metri înălțime, apoi, probabil, Tokyo Tower, de vreo 300 de metri, care seamănă binișor cu Turnul Eiffel, dar și clădirea instituției care este, în fapt, primăria metropolitană, Tokyo Metropolitan Government Building, care ajunge la 242 de metri. Acum, fiecare decide unde vrea să meargă, dar mie nu mi s-a părut ceva așa, obligatoriu de făcut, că orașul a fost distrus în ultimul război și reconstruit aproape integral, și nici nu are repere istorice majore, […]

Stăm într-un hotel din Shinjuku, chiar la granița cu Kabukicho, cartierul distracției și exceselor de vineri noapte pentru japonezii scăpați pentru 48 de ore din lagărele lor corporatiste. Și, exact peste drum de ieșirea din hotelul nostru, trei saloane de pachinko, puse unul peste altul, pe trei etaje, iar pe străduțele din spate, altele, mai mici sau mai mari, dar toate anunțate de reclame luminoase orbitoare, strident colorate și cât fațadele de mari. Intrăm, de curiozitate, într-unul din aceste locuri atât de importante pentru japonezi și, în egală măsură, complet neinteligibile pentru gaijini. Șocul e instantaneu: zgomot asurzitor, flashuri și […]

În numai două rânduri pân-acum mi s-a-ntâmplat să revin în țară, după vacanță, nu deprimat, că ar fi prea mult să zic asta, cât mai degrabă descurajat, sau dezorientat, ca omul care nu mai vede nicio ieșire din fundătura în care tocmai a descoperit că se află. Prima dată, după o săptămână în Normandia, unde am descoperit o provincie de-o ordine, curățenie și cochetărie cum cu siguranță nu va fi provincia românească generații întregi de-acum înainte. Șocul tocmai acesta a fost, că eram departe de-o capitală sau de orașele mari ale Europei, care mustesc de-o bogăție remanentă, acumulată în secole. […]

E primăvară-n Roma, adie un aer cald și dansează gâze-n aer, a-nflorit glicina și e sezonul anghinarei, pe care Ione o urăște dar după care eu mă dau în vânt, însă acum nu suntem în căutare de hrană trupească, ci spirituală. Tocmai am intrat în basilica Sfântul Petru, după o coadă rezonabilă de numai câteva sute de persoane, și acum facem privirile roată prin cea mai mare biserică a lumii – iată, colo, Pietà, văzută cu ochii minții și extrasă dintr-un bloc de marmură de marele Michelangelo, iată și baldachinul lui Bernini, cu cele patru coloane solomonice din bronz, ce […]

Un obicei foarte frumos de observat în Thailanda, cel puțin în zonele unor situri istorice: localnicii vin să viziteze ruinele înveșmântați în port tradițional. Când i-am văzut pe primii thailandezi îmbrăcați așa printre ruine, am crezut că e vorba despre niște actori puși să defileze pentru turiști, dar fenomenul este autentic și pare să fie un obicei foarte popular, la care localnicii se raliază cu zâmbete și bună-voie. De altfel, aceste costume pot fi cumpărate dintr-o grămadă de magazine, mai ieftin sau mai scump, după buzunar, ceea ce confirmă popularitatea obiceiului. Mai mult, le place să fie fotografiați de străini […]