– …iar în Uber, sau în taxi, să nu ții telefonul la vedere.
– Cum adică?
– Adică să nu se vadă din afară că ești pe telefon, mai ales dacă sunt geamurile deschise. Vin pe motorete și ți-l smulg.
Lecția de ochi în patru îmi e predată de Mark, pasagerul din stânga mea, un brazilian care o rupe nițel pe românește: a fost voleibalist la CVM Tomis iar fosta lui iubită este, cum altfel, româncă. Suntem la 10.000 de metri deasupra Atlanticului, în zbor spre Cel Mai Frumos Oraș Din Lume, mai cunoscut și sub numele de Rio de Janeiro.
– Dar pe tine te-au jefuit vreodată?
– Sigur. De vreo 3 ori, de fapt. Dar n-a fost nimic violent, doar mi-au luat ce-aveam la mine, bani, ceas.
Încurajator.
Ajungem seara, târziu, la hotel, chiar pe Avenida Atlântica, bulevardul ce mărginește faimoasa Copacabana. De la etajul 8, vederea îți taie răsuflarea: plaja, ca un amfiteatru natural, se desfășoară pe o lungime de 4 kilometri, între Fortul Leme și Stânca Arpoador. Atlanticul se sparge-n valuri mari, înspumate, iar pe nisip, chiar și în noapte, sunt oameni care bat mingea, în timp ce pe promenada pavată în stil portughez, cu piatră așezată alb/negru, în unde ce îngână oceanul, se face jogging sau s-a ieșit la plimbare – iarna braziliană înseamnă, totuși, o foarte plăcută briză și 20 de grade Celsius chiar și târziu în noapte. Avertismentele lui Mark – și nu numai – par, deodată, exagerări fără motiv.
Doar dacă n-ar fi abundența de jeepuri de poliție cu ferestre protejate cu plase, bull bar-uri și cauciucuri tot teren, care au permanent girofarurile pornite, fie că patrulează, fie că stau la punct fix.
Și dacă n-ar fi baia de lumină orbitoare în care e scăldată Copacabana, din reflectoare de stadion, montate pe stâlpi înalți de 20 de metri, cât să nu le-ajungă nicio piatră azvârlită de jos. În strălucirea albă, plimbăreții de pe plajă se văd ca furnicile pe-o farfurie; cum s-ascunzi ceva, cum să comiți ceva?
Ajungem la concluzia că măcar plaja este un loc foarte sigur.
În următoarele patru zile, asistăm aici la două jafuri.
De altfel, brazilienii au chiar și o aplicație prin care (își) pot semnala zonele din oraș unde se trag focuri de armă, au loc jafuri sau se desfășoară operațiuni ale poliției (care nu se sfiește să deschidă focul, la nevoie), intitulată, pentru claritate, „Onde tem tiroteio” (Unde sunt împușcăturile). Un soi de Waze auto-apărare, cât de cât.
Cumva, această presiune psihologică ne transformă din călători în turiști. Ezităm s-o mai apucăm hai-hui pe străzi, să ne rătăcim prin cartiere și să căutăm cârciumioare, grădini, magazine mici, oameni și povești – iar când facem, totuși, o incursiune pe străzile din spatele Copacabanei, descoperim un cartier închis în sine, cu garduri înalte și gratii la toate posibilele intrări, până la etajul 1 sau chiar mai sus, oameni grăbiți, trafic congestionat și un aer general de periferie dezordonată. Nu ne încurajează nici faptul că, spre deosebire de alte orașe, favelas, adică zonele pe care nu doar străinii, dar și localnicii trebuie să le evite, sunt răspândite prin tot orașul, astfel încât orice plimbare trebuie pregătită ca o expediție de explorare în teritoriu potențial ostil.
De altfel, una dintre aceste favelas este la două străzi în spatele hotelului nostru de lux, de pe marginea oceanului – de la piscina infinity de pe acoperiș se vede o aglomerație de adăposturi-locuință cățărate pe-un versant, pe pante amețitoare, de te-ntrebi ce naiba face nefericitul de sus dacă-și uită telefonul acasă.
Dar de sus, de pe Căpățâna de Zahăr, Rio de Janeiro este cel mai frumos oraș din lume. În spatele munților, soarele apune într-un cer roșu-incandescent, iar reflectoarele orbitoare de stadion, de pe marginea plajelor, se transformă în șiraguri de perle strălucitoare, care se reflectă, romantic, în ocean. Șoseaua ce însoțește țărmul devine o panglică șerpuitoare, pe care alunecă, molcom și tăcut, luminile traficului auto. Pe versanți, favelele sunt praf sclipitor de stele, aruncat din mâna unor zei binevoitori, iar avioanele vin la aterizare după o voltă largă dinspre continent, zburând cu încetinitorul pe deasupra golfului și chiar un pic mai jos de tine, când stai în vârful stâncii-simbol a orașului și sorbi dintr-un pahar de șampanie de la gheață, vândut, oportun, chiar lângă locul de bela vista.
De sus, de pe Căpățâna de Zahăr, Rio de Janeiro este cel mai frumos oraș interzis din lume.
