Cum votai pe vremea lui Ceaușescu

În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a mai încercat o dată să vorbească mulțimii din balconul CC. Piața era deja ocupată de manifestanți. A fost întâmpinat cu o dezlănțuire de huiduieli furioase. După acest moment, a urcat pe acoperiș împreună cu Elena Ceaușescu și a fugit cu elicopterul. Fotografia îi aparține lui Ilie Bumbac și reprezintă, din câte știu, ultima imagine cu Nicolae Ceaușescu în libertate. Alte fotografii din Revoluție, aici.

Sociologul Barbu Mateescu dă o informație interesantă (deși nu precizează sursa):

screen-shot-2016-10-26-at-08-09-11

Pentru cei care n-au prins vremurile, procentajele acestea atât de mici pot crea o imagine foarte greșită despre viața în național-comunismul lui Ceaușescu. Cifrele spun o mulțime de lucruri – și despre conformism, și despre complicitate, și despre lipsa speranței, și despre curaj (totuși, 360 de mii!) dar și despre control, intimidare și absența opțiunilor.

Nu știu ce însemna, de fapt, votul „contra” în alegerile comuniste, deoarece candidații erau toți, practic, de la același partid. Poate că trebuia să scrii măscări pe buletinul de vot? Ar fi interesant de știut cât la sută din buletinele de-acum sunt votate „împotrivă” cu înjurături, de pildă.

În alte cazuri, opțiunea votului „contra” pur și simplu nici nu exista, în sensul că nici măcar nu era prevăzută posibilitatea să alegi între „da” sau „nu”. Știu că sună aberant, dar tot sistemul politic și economic era aberant, de ce să fi fost altfel o votare?

În octombrie 1986, Ceaușescu a ordonat organizarea unui referendum prin care să-i fie aprobată cu mare entuziasm popular „reducerea de către Republica Socialistă România cu 5 la sută a armamentelor, efectivelor și cheltuielilor militare” (dacă vreți să vedeți cum arăta o astfel de hotărâre în comunism, citiți aici).

Eram în serviciul militar în 1986, TR-ist* la o unitate de transmisiuni de lângă București.

Chiar dacă eram obișnuit, într-un fel, cu sărăcia comunismului, mizeria din armată m-a luat prin surprindere. Nu exista apă caldă, în dormitorul de 100 de oameni nu funcționau caloriferele (și n-au funcționat toată iarna), pereții erau plini d emucegai din cauza umezelii permanente, mâncarea de la cantină era de dat la porci, uniformele erau folosite ani la rând, până se destrămau, și se predau de la un leat la altul, an după an, pistoalele mitralieră erau lucioase de la uzură și trăgeau „după colț”, complet decalibrate, la trageri primeam doar câte 3-4 cartușe, stațiile radio nu erau practic funcționale, deși mă aflam în regimentul de transmisiuni al Armatei I, care se mândrea că transmisese la 23 August 1944 indicativul „Stejar, extremă urgență”, prin care se declanșase insurecția anti-nazistă. Poate o fi fost altfel în 1944, dar în 1986 subofițerii și ofițerii erau o bandă de slujbași la stat abrutizați de plictiseală și rutină, a căror singură sclipire de interes și creativitate era dată doar de abuzarea soldaților ținuți prizonieri în cazarmă. Când a murit un băiat de pneumonie doar pentru că medicul (colonel!) refuzase să-l interneze „că vrea să chiulească de la instrucție” am înțeles că armata e un joc crud și foarte real de supraviețuire și nimic mai mult.

În duminica referendumului lui Ceaușescu nu ni s-au dat permisii. Am rămas toți în unitate și am fost încolonați de la prima oră ca să mergem „la vot”, în sala de festivități a regimentului. Eu decisesem să votez împotriva „propunerii” de reducere a bugetului armatei cu 5%. Nici nu-mi puteam imagina de unde să se mai taie 5%, că nu erau de niciunele, oricum. Deci măcar era o situație fericită din punct de vedere civic: atunci urma să votez pentru prima dată și era o decizie care chiar mă afecta direct, așa că percepeam perfect responsabilitatea votului meu. O bună lecție, nu?

Cabina de vot era… unul dintre ofițeri așezat la o masă, cu un pix și-un tabel.

– Semnează aici, mi-a zis, punând degetul în dreapta numelui meu.

Tabelul avea 4 coloane, trase cu pixul și rigla.

Prima coloană era numărul curent, care creștea de la unu la o mie și ceva, câți eram cu toții în unitate.

A doua coloană conținea numele, cu funcția trecută înainte (eu eram sld., adică soldat).

A treia avea cuvântul „DA” scris cu majuscule, de o mie și ceva de ori la rând, DA-DA-DA unul sub altul.

În a patra coloană era loc liber, pentru semnătură.

Asta era tot. Nicăieri nu scria „NU” sau „Mă abțin” sau altceva.

– Unde e pentru „NU”? am întrebat.

Ofițerul a ridicat în sfârșit privirea la mine.

– Semnează în morții mă-tii aici și ieși afară, mi-a mârâit.

Am semnat că sunt de acord, am ieșit și mi-am aprins un Carpați, țigara de după: votasem pentru prima dată.

_______________
*TR – adică „termen redus”, tinerii care intrau la facultate făceau un stagiu militar redus, de 9 luni în loc de 16 sau 24.

Articol din categoria: STOP CADRE

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Nota 10 pt. final… De-a dreptul artistic… Nu am mai ras demult asa de brusc si de bine!

    2
    2
  2. #2 Comentariu nou

    Pot să confirm acest lucru. Am trecut şi eu prin asta.

    4
    1
  3. #3 Comentariu nou

    Ca si tine, in 1986 eram in armata, nu TR, ci trupa. Regiment de parasutisti. Si de aici intervin diferentele – mancarea era buna (norma de 4500 calorii/zi pentru cei care sareau); nu am facut niciodata frigul in dormitoarele acelea mari (1 companie/dormitor, adica patru plutoane); aveam uniforme de instructie, uniforme pentru permisii si uniformele de camuflaj pentru aplicatii si alte misiuni, sala de sport in unitate dotata excelent pentru acea perioada). La referendum nu a stat nimeni langa noi sa vada ce semnam. In acea zi, la masa ni s-a dat bere!

    3
    2
    • Aveam o companie de cercetare in regiment, baietii stateau in aceeasi cladire cu noi, dar la etaj. Program total separat, nici nu-i vedeam, plecau cu saptamanile in tot soiul de aplicatii si operatiuni secrete dar, cand erau in unitate, mancau la popota unitatii, unde mancam si noi, doar ca ei inaintea noastra. Totusi stiam ce primesc, ca aveam oameni la bucatarie. Gem, salam, biscuiti, ba chiar si unt!! Noi aveam macaroane fierte, varza, orez fiert, peste congelat si, o data pe saptamana, ceva denumit „ghiveci”, caruia ii spuneam, din cauza evidentei imposibil de ignorat, „adunare generala”.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Asa este! Ceva similar aveam si noi la masa.

      0
      0
    • ah… balastrul! l-a mâncat şi taică-miu prin ’68, şi eu prin 2001 🙂

      0
      0
  4. #7 Comentariu nou

    @ Petreanu @bugsy bre, felicitari ca ati scapat zdraveni la cap
    povesti de armata stiu de la tata care a fost la oaste cu vreo 15 ani inaintea voastra, dar nu erau imagini asa horror. si facuse armata in vreo 3 locuri
    lucrurile se leaga cu faptul ca Ceausescu programatic dilua fondurile de la armata, era singura institutie pe care n-a reusit sa o controleze si de care avea teama. al dracu’ pitic, a avut nas, de la armata i s-a si tras in 22

    0
    0
    • #8 Comentariu nou

      Da, si lui Ceausescu, si la inca vreo 1100 li s-a tras de la armata in dec.89…

      0
      0
    • #9 Comentariu nou

      @Radu: nici pe departe să vreau să spăl ce nu e de spălat. Armata a omorât mulți, ar trebui multe condamnări în rândul lor, nu doat Chiţac și Stănculescu. Dar nu anulează valabilitatea a ce am zis

      0
      0
  5. #10 Comentariu nou

    „…/E rahat cu apă rece/O să fie, … cum a fost.”

    0
    0
  6. #11 Comentariu nou

    Suntem de un leat Vladule. Tu ai fost un norocos pot spune. Eu am facut armata la iepurasi – Rm. Sarat 🙂 9 luni in care ne-am pierdut timpul si demnitatea. Atunci am inteles ce inseamna viata in comunism cu adevarat …. Sa stai sa faci „instructie” pe camp, iarna la -25 de grade – priceless!

    0
    0
  7. #13 Comentariu nou

    La cateva zile de la acest referendum au venit la noi la serviciu cativa baieti cu ochii albastrii si cu stele pe umar, un coleg de-al nostru votase contra. L-au luat si au intrat in cabinetul B.O.B sa il intrebe de ce a votat cum a votat. Noi nu ne-am dus, nu din dizidenta, dar nu aveam chef, nici parintii, si nici eu nu eram deosebit de entuziasta cu toate ca era prima data cand votam, dar au venit cu urna mobila pentru ca presedintelui de la sectia de votare i s-a spus (de catre vecini, cred) ca bunica mea , care statea cu noi, nu se poate deplasa, era in caruciorul cu rotile, asa ca au sosit cu buletinele si am votat cu totii. Nu puteai sa strici procentajul!

    1
    0
  8. Pe mine in 2000 nu m-au lasat sa plec in permisie pana nu am votat (desi votul e voluntar, din cate stiu). Si l-am votat pe Vadim, de ciuda 😀

    2
    0
  9. #15 Comentariu nou

    Cam asa am votat si eu prima data. Doar putin mai târziu, in prima parte a lui `88, ca terist in Craiova. As minti sa spun ca stiu care era subiectul votului – probabil ”parlamentul” de atunci, sau ceva. Cei care au suferit de fapt au fost ofiterii, care au stat probabil toata noaptea sa stampileze si sa impatureasca buletine de vot. Procedura? Simplu, urna era instalata intr-un hol in cladirea ofiterilor, un l`ent major la usa, un capitan lânga urna. Toata unitatea (nu chiar mare) in sir indian, cel de la usa inmâna buletinul de vot gata ”finisat”, cel de lânga urna se asigura ca l-ai primit, ai avut mare grija de el preț de vreo 2 metri și l-ai băgat in urna fără incidente.
    Am fost prima institutie din zona care a raportat votarea incheiata (cred ca pe la 7:30 era totul gata), cu prezenta la vot 100% si tot 100% votat cu cine trebuie. Nu se permiteau derapaje ideologice nici un strop; unitate de securitate, deh.
    Asta este un motiv important pentru care am iesit la vot de fiecare data; când am stat ore la coada sau când simteam ca nu am cu cine sa votez imi aminteam (si) modul de exercitare a dreptului fundamental la vot pe alte vremuri…

    7
    0
  10. #16 Comentariu nou

    Cum il chema pe colonel? A patit ceva?

    0
    0
  11. #17 Comentariu nou

    ,,Semnează în morții mă-tii aici și ieși afară” este o expresie de subofiter. Un ofiter adevarat ar fi spus ,,Semnează în morții mă-tii aici și MARȘ afară”

    4
    0