1986, iarna. Într-o sală înghețată de cinema, plină până la refuz, trăim cu răsuflarea tăiată povestea tragică de dragoste din filmul Out of Africa. Pentru noi, românii, care ne luptăm să supraviețuim falimentului comunismului, totul este magic în seara asta, pentru două ore și-un pic, fiecare minut e fascinant și exotic în această peliculă – peisajele, veștmintele, oamenii, lumina, căldura și chiar și falimentul afacerii pe care se străduiesc s-o pună pe picioare protagoniștii: o fermă de cafea. Cum să dea faliment o firmă de cafea? Cât de nedreaptă poate fi viața? Hai, amorurile mai trec, iubiții te mai înșală, […]

Încerc să-mi aduc aminte cam când mi-am pierdut încrederea că statul român va putea să-mi administreze vreodată corect banii pe care i-i plătesc ca taxe, contribuții și impozite. Să fi fost când am ieșit prima dată cu mașina din țară și am descoperit ce-nseamnă o infrastructură rutieră adevărată? Sau, poate, o vizită într-un spital bucureștean care arăta ca-n reconstituirile istorice? Vreo coadă istovitoare la un ghișeu al Fiscului? Să fi fost, mai degrabă, când tot ce economisisem, cu greu, a fost dizolvat în câteva luni de un alt puseu inflaționist? Indiferența Camerei de Muncă față de un patron care băgase-n […]

Zilele trecute, că tot venea Sf. Valentin, i-am făcut o surpriză – dacă n-ați văzut filmarea, iat-o: (sigur, o să plătesc pentru gluma asta, dar mi se pare c-a meritat) Cum e cu mașina de tuns barba cu aspirator? Sincer, e ca o valiză cu roți: te-ntrebi de ce nu s-a gândit nimeni mai devreme la asta. Chestia cu barba e că e altceva decât crezi atunci când ți-o lași să crească – sau, cel puțin în cazul meu, a fost altfel. Sincer, mi-am lăsat barbă mai întâi de toate din lene, că m-am gândit că dacă am barbă nu […]

Suntem o specie-indigo: învățăm “ca maimuțele”, unii de la alții, să vorbim, să mergem, să mergem undeva și, odată ajunși acolo, să facem ceva anume, la fel ca toți ceilalți. “Obiectivele turistice” sunt ținta unor invazii pe lângă care migrațiile popoarelor par vizite de curtoazie. La Pisa, toată lumea se pozează ținând un turn mic care stă să cadă, dar, iată, acum e salvat. La Roma, toată lumea aruncă monede într-o fântână, ca să se mai întoarcă o dată, cândva, și să arunce altă monedă, pentru altă întoarcere. La Istanbul, toată lumea stă la coadă ca să-și răsucească degetul în […]

Trei întâmplări ciudate în New York – pentru un bucureștean. Prima: intrăm într-o stație de metrou și, după ce taxăm, descoperim că suntem pe partea greșită. Am vrea să trecem pe celălalt peron; căutăm scările de traversare, nu le găsim pentru că nu există, ne întoarcem la turnicheți, unde o funcționară ne privește din spatele grilajului ce protejează o ușă de evacuare. Îi spun care-i problema, ne-am încurcat și “mam’, how do we cross to the other side” blabla. “You can’t”, zice doamna, trebuie să ieșim afară, să traversăm strada și să coborâm pe la cealaltă intrare. Fac o față […]

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar asta înseamnă că, pentru mulți dintre voi, mai sunt foarte puține zile până intrați în panică: iar n-ați luat cadourile de Sărbători din timp. Dar, hei, pentru ce sunt prietenii (și bloggerii) dacă nu ca să vă salveze – chiar și în ultimul moment? Am, deci, o recomandare, pe testatelea și verificatelea. E vorba de o piesă de tehnologie cu o misiune: să facă bărbații să arate mai bine cu cât mai puțină bătaie de cap posibil – și, când zic “bătaie de cap”, folosesc expresia aproape la propriu, pentru că […]

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc este cum reușesc să fiu atât de energic dimineața, în programul de la radio. Întrebarea asta vine cu un soi de mirare amuzată mai ales de la vechile cunoștințe, care mă știau drept tipul serios de la televizor, care nu râdea decât dacă scria în desfășurător. Când întreabă oameni care, ca și mine, încep lucrul foarte devreme, în subtext se mai adaugă și o notă de invidie – “ăsta de ce poate?” Înțeleg surpriza. Să mă explic (urmează un articol aproape utilitar). Sunt vreo trei lucruri care se combină pentru […]

Am terminat de citit puțin după miezul nopții. Am închis cartea și am făcut ce-mi cerea ultima pagină: mi-am aprins o țigară și, de data asta, nu doar am fumat-o; am degustat-o. Am degustat-o așa cum faci cu un pahar de vin: am privit atent fumul care se ridica din vârful incandescent și mi-am imaginat drumul lui prin gura mea, pe gât în jos, prin laringe și trahee până în plămâni, unde umple bronhiile și stă acolo una-două secunde, cât să aibă timp nicotina și restul toxinelor să treacă în sânge. Apoi am tras fumul, simțind tot ce tocmai vizualizasem. […]