Mamma, Money, Mwani

O femeie din Pongwe, Zanzibar, are grijă de mica ei plantație cu iarbă de mare.

La reflux, siluete feminine se-ndreaptă spre orizont, prin apa strălucitoare a Oceanului Indian. Privită de pe plajele albe ale Zanzibarului, scena e un vis cinemagic: deasupra, cer albastru și nori maiestuoși; în față, smarald și turcoaz în degradé, cât vezi cu ochii; sub picioare, nisip cremos, imaculat. Se aude vântul în cocotierii din spate iar din depărtare vine vuietul profund al oceanului care se sparge în recif.

Femeile merg sute de metri prin apa caldă, scăzută, până la micile lor ferme de alge: câteva rânduri de bețișoare înfipte în nisip, în locuri din care apa nu se retrage de tot niciodată. Între bețișoare se leagă sfori iar pe acestea se agață iarba de mare, care crește în smocuri ciufulite. Femeile culeg iarba de mare, căreia îi spun mwani, și o vând mai departe; algele sunt exportate mai ales în estul Asiei – chinezii le mănâncă crude, ca salată – dar în alte țări aceste plante acvatice sunt folosite în industria cosmetică sau farmaceutică.

Iarba de mare este un dar al oceanului, care a schimbat viețile a mii de familii în arhipelagul Zanzibarului. Introdusă în anii ’80, cultura de alge a oferit femeilor o sursă de venit acceptabilă în această societate islamică în care multe slujbe le sunt inaccesibile. În limba lor muzicală, plină de ritm și rimă, africanii au găsit imediat descrierea fonetică a fenomenului: „mamma, money, mwani”. Decenii la rând, mwani a însemnat mai multă hrană, școală pentru copii, poate și ceva bănuți puși deoparte, dar de câțiva ani încoace, culturile de iarbă de mare merg din ce în ce mai prost. Una dintre explicații ar putea fi încălzirea oceanului și creșterea temperaturii generale a aerului. În zonele de reflux, apa scăzută devine prea caldă pentru alge. Ca să evite această problemă, femeile ar trebui să mute culturile mai departe de țărm, unde apa e, totuși, mai adâncă, și ceva mai rece, dar aici se lovesc de o altă limitare a statutului lor în societate: nu știu să înoate și nici nu sunt învățate, pentru că, o dată, numai bărbații au treabă pe mare, ca pescari, iar apoi ele nu au voie să se dezbrace în public ca să intre în apă.

Femeia din fotografie m-a privit atent în timp ce mă apropiam de ea. La un kilometru de țărm, eram noi doi în mijlocul apei. I-am zâmbit și mi-a răspuns cu un zâmbet; ne-am salutat, mi-a vorbit în swahili iar eu i-am răspuns în română. I-am arătat camera foto și a făcut semn că da, e ok. A stat la poză și a zâmbit și mai larg când i-am mulțumit, asante, înainte de a mă retrage, clipocind prin ocean.

Mai târziu, a venit o ploaie ecuatorială deasă ca o revărsare de perdele ude. M-am uitat înapoi, dar cultivatoarea de alge nu mai era.

Articol din categoria: EU, CĂLĂTOR

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Jambo!
    Pole- pole!
    Uelcom bec! 🙂
    Mutumim pentru asa – reportaj de calatorie frumos!

    0
    0
  2. #3 Comentariu nou

    De – abia asteptam, pe arsita asta ( si la propriu, si la figurat ).
    Asante – sana !
    Sencs – o – lot !
    🙂

    0
    0
  3. #4 Comentariu nou

    Frumos articol. Mulțumim!

    0
    0
  4. Cat de frumos scrii! Cuvintele, alaguri de fotografie, te fac sa-ti doresti cu tot sufletul sa fii si tu acolo… Extraordinar moment!

    0
    0