Se adună la apus, pe faleza din Stone Town. În fața lor, soarele coboară în oceanul auriu printre nori kitsch. Copiii zburători își iau avânt, zdupăind în picioarele goale printre trecători, și sar spre soare cu brațele întinse, ca și cum și-ar desface aripi imaginare. Plutesc două secunde prin aerul cald, apoi străpung apa și se scufundă. Pământul îi trage-n jos, aerul din plămâni îi ridică. O secundă, două, sunt din nou imponderabili, învăluiți de-un miriad de bule argintii, apoi ies la suprafață, chiuie, urcă pe scara de piatră alunecoasă a barcagiilor și o iau de la capăt. Într-o parte, […]

La reflux, siluete feminine se-ndreaptă spre orizont, prin apa strălucitoare a Oceanului Indian. Privită de pe plajele albe ale Zanzibarului, scena e un vis cinemagic: deasupra, cer albastru și nori maiestuoși; în față, smarald și turcoaz în degradé, cât vezi cu ochii; sub picioare, nisip cremos, imaculat. Se aude vântul în cocotierii din spate iar din depărtare vine vuietul profund al oceanului care se sparge în recif. Femeile merg sute de metri prin apa caldă, scăzută, până la micile lor ferme de alge: câteva rânduri de bețișoare înfipte în nisip, în locuri din care apa nu se retrage de tot […]

Iat-o mergând repede-repede, pe una dintre ulițele din mdina, ținând strâns la piept cumpărăturile. Pe insula ei pungile de plastic sunt interzise, așa că la piață primește un ambalaj de hârtie brună. Umezeala Oceanului Indian, care spală nisipul alb al insulei câteva străduțe mai în spate, saturează aerul și înmoaie hârtia; un gest imprudent și punga se va rupe iar fructele se vor risipi pe caldarâm. Să faci cumpărături e treabă serioasă. La jumătatea uliței, wazungi. Femeile albe cad în genunchi, scoțând țipete de încântare. Fata se oprește și se lasă admirată, fotografiată. Dăruiește priviri de neuitat lentilelor foto, în […]

Într-una din zilele vacanței noastre în Bari am închiriat o mașină și am condus cei 70 de km până în Matera, unde am descoperit una dintre cele mai interesante, dar stranii așezări pe care le-am văzut vreodată. Orașul modern e destul de anost, iar intrarea pe șosea dinspre Bari traversează cartiere chiar urâte, dar atracția e partea veche, Sassi di Matera, o aglomerare claustrofobică de locuințe construite pe și, mai ales, în versantul calcaros ce mărginește râul Gravina. Arheologii afirmă că aici se află una dintre cele mai vechi așezări locuite neîntrerupt din lume. Oamenii preistorici au ocupat grotele săpate […]

Pe la o mie patru sute ș-un pic, regele Neapolelui (tehnic, regele Aragonului, dar să nu ne complicăm) a inventat o nouă taxă: orice supus din regat urma să plătească o anumită sumă când își ridica o casă nouă cu scopul de a locui cu familia în ea. Pe teren, baronul local din Alberobello (tehnic, un conte, dar să nu ne pierdem în detalii) a făcut, mai mult ca sigur, o criză de nervi când a aflat cum urmau să-i fie dijmuite veniturile dintr-o regiune și-așa cam sărăcuță. Dar, vorba ceea, nevoia te-nvață. Ce face omul când nu vrea să […]

Am fost câteva zile-n Bari (Puglia) săptămâna trecută. Sunt niște zboruri convenabile Wizz până acolo (de pe Otopeni) și, pentru că Puglia nu e chiar turistică, prețurile-s mici și la cazare, și la transport local, și la mâncare. În regiune poți vedea locuri cu totul neobișnuite, unde ajungi simplu, cu trenuri regionale sau cu autobuze – asta dacă nu închiriezi o mașină, ceea ce recomand dacă ai mai multe zile de petrecut în zonă. Noi ne-am dus mai mult de curiozitate, fără mari așteptări, dar am avut o surpriză foarte plăcută și sigur vom reveni. În 4 zile am văzut […]

După mulți ani, am luat o cameră foto cu film în vacanță (am avut câteva zile libere săptămâna trecută). 3 filme-n cutie și unul încărcat în cameră, adică 144 de cadre cu totul, pentru o excursie de 5 zile, practic mai multe poze decât trăgeam într-un an întreg înainte de iPhone. Revenirea – fie și temporară – la film mi s-a părut o idee foarte bună: mai multă disciplină, mai multă răbdare, mai multă atenție n-au cum să strice în meșteșugul ăsta, m-am gândit. Până am ajuns la filtrul de securitate de la Henri Coandă: – Bună ziua. Am niște […]

Erau anii ’80 și tovarășul Georgescu avea un BMW. Nu vedeai BMW în România decât în Neckerman și-n filmele aduse de marinari, pe VHS. Nici Ceaușescu n-avea BMW. Tovarășul Georgescu știa cât de neobișnuită era mașina lui în RSR. Poate și de aceea o ținea practic tot timpul ascunsă într-un garaj din spatele casei, la capătul unei alei lungi și înguste, mărginită de zidul casei, într-o parte, și de-un gard de beton cenușiu spre vecini. Dar vara, o dată pe lună, tovarășul Georgescu scotea cu infinită atenție BMW-ul din garaj, urmărit cu sufletul la gură de copiii de pe stradă, […]