Pachinko până la moarte

Stăm într-un hotel din Shinjuku, chiar la granița cu Kabukicho, cartierul distracției și exceselor de vineri noapte pentru japonezii scăpați pentru 48 de ore din lagărele lor corporatiste. Și, exact peste drum de ieșirea din hotelul nostru, trei saloane de pachinko, puse unul peste altul, pe trei etaje, iar pe străduțele din spate, altele, mai mici sau mai mari, dar toate anunțate de reclame luminoase orbitoare, strident colorate și cât fațadele de mari.

Intrăm, de curiozitate, într-unul din aceste locuri atât de importante pentru japonezi și, în egală măsură, complet neinteligibile pentru gaijini. Șocul e instantaneu: zgomot asurzitor, flashuri și secvențe de lumini năucitoare, aer înghețat, plin de-un fum de țigară pe care duzele de filtrare nu prididesc să-l evacueze, șiruri lungi de clienți care stau, catatonici, unul lângă altul, cu privirile ațintite spre ecranele din fața lor, prin care ricoșează biluțe argintii de oțel în scurgerea lor browniană către câte o pâlnie colectoare din bază.

Pachinko este denumirea unui aparat electromecanic pentru jocuri de noroc care arată ca o combinație între un pinball (flipper) vertical, slot machine și păcănele, și care a devenit, cumva, obsesia a milioane de japonezi. Industria pachinko atinge 200 de miliarde de dolari anual în Japonia (ca să punem în context: asta înseamnă 4% din PIB-ul Japoniei, sau aproape 100% din PIB-ul României), și în arhipelag sunt peste 15.000 de saloane de pachinko, unele dintre ele uriașe, pe mai multe etaje.

Cum se joacă? E greu de explicat și aproape imposibil de înțeles. Jucătorul cumpără de la casă o cutie cu bile de oțel (gândiți-vă la rulmenți). Prețul fiecărei bile este de câțiva yeni, dar, aparent, dacă nu cheltuiești măcar câteva mii zdravene de yeni pentru achiziția inițială, joci degeaba și sigur pierzi toți banii (1 EUR = 118 JPY).

foto: Wikipedia

Cu una sau mai multe cutii la subraț, jucătorul își alege mașina favorită, apoi începe s-o alimenteze cu bile. Mașina are un ecran vertical, iar bilele sunt lansate în partea de sus și curg înspre o scurgere aflată în partea inferioară. Foarte schematic spus, scenariul este cam așa: în traseul lor gravitațional, bilele lovesc diferite resorturi, ca la pinball, și sunt trimise în alte direcții. În mod aleatoriu, unele dintre bile pot ajunge într-un orificiu anume de colectare. Când suficiente bile intră într-un anumit timp sau într-o anumită secvență în orificiile acestea, mașina declanșează diverse scenarii de tip jackpot, prin care rezevorul de bile folosit de jucător este alimentat suplimentar cu alte bile, care sunt și ele lansate în ecranul de joc, unde se scurg, lovind resorturi… și tot așa.

Cum controlează jucătorul fluxul de bile? Practic, nu-l poate controla, deși, teoretic, se presupune că, în funcție de momentul în care lansezi prima bilă, sau după cum mai poți întârzia uneori lansarea altora, sau după cum acționezi câte un arc, poți încerca să prinzi anumite resorturi de pe ecran închise sau deschise, astfel încât să-ți crești șansele de a provoca un scenariu de jackpot.

De ce cheltuiesc japonezii 200 de miliarde de dolari pe așa ceva? Occidentalilor le este practic imposibil să înțeleagă, deși, într-un fel, pachinko e un joc de noroc mai onest decât cele practicate de gaijini. Adică, știți, atunci când noi jucăm la ruletă, sau zaruri, sau chiar când plesnim păcănelele, credem că putem anticipa ce va ieși curând pe masa de joc, sau credem că putem calcula șanse de câștig în funcție de ce cireașă ținem pe ecranul de la păcănele. Dar, la japonezi, e mai simplu: ai sau n-ai noroc, fără pretenția de control.

Oricum, imaginea șirurilor de japonezi stând aproape nemișcați în fața ecranelor de pachinko, ore-n șir, este cel puțin tulburătoare. Fiecare dintre ecrane are propriile sale animații, secvențe de jackpot, lumini orbitoare și grafice psihedelice, și fiecare e prevăzut cu difuzoare din care răcnește un amestec haotic și năucitor de melodii și efecte sonore, amestec diferit de la un aparat la altul.

Iată câteva cadre pe care le-am filmat într-un salon de pachinko. Nu sunt cine știe ce, pentru că nu prea ți se dă voie să pozezi înăuntru, așa că am ferit fețele clienților și am tras mai discret, dar cred că vă puteți face o idee:

Spuneam mai sus că, dacă nu cumperi suficient de multe bile, sigur pierzi banii – bilele se vor scurge în captor fără să activeze vreun jackpot, și cu asta basta. Asta înseamnă, însă, că poți câștiga ceva la pachinko? Iar răspunsul este da, poți, dar într-un mod întortocheat, care spune ceva despre cât de preocupați sunt japonezii să păstreze aparențele în tot ceea ce fac.

Pariurile și jocurile de noroc sunt ilegale în Japonia, ca atare nu poți câștiga direct când joci pachinko. Dar, când returnezi bilele la casierie, poți avea mai puține decât ai cumpărat sau mai multe, în cazul în care ai avut noroc. În schimbul bilelor returnate primești niște jetoane, care reprezintă, teoretic, niște premii onorifice. Le bagi în buzunar, ieși din salonul de pachinko și, adesea chiar față-n față cu acesta, sau cel mai departe la următorul colț, poți găsi niște birouri perfect legale, preocupate de colecționarea acestor jetoane. Dacă te prezinți la ghișeu, angajații îți vor răscumpăra jetoanele pe diverse sume de bani – sau, în unele cazuri, pe obiecte. Iată, acum e legal, nu?

Aparent, se câștigă destul de des, pentru că, uneori, se face și coadă la aceste ghișee, spre sfârșitul programului. E un mister pentru mine cum reușesc să supraviețuiască jucătorii de pachinko în fața ecranelor lor atât de mult timp cât să ajungă să mai și câștige.

Am încercat? N-am încercat. Nu că n-aș fi fost curios, sau nu că angajații din saloane nu mi-ar fi oferit, amabili, pliante cu descrierea în engleză a principiilor jocului. Dar n-am încercat pentru că n-am avut timp – și, poate, pentru că mi-a fost frică să nu-mi curentez, cumva, creierul meu de alb nepregătit pentru pachinko.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. Pachinko e pentru japonezi, ce era Bancorexul sau societățile comerciale comuniste pentru Securitate.

    Ăstea-s una dintre sursele de venit (să fim clari, corupție) a poliției japoneze și a coreenilor pro-comuniști.

    Thumb up 4
    • Orice ”boiler” are cateva safety valves setate la diferite presiuni. Cum ar putea sa functioneze societatea japoneza atat de bine fara asa ceva?

      Thumb up 0
  2. Nota 10, man. Intr-adevar, tulburator. Ca si multe alte aspecte ale societatii lor. Uneori ma intreb cum de functioneaza, totusi.

    Thumb up 4
  3. Mărturisesc că habar n-aveam de drăcia asta

    Thumb up 4