Escadaria Selarón – cele mai instagramabile trepte din lume sunt „un vis unic și nebunesc”

Cândva, tata mi-a făcut cadou un caleidoscop. Era un cilindru de vreo două palme lungime, cu un orificiu într-un capăt, prin care puteai vedea înăuntru imaginea reflectată în 3 oglinzi a câtorva cioburi colorate. Priveam cu orele, copil fascinat, la un univers în permanentă schimbare, niciodată repetat, mereu simetric.

Mi-a revenit fulgerător în amintire caleidoscopul copilăriei când am ajuns la „cea mai instagramabilă scară din lume”: Escadaria Selarón, în Rio de Janeiro. Este vorba de 215 de trepte zidite cu mii de plăci de faianță colorată, pe care urci dealul Santa Teresa (tehnic, sunt contra-treptele, dar, mă rog, să nu fim tipicari). La stânga și la dreapta, pe anumite porțiuni, pereții sunt, și ei, îmbrăcați în faianță, și peste tot, pe fundalul galben-verde-albastru-roșu, sunt răspândite plăci-unicat, cu diverse desene, mesaje, simboluri.

Privită de la poalele dealului, Escadaria Selarón, lungă de 125 de metri, arată ca un caleidoscop cu linii orizontale colorate, însă prea puțin simetrice, pentru că-s făcute de mâna omului, iar frumusețea rezidă tocmai în imperfecțiunea creației.

Dar cine este omul din mâna și din mintea căruia a ieșit un asemenea spectacol, „un vis nebunesc și unic care va lua sfârșit doar în ziua morții mele”?

Ca mulți alți artiști ne-comuni, și pictorul Jorge Selarón a fost ocolit de faimă și de succes în cea mai mare parte a vieții lui. Născut în Chile, în 1947, acest nomad îndârjit a locuit și muncit în 57 de țări înainte ca, la vârsta de 36 de ani, să se stabilească în Rio, unde și-a găsit un locșor pe strada Manuel Carneiro. Într-o zi, s-a apucat să repare scara dărăpănată care trecea chiar prin fața casei sale și, ca s-o înfrumusețeze, a lipit și câteva plăci de faianță galben-verde-albastru, în culorile drapelului brazilian.

Iar dac-a început, nici nu s-a mai oprit.

Inițial, locuitorii din zonă l-au luat în râs – cine-i străinul ăsta care repară și colorează strada? – dar, încet încet, chilianul bizar care lipea toată ziua plăci de faianță colorată pe trepte și pereți a devenit acceptat, parte din peisajul locului, iar explozia de culoare și fantezie a devenit un reper cultural – și turistic, evident – cu notorietate globală.

De obicei, Selarón cumpăra materialele din vânzarea desenelor sale – în fapt, variații pe un singur subiect, o femeie africană însărcinată; n-a explicat niciodată de ce și de unde această obsesie, mărginindu-se doar să declare, la un moment dat, că e vorba de o chestiune personală, din trecutul său (de altfel, pe scară pot fi văzute, din loc în loc, plăci de faianță cu variații ale acestui desen).

Iar când termina banii, artistul căuta materiale prin gunoaie sau ruga din ce în ce mai mulții turiști care veneau să vadă lucrarea să-i trimită una sau mai multe plăci. Artiști din 60 de țări au răspuns, în timp, apelului său, iar aceste desene sunt acum zidite în Escadaria. M-am uitat cât am putut de atent, dar din România n-am găsit nimic. Poate că m-am grăbit.

Selarón a continuat să lucreze an după an la scara lui (și a vecinilor), de obicei ignorat de vizitatori, care nu făceau nicio legătură între mustăciosul între două vârste ce desena pe-o treaptă și artistul care crease locul pe care tocmai îl fotografiau. Iată-l aici, în 2010, surprins în timp ce lucra la materializarea visului său (sursa foto):

Munca lui Jorge Selarón s-a terminat în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2013. Atunci, pe scări s-au auzit strigăte de ajutor iar câinii din cartier au lătrat îndelung. Dimineață, cadavrul artistului a fost găsit pe trepte, incendiat. În apropiere, un bidon de diluant, pe care-l folosea ca să-și prepare vopselurile. N-a fost identificat niciun suspect, iar poliția a conchis, simplu, că trebuie să fi fost vorba de o sinucidere deoarece, în ultimul timp, artistul era deprimat.

În urmă-i rămâne visul unic și nebunesc, asimetric și irepetabil, declarat în mod oficial reper al orașului Rio de Janeiro, folosit în campanii publicitare, la filmarea de seriale și videoclipuri sau ca argument pentru înscrierea metropolei braziliene în diverse competiții culturale sau sportive.

Uite de-aia-i bine să faci curat în fața casei, nu știi cum te lovește nemurirea.