Victor Kapra m-a poftit să vă-mpărtăşesc “amintiri despre telefon”. Iată: Primul lucru pe care l-am semnat când m-am angajat la ziar n-a fost un articol. A fost o fişă de inventar. Am primit un birou, un scaun, un carneţel şi o maşină de scris. La fel ca mine, alţi 10 reporteri debutanţi, angajaţi la iuţeală în vârtejul verii lui ’90, fiecare cu biroul, scaunul, carneţelul şi maşina lui de scris (de care eram, toţi, foarte mândri – de-acuma devenisem profesionişti, dactilografiam). Ce ne trebuia cel mai tare era însă un telefon. Un telefon numai al nostru, pentru numai 10 oameni. […]

Ştiu câţiva oameni care-şi permit să ignore (uneori, când au câte o clipă de inconştienţă), un apel de la şefu’, dar n-am întâlnit pe nimeni, în compania în care lucrez, suficient de ţicnit încât să-i dea reject lui Şefu’ însuşi. De fapt, cred c-a fost un caz, la un moment dat, dar nu s-a mai auzit nimic, niciodată, despre imprudentul ăla – nouă ni s-a spus, pe ton scăzut, că a emigrat subit în Patagonia. Pentru totdeauna. Mie îmi place să călătoresc, dar Patagonia forever after nu e chiar pe gustul meu, aşa că am făcut alegerea simplă – dacă […]

În urmă cu ceva timp, un invitat la Doha Debates (BBC) a spus că, în 2008, în toată lumea arabă s-au tradus tot atâtea cărţi câte se traduseseră, în acelaşi an, doar în Spania. Ce bine că trăiesc în Europa, mi-am zis, şi am ţinut minte informaţia, ca s-o folosesc vreodată, în vreun articol pentru blog. Ieri a venit momentul, odată cu deschiderea unei noi librării on-line în România: Elefant.ro. Am primit un comunicat de presă, din care citez: “Piaţa de carte din România a fost estimată în 2009 la aproximativ 80 de milioane de euro, de patru ori mai […]

Aş vrea să vă zic câteva lucruri despre un gadget pentru iPhone-ul meu, un gadget care mi-a adus aminte de copilărie. Când eram puştan, îmi doream muşchi mai mult ca orice (sau aproape: nu se pune aia cu să moară grasu’ ăla dintr-a şaptea care mi-a suflat-o pe Mimi. Mimi era o proastă dacă făcea d-astea). La cât de slăbănog eram, mă visam cu tricouri crăpate pe mine, cu bicepşi rotunzi ca pâinea-n vatră, cu pectorali cât bara de protecţie de la Volvo, cu pătrăţele pe burtă şi, mai ales, cu o ceafă d-aia groasă, de luptător de greco-romane. Ceafa […]

Istoria e o mamă denaturată care nu-şi iubeşte copiii în egală măsură. Istoria alege pe cine să ţină minte doar potrivit propriilor capricii. Istoria e foarte feminină. Anul trecut, mass-media mi-au împuiat urechile cu “aniversarea a 25 de ani de la inventarea smiley-ului”. Ştiţi, acel semn: . Toată lumea acceptă acum că Scott E. Fahlman este omul. El a devenit nemuritor prin trei semne de punctuaţie şi-un Enter. Pe vremuri, trebuia să mori pe cruce ca să te ţină cineva minte, şi oricum trebuia să produci şi niscaiva minuni cu ologi înainte de asta. S-ar zice că istoria a devent […]

Am deschis telefonul şi toată agenda a început să sune deodată. Am aprins lumina şi vecinii toţi s-au bulucit la uşa mea. Am ieşit pe stradă şi de după colţ au dat năvală toţi oamenii pe care i-am cunoscut vreodată, să-mi spună “Sal, ce faci?” Atunci m-am trezit, m-am scuturat de coşmar, m-am spălat, mi-am făcut o cafea şi am deschis laptopul. Ecranul s-a umplut de ferestre mici-micuţe, fiecare fâsâind scurt, pocnind electronic. De peste tot, mesajul: “Sal, ce faci?” V-ar plăcea? Hm. Aşa se-ntâmplă dacă nu stai “invisible” pe messenger. Toată lumea vrea să te pipăie, fie şi virtual, […]

Când m-am apucat de trebuşoara asta cu bloggingul, m-a păcălit cineva că-i simplu. E simplu ca mersul pe bicicletă până-ţi cade lanţul prima oară. Cine nu şi-a prins niciodată deştu’n pinioane şi nu şi-a amestecat sângele cu vaselina îmbâcsită de pe butuci nu ştie ce-i aia bicicletă, vă spun eu. Bloggingul e simplu cât merge site-ul fără probleme. Când se-ndoaie câte o spiţă şi se strâmbă furca, se cheamă că ai probleme cu “banda”, cu “baza de date”, cu “php-ul” şi alte alea. Cazi în cap şi te miri ce complicat a devenit deodat’ pedalatul. Când m-a-ntrebat Arhi dacă nu […]

Alex Mihăileanu e nemulţumit de emoticoane. “Nu abuzaţi de ele”, zice Subiectiv, care postează şi un film inspirat probabil din farsele nouăzeciste ale lui Gaiţă (cetăţenii sunt întrebaţi dacă se simt ameninţaţi de emoticoane şi dacă ne strică imaginea. “Şi da, şi nu”, răspund ei, dovadă că românul nu se-aruncă aşa, cu una, cu două :pacman: ). Eu zic că dimpotrivă, e momentul ca măcar o industrie să treacă la consumul pantagruelic de emoticoane. Aţi văzut microfonul din film? E un smiley clasic. Ei bine, asta-mi dă următoarea idee – fiecare ştire, fiecare interviu, fiecare talk-show, fiecare ediţie specială de […]