Nu mai e nimeni în hala de montaj. Toate posturile au fost părăsite, saltelele s-au răcit, păturile au fost aruncate ghem, borcanele cu mâncare au rămas deschise, cănile de cafea şi de ceai au fost abandonate pe mese. A fost o goană generală, o evacuare frenetică. S-a declanşat puţin după căderea căderea întunericului, când oamenii au luat-o brusc la fugă înspre biroul directorului, de la etajul întâi. Au alergat cu toţii pe culoare, au sărit câte două trepte, au cotit la dreapta şi la stânga, derapând pe linoleum, au dat buzna în anticameră, apoi în încăperea şefului cel mare, răsucind […]

AK-47 este o armă robustă, simplă şi puternică. Acest pistol mitralieră, numit în România PM, are o rată de foc de 600 de gloanţe pe minut, letale până la jumătate de kilometru distanţă. De la 10 metri, un glonţ tras dintr-un AK-47 străpunge 9 corpuri omeneşti, provocând răni fatale tuturor. Arma nu se blochează, practic, niciodată, trage la fel de bine în Sahara şi în Siberia, trage de sub apă, scufundată în noroi sau îngropată în zăpadă. O poţi scăpa pe jos, îi poţi crăpa ţeasta inamicului cu ea, îi poţi rupe spinarea, poţi sparge uşi cu patul de lemn […]

– Legitimaţia şi buletinul. Inginerul ăsta bucălat lucrează în acelaşi atelier cu mine. Cu doar o săptămână în urmă, am împrumutat un multitester de la el, în pauza de masă. L-am întrerupt taman când îşi punea tocana la borcan în etuvă, să se încălzească alături de sursele lăsate la verificat. Ne ştim de 3 ani, ne tot intersectăm prin atelier, la bufet, la budă. Acum îmi cere legitimaţia şi buletinul ca să intru în fabrică. Îmi vine să-l iau la mişto, dar are o faţă impenetrabilă, o privire fixă, de peşte fiert şi nu pare în dispoziţe de glume. Poartă […]

DIMINEAŢA Noroc că-i iarnă, putem ţine mâncarea de acasă pe balcon fără frică. Ne dă jos din pat reflexul condicii de 6.30, dublat de foamea matinală a vârstei 21 de ani. Scociorâm prin pungi, scoatem borcanul cu unt la apă, şniţelele, brânza topită “la triunghi”, nişte dulceaţă. A mai rămas şi ceva pâine, cam rece şi cam umedă, dar ajunge pentru începutul zilei. Roadem, mestecăm şi înghitem ce-am întins pe măsuţa din camera de hotel, noi, băieţii, mai mult, R. mai cu fereală. Plecăm apoi prin oraş, în căutarea unui “bar de zi” şi a unei “cafele”, fie ea nechezol […]

Nici azi, 18 ani mai târziu, nu mă pot hotărî: şi-a băgat dracul coada sau a fost doar aripa îngerului meu păzitor? Pe 21 dimineaţa ne-am îndreptat spre gară – Bucurie, R. şi cu mine. Ne-am strâns la Informaţii, locul în care toată România ce a trecut prin Gara de Nord şi-a dat întâlnire cel puţin o dată. Aveam toţi feţe lungi şi eram şi cam nedormiţi – trăsesem cu urechea la Europa Liberă toată noaptea. Eu, mai posac ca niciodată, pentru că tocmai văzusem semnele înfrângerii tropotind în sus pe scările de la metrou. Zeci de oameni se duceau […]

Nu-i mai arde nimănui de glume. E a cincea zi, cine ar fi crezut? Europa Liberă transmite ştiri uluitoare din Timişoara: şefii trimişi din Bucureşti, de la CC, n-au reuşit să mai intimideze pe nimeni, armata a fraternizat cu manifestanţii, e grevă generală, peste 100 de mii de oameni au ocupat Piaţa Operei şi împrejurimile. Şi restul ţării? Timişoara e singura stâncă în mocirla asta de republică socialistă. Nimeni nu face nimic, în rest, lumea înjură pe la colţuri, se aud blesteme şi se simte ura, dar nici un gest real. Frica e încă mai puternică. S-a întors Nea Nicu […]

E deja marţi, au trecut trei zile de când a început nebunia asta în Timişoara, azi e a patra şi, cum-necum, a încolţit speranţa. Europa Liberă face transmisiuni maraton, ca niciodată. Toată lumea ascultă pe unde apucă, aproape sfidător. În atelier, la unul din bancurile de lucru, Nea Gică a prins postul pe unde scurte şi acum se aud binecunoscutele ţiuituri subversive încă de la intrarea în hală. Maistrul face feţe-feţe şi se apropie de el, să-l potolească. Nea Gică izbucneşte într-o cascadă de înjurături şi aproape că-i trage un şut. O fi Gicuţă cam nebun, toată lumea ştie, dar […]

– Şşşşt! Ia! Se întâmplă ceva. VEF-ul rusesc fluieră şi şuieră, recepţionând o voce ricoşată din ionosferă, tocmai din Munchen. În biroul tatei, lumina e stinsă şi fotoliile sunt ocupate. Mă aşez pe un scaun şi ascult. Sunt evenimente la Timişoara, zice Europa Liberă. O manifestaţie de protest. Un pastor ungur, Tokes. O evacuare eşuată. O demonstraţie spontană. Brusc, sunt posac şi descurajat. Ce-o să reuşească oamenii ăia din Timişoara? N-au făcut nimic braşovenii, cu doi ani în urmă, şi acolo era vorba de muncitori, nu de enoriaşi. Clasa conducătoare, proletarii dictatori n-au putut dicta nimic altceva decât mărturisiri la […]