Speed limit, fast profit

România Liberă a publicat două articole despre o nouă suferinţă a şoferilor: radarele private care se înmulţesc prin cătunele patriei (1, 2). La Însurăţei, de pildă, sunt 5 radare în 5 kilometri. Mai rău, competiţia între comunităţile învecinate îşi arată colţii. La Viziru, orăşelul următor, primăria plănuieşte 9 radare automate, ca să le-o dea decisiv peste nas pârliţilor ălora din Însurăţei. „Sute de localităţi s-au pus pe făcut bani asociindu-se cu firme private şi instalând detectoare de viteză”, spune ziarul. Nici musca nu mai scapă nefotografiată, dacă-mi permiteţi.

Prima mea reacţie, ca şofer, e să mormăi o înjurătură. Oricine ar fi avut ideea a fost un dobitoc. Să montezi radare automate în cascadă, probabil pe singurele porţiuni de drum unde se poate merge mai repejor, e mai degrabă o cruzime decât o încercare de descurajare. Dar… la 3.000 de morţi şi 9.000 de răniţi în accidente rutiere anul trecut, parcă se mai diluează vitriolul.

Cert e că, dacă găselniţa asta cu radarele fixe a început, puţine şanse să se mai oprească vreodată. E ca un virus. Americanii o ştiu bine. Associated Press relatează despre epidemia ce a cuprins primăriile din SUA – toată lumea vrea să instaleze sisteme automate de supraveghere a traficului, pentru că şmecheria e mai profitabilă ca multe alte afaceri publice. De exemplu, un orăşel de 48.000 de locuitori a încasat 77.000 de dolari anul trecut din amenzi venite prin sistemul automat. Altul, cu 55.000 de locuitori, şi-a mărit bugetul cu un sfert de milion în mai puţin de doi ani.

Încă ceva de învăţat de la americani. Cineva a zis că ar trebui nu doar numărate chitanţele, ci şi măsurate efectele sistemului asupra siguranţei de pe şosele. Efectele nu sunt cele aşteptate. Da, camerele automate instalate la vedere în intersecţii au redus numărul trecerilor pe roşu şi accidentele „în T”, dar legea compensaţiei funcţionează şi aici. Au crescut în schimb tamponările „în spate”, pentru că şoferii frânează acum ca disperaţii în încercarea de a evita o amendă de semafor. De aceea şi este imoral sistemul – până la urmă, nu reduce accidentele, dar taxează în plus şoferii.

Dar, ştiţi cum e? În timp ce noi, şoferii, ne plângem de împilarea roboţilor urcaţi pe stâlpi, alţii fac afaceri frumoase cu toată povestea. Dacă aş şti pe cine trebuie, unde trebuie, mi-aş deschide şi eu o firmă dintr-asta şi din profit mi-aş lua elicopter (şi numai deasupra primăriei din Însurăţei aş zbura, aşa, de-al dracu’).

Articol din categoria: ACTUALITATE

20 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Viziru nu-i orasel.

    0
    0
  2. Sa nu uitam esentialul: cauza amenzilor nu sunt radarele, ci depasirea vitezei legale.
    Nu e imoral sistemul, e imoral sa continui sa nu respecti legea in timp ce mor oameni nevinovati (loviti de cei vinovati). Mii de familii sunt distruse constant de accidente: raman copiii fara parinti sau parintii fara copii, dar, nu-i asa, asta n-are nicio legatura cu viteza.

    0
    0
  3. Hmmm, oare se mai gandeste cineva ca alea sunt drumuri europene? Cum dracu sa pui limita de viteza pe un drum european 40 sau 50 la ora? Nu se poate pune 70 si sa le aduca taranilor la cunostinta ca nu au ce cauta pe drumul ala? Sa puna limitarea la 50 doar in dreptul trecerilor de pietoni. De ce sa limitam viteza din cauza unora care nu respecta legea si considera ca se plimba pe o ulita in sat?

    Oricum, pe langa radarele din Insuratei si Viziru, in zona respectiva isi fac veacul si militienii braileni, cei mai JMekeri din toata tara, aia care considera ca indicatiile de utilizare ale producatorilor radarelor sunt pentru fraieri, ca stiu ei sa monteze butoane de veioza cu care sa porneasca radarul in fata infractorilor potentiali „depasitori” de viteza.

    Un mic exemplu: viteza pe kilometrajul masinii 110km/h, drum liber, drept, in afara localitatii. Deodata incepe sa zbiere detectorul si la 30 de metri in fata se aprind girofaruri, iese o mana pe geam… Oprim. „Actele dumneavoastra” .. „Unde te grabeai, X (numele mic, evident si nu, nu eram eu la volan, era o persoana la 55 de ani)?” „Nu ma grabeam”. „Te-am prins cu aparatul radar conducand cu 124 de km/h” Si, intr-adevar, atat scria pe inregistrare. Sa nu ii bagi in origini pe acesti mici infractori care modifica instalatii omologate dupa ureche? Asta nu e abuz in serviciu?

    0
    0
  4. Un deputat din parlamentul Romaniei ne cere parerea pe blog daca sa se mareasca sau nu viteza legala ->
    http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2009/03/marim-sa-nu-viteza.html

    0
    0
  5. Recunosc, sînt un imoral. Ieri am condus cu 71 km/h în oraş, în timp ce mureau oameni nevinovaţi. Nu mai am scăpare, mă duc să mă predau.

    0
    0
  6. Acum sunt camere video in mai toate intersectiile importante din Bucuresti. Si ce, asta ii opreste pe soferi sa treaca pe rosu? Nu. Mai mult, a devenit sport national. Ca si vorbitul la telefonul mobil cu o mana pe volan, mergand intr-a doua sau tragand aiurea de el.

    0
    0
  7. @ nashu mare. am impresia ca intai au fost satele alea pe-acolo, si pe urma soselele. sper sa nu gresesc. deci poate nu sunt vinovati ”taranii” ca ies la plimbare pe ulita, ci soseaua care a ajuns sa treaca fix pe ulita lor. si oricum, ”taranii” nu sunt niste incurca lume din princpiu, dusmanii naturali ai soferilor. si mie mi se par aiurea restrictiile astea de viteza, dar vezi accidentele si explica-le alora care si-au gasit copilul tarat prin juma de sat cum e cu atentia la volan…

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    Pentru Nashu Mare (si nu numai): daca detectorul a intrat brusc in functiune inseamna ca radarul tocmai fusese pornit si are (ca orice aparat) o perioada de ‘incalzire’ cand masoara orice numai viteza Dvs. nu. De obicei pe imaginile cu viteze obtinute prin metoda asta apare litera ‘T’ in partea de jos (‘testing’). Astfel de practici sunt ilegale, la fel ca amplasarea aparatului radar in unghiuri diferite fata de cele omologate. Mi s-a intamplat si mie (acum vreo 8 ani) dar am platit o ‘amenda fara chitanta’ (exact ce doreau cetatenii in uniforma), i-am injurat in gand si am plecat mai departe, sperand ca intr-o zi sa li se infunde. Stiu ca am gresit, trebuia sa contest PV, sa ma cert cu ei, sa dau Politia in judecata etc. dar am fost un om slab, grabit sa ajunga undeva.

    0
    0
  9. @abstract writeman
    Asta e si scuza lor „pe aici se plimba bunica-miu si strabunica-miu si tu imi zici mie cum sa merg?”. Daca asta ar fi o gandire corecta, ar insemna sa nu mai progresam deloc si toata lumea sa se miste cu iuteala maxima de 25 de km/h.

    Totusi avem si noi niste reguli pe care trebuie sa le respectam indiferent de faptul ca ne plac sau nu, sau ca anul trecut nu erau. Daca nu le respectam, suportam consecintele, fie ca e vorba de amenda, fie ca e vorba de viata noastra. Mi se pare insa absurd sa existe asemenea limitari pe distante lungi din cauza unora care nu respecta regulile. Sunt de acord cu limitarile in jurul scolilor (unde exista persoane neinitiate si care nu au inca discernamant) sau a trecerilor de pietoni dar, atat timp cat transportul si implicit timpii de transport sunt o problema in tara asta, e ilogic sa tolerezi nerespectarea celor mai de baza reguli de circulatie (pe aici trec masini, pe acolo trec oamenii SI carutele) si sa impui limitari si restrictii cauzate de aceasta anarhie.

    Lovind masina intr-o noapte intr-o caruta total nesemnalizata si condusa de un carutas beat, pe E85, inspre Moldova, acum mai multi ani, am fost stupefiat de intrebarea politaiului din respectiva comuna „de ce nu circulati, domne, cu atentie, nu stiti ca e campanie?”. Viteza era cea legala.

    @Horia: Stiu, de aia i-am si numit militieni pe respectivii.

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Hai sa facem o comparatie intre cat costa modernizarea (asfaltat, eventual latit 1-2 m) unui drum existent prin mijlocul unui satuc, apoi ridicat la rang de DN sau E, cu proiectarea unei sosele rapide (NU neaparat autostrada) care sa treaca de la bun inceput pe langa orice habitat (hmm – proiectare, expropriere, fundatie noua samd samd) si care deci sa permita alt regim de viteza.

    Da, e foarte bine ca trebuie mers cu viteza limitata prin astfel de localitati (in alte parti sunt chiar restrictii de 30 sau 40 la ora!), in masura in care te-ai dat jos de pe autostrada sau drumul rapid pentru ca ai treaba chiar acolo in satucul ala. Ca nu avem nici unul rabdare sa mergem cu 50 km/h din sat in sat pana ajungem unde vrem noi, asta-i alta problema.

    Poate ca injuraturile ar trebui sa mearga nu la aia care incearca saracii sa limiteze victimele facute de vitezomani inconstienti pe tarlaua proprie, ci la aia care in continuare baga bani in „modernizarea” acestor drumuri in loc sa gandeasca sisteme rutiere cu cap si coada.

    0
    0
  11. @ nashu mare. sa zicem ca ai o casa la tara, intr-o oaza de liniste, la marginea unei paduri… pasarelele ciripesc, soarele straluceste, etc. maine vine statul si-ti trage un european prin dreptul curtii. poti sa te pui putin in pielea celor care suporta toata ziua tiruri trecand cu 100 la ora prin fata casei lor? eu tot tin cu taranii, desi sunt sofer si ma grabesc. problema e ca avem prea multe localitati insirate pe drumuri, nu ca avem limitari prea mari in localitatile alea… hai sa construim drumuri care sa le ocoleasca. dar n-avem bani de asta, ca-i furam.
    @ petresc thumbs up!

    0
    0
  12. E japca cat cuprinde din partea militiei, dar sunt si multi inconstienti pe sosele.

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    salut vlad. intreb. cum functioneaza treaba asta? alearga cineva dupa mine pe drum ca am incalcat limita de viteza? sau imi vine amenda acasa?
    daca alearga cineva dupa mine ei bine eu unul nu opresc decat cand sunt somat cu foc de arma….am o problema cu baietii astia de stau prin boscheti. ma cert cu ei de fiecare data cand reusesc sa ma opreasca. deci daca ma someaza cu foc ca trebuie sa opresc e ok opresc iau amenda si plec mai departe. daca imi vine amenda acasa e perfect. si intr-un caz si in altul n-o platesc. n-am platit 2 amenzi in viata mea. n-o sa inebunesc la batranete. nu imi cumpar rovineta, nu intru cu masina in mamaia si in genereal fac tot ce pot sa insel statul asta tampit care imbogateste toti ticalosii de pe urma mea. desi ultima isprava nu am patit-o cu statul ci cu privatu imi pare importanta si cred ca sunt multi in situatia mea, pacaliti de niste smecheri si cred ca pot sa-i ajut pe unii cu alternativa, macar sa stie ca exista. am fost la service cu masina (e in leasing) la revizie. masina e un seat ibiza cu motor de 1.4 deci „masina mica”. cand mi-a spus cat ma costa (3200 lei) am crezut ca n-a inteles bine ce vreau eu. i-am spus ca nu vreau o masina noua, ci doar sa-mi schimbe uleiul la a mea. ala o tinea lunga ca trebuie bucsi, planetare, curea de alternator, placute de frana etc, etc. mai frate masina mea are 2 ani si 45 de mii de km. adica e noua, in masa de masina. mi-a cerut 350 lei pe placute de frana fara manopera, 680 lei pe bucsile de pe fata, 200 lei pe cureaua de alternator etc etc. omule. placutele de frana le-am luat de la pravalie originale cu 80 de lei si mi le-a schimbat nenea care mi-a facut revizia cu 20 de lei….total 110 cu tot cu bacsis . a si inca ceva. revizia, adica ITP-ul ma costa la skoda 700lei. am plecat dracu de acolo si am facut revizia in alt oras cu 150lei adica mult mult sub cat mi-a cerut ala. e o nebunie. dar de ce sa-i dau vlad lu smecherul ala bani pentru care eu nu dorm noapte? muncesc de-mi sar capacele la fel ca voi toti pe bani putini si din astia putini cat sunt in loc sa ma duc cu copiii la film sau la cofetarie sa-i dau lu ala numai ca si-a pus o firma in geam. nu. eu nu mai fac asta. la fel si cu statul asta ticalos. cumsa dau eu bani la stat? adica de ce? face statul asta ceva pentru mine? cum sa-i dau bani lu dalli pentru parcare? a construit dalli un singur loc de parcare? nu.
    e modul meu de a protesta. tacut. nu mai platesc impozite la stat in afara de alea pe salariu ca n-am ce sa fac. nu declar chirie incasata pe o casa mostenita, nu platesc impozit la casa de 8 ani, nu platesc amenzi, fug mereu fara sa platesc parcarea la Dalli si asa mai departe. m-am saturat sa fiu furat vlad. ca un cretin s-a gandit sa puna 2 radare la cucuietii din deal sa stea linistit. din banii mei nici lumanari nu-si cumpara ca nu ii dau. si daca vreodata situatia asta se va schimba si voi fi obligat sa platesc hmm……pana nu ajungem la proces cu zeci de amanari nu le dau nimic. e razboiul meu. 🙂
    bye

    0
    0
  14. #14 Comentariu nou

    daca depasiti viteza in dreptul radarelor fixe, va vine acasa o adresa de la politie prin care sunteti solicitati sa le aduceti la cunostinta cine a condus masina in momentul respectiv. Asta se intampla chiar si atunci cand masina e pe pers. fizica. Practic nu au cui sa ii faca procesul verbal. E de ajuns sa le trimiteti raspunsul cu plata la destinatie.

    0
    0
  15. #15 Comentariu nou

    @Someone
    „Dar… la 3.000 de morţi şi 9.000 de răniţi în accidente rutiere anul trecut, parcă se mai diluează vitriolul”

    sunt radarele instalate preponderent in zonele unde sunt concentrati cei 3000 de morti si 9000 de raniti?
    daca da, instalarea lor e logica; pasul urmator e masurarea efectului instalarii lor.
    daca nu, e o alta afacere nesimtita, care se foloseste de vietile oamenilor drept pretext.

    0
    0
  16. #16 Comentariu nou

    urmatorul pas ar fi sa se introduca o tehnologie care sa limiteze automat masina, pedala la viteza maxima de pe portiunea de drum. in cazul in care situatia prezentata de tine s-ar intinde in toata romania/europa/lumea, atunci de ce sa plateasca soferii ca prostii sau de ce sa se mai chinuie? simplu, n-o poti calca mai mult decat viteza legala.

    0
    0
  17. @abstract writeman :
    Nu sunt eu fanul linistii dar aparent nici poporul roman nu e, altfel nu s-ar inghesui toti sa isi faca casa la sosea. Drumul european nu trece de ieri de azi prin mijlocul satului. Trece de secole, doar ca nu ii zicea drum european pana acum cateva zeci de ani.

    Si aceeasi problema o au si cei care stau in apropierea Pasajului Basarab dar pana la urma e vorba de interesul public aici. Si tot nu gasesc cum explici logic ca taranul ar trebui sa se plimbe beat pe drumul european ca pe tarlaua stimatei lui mama. In schimb eu am o explicatie logica pentru motivul pentru care s-a ales varianta radarelor fixe in detrimentul scolirii si pedepsirii tuturor participantilor la trafic (mi s-a prins o aschis in cerul gurii): amenzile nu le platesc alegatorii.

    0
    0
  18. #18 Comentariu nou

    Intrebare: Radarele alea masoara si viteza turmelor de vaci sau de oi care trec agale pe drumul „expres”? Sau viteza lui „Dorel”, carutasul din capu’ satului care vine de la job, i.e. carciuma, noaptea cu caruta nesemnalizata?? Sau viteza lui baba Safta care vine de la biserica duminica pe mijlocul drumului, ca doar n-o sa-si strice pantofii prin sant! Ca drumul trece prin mijlocul satului, ca, ma rog, Insuratei numai oras nu e, e adevarat, nu mai putin adevarat este insa ca o data cu vesnicia, si nesimtirea tot la sat s-a nascut!

    0
    0
  19. #19 Comentariu nou

    Imoral nu e sistemul ci imorala e destinatia veniturilor. Ideea simplificata de business in general e urmatoarea: investesc intr-o afacere si in functie de gradul mai mic sau mai mare de risc imi iese un profit mai mic sau mai mare. In cazul de fata: investesc intr-o afacere cu risc zero (e imposibil sa nu depasesti limita de 60 chiar si din greseala) si imi iese un profit urias. Exact cum spune si autorul articolului: daca chestia asta ar fi perfect legala (sa nu necesite spagi) maine si-ar deschide fiecare o afacere de asta pentru ca nu exista riscuri si comporta profit sigur. Nu se poate asa. Sa existe radare montate cu prioritate in punctele sensibile si toate amenzile sa se constituie venit la bugetul de stat, din acest venit putand fi finantate inclusiv aceste radare. Inca o anomalie: politia romana face munca pro bono pentru aceste societati comerciale, platita fiind din taxele contribuabilor.

    0
    0