Problema cu şpăgile este că au o doză de ireversibilitate, precum omerta sau înţelegerile “onorabile” între membrii Triadelor. Dacă eşti om (politic) mare şi ai luat şpagă, apoi e musai să respecţi târgul. Altfel vei fi dat în gât (sau ţi se va da în gât, la propriu). Ceea ce poate deveni neplăcut, mai ales dacă ai fost operat la coloană. Nicăieri nu e mai vizibilă această condiţionare implicită a şpăgii ca în cazul Parcului Bordei. Pentru că, iată, se pregăteşte o nouă tocmeală pe acest parc frumos, găbjit de la bucureşteni, cu mare nesimţire, acum (deja) 4 ani.Nu reiau […]

La TVR, nu vă bucuraţi. Uite aici. Mă-ntreb numai cine a câştigat concursul. Poftim? Nu s-a ţinut încă? Şi ce dacă nu s-a ţinut încă? Citiţi, totuşi, şi anunţul privind “şeful Cancelariei”, că şi acolo e liber. Vi se pare că e vreo diferenţă la “cerinţe”? Şi ce “proiect managerial” coordonezi în calitate de şef al Cancelariei Preşedintelui TVR?

În România, una dintre cele mai dure întrebări care-ţi poate fi adresată de cititori, atunci când porţi răspunderea pentru conţinutul editorial al unui produs media, este “de ce daţi, dom’le, atâtea mizerii?” iar una dintre cele mai dure întrebări ale unui patron de presă, atunci când porţi răspunderea pentru conţinutul editorial al unui produs media, este “de ce nu creşte, dom’le, audienţa?” Cu părere de rău pentru cititorii ipocriţi: mizeria vinde. Şi, cu părere de rău pentru patronii deja bogaţi: există limite. Nu atât în creşterea afacerii, cât în capacitatea de absorbţie a mizeriei de către chiar cei care o […]

Poate greşesc… sau poate nu. Voi înţelegeţi ce l-a apucat pe Traian Băsescu? Ce-o fi având de fapt cu Norica Nicolai? Povestea cu nepoata din Senat e pentru adormit copii. A fost un bun prilej să se amuze presa, la momentul respectiv. Reportajele despre incidentul de atunci, în care nepoata vota în locul dnei Nicolai, erau montate chiar cu muzică din Stan şi Bran. Să fi afectat treaba asta într-atât reputaţia liberalei încât să refuze preşedintele numirea ei ca ministru al Justiţiei? Să fim serioşi… Dar ce făcea oare Norica Nicolai la începutul anului trecut? Nu carecumva investiga suspiciunile de […]

Iulian a lansat o provocare pe care o susţin din toată inima: să scriem pentru Wikipedia în limba română (în primul rând) şi să scriem pentru a depăşi pragul de 100.000 de articole în limba română – ceea ce va duce Wikipedia noastră în lista contributorilor importanţi ai enciclopediei on-line. Marţi, când ne-a chemat Iulian la treabă, erau 99.349 de articole. În această dimineaţă (adică vineri) cifra ajunsese la 99.764.Nu ştiu dacă această creştere este (şi) rezultatul interesului din blogosfera românească, dar cred că un pic de buzz n-are cum să strice. Mă tem că va trebui să scriu şi […]

Mi-e teamă că toată treaba asta cu SMS-urile nu se mai termină. Nu-i de-ajuns că de fiecare Crăciun, Revelion sau Paşti se doboară noi şi noi recorduri de cretinism în 160 de semne. Acum avem o nouă premieră. Primul bilet de adio al unui sinucigaş transmis prin SMS. Sau bilete, pentru că asta înţeleg, că bancherul care a şparlit 100 de mii de euro din seif doar ca să-i piardă la cazino a trimis mai multe SMS-uri chiar înainte să se arunce în cap de la etajul 8. Mă întreb cum arătau. Poate “c plm, am pierdut banii dc? nuj […]