Stephen King spune la un moment dat, în „Misterul Regelui”, că a scrie nu este decât o altă slujbă, pe care trebuie s-o practici în primul rând cu disciplină. Dacă eşti tăietor de lemne, nu poţi spune că azi n-ai inspiraţie să tai butuci; dacă eşti şofer de camion, nu te poţi scuza că nu te-a vizitat muza ca să tragi pe dreapta. În fine, King zice toate astea după o lungă serie de volume fără inspiraţie, de unde se vede că a scrie poate fi o meserie, dar a scrie bine necesită ceva mai mult decât numai muşchi şi încăpăţânare.
Mărturisesc că disciplina publicării zilnice, fie şi pe un blog micuţ, cum e acesta, devine uneori epuizantă. Încerc să rezist tentaţiei de a prelua clipuri de pe YouTube sau de a mă agăţa de postările altora, dar remarc că, în ultimele zile, exact asta am făcut.
Mai bine să fiu cinstit cu voi şi să recunosc – măcar n-a fost cu intenţie; a fost doar o tragere de timp, dar nu mai ţine. Prea multe texte slabe în ultima vreme pe acest blog.
Pentru moment mi-e lehamite; asta e, am auzit că nu sunt singurul cuprins de lehamite în ţara asta.
Aş putea încerca să scriu despre dl. Băsescu şi despre reducţionismul său egocentric – „şcoala produce numai tâmpiţi”. Aş putea spune că el este, în acest caz, primul printre milioanele de absolvenţi, dar mi-e lehamite.
Aş putea încerca să scriu despre singurul subiect care nu preocupă presa românească – etica propriei bresle – dar mi-e că nici pe voi nu vă interesează.
Aş putea încerca să scriu despre proiectele de jurnalism cetăţenesc pe care le tot macin în cap, de luni/ani de zile, dar mi-e teamă că m-aţi descoperi chiar mai naiv decât vă imaginaţi că sunt.
Aş putea încerca să scriu, lejer, despre Muntenegru, pentru că mă întreabă colegii şi cititorii cum e acolo, pentru că vor să meargă – dar mi-e o lene teribilă.
Aş putea doar să postez fotografii de prin folderele anului acesta, dar mi-e groază să caut titluri unor imagini care n-ar trebui să aibă nevoie de explicaţii.
Aş putea scrie, pur şi simplu, despre mersul pe stradă, dar ar însemna să-mi ţin mintea deschisă pentru tot ce-i în jur. Fac asta tot timpul, dar acum am nevoie de o resetare.
Scuzaţi-l, aşadar, pe umilul vostru furnizor de articole zilnice de la Amar de Zi. O perioadă, o să cam tragă chiulul. Făceţi-vă şi voi că nu vedeţi – poate că tăietorul de lemne n-are nevoie de inspiraţie ca să producă rumeguş, dar din când în când îşi mai ia şi el câte o vacanţă.
PS – să vedem, poate că până mâine îmi vine o idee mai bună 🙂
20 comentarii Adaugă comentariu
La de-alde Kafka, Soljenitin, de-astia, ii zice criza geniului. La noi n-are nici un nume – nu si-a batut nimeni capul cu prosti ca noi, sa ne furnizeze o scuza cat de cat academica.
PS: Vezi, daca te tineai de scoala, acu’ erai si tu ospatar…
…sau tinichigiu, dreaq, şi mă bucuram la fiecare cheiere, că mai aveam un pic de lucru 🙂
De fapt, mah Julius, asta cu ospătarul îmi dă o idee – povestea cu puştiul ăla care câştiga într-o seară cât eu într-o lună. Sigur, eu eram doar un ziarist, el era ditamai chelnerul pe Litoral. Când îmi revine inspiraţia, să-mi aduci aminte s-o scriu – faci şi tu atâta pentru mine, da? Notează-ţi undeva. 🙂
nu-i lehamite, e low TSH 🙂
Chuck Palahniuk scrie in prefata de la „Stranger than fiction”, colectia lui de munca jurnalistica (reportaje, portrete, eseuri) ca munca asta lui de scriitor urmeaza un ciclu. Ca nu poate dintr-o carte sa sara in alta, ca il sperie uneori singuratatea care vine cu scrisul, dar ca alteori e dependent de ea. Ma rog – ideea lui mare acolo e ca „people fuel the storytelling”. Ca trebuie sa iesi putin printre oameni ca sa vezi ce mai face lumea. Chiar daca gasesti lehamite (si aici, din pacate, te inteleg).
Eu voiam sa punctez idea asta de ciclicitate: „Alone. Together. Fact. Fiction”, zice Palahniuk. Poate acum ai nevoie de clipuri si farame a la Twitter ca sa continui. Si abia apoi un eseu cu dinti numit „Despre lehamite”. De Vlad Petreanu.
Ce zici? Il publicam?
Persecutia continua!!!!
Mai bine comentezi tu niste legi, ce zici ?
Ce meserie si blogul, nu-i asa?:)))
Ar putea fi un loc al tau unde sa faci yoga pt corp si minte, cu inspiratie dar si cu lehamite! Chestia cu etica jurnalistica e de actualitate, ca sa folosesc un cliseu, iar prioectele Naivitatii Cetatenesti pe mine ma pasioneaza! Am- ca tot romanul- o utopie de dus ca o cruce, te-nteleg…Da-le drumul, cine stie!
Hai sa fii lehamesit cu spor:)
De ce te simti dator sa publici ceva ? Sau obligat ?
Nu esti dator si nici obligat fata de nimeni. Nici macar fata de tine.
Cel mai greu lucru de ‘purtat’ e libertatea. Libertatea de a face orice, oricand, oricum. Ce simti tu acum e ‘aroma’ libertatii. Mai trebuie doar sa o accepti si sa o traiesti. Apoi, indiferent ce vei face, ca postezi sau nu, va fi ok.
Sfatul medicului: lasa blogul, ia sandalele in picioare si iesi cu prietenii la o terasa. Distractie placuta !
Ca să păstrezi o calitate oarecare a blogului mai bine scrii cînd ai ce.
Cristi – mda, fir-ar a dreaq, da’ una e Palahniuk, alta Amar de Zi, ăla-şi permite să facă fasoane 🙂
Darael – chestie de psihologie a relaţiei, relaţia cu vizitatorii, ajungi să te simţi prost că deschid pagina şi nu găsesc nimic nou şi interesant, că doar oamenii au încredere în tine, d-aia au făcut efortul să dea un click, nu?
Dumnezeu – Să trăiţi!
Eeee, nene Petreanu se pare ca la matlutza a venit momentul sa pararsesti „cuibul blogului” si sa te avanti intr-un nou proiect! S-ar parea ca ai evoluat destul de mult si ca vrei (siconstient si inconstient altceva). Asa ca daca tot zici ca iei o pauza, ia si o bere si un pix+hartie si vezi care din ideile pe care le ai in cap are cea mai mare doza de PASIUNE si PLACERE a sufletului inclusa in ea. Ei bine dupa ce afli raspunsul pune-te pe treaba si CREEAZA, pentru ca diagnosticul e clar: ESTI BOLNAV DE EVOLUTIE! 😉
Artistu – s-ar putea, dar m-am obişnuit să mănânc de 3 ori pe zi, d-asta mi-e cam teamă 🙂
Sase zile Dumnezeu a creat, iar in a saptea s-a asezat la umbra unui pom, sa-si traga un pic sufletul. Daca n-o facea, cine stie cu ce rumegus ne pomeneam din cauza oboselii.
Poate e momentul sa-i urmezi pilda, sa tragi obloanele pentru o zi cat vrei tu de lunga si sa te asezi la umbra unui pom de pe alte meleaguri, unde sa-ti incarci bateriile cu baterii de vara, cu multa apa minerala. Nu de alta, dar si interviul din TV Mania ma face sa cred ca tratamentul asta ti s-ar potrivi manusa.
Te rog scrie despre proiectele de jurnalism cetăţenesc. Şi scrie-ne cum putem să ne implicăm.
Uite un link, ca să te energizez puţin.
La cum merge treaba în ţara asta, nu suntem departe de aşa ceva.
Citat din text de jurnalist: “şcoala produce numai tâmpiţiâ€
Citat real (vezi film antena3): “şcoala produce tâmpiţiâ€
Sesizeaza cineva vreo diferenta? Nu, ce conteaza un cuvintel.
Conteaza ca pe fond e adevarat ca juma’ de absolventi sunt niste ratati din start (daca nu cu mintea macar cu specializarea)? Nu.
Conteaza ca profesorii nu vin niciodata cu propuneri de imbunatatire a sistemului si cer numai si numai bani? Nu. (asta nu inseamna ca guvernantii sunt mai breji)
Sa facem mistouri despre ce a zis ala la o emisiune si sa parem haiosi fara sa ne gandim daca e adevarat sau nu? Daaaa!
Cu o singura exceptie (
http://khris.ro/index.php/06/2009/ospatarul-mecanicul-tinichigiul-si-filosoful/) nu am vazut nicaieri un comentariu serios depre treaba asta.
Sa va fie de bine.
domnule, ce coincidenta! eu am scris azi un articolas care se cheama exact: „nu ai voie sa ti se faca lehamite!” si l-am scris pana sa citesc articolul tau. asa ca n-ai dreptate, pentru ca eu am scris primul. n-ai voie! pune mana si scrie despre toate chestiile alea, ca eu o sa intru, o sa citesc si o sa fiu cu un ţian mai destept. fie si cu un mili-ţian.
Okay, Ady, am corectat, ms.
Writeman – am înţeles 🙂
Mark Twain a spus că nu scrie decât atunci când călimara de inspiraţie este plină.
Aşadar, cine plm e Stephen King?
Normal ca multi „presisti” din Romania nu (mai) sunt preocupati de etica propriei bresle, caci scriind despre felul in care ea se prezinta la momentul de fata, ar insemna sa se puna singuri la zid. Si n-ar fi rau. Poate astfel si-ar rascumpara pacatele, pe principiul „capul plecat, glontul il sare”. Si sunt convins ca multi „judecatori” n-ar apasa pe tragaci, pentru ca pur si simplu nu ar putea ei sau nu ar avea cu cine sa ii inlocuiasca.
Naivitatea de care se vorbeste aici nu poate fi astfel, decat in masura in care constiinta civica si cetateneasca este lasata sa zaca si sa se imbacseasca. Naiv nu e cel care crede ca poate schimba ceva, ci cel care crede ca e mai presus de bunul simt considerat in toate starile sale de agregare.
Fotografia s-a nascut ca sa capteze o stare, un moment trait de autor pe care acesta alege sa le ofere si sa le impartaseasca cu ceilalti. Sa le ofere putin din bucuria, necazul, teama, speranta pe care le-a incercat in momentul in care a declansat. Momentul inghetzat in 150 sau 1350 cm2 este, prin natura sa, plin de intelesuri si stari pe care fiecare le va descoperi si se va bucura de ele prin propia sa viziune si experienta de viata. Fotografia se naste nu ca sa capete un nume ci ca sa ne vindece de o lipsa de imaginatie, de anumite trairi sau experiente si, implicit sa ne provoace altele. Asa ca (ne) poti oferi linistit ce ai prin albume pe-acolo, fara a pretexta cu lipsa numelor. 🙂
Cumva daca ai scris acest post ca sa primesti contra-agumente si motivatii este foarte posibil sa te aproprii de efectul scontat, din ce am citit printre raspunsuri. Dar numai tu poti sti asta cel ma bine. 🙂
:))=)) nu obisnuiesc sa fac asta … dar coincidenta e prea mare :))=)) … ar trebui sa stii ca e doar o coincidenta pentru ca e prima oara cand vad articolul asta …
si evident nu ma compar cu tine … dar din nou … m-a bufnit rasul ala empatic cand am vazut postarea asta ( vizavi : http://omudelacolt.name/cand-esti-in-cacat/ ) , daca deranjeaza titlul pe pagina asta … imi poti sterge comentariul . voi intelege .