Necolaiciuc – şi o coincidenţă cu dl. Băsescu

Pe la jumătatea anului 2005, Dana Grecu, reporterul acreditat la Ministerul Transporturilor, a început să ancheteze contractele semnate de un fost director de la SNCFR, Mihai Necolaiciuc. Poate-o ştiţi pe Dana – acum moderează neîndurător emisiunea La Ordinea Zilei, de la A3. Ca reporter, era la fel de hotărâtă în tot ce scria – un buldozer în viteza a patra, pentru care nu se inventaseră încă uşi minsteriale suficient de rezistente.

Era atunci un anume entuziasm printre noii funcţionari numiţi de câştigătorii alegerilor din 2004 – informaţiile despre şmecheriile foştilor curgeau cu detalii  abundente. Dana îmi împărtăşea uimirile ei înainte de publicarea fiecărui episod – Necolaiciuc acceptase preţuri năucitoare pentru „contractele” pe care le avizase. Piuliţe şi şururburi vândute la bucată, cu milionul de lei; 15 mii de cozi de cazma, dar fără cazmale; bărci pneumatice şi costume de scafandru pentru căile ferate subacvatice ale României; veselă de colecţie pentru cantina de la subsolul Ministerului (pe care chelnerii nici n-o foloseau, de teamă să nu spargă o ceşcuţă cât două salarii); o piscină neterminată de vreo 5 milioane de dolari; o hală de tablă pentru alte 5; zugrăveli de milioane de euro la o bază din Snagov. Lista era interminabilă, incredibilă, inimaginabilă – şi, pentru o televiziune, avea o calitate fundamentală: obiectele existau cu adevărat şi puteau fi filmate. Hoţia, măsurată în sute de milioane de euro, era cireaşa de pe tort.

Dana a ţinut ancheta câteva luni, cu intermitenţe rezonabile, apoi s-a oprit. Eu o presam să mai aducă, să mai dea. S-a agitat cât s-a agitat, apoi s-a recunoscut înfrântă – „mă, nimeni nu mai spune nimic, sunt ca într-un vagon cu vată, toţi mă amână şi se ascund, le e teamă de ceva, nu înţeleg ce se întâmplă”. M-am strâmbat la ea, m-am stropşit. Degeaba, ancheta Necolaiciuc murise.

Atunci am crezut că s-a sfârşit de bătrâneţe, că nu mai era mare lucru de spus, că nu mai erau lucruri noi de aflat.

Aproape uitasem când, la începutul lui 2007, a apărut o posibilă explicaţie a subitei tăceri, cât şi bănuiala că ancheta n-a murit de moarte naturală. Este vorba despre rezoluţia preşedintelui Traian Băsescu pe o cerere a lui Dumitru Bucşaru. Bucşaru, unul dintre principalii „parteneri” ai lui Necolaiciuc, mai avea încă de „recuperat” 110 miliarde de lei de la Ministerul Transporturilor, bani care nu fuseseră viraţi la timp. În martie 2005, Bucşaru i-a scris preşedintelui. În aprilie, acesta a recomandat ministrului Gheorghe Dobre: „dle ministru, rog analizaţi şi rezolvare legală„. Fotocopia documentului:

Interesant că documentul a ajuns pe masa preşedintelui când Elena Udrea era şefa Cancelariei Prezidenţiale. Elena Udrea se recomanda uneori ca avocată a dlui Bucşaru – sau cel puţin aşa i s-a recomandat lui Mircea Badea într-o convorbire telefonică pe care acesta a relatat-o ulterior public. Dna Udrea a negat însă, când a apărut bileţelul Bucşaru-Băsescu, că ar fi fost vreodată avocatul omului de afaceri. Ce n-a negat este că fiul soţului ei, Dorin Cocoş, era angajat al lui Dumitru Bucşaru, ca „fotbalist” la Unirea Urziceni.

Cât despre rezoluţia preşedintelui pe cererea lui Dumitru Bucşaru, legal, ea nu impune nimic şi nu incriminează pe nimeni, evident. Totuşi, o fostă şefă de cabinet a unui ministru cu vechime prin guvernele României mi-a explicat că sunt două tipuri de rezoluţii legal inofensive dar cu semnificaţie clară în jargonul politrucilor dâmboviţeni.

Prima este „Rog analizaţi”, care se traduce prin „scăpaţi de el„.

A doua este „Rog analizaţi şi rezolvare legală”, care se traduce prin „găsiţi o cale prin care să-i daţi ce cere„.

Dumitru Bucşaru şi-a luat cele 110 miliarde de lei. Ştiţi când? La trei luni de la recomandarea făcută de preşedintele României.