Justiția nu cade când e criticată. Cade când nu mai poate fi criticată.

Când Justiția cere tăcere și supunere, nu mai e pilon al democrației. E o castă speriată de oglindă.

Imagine creată cu AI

Nu cu mult timp în urmă, internetul a căscat ochii cât cepele la câteva filmulețe venite tocmai din sud-estul Asiei, care ilustrau un gen cu totul neobișnuit de comportament în public.

Într-una dintre aceste filmări, un număr considerabil de generali în uniforme de gală, de piepții cărora erau prinse găleți de decorații, se târau pe coate și genunchi în fața unui bărbat tânăr, așezat pe un scaun aurit.

În altă filmare, apărută oarecum în aceeași perioadă, același bărbat poate fi văzut în timp ce coboară pe un covor roșu dintr-o limuzină aurie, a cărei portieră este deschisă de un militar în uniformă care, și el, se deplasează în genunchi

Într-o serie de fotografii venite din aceeași țară, o femeie frumoasă, înveșmântată într-o spectaculoasă rochie mulată de mătase roz, se târăște la picioarele aceluiași bărbat, într-un cadru oficial, pentru că, în fundal, pot fi văzute, din nou, alte persoane în uniformă, și ele, trântite la pământ, în plină idolatrizare.

Bărbatul în fața căruia îngenunchează și se târâie toată lumea și pe care nimeni nu cutează să-l privească direct în ochi este regele Thailandei. 

În teorie, majestatea sa Rama al X-lea este venerată de toți supușii, care își exprimă respectul și în aceste moduri protocolare mai degrabă neobișnuite pentru aceste vremuri. Spun “în teorie”, deoarece crima de lezmajestate este o infracțiune foarte serioasă în regatul thailandez, reprimată cu multă asprime de autorități – carevasăzică, s-ar putea ca, din această cauză, toți thailandezii să strige-n public cu entuziasm ura!, mai puțin cei care-o țin în suflet, vorba butadei din vremea comunismului.

Felul în care se târșâie supușii thailandezi pe jos în fața regelui, în semn de respect, nu este vreo noutate în istorie. Chinezii se prosternau de 9 ori la rând în fața împăratului lor, atingând podeaua cu fruntea și uneori și cu burta, complet întinși pe jos, și nu-l puteau privi. Curtenii japonezi trebuiau să se uite-n jos sau, cel mult, în lateral atunci când se adresau împăratului lor. La fel, supușii otomani se prosternau până la pământ în fața sultanului, iar obiceiuri asemănătoare puteau fi întâlnite și în Bizanț sau în unele regate africane. Cât despre ideea de a-i spune împăratului ceva neplăcut, eventual chiar adevărul, sau chiar, ce oroare, să-l contrazici, ei bine, e de la sine înțeles că așa ceva era, practic, imposibil fără să plătești obrăznicia cu prețul unei morți lungi și chinuitoare.

Nu poți să nu te-ntrebi, totuși, cum s-o fi ajuns la asemenea comportament de vierme în semn de respect față de o altă ființă umană, până la urmă, oricât ar fi fost ea prezentată ca zeitate. E fascinant să te gândești cum se va fi dezvoltat acest obicei – de la ce a pornit și cum a ajuns unde-a ajuns.

Poate că, la început, oamenii au considerat că liderii lor, învestiți cu puterea de a conduce, judeca și aplica sentințe, trebuie să beneficieze și de autoritatea necesară pentru a-și face treaba. Or, o autoritate care-i contrazisă și de care râde poporul nu mai e chiar așa influentă, desigur. De unde, poate, și dorința acestor lideri – șefi de clan, de trib, regi, împărați, dictatori – de a fi mereu tratați cu respect, pe care l-au asociat automat cu autoritatea. De aici până la a interpreta orice critică drept un atac inadmisibil la autoritate n-a mai fost decât un pas, iar următorul a fost făcut prin trecerea supușilor la opusul criticii – adică la lingușeală. La umilință.

Ce-are toată povestea asta cu prezentul nostru, veți întreba?

Ei bine, nu pot să nu observ că avem de-a face în ultima perioadă, în țara noastră, cu reprezentanții unei autorități care au ajuns să considere orice fel de critică – ba chiar și simpla observare obiectivă a realității care-i înconjoară – drept un atac inadmisibil la însăși autoritatea pe care o exercită.

Cumva, acești cetățeni mandatați de societate să aplice Justiția au ajuns să se considere un fel de semizei, al căror statut privilegiat nu mai poate nici schimbat și nici măcar discutat sau criticat de alți cetățeni aflați mai jos pe scara autoimportanței sociale pe care și-au definit-o specialii.

Vorbesc, desigur, despre reacțiile grotești ale unor judecători și procurori la nemulțumirile exprimate în spațiul public față de pensiile și pensionările lor speciale.

CSM i-a făcut plângere penală vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce aceasta a criticat privilegiile magistraților. Șefa ÎCCJ, Lia Savonea, l-a respins, cu dispreț, pe Kelemen Hunor, care întinsese o mână magistraților, încercând inițierea unor negocieri pe același subiect. Judecătorii au declanșat o grevă completamente ilegală, ca să pună presiune pe cei care voiau să le mai taie din privilegii. Și, după ce câteva organizații civice au organizat un protest față de privilegiile magistraților, mai mulți judecători s-au inflamat pe rețelele sociale împotriva însăși ideii de a protesta pe această temă. Ei au interpretat nemulțumirea publică drept – și urmează multe citate – “campanie militară” care urmărește “execuția pe rețelele sociale” și “moartea” judecătorilor, prin “instigarea la exterminarea fizică” a acestora. În fine, “prin organizarea acestui protest (…) statul român nu mai există”, conchide, cu o sentențiozitate jenantă, una dintre judecătoare. Rezultă, pe cale de consecință că, pentru a-și fi continuat existența, statul român ar fi trebuit să interzică, să reprime protestul, nu-i așa? 

Curios cum, iată, statul se va prăbuși iar magistrații își vor pierde independența dacă vor avea o pensie de “numai” 3200 de euro net, puțin mai mică decât salariul. În plus, ce tragedie îngrozitoare, ar urma să se pensioneze – peste vreo 10-15 ani! – la aceeași vârstă cu restul muritorilor din România – și, la drept vorbind, la aceeași vârstă cu restul colegilor lor din Uniunea Europeană. Așa un afront insuportabil…

Șefimea Justiției din România este în plină criză de nervi. Experimentează un tantrum infantil cu țipete, bătăi din picior și amenințări cu represalii penale față de oricine îndrăznește să observe că i s-a-nclinat balanța în propriul interes.

Până la urmă, Justiția nu moare când e criticată. Moare când începe să creadă că-i prea sfântă ca să fie întrebată ceva de sănătate și privilegii. Așa, ca un semizeu pe care n-ai voie să-l deranjezi nici cu privirea, în fața căruia justițiabilii trebuie să se prosterneze și să se târâie, ca atitudine opusă criticii. Jalnică prăbușire – nu a statului, nici a societății, ci a unei categorii profesionale de la care așteptăm echilibru, obiectivitate și, până la urmă… bun simț.

Apropo de prosternare, ca să închei circular, cum se spune. Deși larg răspândită în istorie, treaba asta nu i-a mers, totuși, unuia dintre cei mai mari lideri militari și politici ai Antichității, privit ca descendentul direct al lui Zeus. E vorba de Alexandru cel Mare, care a încercat să impună obiceiul companionilor săi, după ce cucerise Imperiul Persan și descoperise avantajele nu chiar atât de subtile ale idolatriei supușilor orientali.  El s-a lovit de refuzul net al grecilor, care îl iubeau pe regele lor, dar mai mult bunul simț. Ok, bine Alexe, descendent din Zeus, nicio problemă, dar sunt totuși niște limite pentru un muritor, i-au spus aceștia, care l-au asigurat, în schimb că, după ce o să moară, o să primească toate onorurile cuvenite unui zeu.

Deci, dacă vechii greci i-au rezistat tocmai lui Alexandru cel Mare, nu văd de ce noi, românii, ne-am lăsa intimidați de madam Savonea și tovarășii ei.

Articol din categoria: ACTUALITATE

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    „… un numar considerabil de generali…”___–___am crezut ca este vorba de Cambodgia, care s-ar putea sa aiba generali, chiar mai multi decat Romania, oricum, cele doua natii, împreună, au atatia generali, incat surclaseaza INTREG restul lumii…Insa NU trebuie sa fii rege sau Imparat pentru a impune asemenea practicing, vremea sefului suprem este „sfanta” mai oriunde, bietul L.Orban a simtit-o recent, pe pielea sa:
    „L. Orban, demis de pres-edinre…o discutie in contradictoriu…”*____–-___S-a suparat faraonul! Cum de a indraznit acest Orban, sa-l contrazica pe sef?! Adevarul este ca L.O. are o personalitate dominanta , iar n.d. este o trestie care tremura , s-a notat sl la modul international, cand „s-a pierdut” la intalnirea cu Regalitatea daneza…Tocmai pentru ca se stie un uzurpator, care oricum, este temporar, iar el va fi FOARTE temporar, in functie…Altfel, da, s-a bosumflat fanfaronul!”

    Iar cand s-a bosumflat intreaga casta a bufonilor, nu este semn bun, insa -e dovedit- aceasta casta, are suportul bufonului sef!(* ceace confirma o mai veche ipoteza(și proverb), „tiganul ajuns Imparat…”, individul nu s-a putut abtine sa-si satisfaca exercitarea arbitrara(la discretie, bazata pe un impuls, pe un chef) a poftei și nebunie de putere- insa un asa gest, s-ar putea sa-l coste mult mai mult, decat vreodata si-ar imagina…)

    0
    2
  2. #2 Comentariu nou

    Ar trebui sa cunoastem cine sunt cei de la varful justitiei, parcursul lor, cine i-a promovat si cum, ce legaturi au cu politicul si serviciile. Sa ne sporim intelegerea.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    De remarcat ca in timpul „grevei” au lucrat fara incetare pentru cei care trebuie scapati si albiti.

    1
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Cuvantul adevar este pervertit in sintagma „adevar juridic”. „Adevarul juridic” este stabilit de judecatori pe baza probelor acceptate si a unui context legislativ. Contextul legislativ este modificat de faptuitori si probele acceptate sunt „la mana” judecatorilor.

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Această C.upolă a C.orupților din România trebuie desființată!
    Ce nu spun o grămadă dă ,,jurnaliști independenți” dân România este că sunt state în U.E. sj restul democrațiilor care n-au această structură inutilă!
    Reformele reale vor fi întotdeauna blocate dă cecereu, iar asta si dintr- un motiv foarte simplu, jocurile di numirile politice fac că majoritatea să fie veșnic în favoarea pnl-psd-udmr…
    Soluția este emigrarea

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    „…ar urma să se pensioneze – peste vreo 10-15 ani! –…”___–-___daca societatea accepta aceasta mare Jmecherie, atunci chiar ca isi merita soarta…Musura trebuie impusa imediat, in acest context este vorba și de a salva MILIOANE lunar, cat și de a satisface cererea UE, dar este vorba și de pura dreptate și bun-simt, iar dacă se accepta o asa formula, practic acestea privilegii nu vor disparea niciodata, chiar și in 10 ani, conducatorii de acum(„reformisti”!) vor fi ei însăși pensionari speciali, iar la conducere vor ajunge alți „patrioti”, care vor restabili „drepturile” justitiei , armatei și altor caste parazitare…Pe scurt, aceasta problema , dacă nu se rezolva rapid și radical, va devenit și mai distrugatoare, pentru intreaga societate românească, oricum divizata-chiar prin partidele de la conducere, și in aceasta problema:

    2-Problema… nu este doar actuală, dar s-a acutizat…”___–___ și actuala și acutizata, insa -peste toate- problema este veche , de 80 ani, iar cei care puteau sa o rezolve, au „dormit in bocanci”, Romania este la fel de divizata, dacă nu cumva, mai divizata ca oricand:

    (aprilie 14, 2014 la 18:14)

    ROMANIA DIVIZATA
    (….)
    ____________________________–––––______________________________
    In orice timpuri si oriunde, populatia unei tari a fost divizata (pe diverse motive) insa sunt cateva tari care demonstreaza o inalta solidaritate (cum este Israel, Japonia, etc.) , adica procentele solidare pentru o cauza nationala sunt atat de mari, incat dau impresia de totalitate.La istoria recenta si imediata a Romaniei, este corect sa apreciaem ca acest lucru nu se poate realiza nici macar in urmatorii 20 de ani, motiv pentru care aceasta cerere trebuie adresata unui segment mai ingust, dar semnificativ al populatiei, si anume clasa intelectualilor (cei deja certificati cat si studentimea), care oriunde in lume, au reprezentat si reprezinta avangarda unei natii cat si dascalii ei nemijlociti. Din pacate coruptia si indolenta a pus stapanire si pe aceasta clasa, de unde nu ne mai ramane decat apelul catre clasa speciala de intelectuali, si anume Armata & Comp., care au si caderea morala cat si capacitatea logistica, sa se substituie imensei (de peste 30-40 de ani)) clase intelectuale romanesti, si, sa produca cele doua mari deziderate ale unei societati (zise) civilizate, avansate, si anume Justitia si Prosperitatea generala, iar prima se poate atinge prin arestarea si lichidarea intregii clase-caste politice a tarii, urmata de recuperarea sutelor de miliarde de euro devaliztae de catre acestia, si investirea acestor sume in modernizarea intregii economii, dar cu precadere a bazei acesteia, agricultura si energia verde, extractiile minerale si energetice, cai de transport rapide si de mare capacitate, etc.Romania inca mai are resurse (materiale si umane) sa produca acest salt, insa trebuie ca cineva (un grup social) sa conduca toata aceasta actiune, iar situatia din Ro., reclama aplicarea maximei cu „Armata este ultima carte pe care o natie o poate juca”.Chiar daca putin alterata ca directionare, pentru ca(paradoxul romanesc) dusmanul impotriva caruia trebuie sa intervina, este insasi guvernul si conducerea intreaga a tarii.

    -II-
    24 Noiembrie 2025 – Ministrul Apărării se opune tăierilor salariale în armată.(…)___–-___nu mai poate el de salariile armatei, de fapt- intelege perfect (ca doar nu este chiar dobitoc), ca NUMAI salvand -MACAR- MILIOANE de euro/lunar SI DE LA armata, se poate obtine o redresare a balantei financiare, dar dacă este ferm in declaratii, nici macar nu o face de frica armatei, lui ii este frica de sefii cei mari, fie n. dan, fie I.Bolojan, sau amandoi*, ceace spune ca -de fapt- unul din cei doi( sau amandoi) joaca la doua capetele, adica ei propun taieri din salarii( extrem de justificate, oricum), dar NU POT sa le implementeze, ca -vezi, doamne!- se opune armata și ministrul armatei, ca și cum ei ar avea dreptul sa-si hotarascaa singuri salariile…armata și justitia au devenit adevarata piatra de moara, legate de însăși EXISTENRA natiei, in cateva zile, Romania VA PIERDE sute de MILIOANE euro( de la UE-unde a contribuit, an de an) , pentru ca NU se rezolva aceasta problema a armatei și justitiei, care -intentionat, sabotaj- NU VA da un verdict , in timp util…(* cel care este sincer in a face reforme, trebuie -imediat- sa vina cu propunere de concediere a acestui moșteanu, evidentul motiv fiind opozitie la implementarea reformelor, opozitiei la salvarea natiei de la faliment…Iar individul trebuie trimis la munca de Jos, poate VA intelege cum se castigat NUMAI un sfert din cat castiga cei din armata și justitie…)

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    „… cum statul se va prabusi…”___–___ in asa situatie-a Romaniei- NUMAI cele doua mari functii, in aceiasi linie, mai pot salva situatia:

    „…securist: Silviu Predoiu care timp de 13 ani, între 2005 şi 2018, a fost prim-adjunctul directorului SIE, adică şeful informativ, şi, timp de vreo patru ani, cumulat, director interimar,,,”///2…Călin Georgescu, un produs al statului român, nu al Rusiei: „Nicușor Dan trebuie să devoaleze grupările interne, la pensie sau în activitate, care l-au sprijinit”(…)__–__Iar cuibul lor este in Austria, nu m-ar mira ca Austria sa vizeze nu NUMAI reformarea Imperiului austro-ungar* (in care este inclus și Ardealul), dar chiar o extinderea, Imperiul austro-ungaro-romanesc, și atunci se ” rezolva” toate problemele, in special ale lui iohan și n. dan, care nu VA face nimic din CE a promis, tocmai pentru ca este PE aceiasi mana cu generalii (de toate sorturile) , rezidenti in Viena, PE bani grei, trimis din tara, inclusiv -la zi- de acest nou pres-edinte, un mincinos-cel putin- de mare clasa…( *inca se așteaptă deznodamantul razboiului din Ucraina, Austria NU este membrum NATO, este f. pro-Rusia, iar duplicitatea romaneasca**, un ajutor imens , acestei intreprinderi…///** daca Rusia ar intra in razboi cu NATO, Romania ar face exact ca in al DRM, adica ar intra in razboi impotriva Rusiei, dar ar termina, alaturi de ea!)
    -II-
    Oana Manitiu (context.ro)„…femicid…”____–-____insa cel mai mare femicid din istoria Romaniei- chiar dacă nu la cel mai fizic mod- il constitue ANULAREA ALEGERILOR, care ( prin demonizarea și eventual extractia din cursa, a lui C. Georgescu-poate pe drept) au deschis calea- aproape AU GARANTAT- ca Romania sa fie in avangarda socială mondiala prin PRIMA presedinte femeie, a tarii, insa ticalosii de atunci și de acum(care conduc tara) au ” macelarit-o” pe E.Lasconi, pentru ca niciunul din dulaii puterii(ciuca și ciolacu, de fapt, 2 potai!) nu aveau vreo sansa, plus misoginismul lui iohan* și al „colegilor” E. Lasconi ( inclusiv UZURPATORUL n.dan) care nu pot accepta ca o femei ar fi mai buna decat ei…(*milogul iohan avea și alte motive , f. personale, el credea ca daca-si prelungeste mandatului , va arata nemaipomenit, și va primi o functie mare( suprema) la NATO, sau macar la UE, insa a fost „citit” de mult timp- ca este doar un fanfaron, intr-adevar, potrivit la circul romanesc…Dar nu și in afară!)

    -III-
    -– Ludovic Orban: „Pe analizele sociologice pe care le aveam, Elena Lasconi ar fi câştigat turul II în România”. Ce scor ar fi obținut candidata USR (Ziare.com-Sambata, 29 Noiembrie 2025)(…)___–___iar iohan, ciuca și ciolacu, ERAU SIGURI de asta, in proportie de O MIE la SUTA(!!!), tocmai pentru asta au decis sa macelareasca și candidata , E.L,. cat și democratia românească, cata o mai fi fost, pentru ca acest act de suprema sfidare a vointei populare, dovedesc ca asemenea acte-la nivele mai reduse- s-au „intamplat” permanent, adica cumetriile și interesele inguste și meschine( de grup sau chiar personale), sunt „fibra” care a condus și conduce societatea românească, da, fiind vorba de intreaga societate, practic romanii( cu extrem de mici exceptii) sunt atat de amarnici și incrancenati la suflet, incat accepta „tinta” spre care se îndreaptă*, adica distrugerea integritatie statale, iar aceasta este confirmat constant și intens, prin adularea grupelor parazitare majore, armata, popime, academii, etc. cat și a „tatucilor” din varf, desi acestia ar trebuie sa fie in zeghe, asa cum arata practica realelor democratii**, Korea de Sud, Brazilia, și chiar cazul Marii Cetati, Franta, unde fostul pres-edinde N.S. a primit ani de inchisoare, și chiar a executat o luna, dupa gratii( * și inca in pas alert și voios, însoțite de cantece/slogane „patriotice” precum , „nu ne vindem tara”, și „strainii sunt de vina’” fie occidentalii, fie rusii, in sfarsit , o alta meteahna a „spiritului” romanesc, blamarea altora, pentru rahatul in care se baga singuri…///**sau mai putin democrate, R.D. Congo, Peru,etc.)

    -IV-
    „esaloanele 2 și 3 ale …”___–-____toti pres-edintii Romaniei posdecembriste( poate fi exceptie E.Constantinescu) au fost „oamenii” fostei puterii comuniste, n. dan este cel mai de PE urma, probabil și ultimul, i se , și iși pregateste drumul spre guvernator de Transilvania:

    01 Decembrie 2025 – Nicușor Dan a fost huiduit și fluierat la Alba Iulia, chiar dacă a lipsit. O parte din participanții la manifestație au strigat „Trădătorul” sau „Ruşine!”(Ziare.com)///
    2- Pres-edintele tarii a decorat o SINGURA persoana, colonelul(r)…109 ani(…) ___–-___iar aceasta i-a raspuns „Heil Hitler”, pentru ca el a fost in armata care a luptat alaturi de Germania nazista…Si mai mult, n.dan( cum spune primul titlul) NU a omagiat Unirea,toate actele sale spun clar ca individul este al treilea unghi al triunghiului V.Orban- iohanis și n,dan, „subtil” el transmite ca nu este de acord cu actualele granite ale Romaniei, ca și iohanis, vrea Transilvania reantoarsa la Ungaria, SINGURA lor sansa sa nu ajunga la puscarie, dacă G.Simion, sau C. Georgescu, ajung la putere…

    0
    0