Articole despre: politică

POLITICĂ

Guvernarea ucenicilor vrăjitori

USL a rupt deja gardul de cât a dat cu oiştea-n el. Puterea a încăput pe mâna unor amatori rău-intenţionaţi, şi incompetenţi pe deasupra. În fiecare zi, o nouă gherlă, mai gogonată ca aia de ieri. Oamenii care ne conduc trăiesc într-o lume paralelă. Liderii de opinie ai USL se încurcă în imaginarul pe care […]

ACTUALITATE

Vaidecapunost’

În loc de un articol despre bulibăşeala refacerii listelor electorale, doar un memento: Să nu subestimăm niciodată capacitatea automutilatoare a prostiei. Cred c-a zis-o, prima dată, un locuitor de pe Insula Paştelui, cam pe la 1500, chiar după ce ăilalţi terminaseră de tăiat toţi copacii.

ACTUALITATE

Cum a uitat MAI peste noapte numărul alegătorilor

Înainte de orice altă consideraţie privind verdictul de azi al CCR, iată două informaţii care ne pot ajuta să înţelegem mai bine ce se petrece. Aşadar, CCR a solicitat informaţii privind numărul alegătorilor din partea instituţiilor abilitate, ca să poată lua o decizie corectă în judecarea validării sau invalidării referendumului. Referendumul, după cum ştim, s-a […]

ACTUALITATE

În fundătură

BEC zice 45,92% prezenţă la ora 23.00. Este un exit-poll, o estimare, nu o numărătoare, de aceea mai apare şi o marjă de eroare de +/- 3%. Dacă rămâne aşa, şi nu ştim dacă rămâne aşa, că am mai trăit surprize, şi punem în ecuaţie şi peste 7 milioane de voturi împotriva lui Traian Băsescu, […]

POLITICĂ

Cum este, de fapt, Casa România?

Câteva cuvinte adresate celor care s-au declarat în mod onest uimiţi şi dezamăgiţi de rezervele mele faţă de acţiunea USL de la începutul lunii iulie. Mă îngrijorează uimirea voastră. Ar trebui să mă cunoaşteţi, deja. Doar citiţi de multă vreme ce scriu. Probabil că mă mai vedeţi şi pe la tv, unde, la fel, semnez […]

ACTUALITATE

Hai la lupta cea mare

În interviul din Der Spiegel, Victor Ponta face o confuzie cu oareşcare tâlc atunci când spune unde ar vrea să lucreze dacă ar fi să iasă din politică: – Ce ați dori să faceți în loc de politică? Să reveniți la profesia de bază, cea de avocat? – Dacă nu aș mai fi în politică, […]

ACTUALITATE

National-USL-ismul dlui Antonescu

Inspaimantator este ca liderii USL nu mai disting propaganda de realitate. Reactia de profunda ingrijorare a europenilor la ce se petrece de cateva saptamani in Romania nu e rezultatul vreunei campanii prost coordonate de PR, sau al cine stie carei deficiente de comunicare, cum a tot sugerat noua putere de la Bucuresti. USL a incalcat […]