Azi trebuia să fie ziua cea mare, descrierea epopeii, enumerarea îndoielilor, sacrificiilor, vitejiilor – trebuia să public relatarea luptei şi a bătăliilor câştigate cu greutate, cu efort, cu voinţă. Azi se împlineşte un an de când am anunţat că mă las de fumat. Azi trebuia să fie, aşadar, o aniversare plină de mândrie, cu surle […]
După 5 ani, din nou în Istanbul, oraş cu o vitalitate neîntâlnită altundeva în Europa. Pe bulevarde, prin bazaruri şi pe bulevarde vacarm, alergătură, febrilitate. Mirosuri la extreme – parfum dulce de trandafiri, ieşind ca un sirop gazos din dughenele bazarurilor; putori de transpiraţie stătută, lovindu-te în plex în tramvaie, la înghesuială. Ceva diferit, însă, […]
Intervievată de Cezar Paul Bădescu, Medeea Marinescu spune la un moment dat aşa: „Încă nu sunt o câştigătoare în lupta cu timpul”. Pentru o persoană căreia i se cereau autografe înainte chiar de a învăţa să scrie, aşa un ţel înalt e, totuşi, acceptabil. Ea are o şansă. Medeea va trăi oricum mai mult ca […]
Apropo de micile, intimele, cochetele, fermecătoarele orăşele medievale pe care hoardele de turişti le invadează în fiecare vară – în Toscana, şi în Istria, şi pe Coasta Dalmată, şi în jurul Vezuviului, şi prin sudul Franţei: un urbanism mai claustrofobic nu cred că putea fi inventat. Cred că d-aia nu se practică manele prin astfel […]
Uite d-aia ne iubesc fetele. [nggallery id=60] Şi uite d-aia murim noi primii. Da’ merită.
Pe drapelul sârb se află patru simboluri identice, oglindite peste braţele unei cruci. Acestea sunt, în funcţie de cine şi cum le priveşte, patru amnare, sau patru litere „B” din alfabetul grecesc, sau patru litere „C” din alfabetul chirilic. Literele „B” ar fi preluate din heraldica Imperiului Bizantin târziu şi ar fi acronimul următoarei fraze: […]
Cosmin Bumbuţ – unul dintre cei mai interesanţi fotografi români contemporani – a apărut pe culoarele redacţiei Student la mijlocul anului 1992. Era acolo o echipă cu o grămadă de idei nepotrivite vremurilor: presă obiectivă, independentă, creatoare. Vremurile au rămas la fel, echipa s-a rispit, dar puţini dintre membrii ei s-au irosit cu adevărat; oamenii […]
În stânga era muntele – unul prost dispus, urâcios, care scuipa bolovăniş spre maşinile ce-i treceau pe la poale. În dreapta, Dunărea, tăcută, uriaşă, maiestuoasă, care curgea neştiutoare spre propria-i dispariţie, 1.000 de km mai la vale. Între ele, o panglică îngustă de asfalt cenuşiu, care şerpuia sugrumat între stâncă şi apă. Şi, în mijlocul […]
