5 minute de fotografii într-o viaţă

Cosmin Bumbuţ – unul dintre cei mai interesanţi fotografi români contemporani – a apărut pe culoarele redacţiei Student la mijlocul anului 1992. Era acolo o echipă cu o grămadă de idei nepotrivite vremurilor: presă obiectivă, independentă, creatoare. Vremurile au rămas la fel, echipa s-a rispit, dar puţini dintre membrii ei s-au irosit cu adevărat; oamenii au ştiut să se reinventeze prin alte locuri, trăgând după ei, împingând înainte alte şi alte redacţii.

Bumbuţ era o prezenţă tăcută, subţiratică, aproape furtivă. Nu mi-l amintesc vorbind, nu mi-l amintesc în nici un caz făcând vreodată gălăgie, sau protestând, sau lăudându-se cu ceva. Acum, 20 de ani mai târziu, singurul mod în care-l vizualizez este atent, ascultând, privind.

De altfel, din fizionomia lui mi-au rămas doar ochii, negri, privind străpungător, radiografiind din spatele unor ochelari cu rame negre, demodat de groase.

La ziar a dat câteva fotografii – nimic formidabil, nimic ratat. Omul era memorabil, la vremea respectivă, doar prin alură, nu prin portofoliu.

Nu mai ştiu care a plecat primul de acolo, eu, el, ceilalţi. L-am uitat un timp, apoi a revenit – o semnătură ici, o poveste vizuală colo. I-am văzut cadrele tipărite, prin tot soiul de locuri, apoi pe net, mult mai târziu, poveşti vizuale, foto şi video-reportaje fidele prinicipului de aur care impune imaginea de o mie de cuvinte. Priviţi-i această poveste fără un cuvânt şi cu nesfârşite înţelesuri, de pildă – Fraţii Gherghel.

Bumbuţ, intervievat acum de Cezar Paul Bădescu, citează revelaţia unui alt fotograf, care a realizat într-o zi că „toate fotografiile din viaţa lui înseamnă, însumate în timp real, cinci minute, pentru că o expunere a unui aparat de fotografiat este de obicei 1/125 dintr-o secundă”.

Esenţa unei vieţi, cu stări, emoţii, imaginar şi realitate, comprimată în 5 minute de cadre, felii infinitezimale din trăirea fotografului pe planetă. Ca o tomografie a viziunii sale.

Cosmin Bumbuţ, vorbind despre modul în care vizualizează timpul:

(Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark)

E prima dată când îl aud pe Bumbuţ vorbind – în sensul de sunet propriu-zis, pentru că imaginile lui mi-au vorbt de multe ori până acum.

Remarc că, dacă ramele s-au mai subţiat, şi-a păstrat aceeaşi privire străpungătoare.