Secunda Medeei

Intervievată de Cezar Paul Bădescu, Medeea Marinescu spune la un moment dat aşa: „Încă nu sunt o câştigătoare în lupta cu timpul”.

Pentru o persoană căreia i se cereau autografe înainte chiar de a învăţa să scrie, aşa un ţel înalt e, totuşi, acceptabil. Ea are o şansă. Medeea va trăi oricum mai mult ca mulţi dintre noi, cel puţin atâta vreme cât Maria Mirabela, filmul lui Ion Popescu Gopo, va continua să fie rulat, urmărit, vizionat. Odinioară, se întâmpla în cinematografe, apoi la tv. Acum e pe Youtube. Iată, Medeea a făcut saltul între generaţii – prima condiţie să rămâi memorabil.

Ca să învingă timpul, Medeea ar trebui să atingă nemurirea – or, în meseria ei, asta înseamnă un rol epocal, de referinţă, de neuitat. Încă n-a venit – şi nu depinde numai de actor să se-ntâmple. E şi o chestiune de noroc, şi de pregătire, şi de intuiţie. Multe condiţii de îndeplinit – dar nemurirea nu vine uşor şi nici nu e pentru oricine, chiar dacă actorii sunt mai aproape de a o atinge decât restul muritorilor.

De fiecare dată când văd un copil-minune pe scenă – sau pe platoul de filmare – mă-ntreb în ce moduri cumplite îi va chinui sufletul celebritatea sa precoce. Medeea pare să fi scăpat teafără; pare că a reuşit să facă tranziţia de la copilul care se joacă la adultul care joacă, menţinându-şi, în acelaşi timp, starea de copilărie:

(Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark)