Unul dintre posturile de televiziune aflate în clădirea în care lucrez şi-a cumpărat de curând un televizor nou. N-ar fi nici o ştire, desigur, dacă n-ar fi fost nevoie ca băieţii să scoată din ţâţâni uşile ca să-l vâre înăuntru. Dacă piscinele olimpice vi se par mari, staţi să vedeţi televizorul acesta. A venit cu […]
(continuare de săptămâna trecută) Regulile sunt sfinte iar America e o ţară liberă. Liberă potrivit regulamentelor. Procedurile guvernează totul, absolutist. „Viaţa voastră suntem noi”, spun regulamentele, „şi n-o să vă lăsăm să uitaţi asta nici o clipă of your sorry-ass lives„. Familia din Dallas, la care stau, nu-şi construieşte piscină din pricina costurilor secundare. Care […]
(continuare de săptămâna trecută) În tren, mă gândesc la bizareria serii. Cât de ameninţător păream, totuşi, cu o bancnotă de 100 de dolari în mână? Bărbatul acela s-a ţinut la 5 metri de mine, femeia nici n-a mai încercat să treacă pe lângă mine, s-a întors şi a plecat, pur şi simplu. Mă întreb ce […]
(continuare de săptămâna trecută) După cină, Gina m-a abandonat la periferia Washingtonului, undeva în suburbii, lângă o staţie de metrou. A primit un telefon, trebuie s-o şteargă la redacţie, CNN are nevoie de ea acum, nu mai are timp să mă ducă acasă, în capătul celălalt al oraşului. Iată-mă singur, la 11 noaptea, coborând scările […]
Principiul numărul unu al acvaristicii este că apa, mai întâi de toate, trebuie să rămână unde-ai pus-o. Peştii mai sar, dar apa n-are opţiunea asta. Principiul numărul doi este că, atunci când covorul e ud şi sună vecinul, dacă ai noroc e doar o ţeavă într-un perete, pentru că e mai simplu să spargi beton […]
Acesta este un articol despre portar şi despre locatarul lui. Acesta este un articol despre relaţia monotonă dintre portar şi locatar. Locatarul se zbate în liftul blocat. Locatarul gândeşte. Vecinul gândeşte. Poştaşul gândeşte. Tehnicianul gândeşte. Portarul nu gândeşte. Portarul e tăcut, împietrit. Portarul nu gândeşte pentru că portarul ştie. Portarul ştie orice, prin actul pur fiziologic […]
(continuare de săptămâna trecută) Gina, o prietenă care lucrează pentru CNN, mă scoate într-o seară la un „diner”, un restaurant 50’s. O întreb dacă putem sta la fumători. În Washingtonul anului 1999, încă mai există astfel de spaţii, să profit, deci, cât se mai poate. Acceptă şi, aşteptând să ne fie adusă comanda, mă priveşte […]
Am citit undeva că nevoia de spaţiu personal e diferită în funcţie de locul unde ai copilărit. În oraşe, oamenii acceptă un spaţiu personal mai restrâns, cei veniţi de la ţară au nevoie de aer, nu ca sardelele astea de orăşeni. Acuma… nu ştiu ce să zic, dar se verifică perfect la cozi. E aşa […]
