(continuare de săptămâna trecută)
După cină, Gina m-a abandonat la periferia Washingtonului, undeva în suburbii, lângă o staţie de metrou. A primit un telefon, trebuie s-o şteargă la redacţie, CNN are nevoie de ea acum, nu mai are timp să mă ducă acasă, în capătul celălalt al oraşului.
Iată-mă singur, la 11 noaptea, coborând scările în staţie, gândindu-mă cum să fac să n-adorm în tren. Va dura ceva până voi ajunge. La ghişeu este o negresă masivă ce mă priveşte plat din spatele unei sticle groase. Îi cer un bilet şi-mi arată automatele de la perete. Ea nu vinde.
Automatele primesc monede şi bancnote până la 20 de dolari. Mă uit la suta din portofelul meu şi mă-ntorc la ghişeu. Dacă aş fi scos un bilet de 5.000 de dolari şi nu s-ar fi retras mai repede. N-are să schimbe şi acolo nici măcar nu e birou de schimb, n-are bani. Okay… E vreun magazin prin preajmă? Vreun non-stop, un loc cu ziare, cu ţigări? Vreo cârciumă, ceva? „La vreo 2 mile găseşti un 7/11, dar nu mai ajungi, se închide”. Păi şi eu ce fac? Femeia ridică din umeri şi asta mă îngrijorează cu adevărat. N-am chef să dorm pe scări şi nici nu-mi permit un taxi. Suta mea ar trebui să-mi ajungă o săptămână, guvernul american ne dă 20 de dolari pe zi, să zicem mersi şi pentru ăia.
Apare un alt călător întârziat. Mă-ndrept spre el, cu bancnota în mână. „Sir, excuse me, could you please change a 100 bill for me?”. Omul mă ocoleşte, păstrând o distanţă precaută, privindu-mă atent. Scoate un pass, trece de turnicheţi şi dispare în direcţia peronului.
Peste 3 minute, coboară o femeie. Încerc aceeaşi apropiere, zâmbind cald, cu bancnota în mână. Femeia se întoarce pe călcâie şi iese rapid din staţie. Mă gândesc că n-ar fi fost rău să mă bărbieresc de dimineaţă, şi poate că ar trebui să mă şi tund, poate că n-aş mai arăta ca un criminal într-o staţie de metrou, aşteptând victima de la miezul nopţii.
Apoi nu mai vine nimeni. Se aud trenuri oprind şi plecând, dar nu mai trece nimeni. Stau cu negresa în hol, eu sprijinind peretele, ea apăsând scaunul în ghereta ei de sticlă, luminaţi rece de neoane aflate la zece metri înălţime, ascultându-le bâzâitul electric.. Mă priveşte fix, deja de 10 minute. Poate am noroc şi cheamă poliţia, o să le explic şi poate-mi schimbă ei suta asta blestemată. Îmi repet discursul în minte, caut cuvintele potrivite, argumentez, explic de ce n-am paşaport, ce fac aici, sunt deja convins că-i voi impresiona ca pe acei bobbies londonezi care m-au slavat când m-am rătăcit.
Din gheretă, femeia deschide intercomul şi mă cheamă. Mă apropii bănuitor, o să mă dea afară? Îmi întinde o cartelă: „Ai aici o călătorie gratuită. Poţi merge. De fapt, grăbeşte-te, că acuş se-nchide”. Mulţumesc, mulţumesc, sunt salvat! Totuşi, n-are să schimbe? Aş vrea să plătesc. Nu? Rămân dator, atunci…
Săptămâna viitoare: „Limitele bunăvoinţei”
19 comentarii Adaugă comentariu
Felicitari, Vlad, pentru blog! Si pentru decizia „aceea”…
O fosta externista-antenista, acum cu adevarat ratacita in externul de care vorbesti. Desi, „externul” meu nu are subway. Doar sherpi cu clopotzei (pe care, din experienta, nu e bine sa-i calci cand porti shlapi), multe capre (nu foarte negre…) si un fel de reni cocoshati, ca altfel nu stiu cum sa le zic. Te salut si te citesc in fiecare zi.
Frumos din partea ei ca te-a ajutat.
Era sa scriu urat despre amenricani. Si totusi sunt oameni !
:)) Reacţii de sălbatici. La cât de drăguţ de inofensiv arăţi…Zău!
Chat Noir, poate negresa aia nu era americancă! 😛
NOROCOS,A SCAPAT CU VIATZA…..
frumos!
nu-s washingtonienii asa heartless cum ii credeam..si tot as vrea sa stiu ce-or fi povestit acasa cei pe care i-ai rugat sa-ti schimbe benjaminu’ 🙂
in tara banilor de plastic
Deh, au si americanii ardelenii lor. 😉
Da’ de ce n-ai sarit? Te alerga negresa? 😛
Ma numesc Mitut Claudiu Adrian si vreau in primul rand sa va multumesc pentru ca va implicati in comunitate.Este benefic si important pentru fiecare institutie si persoana sa aiba astfel de actiuni.In acest sens,un aspect important il reprezinta partea de mediu,presiunea mare asupra naturii.Peste vreo 20 de ani as vrea sa fiu ministrul mediului.
Ma bucur ca a inceput si la noi „marketingul verde”,sensibil la problemele mediului.Daca as avea si eu putere financiara,as face tot atatea proiecte sau chiar mai multe(in special de impaduriri).Dar aceasta nu ma descurajeaza.Am 20 ani,sunt student,anul 2,la Geografia Mediului si am facut o obisnuinta si o pasiune din a invata oamenii,printre altele,sa respecte natura.Conteaza imens si exemplul personal.Eu am crescut la tara,unde sunt paduri cat vezi cu ochii,e aer curat;izvoare reci,poieni frumoase,fructe din belsug,zapezi adevarate,foarte putine masini(stau la munte,in jud. Valcea,depresiunea Lovistei,poalele Fagarasului).Cu timpul a inceput sa-mi placa geografia,apoi am fost receptiv la problema climatologica,ecologica si de mediu.Tot liceul am invatat foarte bine,am participat la zeci de concursuri si olimpiade.Cele mai dragi sunt cele nationale,la geografie.In 2007,in clasa a 12-a am luat mentiune pe tara la geografie.Deci vorbesc in cunostiinta de cauza,cunosc foarte bine limitele naturii,chiar daca e „aparent” un sistem autoreglabil.Dar altceva conteaza,nu trebuie sa avem doctorate in geografie,pentru a stii ca:daca plantam copaci vom imbunatati calitate aerului prin aport de O2,ca defrisarile fac ravagii pe orice component de mediu(temperaturi mai mari,alunecari de teren,inundatii),ca doar recicland putem avea o presiune mai mica asupra rezervelor si putem obtine o dezvoltare durabila.
Noi dintotdeauna am trait in armonie cu natura,ea ne-a fost casa si masa,ea ne-a protejat.Toate asezarile sunt pe un curs de apa,si multe langa paduri.Avem nevoie de ea,dar si ea are nevoie de noi.Ne ferim sa mancam alimente alterate,dar trebuie sa ne gandim ca mai intai de toate,noi tarim cu O2(aer),care trebuie sa fie suficient si in conditii bune,adica „nealterat” de poluanti(oxizi,sulfati,azotati,metan,pulberi,funingine).Sunt multe aspecte la care sa ne gandim si poate apoi ne reconsideram felul de viata si,poate vom planta mai multi copaci,si vom incepe sa reciclam.Problemele sunt compexe,la nivel global,si va fi o provocare imensa pentru omenire sa amelioreze impactul ei fantastic asupra mediului natural.Eu sunt optimist si cred ca vom ajunge candva la un echilibru.
Pana atunci,trebuie sa facem ce spunem si sa spunem ce facem,adica sa nu fim ipocriti,ci sa facem ceva cu adevarat.Cine nu isi doreste sa traiasca intr-o lume mai curata,mai plina de verdeata si cu un aer mai proaspat?Toti.Atunci trebuie sa trecem la treaba,in folosul nostru,al generatiilor urmatoare,si cel mai important,al raiului care se numeste Terra.De Craciun puteti cumpara brazi la ghiveci pe care sa ii plantati apoi in fata casei sau blocului.E ca si voluntariatul(am fost voluntar la Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana-CCE 2007).Te simti mai bine,castigi incredere si oferi beneficii tuturor.Eu intotdeauna voi incerca sa invat oamenii ca face parte din fiinta noastra sa avem grija de natura.Nu ne-am nascut in mall-uri si autostrazi,ci ne tragem si traim pe baza mediului inconjurator.
Am scris la companii mari,pe care le-am rugat sa roage angajatii sa planteze copaci,sa recicleze,etc.Am cerut informatii de la Ministerul Agriculturii.Ministerul Mediului despre proiecte si programe(impaduriri,irigatii,desertificare,seceta,campanii de reciclat,etc);le-am dat idei,sfaturi,mi-am exprimat ingrijorarea.Am strans personal in jur de 400 kg de hartie,pe care am donat-o Copacului de hartie-28 de copaci.Am plantat la tara cu tatal meu sute de copaci.Vreau sa adun toata hartia si plasticul din caminul meu si sa o duc la reciclare(ma voi ocupa personal in timpul liber).Castigand un concurs despre U.E. am fost la Bruxelles,in ianuarie 2008,la Comisie si Parlament,unde am pus problema mediului-am aflat cate ceva despre intentiile U.E. si ale Comisiei.Ma voi stradui sa bat la cap primarii sa contracteze firme de salubrizare serioase care sa colecteze selectiv si sa recicleze deseurile.Desigur ca nu e usor ,dar trebuie facut.Daca iti intra in obisnuinta ti se pare un lucru firesc.Sunt la curent cu tot ce tine de mediu,orice proiect de oriunde si sunt convins ca voi reusi sa fac cat mai multe.Deja,oamenii cand ma vad,zic:”baiatul cu reciclarea” si ma admira.
Daca ar fi nevoie as bate din poarta in poarta si as invata pe toti cum putem trai mai bine.As cumpara milioane de pomi si i-as planta,as convinge oamenii ca e usor,bine si frumos sa reciclezi.Am constatat o lipsa mare de educatie ecologica,care are multe cauze.Dar,cu timpul,daca oamenii au exemple pozitive si proiecte concrete implinite,lucrurile vor progresa inspre bine.Nu avem dreptul in primul rand sa ne batem joc de natura.E inuman cand merg acasa si vad Oltul,la hidrocentrale plin de peturi;cand vezi o padure doborata la pamant,un lac secat,un rau poluat,poluare peste poluare!La mine acasa a nins in fiecare an,zapezi mari si vreau ca si peste 50 de ani sa vad si sa ma bucur de aceleasi zapezi.Noi nu avem voie sa intervenim asupra naturii,nu ne putem juca de-a Dumnezeu,suntem mici si doar o farama in trecerea timpului si imensitatea Universului.Nu suferim doar noi din cauza poluarii si a nesimtirii multora dintre oameni,ci sufera si animalele,pasarile,apele,padurile,pestii,aerul,si in ultima instanta tot Globul.Bucurestiul,de exemplu e un oras foarte murdar si poluat;iar acest lucru afecteaza pana si turismul.Sa nu mai spunem ca toate apele menajere si unele industriale se varsa direct in Dambovita si in Dunare,periclitand masiv conditiile de viata.Nu trebuie sa acceptam asa ceva.Sunt multe,multe probleme;orice activitate umana polueaza,creeaza impact antropic.Si ceea ce e numit de media ecologic,nu inseamna ca este natural si nedaunator mediului 100%,de aceea trebuie sa ridicam standardele continuu si sa evoluam in continuare.Este o nebunie curata sa stam cu mainile in san.Impactul omului asupra mediului e indiscutabil si evident pentru oricine.Cineva imi spunea:”viitorul e reflexia prezentului,asa ca succesul e inevitabil pentru mine”.Sunt convins ca acest succes se va repurta si asupra mediului.Reciclarea e cuvantul cheie.Veti reduce si costurile.Uitati-va in jur;trebuie verdeata-mai multe paduri,mai putina energie consumata,mai putina poluare,iar natura nu are nevoie de gunoaie.Si toti vom avea de castigat.Deja veti fi facut un lucru bun daca veti da si colegilor dvs. sa citeasca mesajul meu.Noi,locuitorii Romaniei avem si darul de a construi lucruri frumoase.Fiti convinsi!Dar trebuie sa luati atitudine.
Va rog sa faceti tot ce tine de mediu(sa plantati copaci mai ales in zonele urbane,care sa absoarba noxele si sa curete aerul);va urez mult succes si spor la treaba pe viitor pentru alte programe concrete!Astept raspuns.
Cu admiratie,
Mitut Claudiu
Adrian
@mitut claudiu adrian : what the …? Ce legatura are povestea lui Vlad cu logorea ta verbala (si foarte verde). SPAM?
ha ha ha … am trait o senzatie similara! … Nu peste ocean, ci chiar in Europa… La Amsterdam am fost scosi din randul de intrare in muzeu fiindca aveam o bancnota prea mare :)))). Altfel spus – aveam bani dar nu puteam cumpara nimic cu ei . Pur si simplu era prea mare bancnota!!!!!!! Situatia a devenit tragi-comica atunci cand am ajuns la un exchange si am primit pentru o hartie de 500, mai multe hartiute care insumau 495. Casierita de aici a fost o simpatica – ne-a sfatuit sa ii cerem patronului sa ne plateasca in bancnote mici , ca alea mari ar putea fi false…….. Pretios sfat! – si nu glumesc acum
@proca,
Cu tot respectul, e un blog public, are un proprietar, in persoana domnului Vlad Petreanu ! Loc sub soare pentru toata lumea, zic bine ?
Legatura o stabileste numai domnul Petreanu, sau nu, asa e corect, nu noi, musafirii blogului.
Sibilla
@Domnule Petreanu,
http://sfinx777.wordpress.com/2009/01/24/blogosfera-in-concurs-fie/
respecte,
Sibilla
@Sibilla: Ai dreptate. Vlad e singurul care poate sa stearga mesaje de pe blogu’i (si in cazu’ de fata poate ca era bine sa o faca).
Fiind public, fiecare poate sa scrie ce vrea si asa fac si eu, ma iau de cei care-mi „polueaza” ecranul (mai lipsea sa scrie si cu litere mari).
Dar am cazut in patima de care il acuz pe Mitut, asa ca imi cer scuze celorlalti cititori.
Vlad,
ma mir ca nu prea ai experienta desi cred ca esti destul de umblat prin lume.
Si oricum acelasi lucru legat de bani mari se intimpla si in Ro la micile magazine de cartier.
Daca au vreo citiva clienti cu bancnota de 500 lei fiecare cu siguranta ca placi in alta parte sa ii schimbi daca nu esti client fidel si nu te trec in caiet cu acea suma de bani si o platesti mai incolo cind ai bani marunti sau au ei rest.
Daca ne stiam te salvam eu pentru ca aveam niste prieteni americani si ar fi venit si te-ar fi luat din statia aceea.
Sunt sigur ca data viitoare o sa fii pregatit.
Iar legat de americani, cred ca am numai cuvinte de lauda. Ar fi tare bine sa avem noi vinzatori de orice fel la fel de amabili si zimbareti ca cei din State.
Zi ca te-ai dus peste 1 saptamana inapoi si i-ai dat banii pe calatoria aia 🙂
Rita: nu 😀
pe mine m-a frapat cand am ajuns in Canada ca soferii dadeau cartele gratuit la unii care ii ziceau ca si-au uitat abonamentul acasa sau ca nu au bani la ei. si mai „culmea” e ca sistemul le permite sa faca astfel de gesturi de caritate, ma intreb in rromania cati calatori si/sau soferi ar abuza de aceasta facilitate … de fapt ideea ca un astfel de sistem ar putea functiona vreodata acolo e de domeniul SF-ului by default