ACTUALITATE

Un mariaj grăbit

Joi dimineaţă, la ora 11.55, agenţia oficială de presă Agerpres a anunţat prima că preşedintele României a convocat o reuniune a CSAT. Ora întâlnirii, comunicată de Administraţia Prezidenţială – 12.30. Cu puţin efort, preşedinţia ar fi reuşit performanţa piariştilor debutanţi, de a chema lumea la un eveniment după ce acesta s-a produs. La aşa o […]

ACTUALITATE

Aproape uitasem

Adrian Năstase, acum preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, şi-a anunţat azi (oficial) candidatura la preşedinţia partidului, în cadrul unei reuniuni a structurii pe care o conduce. Dl. Năstase a precizat, cu acelaşi prilej, că „în ziua Congresului se va reuni, cu o oră-două înainte, şi Consiliul Naţional pentru a aproba documentele supuse atenţiei Congresului.” […]

POLITICĂ

Prietenul meu, milionar în acte

Am câţiva prieteni care şi-ar dori să devină milionari. Câţiva, în sensul că n-am eu prea mulţi prieteni – dar toţi şi-ar dori să fie bogaţi. Ce să spun, mare noutate – toţi avem asemenea cunoştinţe, începând cu ce vedem în oglindă. În fine, nu asta e ideea. Ideea e că unul dintre ei chiar […]

ACTUALITATE

Peste mări şi ţări

Din când în când mai urc pe terasa blocului, la câte-o ploaie, la câte-o ninsoare, şi privesc spre vest. Se văd nişte lumini, dar sunt doar de la blocul alăturat. Ca împăratul din poveste, noi locuim foarte, foarte departe, futu-i. În urmă cu trei luni, primăria din Boston, Massachusetts, a lansat un serviciu de sesizare […]

ACTUALITATE

Să ne scape cineva!

Washington Post relatează că, în Haiti, eficienţa, disciplina şi seriozitatea americanilor în distribuirea ajutoarelor au creat o problemă oarecum neaşteptată: din ce în ce mai mulţi localnici sunt de părere că Statele Unite ar trebui să preia controlul ţării – cu totul. „Să ne ia americanii” – citează ziarul un zilier rămas fără adăpost, care […]

POLITICĂ

Anticorupţia ca musca-n geam

Vorbiţi cu orice patron, de orice calibru, pe-ndelete şi off-the-record, la o cafea, la o bere. Întrebaţi-l despre şpăgile pe care trebuie să le dea, ca regulă de business. Comandaţi şi ceva de mâncare şi pregătiţi-vă pentru o istorisire fără sfârşit. Cele 1001 de nopţi ale corupţiei din România sunt trăite în acelaşi mod, de […]

STOP CADRE

Nonsensuri cotidiene

Într-un magazin de haine: – Ce-s ăia TRF? – Unde? – Uite, pe lista aia, „femei, TRF, copii, bărbaţi”. – E o marcă. – Păi şi de ce e în lista asta, „femei, TRF, copii, bărbaţi”? – E un sub-brand. – Păi şi femeile, copiii şi bărbaţii sunt şi ei sub-branduri? – … – Cred […]

POLITICĂ

Capii de bour ai Poştei Române

Poşta e nemuritoare. Vorbesc despre poştă ca Poşta Română, honi soit qui mal y pense. Ştiţi care e deviza acestei instituţii? „Parte din viaţa ta”. Parte? E viaţa întreagă şi toată istoria evoluţiei comunicaţiilor la un loc, începând cu scrierea de mână, trecând prin capul de bour de 27 de parale, ştampila de confirmare, plicul […]