Poşta e nemuritoare. Vorbesc despre poştă ca Poşta Română, honi soit qui mal y pense. Ştiţi care e deviza acestei instituţii? „Parte din viaţa ta”.
Parte? E viaţa întreagă şi toată istoria evoluţiei comunicaţiilor la un loc, începând cu scrierea de mână, trecând prin capul de bour de 27 de parale, ştampila de confirmare, plicul cu lipici, sigiliul de plumb, maşina de scris, imprimanta matricială, calculatorul legat la internet şi scanerele de cod de bare. Toate sunt acolo, folosite zi de zi în orice oficiu poştal (deşi îmi pare c-au renunţat, inexplicabil, la capul de bour). Printre gratiile ghişeelor, poţi vedea funcţionarele robotind, repetitiv, automaticeşte, complicând la nesfârşit, potrivit procedurilor, operaţiunea altfel simplă de trimitere a unui plic timbrat.
Am stat ieri o oră la coadă ca să ridic un colet. Am mai descris oficiul poştal de care aparţin. Nu se schimbă nimic niciodată aici – în primul rând aglomeraţia. Oamenii aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă la rând, înghesuiţi unul într-altul, printr-o stranie aglutinare a nerăbdării fiecăruia într-un meleu mişcător. Se joacă de pe un picior pe altul, se încrucişează braţele simultan cu cercetarea posacă a tavanului, se sprijină corpuri în coate, pe marginea tejghelelor, se leagănă de pe vârfuri pe călcâie, se sprijină bărbii în pumni, se tropăie mărunt şi se oftează adânc. Când îşi mai pierde câte unul răbdarea şi face scandal, se simte gratitudinea în aer – lumea ar vrea parcă să-i mulţumească pentru această împrăştiere nevricoasă a plictisului; a te da în spectacol la o coadă încremenită e o binecuvântare pentru spectatori.
Ieri am fost privilegiat. Am prins un loc de unde puteam vedea, printre afişe, abţibilde şi reclame, înăuntrul ghişeului. Am aflat ce se întâmplă acolo.
Se face totul aşa cum a stabilit fiecare etapă istorică a dezvoltării comunicaţiilor.
Iată, în faţa mea cineva avea de trimis vreo 10 recomandate cu confirmare de primire în străinătate. Pentru fiecare dintre ele a urmat aşa ceva:
Plicul se ia şi se cântăreşte. Greutatea se notează într-un catastif, cu pixul. Pe plic se capsează o fişă tip roşie. Peste ea se mai capsează o fişă tip mai mică de culoare albă, care se completează de mână cu tot soiul de informaţii. Pe acelaşi plic se lipeşte un autocolant cu un cod de bare. Acesta e citit cu un scanner legat la un calculator. Se completează nişte câmpuri şi în computer. Se calculează tarifele de expediere. Într-un alt caiet, se scriu de mână detalii despre plic, plus preţurile de expediţie, dacă sunt mai multe plicuri. Se adună ca la clasele primare, „punem trei şi ţinem unu”. Se verifică adunarea pe un calculator mic, de birou. Se trece suma finală într-un caiet. Se mai tastează nişte coduri în calculatorul mare, se apasă cursoarele şi tasta enter. Se aplică ştampile pe plic. Se dezlipesc din coliţe abţibilde mici şi albastre pe care scrie „prioritar” şi se lipesc pe plicuri. Se printează chitanţele pe imprimanta matricială cu foi perforate. Se semnează fiecare chitanţă şi se ştampilează. Se iau plicurile şi se pun într-un raft din spate.
Iar undeva, în planul doi al încăperii, este o altă funcţionară care leagă pachete de plicuri cu sfoară de cânepă. Mileniul al III-lea sigur s-a încurcat în ghemul ăsta şi-a căzut în nas, undeva pe scările Poştei Române, „parte din viaţa ta”.
La mine n-a fost nevoie de atâtea operaţiuni. La mine a fost doar o căutare frenetică prin dulapuri, rafturi şi sertare. Am predat buletinul şi un bileţel-înştiinţare scris cu pixul, am fost verificat într-un caiet şi doamna de la ghişeu a purces după colet. În 3 minute erau 3 funcţionare care răscoleau universul înconjurător. L-au găsit după numai 10 minute, deci am avut noroc.
N-am nimic a le reproşa angajaţilor Poştei Române. Sunt convins că nu le place să lucreze astfel, în aşa nişte proceduri desuete, confuze şi redundante. Am, în schimb, o nesfârşită dezamăgire de client exasperat de transmis şefilor acestei instituţii, care, de la capul de bour încoace, n-au aflat că lumea s-a schimbat. Poate că sunt nemuritori – dar la ce le serveşte asta?
35 comentarii Adaugă comentariu
farmecul inefabil al poştei de sfârşit de secol XIX…
Să nu care cumva să o ia Vântu ori Voiculescu! Cine ştie, poate ar funcţiona mai bine la „privatizat”, mai repede la „mogul” şi poate s-ar duce în mă-sa farmecul desuet al ineptelor proceduri poştale. Cu o Poştă toţi suntem datori şi mai că pe a mea aş da-o pe imaginea Mileniului tău încâlcit într-un ghem de cânepă. Cânepa pute. Şi Poşta. Pe femeie o cheamă Virginia. E norocoasă că azi e la ghem.Fac cu schimbul. La public. Ghemul e concret, măsurabil. Se termină. 10 minute… şi gata. Şi pauza de după ghem. Şi alt ghem. La ghişeu nu ştii niciodată. De obicei e coadă. Mereu. Are un pulover în „degradeu”. Negru spre gât, violet în jos. La bază e roşu de-a dreptu’. Geanta şi pantofii sunt aidoma Poştei, aşa cum credem noi că e Poşta, da, aşa sunt pantofii ei. Şi geanta. Şi aşteptările, speranţele, visele şi aspiraţiile ei. Poşta. Cu Zimbru. Ce Zimbru? Şi mulţi, mulţi, prea mulţi oameni care nu fac decât să o privească peste picior că durează prea mult să descâlcească ghemul de cânepă când, de fapt, nu e nimic de descâlcit. Sfoara nu se descurcă, doar se consumă… Pic! Pic! Poc!
Paragraful cu „plicul se ia şi se cântăreşte” ar trebui inscripţionat cu litere de aur, serifate, în soclul statuii lucrătorului la Poşta Română.
daca n-ar fi astfel tu n-ai mai avea ce povesti asa frumos cum o faci de fiecare data. e bine asa. ai vazut ce tenr e sa trimiti sau sa primesti ceva cu (de ex:) fun curier? n-are farmec. 🙂
Am fost in Belgia si acolo la fel am stat la cozi interminabile la Posta lor. Nu erau la acelasi nivel rudimentar de proceduri dar tot in reluare se miscau. Ca si cum asta e un defect universal ai functionarilor postei din multe parti ale lumii.
Am ajuns la un oficiu postal la 13:30, functionarii stateau la biroul lor si se uitau la cine intra. M-am postat la un ghiseu si am spus ce vreau, functionara s-a uitat la mine cu superioritate si m-a intrebat de ce nu stiu ca de la 13:30 ele au pauza, sa revin peste jumatate de ora.
Am avut ieri absolut aceeasi experienta. A trebuit sa ridic un colet trimis prin Royal Mail si, dupa ce am stat la un rand interminabil la ghiseul pentru colete unde functionara parea sa fie prinsa intr-un ritm absurd al stampilatului frenetic si al scrisului apasat cu pixul, mi s-a spus ca trimiterea mea este de fapt o recomandata care se elibereaza de la alt ghiseu. Unde am fost mai intai certat ca am venit prea devreme la ora 15, chiar daca pe aviz era trecuta ora 14 si de unde nu am putut afla din ce cauza coletul nu a fost livrat la adresa, chiar daca trimiterea era recomandata. Sa nu cumva sa cumpere Posta domnul Voiculescu, ca se pacaleste !
Eu am trimis un pachet in Scotia de curand, si a trebuit sa ii explic functionarei ca Scotia este parte din Anglia, nu este o alta tara (desi scotienii si-ar dori mult asta) pentru a imi accepta pachetul in nu stiu ce conditii de plata. In final, dupa ce am reusit sa o conving, m-a intrebat daca 23 Baker Avenue e localitatea unde trebuie sa ajunga pachetul…
De prin ’92 pana in 2000 au avut un director general tare-al dracului, dar un profesionist desavarsit. Il chema Mazgareanu si a facut cel mai mult pentru Posta dupa 1940 pana acum. Avea insa un mare defect: nu voia cu niciun chip sa se inscrie in partid, si nici sa intre-n combinatzii. Drept pentru care a tot fost amenintat cu vrute si nevrute. Omul si-a luat lumea in cap si-a plecat in Canada. Unde a pus umarul la modernizarea postei de-acolo (si, dupa cum povestesc carcotasii, chiar a fost apreciat). Apoi si-a facut firma lui de curierat.
Dar aici, „startul” prin 2000-2001 a fost dat de un mustacios de la fostl PD (nu mai stiu cum il cheama, un tip cam brunet, cu mustacioara oachesa, care a „pastorit” si turismul cam in aceeasi perioada). Apoi, toti „sefii” au fost pusi pe spranceana – unul nu avea habar de posta!
Apropos de „zimbrul” de 27 parale: mustaciosul de care-am adus vorba, chiar din primele zile de „sefie” incepuse sa se intereseze: „N-am putea vinde afara tezaurul national, sa facem si noi nishte bani?”
Si daca tot veni vorba de timbre, prin 2004 s-a infiintat o firma de catre posta, care se ocupa de editarea timbrelor si de comercializarea lor: au luat o structura de 20 de persoane, au multiplicat-o de vreo cinci ori, si-au fixat singuri niste salarii babane (mai mari decat cele de prim ministere) si s-au apucat sa scoata editii fantoma de timbre si colite vandute pe sub mana sau date cadou la mai-marii zilei. Si le tine chestia asta (vorba aia: cum e sa tiparesti frumos o hartie chioara, ca s-o vinzi pe zeci de euro bucata? Pomana curata!).
Ehehei, dragii moshului, multe se petrec pe-acolo, prin posta. Acum cativa ani, pentru consumul „intern” se faceau licitatii pentru papetarie. Se castigau de cine trebuie. Tot pe bani frumosi. La preturi „fara concurenta”.
Saracii postasi… muncesc si ei cum pot, dupa regulament. Nu-i vina lor. Isi iau o paine cu cele cateva sute de lei pe luna. Putzin pentru ceea ce fac si sunt obligati sa suporte.
Au si sefi de sindicat (unu-i Hossu cel vestit). Alti „lideri” au carmit-o spre partide. Ca e mai cald. Pe unii i-au facut chiar parlamentari. C-asha-i viatza, o mizerie…
Peter – părerea mea e că politizarea managementului în instituţiile de stat e o catastrofă naţională. Sistemul selectează, infailibil, pupincuriştii, şpăgarii, corupţii şi coruptibilii, apoi îi promovează în poziţii de decizie. Asta va nenoroci până la urmă ţara )sau ce-a mai rămas din ea).
Eu sunt pentru privatizarea Poştei. Preşedintele spunea că Vântu voia s-o ia (dar SOV a negat). S-o cumpere, totuşi, cineva, şi să nu se mai numească acolo directori politic.
Mă uit cum s-a schimbat Romtelecom după privatizare – mai ţineţi minte ce jeg de instituţie era şi ce orientată spre client a devenit după ce a scăpat de statul român?
Uite, cu CEC-ul nu-i acelasi lucru. Cind intri intr-un oficiu de-al lor ai senzatia ca te intorci cu 20 de ani inapoi. Or avea si locurile astea farmecul lor, ca sa ne dam seama unde-am ajuns si sa avem termen de comparatie.
@ Someone – sa nu ne grabim cu Romtelecom. s-a schimbat atitudinea, e adevarat, bravo lor. dar nu-i pot ierta pentru mizeria care se numeste Clicknet.
Eu merg la un oficiu postal semipustiu.
E in zona Piata Cosbuc.
Gol mai mereu.
Ultima oara m-am dus sa ridic niste carti si pentru ca nu aveam cartea de identitate am jucat un joc cu Doamnele :
‘spune-mi cum se intituleaza cartile din colet si poate ti le dau’
am stiut, ca doar le luasem sa le citesc.
mi le-au dat
Probabil ca deviza Postei Romane, si nu numai, ar trebui sa fie: „De ce simplu cand se poate si complicat?”
@Someone:
In principiu, ai dreptate. Ca de obicei, praftica… ne omoara.
In anii trecuti, au fost purtate negocieri cu mai-marii europeni din domeniu. Ma refer la cei… chiar mari: La Poste (Franta), Deutsche Post. Dar nu au fost interesati de toata organizatia, ci de numai anumite felii. Sa duci o scrisoare simpla in Apuseni e o mare problema, la care nu prea vor toti sa se inhame. Sa vezi insa cum, dupa liberalizarea completa a serviciului universal (2012), o scrisoare simpla o sa coste si in Ro cam tot ca-n Franta si Germania…
Apoi, mai e problema imobiliarelor detinute. Ai cumva idee cate locatii sunt si la ce valoare „de inventar” se ridica? Intuiesti cumva cam cat reprezinta cheltuielile de amortizare cu aceste sedii? Pentru ca, au vrut-nu au vrut, cei de la Posta au fost nevoiti sa puna in aplicare legislatia privind actualizarea valorii de inventar, facuta dupa niste formule prestabilite, dar care n-au nicio legatura cu realitatea din teren. Apoi sunt taxele locale, care variaza de la localitate la localitate. Pe-alocuri, sunt tot felul de primari de-a dreptul cretini, cu care n-ai sa te intelegi.
Apoi, mai sunt alti cretini prin minister si pe la agentia de reglementare, care provin toti din sectorul telecom si IT si n-au habar cu ce se mananca posta.
Apoi mai sunt si cretineii de la Fondul Proprietatea, care detin 20% din compania nationala si care au membri in CA. Din cauza a tot felul de interese meschine (uneori chiar absurde pentru un om cu scaun la cap) se pun tot felul de piedici in administrarea acestei afaceri, care ar fi fost relativ usor de facut de niste oameni capabili.
Apoi mai sunt acele urâte sindicate, care nu vad decat o foarte profitabila masa de manevra in numarul mare de salariati.
Apoi mai sunt interesele celor de la Finante, care vad in companie o extrem de buna de muls vacutza, uneori in dauna profitului companiei.
Apoi mai sunt tot felul de cretinei din administratia companiei – directori si directorasi, sefuleti de servicii si de alte structuri, care au un salariu si nishte privilegii de aparat (plus prostia, nepasarea si nepriceperea, care ar iesi repede la iveala dupa o eventuala prvatizare).
Plus alte interese (ca cel descris mai sus, cu timbrele) – recte functionarea fara „restrictii” a fabricii de bani – numai pentru cativa protejati – care se cheama SC Romfilatelia SA, firma al carei proprietar este compania nationala, dar este condusa de o fosta lucratoare de la secu – fost subofiter. Societate care pur si simplu face trafic cu obiecte de valoare, pe spatele banului public.
Plus toata structura de conducere a directiilor regionale de posta, unde numirile in functii au ajuns sa se faca de partide, nemaicontand de niciun fel expertiza si pricepere…
Na, ca am inceput sa ma infurii… Ce-ai zice de-un economist care nu stie sa citeasca o balanta? Ce-ai zice de sefuleti de exploatare, care trebuie sa coordoneze cursele postale auto, dar nu stiu nici ce fel de masini au in dotare? Ce zici de-un directoras din administratia centrala care nu vrea sa citeasca legislatia, fiind de acord sa „verse” la finante sume necuvenite, in dauna situatiei economice reale, numai pentru ca este amenintzat ca „te zburam „?
Trist este ca lumea vede numai ce-i la un ghiseu. Si are, pe bune, dreptate.
Beleaua este ca totul se datoreaza insa sistemului…
Toate astea sunt asezonate si cu un miros specific. De oameni suparati, inghesuiti la un loc, care s-au incalzit prea tare. Bleah.
Cu Posta Romana am atatea aventuri, incat mi-ar trebui vreo doua zile sa le povestesc. Poate cea mai nefericita dintre ele a fost cea in care postasul ametit nu mi-a gasit adresa (!) si a trimis plicul inapoi la destinatar, pe motiv ca adresa nu exista. In plic era adeverinta medicala de care aveam nevoie pentru un concurs de ocupare a unui post. Evident, am ratat concursul. Ce m-a mirat pe mine si nici in ziua de azi nu am gasit raspuns la dilema este cum naiba de gasea adresa cand imi aducea facturile…
Poşta mea e cam aşa: „Aceleaşi ghişee unde ai veşnic impresia că stai la coadă, chiar dacă în faţa ta nu sînt decît doi oameni, aceleaşi felicitări de Sărbători (oricare ar fi ele) împrăştiate pe peretele din spatele doamnelor veşnic (scuzaţi repetiţia, dar atitudinea lor îmi aminteşte, cumva, de o lungă slujbă la biserică) ocupate. Şi-ar mai fi răspunsurile pe care le primeşti la “Bună ziua!â€, o gamă restrînsă, de criză, ce pot intra sub umbrela unui chinuit “Da!†Chiar şi problemele oamenilor (“clienţiâ€, cum s-ar spune în economia de piaţă) sînt aceleaşi, de fiecare dată. Nu le mai enumăr, le ştiţi. Poate că doamna dirigintă a găsit fonduri şi a schimbat uşa de la intrare. Şi, cu anii, a apărut şi un aparat de aer condiţionat. ”
Dar mie îmi place tare. Şi te bănuiesc şi pe tine de aceleaşi sentimente faţă de oficiul, pardon, Oficiul tău.
asta e peste tot unde scrie stat! proceduri tampite si care duc la munca multa si ineficienta. Cand aud bugetari ca ei saracii lucreaza nspe ore in conditii grele ma gandesc exact la asta: Un homeless care sta in ploaie si taie frunza marunt marunt si vrea bani mai multi! ca lucra(si lucra!) si ca are conditii grele !
Un alt exemplu frumos si serios ca trebe schimbat e si asta: fiecare firma cheltuie multe ore de lucru pe calcule si declarari de impozite si taxe. E clar ca daca ar fi un numar redus de impozite, chiar daca valoarea lor totala nu se schimba, ar fi mai usor si mai ieftin de urmarit de stat, si de constituit si platit de catre firme! Ete ca noi preferam sa tinem persoane care fac acelasi lucru! (Ex: fiecare firma depune state de plata la camera de munca lunar, cu informatii complete privind impozitele si contributiile salariale. Apoi depune Revisal. Apoi declaratia pt contributia ITM. Apoi declaratia CAS. Somaj. CASS. D102 (la finante)., FNUASS. Statistica. ACELEASI INFORMATII! Apoi la sfarsitul anului Fisa fiscala la finante. Inteleg ca se urmaresc separat contributiile, DAR nu ar fi mai usor pt contribuabil sa depuna toate astea intr-un singur loc, si de acolo din acea baza de date unica sa isi ia fiecare institutie de stat informatiile exact cum vor ? Ca se pot trimite acum on line (o parte) dar de ce nu merg direct la esenta? Nu sunt necesare! Ajunge statul de plata – un document care se depune tot electronic, (poate sa contina absolut toate informatiile vietii lor). Deci aceasi informatie o duci lunar in 5 locuri! In loc sa il duc intr-un loc si de acolo sa isi ia fiecare ce vrea. Clar ?
Schimbarea e o chestie complicata ce implica cel putin urmatoarele ingrediente: cineva care sa inteleaga tot procesul destul cat sa poata sa-l simplifice, cineva care sa inteleaga necesitatea simplificarii si cineva care sa-si asume riscul implicat de simplificare. Cel mai bine ar fi ca toate cele 3 calitati sa se gaseasca intr-un singur om. Din pacate vad asta si in multe companii private cand le propun un sistem informatic care sa simplifice o parte din munca. Multi inteleg (in principiu) necesitatea simplificarii procedurilor, mai putin inteleg exact ce inseamna asta in practica in procedurile de zi cu zi si si mai putin sunt dispusi sa-si asume riscul si efortul necesar. Daca un manager nu face asta pentru firma lui care mai e ideea cu un post caldut de functionar?
Tocmai din aceasta cauza toate coletele mele vin pe numele mamei, ca are timp si rabdare sa stea la posta sa le ia si pe deasupra sa ramana si calma.
you don’t like it ?
go to Russia !!!
🙂
aceeasi parere despre Posta Romana. Nimic nu s-a schimbat, totul este la fel dupa 20 de ani.
@Someone: „Mă uit cum s-a schimbat Romtelecom după privatizare – mai ţineţi minte ce jeg de instituţie era şi ce orientată spre client a devenit după ce a scăpat de statul român?”
„Eroare de greşeală”, ca să citez un clasic… R(rr)omtelecom-ul <<>> a devenit ‘orientată spre client” drept urmare a privatizării (către STATUL grec, fie vorba între noi…) – dovada vie o reprezintă modul infect cum s-a comportat cu proprii clienţi ani buni după „privatizarea” din 1998. De abia după 2006 (după ce a apărut concurenţa reală a altor firme de comunicaţii, către care se îndreptau, în masă, valuri-valuri de clienţi profund nemulţumiţi şi jigniţi de comportamentul RTC, printre care m-am numărat şi eu) a început şi R(rr)omtelecom-ul să se trezească din beţia monopolului în care se complăcuse până atunci şi să înceapă, încet-încet, să înveţe ce înseamnă să fii o companie „orientată spre client”…
Deci nu „privatizarea” (se pare considerată de unii condiţie necesară şi suficentă) în sine a reprezentat cauza transformării R(rr)omtelecom-ului, ci pierderea monopolului (considerat de „drept divin” până atunci) şi apariţia pe piaţă a unei concurenţe bine organizate. Pentru edificare completă, vedeţi comportamentul absolut abject al unor companii monopoliste private gen E.ON, Apa Nova, etc.
Cred că ai dreptate, acum îmi amintesc.
„stranie aglutinare a nerăbdării fiecăruia într-un meleu mişcător”
Ce frumos,ce mirific,ce mirobolant,ce…infiorator de….neanteles din punct de vedere intelectual,si mai rau contextual.Ti-a luat mult timp pana ai clocit in tartacuta cu aspect bovin,aceasta fraza atat de academic conceputa? Aglutinare >Reactie specifica de aparare a organismului, caracterizat prin adunarea in mici gramezi a globulelor rosii, bacteriilor sau altor elemente, in prezenta anticorpilor corespunzatori.
Ce sa inteleg,ca mai nou te-ai apucat (fereasca sfantul) si de studiat medicina? Mai bine nu,avem si asa destui trazniti de soarta care au trecut prin facultate ca ratele prin apa.
Ia mai citeşte la definiţiile alea, după prima virgulă, dup-aia urcă-te p-un stâlp şi judecă încă o dată, inlcusiv la compunerea cuvintelor.
Lămureşte-ţi şi chestia aia complicată cu „neânţeles” ROFL
Probleme cu functionarii de la stat, nemultumiri si reprosuri pentru ei , cred ca avem cu totii. Chiar ieri mi s-a intamplat sa dau peste o functionara scrofuloasa de la Posta Romana. Daca vreti sa aflati mai multe, cititi aici: http://www.picatura.ro/viewtopic.php?f=486&t=2167
Singurul lor avantaj este ca sunt mai ieftini decat cel mai pricajit curier prin simplul fapt ca apartin de stat.Si din cauza asta vor supravietui.
Pe stalp nu am loc de raul tau,te-ai urcat prea sus,nu ajunge nici cea mai lunga prajina la nasul tau de intelectual napraznic (sic).Ma rog la nivelul tau de cultura „anabolizata” ca sa ma incadrez in parametrii tai de zbor in picaj,nici nu ma mira ca faci asemenea comparatii de “neânţeles†.De 2 ori ROFL!!
Ai incercat sa trimiti un plic cu martisoare? Pentru Olanda te costa prin Posta Romana 3 lei (ai acolo o fana care te citeaza des) . Prin fancourier, de exemplu cam 200 lei. Idem alte firme straine. Desi nu suport postarita de cartier care e in CM in zilele in care nu se distribuie pensiile (dna. Sanda), as vrea ca posta romana sa fie mult mai sustinuta pentru a ramane romaneasca.