Mă bate la cap Tiberiu să spun ce am făcut cu primii bani câştigaţi în viaţa mea 🙂
Leapşa asta pune unele probleme de precizie.
Să fie oare primii bani câştigaţi prin eroare doctrinară, ca atunci când am crezut că, dacă sunt în casă, unde stăm „cu toţii”, banii sunt „ai tuturor”?
Moneda aia de 3 lei, de pe biroul tatei, a fost atunci şi a mea, apoi a vânzătorului de la brutărie, care mi-a dat în schimb 3 covrigi. Am câştigat-o fără efort – singura dată când am obţinut bani doar întinzând mâna. S-a dovedit o idee proastă.
Ţin minte povestea pentru că prietenul meu cel mai bun la acea vreme, el deja în clasa întâi, nu ca mine, fără pic de şcoală, a mâncat nu doar unul din covrigi, ci şi o bătaie soră cu moartea de la tat’su’, care a aflat nu doar cine era sponsorul, ci şi cum mă învăţase pe îndelete, în dimineaţa respectivă, ideologia comunistă a proprietăţii comune asupra a orice ne-nconjura. Căinţa lui s-a auzit pe toată strada (iar asta mi-a sădit seminţele neîncrederii în interpretarea personală a semnificaţiei comunismului, chiar dacă a fost nevoie să mai treacă vreo 10 ani ca să răsară şi revolta).
Să fie, oare, banii câştigaţi pe plaja de la Neptun, în prima vacanţă fără părinţi, când strângeam cu gaşca sticlele goale aruncate în nisip ca să le vindem pentru garanţie?*
Am băut un vagon de bere atunci din banii astfel obţinuţi şi am apreciat (singura dată) indiferenţa românilor pentru curăţenia de pe plajă. Problema a apărut când bufetierii de pe faleză s-au umplut de sticle şi n-au mai vrut să primească nimic. Căram sacii ăia cu sticle, ca nişte ţigani fără căruţe, din ce în ce mai departe. Ultima dată am ajuns prin Cap Aurora, dar asta ne-a luat o zi întreagă şi ne-a învăţat diferenţa între vacanţă şi slujbă. Aşa că am sunat acasă pentru o rectificare de buget (care nu s-a produs; tata era un ministru de finanţe destul de strict).
Sau să fie banii din primul salariu de muncitor calificat în hala de montaj de la FEA? Am vrut şi eu, atunci, să fac ca tata, care-şi cumpărase din primul lui salariu un ceas Doxa, elveţian, care l-a ţinut peste 35 de ani dup-aia. Dar, evident, tata făcuse investiţia imediat după război, când era foamete, sărăcie lucie şi bani puţini. Acum, în Epoca de Aur, când trăiam în raiul socialist, nu existau nici ceasuri elveţiene în comerţul socialist iar banii nu-mi ajungeau nici măcar pentru un Vostok rusesc.
Aşa că mi-am luat o bicicletă – un Tohan, pe care l-am folosit dup-aia vreo 8 ani ca să mă duc, zi de zi, la fabrică, apoi la redacţie. După care bicicleta mi-a fost furată de pe balconul de la etajul 13 al redacţiei Tele 7 ABC – dar asta e o altă poveste, despre banii câştigaţi de hoţi, nu de oameni cinstiţi, care nu ştiu decât să muncească pentru asta.
_____________
*M-a amuzat să revăd de curând metodologia câştigului din vânzarea sticlelor goale în Amintiri din Epoca de Aur, partea a II-a.
18 comentarii Adaugă comentariu
🙂 ecologişti în fază incipientă…
Multi bani ai castigat si mult ai muncit 🙂 . Multumesc ca ai cedat insistentei mele, dar chiar eram curios.
Care-i secretul pastrarii unei biciclete o epoca intreaga: 8 ani?
Si unde se duc bicicletele cand se duc?
Cel mai nasol e ca, aproape sigur, nici una dintre metodele povestite de tine n-ar mai functiona acum. Poate doar „intinsul miinii” intr-un sens mult mai… direct. Apropos, unde as putea sa vind niste sticle goale? As avea citeva.
Doamne, despre ce vremuri vorbesti domnia ta .
Vorba lui Creanga,mai sarac ca acum ,ca mai ieri si ca de cand ma stiu ,nu am fost niciodata…
Dac-ar fi s-o iau cu-nceputul,cred ca primii bani i-am castigat cu steaua ,de craciun.Sa tot fi avut 9-10 ani.Cu banii castigati ,am cumparat hartie creponata cinci culori(si habar nu am de ce tocmai cinci)din care ,am facut la repezeala si cu aportul fratilor (eram doi baieti si o fata ,ea fiind cea mai mare)sorcove .Bineinteles ca acestea au fost puse iute la treaba la intai urmator si cred ca,una peste alta a fost cea mai frumoasa intreprindere personala si singura cu oarece succes ,de atunci nimic nu a mai avut farmecul si entuziasmul specific…toate au fost dictate de necesitate….
…Peste 3-4 ani am experimentat prima slujba sezoniera ,la lopatat cereale in gara de nord a orasului.A fost o slujba de scurta durata pentru ca, avand o constitutie deloc atletica si fiind un sfrijit de cand ma stiu,la prima vizita a unui inspector de protectia muncii,mi-au dat papucii.A avut farmecul ei si experienta aceea ,fie si numai pentru faptul ca iti dadea impresia ca esti un zeu al marii ce urma sa devina paine..(cand terminai treaba ,numai ochii iti mai sclipeau in cap ,minerii erau mult mai vizibili)Mi-au oferit in compensatie o alta treaba ce avea sa ma lecuiasca de orice inseamna treaba la bucatarie dar,pe care am acceptat-o cu entuziasm ,pentru faptul ca puteam sa stabilesc singur ,prin munca mea ce si cat castig …Activitatea asta se chema-curatat ceapa…oi,oi,oi,ce cazna,cate patimi si mai ales cate lacrimi varsate ,la propriu…Aveam norma minima, pentru a putea castiga 120 lei pe zi ,de 90 kg ceapa curatata(scos partea lemnoasa,foi galbene sau verzi,,cozi ,etc)Acum, privind peste ani,nu as mai face asta nicicum dar…faceam 120kg si mai mult ,dupa o vreme ,reusind sa-mi asigur tinuta minima pentru anul scolar urmator,oarecare cantitate de ceapa suficienta pentru consumul casei peste iarna si imi mai ramaneau si pentru un spectacol ,o piesa de teatru,un film…partea cea mai neplacuta era …mirosul…si mainile patate ca de nuci dar care trebuiau intens inbalsamate si aproape permanent date cu alifii si creme pentru ca,profesoara de pian ,avea relatii permanente cu liceele industriale unde te indruma si daca aveai doar unghiile neingrijite dar sa mai si puta…a ceapa…si ar mai fi dar astea-s cele mai spectaculoase avand in vedere varsta ….
spedy/24/01/2010
Stiti replica geniala a lu’ Dinica la intrebarea asta… Ideea era cam asa…
Si-au luate masini si case ospatarii si chelnerii care m-au servit la masa.
Cred ca a fost mai simplu de atat. Aveam un mar. Cu mere mari, frumoase. Si le-am cules, le-am dus la un centru de colectat fructe si am luat bani. Aveam 11 ani. Si fratele, 9.
A fost singura data cand am luat ceva, fara sa fie nevoie sa intind mana si sa spun un text. Tot ce-am facut, a fost sa ne batem cu toti pustii care se apropiau de marul nostru.
Si ne-am luat „Dacii si romanii” – editia de carton. Si ne-am jucat cu el pana l-am rupt.
A fost simplu pana au venit niste polonezi in parcare cu jucarii chinezesti. Complicatiile de-abia incepeau.
Si eu radeam toate sticlele si borcanele maicamii
Faceam bani de pufuleti si citronada Aurora.
Cand venea toamna si se faceu zacusca, compotul si dulceata , mama se uita la dulapul gol dupa care se uita la mine.
M-ar fi bataut dar ma iubea.
M-ar fi spus lui tata care m-ar fi batut si iar nu-i convenea.
Facea ce facea si rezolva cumva problema.
Cele mai scumpe erau borcanele de 800 de grame.
Cele mai naspa erau sticlele ciobite care mi le refuza nesimtita de la centrul de colectare.
Hai ca ma ia melancolia.
‘Noi in anul 2000 cand nu vom mai fi copii’
http://protesteaza.blogspot.com/
Din primii mei bani, luati in anul I de facultate pe meditatii, am inceput sa-mi platesc lectii de pian. Luam cu o mina si dadeam cu alta. Pina la sfirsitul facultatii, facusem deja din banii mei 5 ani de pian, 3 ani de chitara, 2 perechi de pantofi, una de cizme, una de pantaloni de citeva camasi, zeci de discuri Melodia, 1 metru cub de carti. Asta se intimpla intre 1984 si 1989. N-am avut blugi in facultate, n-am baut whiskey. Dormeam maximum 5 ore pe noapte, aveam program de chiulit. Din primul meu salariu, in octombrie 1989, mi-am luat cei mai scumpi pantofi si cea maii scumpa servieta de la Universal. Dadusem in boierie, care n-a tinut mult, desigur, ca nu era o idee buna sa cheltui o leafa de stagiar in 2 zile, da’ ce fain a fost. Ce vremuri de poveste…
Imi amintesc bine chestia cu sticlele. Intr-o vara din studentzie, revenind de la 2 Mai, unde ne cheltuiseram totzi banii, prietenii mei – cei 2 fratzi gemeni de la Cluj (1 baiat si o fata), fiecare cu iubita/ul cunoscutzi in vacantza de la mare, ne-am oploshit la mine acasa. caci parintzii erau plecatzi in concediu.
Aveam tone de sticle goale in pivnitza. Cele mai bune erau cele de sampanie Zarea, primeai 3 lei pe una. Celelalte costau doar 1 leu sau 1,50 lei. Am respalat toate sticlele de sampanie pe care le-am gasit si inca nu stiu cite de 1l, cite am crezut 3 oameni ca putem cara cu spatele si le-am vindut. Cu banii, ne-am dus la cel mai distins si frecventat loc din anii aceia: braseria Athenee Palace si am luat o cina de nota 10, cu de toate. Incredibil ca din sticle duse cu sacosha, sa itzi potzi permite o cina completa pentru 3 persoane.
Ce vremuri…
Interesant post.
Nu cred ca vrei sa zic aici cum am castigat primii mei bani…. (relax, nu te gandi la „prostii” :P, ca nu asa am procedat; dar i-as pune in lumina proasta pe unii „studenti” de la particulare)
Frumos postul. Acesta, si altele ca el, ar trebui sa fie inspirationalul tinerilor de azi( printre care ma regasesc) dar sa zicem ale caror modele nu sunt alese atat de „inspirat”…
Intr-adevar … faza cu sticlele goale este geniala 🙂 … Ai incercat si tu metoda? Eu unul, am facut ceva banuti si am apucat sa-mi cumpar „o minge de 35” 🙂
Mi-ai starnit amintiri contradictorii. Asa ca acum un ochi plange, unul rade. Primii mei bani au provenit din pensie: aveam patru ani cand a murit tata, deci sunt pe banii mei de ceva vreme. Din primul meu salariu, insa, (nu mai stiu daca era avansul sau lichidarea) am cumparat zece kilograme de branza de oaie si am primit drept bonus un bidon de zer. M-am chinuit cu ele in brate din Drumul Taberei pana la Miciurin, pentru ca nu mai aveam si bani de taxi. Aveam mainile ca niste labe de maimuta, mi se lungisera de-a dreptul.
Frumos comentariu. Dar ce boierie pe tine! Bani din sticle adunate pe plaja…
Primii bani castigati cinstit i-am facut la 10 ani.
Am adunat doua saptamani catina si macese de pe coclauri, mi-am zgariat fiecare centimetru patrat de piele, dar cu banii castigati de la centrul de colectare i-am cumparat sora-mi prima papusa din viata ei. Mica si plasticoasa, dar prima.
Evident, mama a cheltuit cam de doua ori mai mult pe pomezile si unguentele necesare oblojirii subsemnatei, zgarieturile se infectasera…
Doamne ce batrani suntem!!! Mi-ai amintit de o intamplare din copilarie. Prin 1986. „Luam” sticle goale de la Orizont (Drumul Taberei) cu cativa prieteni si le vindeam la Favorit ( tot Drumul Taberei) dupa care cu banii astfel obtinuti (in mod cinstit vreau sa spun) ne intorceam la cofetaria de la Orizont unde faceam masa mare. A tinut pana ne-a prins paznicul. Am aflat pe urma ca i se imputau :). Nu iti mai spun ce s-a intamplat. 🙂
primii bani i-am cistigat cu colindul:cam 100 lei , prin 1986 (aveam vreo 10 ani).mi-am luat carti.