Articole despre: economie

ACTUALITATE

Aritmetica anti-şpagă

Joi, ministrul Transporturilor a declarat că încasările din vânzarea de roviniete la Nădlac au crescut cu 70% după concedierea angajaţilor care ar fi cerut şpagă echipei tehnice a trupei AC/DC. Din păcate, jurnaliştii care au notat declaraţia n-au cerut precizările fireşti: despre ce sume vorbim, ca să înţelegem cât se fura de fapt; câte autovehicule […]

ACTUALITATE

Cum era să-i batem noi pe nemţi

„BERLIN (MEDIAFAX) – Germania ar putea produce electricitate numai din surse regenerabile până în 2050, devenind astfel primul mare stat industrializat care renunţă la combustibilii fosili, a anunţat, miercuri, Agenţia Federală pentru Mediu de la Berlin, citată de Reuters. În prezent, 16% din producţia de electricitate a Germaniei este asigurată din surse regenerabile, de la […]

ACTUALITATE

Pregătiţi-vă de impact

Vineri, Fondul Monetar Internaţional a aprobat eliberarea unei noi tranşe de împrumut pentru România – în valoare de 913 milioane de euro. Mulţi observatori ai mediului financiar spun că factorul psihologic al acestei decizii va determina, foarte probabil, calmarea pieţei valutare, unde leul s-a devalorizat (luni şi marţi) până la niveluri record faţă de euro. […]

ACTUALITATE

Tabla înmulţirii pagubelor

„BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a spus, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii, că pagubele inundaţiilor vor fi mai mari de 0,6% din PIB […] anunţând că se va apela la Fondul de Solidaritate al UE.” 0,6 din PIB, adică aproape 750 de milioane de euro. Suma mi se pare oarecum umflată, iar […]

ACTUALITATE

Guvernul continuă să dea greş

A fost dată publicităţii situaţia economică a României după primele 5 luni ale anului. Per ansamblu, cifrele sunt următoarele: veniturile statului au scăzut cu 1,6%; cheltuielile statului au crescut cu 5,7%. Per ansamblu, guvernul Boc continuă să dea greş. După primele 3 luni ale anului 2010, situaţia era asemănătoare. În detaliu, dovezile eşecului sunt următoarele: […]

ACTUALITATE

Frumoasele vremuri grele, trecute

Azi, gâfâind la prima caniculă a anului, mi-am adus aminte ce bine era pe gerul de prin februarie. Ştiţi, bocanci, pulover, căciulă, mănuşi, zăpadă… Aşa e omul, mereu îi e dor de ce se duce. Drept pentru care mi s-a făcut dor de întreţinerea de iarnă de la bloc. Doar 450 de lei pe lună? […]

POLITICĂ

Măcar respect, dacă altceva n-a mai rămas

Ministerele au început să publice pe site-urile proprii tabele cu veniturile nete ale angajaţilor, din luna aprilie. Ministerul Economiei, condus de dl. Videanu, şi cel de Interne, al dlui Blaga, sunt primele. Adevărul a mai obţinut şi date de la Agricultură  şi de la Turism. Acuma, ce să spun, salariile ca salariile, dar cu veniturile, […]

ACTUALITATE

Evazioniştii ananasului, la ţepe în Piaţa Victoriei!

18 mai. Ministrul de Finanţe explică evaziunea fiscală din România: „Ne mai confruntăm cu un tip nou de contrabandă: cea cu usturoiul chinezesc. Este adus de regulă din China până în Moldova, ca să nu plătească aici toate taxele. Din Moldova se aduc câte două-trei lădiţe de usturoi de către cărăuşi, aceste lădiţe ajungând la […]