Pregătiţi-vă de impact

Vineri, Fondul Monetar Internaţional a aprobat eliberarea unei noi tranşe de împrumut pentru România – în valoare de 913 milioane de euro.

Mulţi observatori ai mediului financiar spun că factorul psihologic al acestei decizii va determina, foarte probabil, calmarea pieţei valutare, unde leul s-a devalorizat (luni şi marţi) până la niveluri record faţă de euro.

Asta nu e o chestie rea, doar că nu pentru asta sunt banii. Împrumutul de la FMI, de la UE şi de la Banca Mondială ar trebui să ajute România la finanţarea deficitului bugetar, dar numai pentru un timp. Guvernul României ar fi trebuit să-şi îndeplinească partea lui din înţelegere: să reducă cheltuielile, să crească veniturile. Să repornească economia (care, însă, va scădea şi anul acesta cu 0,5%, estimează FMI).

Au trecut trecut deja 13 luni de la încasarea primei tranşe de la Fond. Cea aprobată vineri a fost a cincea. Până în prezent, România a primit 9,3 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială. Dar, după un an în care s-a împrumutat cu peste 13 miliarde de euro, cabinetul Boc n-are nimic să raporteze. Nimic pozitiv, adică. Datele arată că, în continuare, cheltuielile cresc iar veniturile scad. Deficitul bugetar după primele 5 luni ale anului este de 3,27% din PIB – în acest ritm, guvernul nu va reuşi să respecte ţinta de deficit asumată.

Sunt mai degrabă sceptic cu privire la succesul măsurilor de austeritate aplicate de cabinetul Boc de la 1 iulie. Cred că mărirea TVA şi a altor impozite va fi anulată de reducerea consumului şi de tot soiul de trucuri pseudo-legale. Fuga în economia neagră va redeveni sport naţional. Cât despre tăierea salariilor, n-am îndoieli că bugetarii vor găsi rapid căi de compensare prin tot soiul de sporuri şi bonusuri.

Ca atare, se conturează riscul major ca, la sfârşitul acordului, în 2011, România să se afle într-o situaţie chiar mai proastă decât la începerea lui: deficit bugetar în continuare peste 7%, taxe ostile, o economie neagră în creştere haotică, fuga de fisc prin ţările vecine (citiţi micro-ancheta Hotnews făcută la Ruse).

Peste toate, vom avea o datorie naţională mai mare cu vreo 15 miliarde de euro.

Cred că suntem într-o situaţie foarte, foarte rea, agravată de incapacitatea guvernului de a imagina vreun plan coerent de redresare economică. Mai avem şi ghinionul unui preşedinte ranchiunos, care şi-a pus în cap întreaga clasă politică, ceea ce anulează orice şansă de cooperare în căutarea unei soluţii naţionale. Şi, desigur, mai avem şi blestemul unei clase politice completamente inadecvată vremurilor în care trăim.

După cum spun piloţii înaintea unei aterizări forţate, ar trebui să ne pregătim de impact.

Articol din categoria: ACTUALITATE

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. Amin.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    moto: foaie verde barabula / stau in apa pan’la brau
    unde e rima? sub apa.
    stau in apa pan’la brau / si fac bolboroci in rau / digu-i de la ceausescu / eu sub apa ma… baiete, ma
    n-am gasit alta rima.

    0
    0
  3. Da’ când am decolat, bre? Ori am aţipit io şi-am ratat momentu’?!… :))

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Sa intelegem ca daca pana acum economia a fost in aer, in curand va fi la pamant? Brace for impact…

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    deficti peste 7% nu-i chiar tragic, indatorarea nu-i mare (inca)…..problema e ca estimarile alora care n-au gresit cand au zus minus 9% pt 2009 spun acum de minus 2% contractie din PIB pt 2010…..ceea ce e f. grav . si ce e cel mai greu de schimbat, la asta chiar trebuie sa te pricepi…………………………vb cu un amic care zicea asa: „Ba, marele noroc al nostru e ca inainte de Boc au fost Tariceanu si Nastase, care chiar daca n=au fost sfinti, macar nu ne-au incurcat f. tare si am luat=o si noi in sus precum restul economiilor lumii. Boc reuseste sa ne scada mai mult decat media”

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    Galatiul risca sa fie inundat si mai tare pentru ca sunt mai importante culturile din Insula Mare a Brailei decat vietile oamenilor. E ca si cum la o chiuveta debitul de la robinet e mai mare decat absorbtia de la gura de scurgere. Daca mai apare o gura de scurgere, apa din chiuveta nu mai da pe afara…
    Asa e si cu deversarile care puteau fi facute in IMB. Insa duminica a dat mii de telefoane deputatul Culita Tarata (in Insula are culture firma TCE 3 Brazi a deputatului) ca deversarile cerute de specialisti sa nu se faca, deputatul amenintand ca nu mai sprijina guvernul. Pana la urma, culturile modificate genetic de la firma lui Tarata s-au dovedit mai importante decat vietile si casele romanilor.

    0
    0
  7. tot timpu a fost economia la pamant,cu atatia hoti

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    Cred ca multi dintre politicieni gasesc foarte „avantajoasa” aceasta atitudine de lipsa de cooperare. La care contribuie cu tot ce pot.
    Inchipuiti-va ca ar trebui sa „stea la masa” si sa discute problemele tarii … 🙂 … pai d’asta sa „asezat la masa” ??? sa discute ??? neeee nene io mam asezat sa bag in mine nu sa discut io mam asezat sami umplu gura nu sami racesc gura … pai ce io’s fun fraier la cat am bagat sa ajung aci sa imi perd timpu la palavre ?
    Celor mai multi le convine aceasta „ruptura”, cu siguranta. Suna bine „am fost in teritoriu si am discutat” sau „eu vin chiar acum din teritoriu unde am discutat” – politicieni de mucava.

    Cei care ne facem sperante – suntem fie idealisti, fie naivi. Fie orbi … ca se vede cu ochiu’ liber ce „panarame” ne conduc.

    @Someone – „ar trebui să ne pregătim de impact” … singurul lucru care ne poate linisti este ca nu vom pieri in flacari – „avionul” nostru nu mai are „combustibil”, s-a tot rotit dar nu pentru a minimiza riscul ci pur si simplu fiindca astia habar nu au sa „piloteze”. Si acum, fiindca nu mai avem „kerosen” … iar jos nu roiesc salvari si masini de pompieri, doar cativa oameni se agita cu niste saltele si perne …

    Este cazul sa ne asteptam la vreo „explozie” ?

    0
    0
  9. #9 Comentariu nou

    bai domnule dusman al poporului, nu ne mai minti la ordinul mogulului. domnule, ha ha ha, am o veste buna: iesim din criza in trimestrul pastelui cailor 🙂
    ce nasol ca nu am ales un prezident pilot de avioane, deci d-aia nu o sa fim salvati. decat daca amerizam – ceea ce se stie ca e foarte greu de facut 🙂
    we’re going down baby! si imi pare bine pt ca ne ducem cu totii, inclusiv cei care l-au votat pe detinatorul adevarului absolut!

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Cadem in prapastie, ca de decolat n-am decolat. Macar sa-i luam si pe Base, Bocusor si ceilalti cu noi. Este exact ca-n bancul cu capitalismul care este la marginea prapastiei, iar socialismul este cu un pas inainte. S-auzim de bine !

    0
    0
  11. Poate ca este mai sanatoasa alegerea de a nu ne mai pregati pentru impact, tocmai ca sa nu avem surpriza ca scapam si ca trebuie sa ne ducem mai departe viata schiloditi.

    0
    0
  12. #12 Comentariu nou

    Daca Romania e un avion, atunci pilotii, care pana acum ne-au spus ca zburam lin la 10000 m, trag de mansa brusc in toate directiile si urla din toti rarunchii sa stam linistiti ca este totul sub control. Nu prea vreau sa fiu in avionul asta.

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    off topic- apropo de incidentul minor in care niste batranei de la PNT au aruncat cu oua si rosii in directia boc. poate peste 10 ani vom citi o stire in care marcelica hoara si cezar preda din fostul partid pdl l-au atacat cu cerneala portocalie 🙂 pe premierul psd care vizita inundatiile din moldova de la saucesti 🙂

    0
    0
  14. #14 Comentariu nou

    Cum e clasa politică?… ”inadecvată”?… ce pot să spun?… se dă puşcărie pentru inadecvare?… şi nu oricum, ci pentru inadecvare temporală?!!… Aoleooooo…

    0
    0
  15. petrene, ce dracu, nu ma mai suni? transa de la fmi nu ajuta la echilibrarea deficitului bugetar ci la echilibrarea balantei de plati. dai o cafea si-ti explic diferenta. ideea e ca nu intra banii la buget oricat de ciudat ti s-ar parea. pe bune, avem alt nivel, sa nu provocam dezbateri de gospodine nedocumentate, da?

    0
    0
  16. #16 Comentariu nou

    Nu te mai sun, Moise, pentru că ţi-ai pierdut abilitatea de a asculta sau de a citi până la capăt.

    Citez, deci: „Împrumutul de la FMI, de la UE şi de la Banca Mondială ar trebui să ajute România la finanţarea deficitului bugetar, dar numai pentru un timp. ” Ar trebui să ajute. Toate depeşele precizează că tranşa aceasta intră în rezervele BNR – inclusiv eu am scris, la SdS, că banii vor intra în conturile BNR.

    Oricum, ideea materialului nu era asta – ci faptul că guvernul s-a împrumutat deja de 13 miliarde de euro şi nu se vede nici o îmbunătăţire semnificativă. Asta se află în paragraful al patrulea.

    Sănătate gospodinelor.

    0
    0
  17. #17 Comentariu nou

    Moise,
    unul din noi doi e pe modul retard. ajuta-ma sa aflu care, pls (probabil ca-s eu ala – e tarziu)

    sa zicem ca avem o tara. sa zicem ca ea are un deficit bugetar. sa zicem ca deficitul bugetar e generat de cheltuieli prea mari cu infrastructura (500 km autostrada, Cernavoda, cai ferate, you name it). deficitul asta il acopera cu un imprumut. sa zicem ca FMI e creditorul ……tu imi spui ca deficitul bugetar nu poate fi acoperit cu o finantare (sanatoasa)?
    balanta de plati globala e o chestie de cash (ce importi si ce exporti), dar daca ai avea echilibru pe balanta de plati externe nu inseamna ca nu ai deficit bugetar….si uneori nu-i rau sa ai deficitul ala, iar daca il ai pt ce am zis io, wtf, sa-l acoperi de unde o fi si tot nu-i prea scump

    0
    0
  18. #18 Comentariu nou

    Frate Moise, când scapi vaca-n porumb trebuie să-i dai cep să nu crape. Cam aşa ar trebui să îţi faci şi tu la cap. Un mic cep, care ajută la ieşirea cu răsunet a prea multor formule macroeconomice fără echivoc.

    Nu te mai lua atât de în serios şi dacă ai ceva de explicat, explică, bre, aici ca să ne luminăm cu toţii. Că după Petreanu, banii care vin, vin de pomană că nu vor folosi la nimic. Iar tu spui că Petreanu nu ştie nimic pentru că nu te întreabă pe tine şi că banii ăia nu merg acolo unde spune el ci în altă parte, acolo unde ştii tu dar nu ne spui nouă iar lui Petreanu îi spui doar la o cafea. Excelent. Lămuritor. Jurnalistic

    PS. Vând lăudători. Ieftin. Aştept provincia.

    0
    0
  19. ohohoho, da rai mai sunteti! ok, sa admitem ca am meritat-o. deshi n-am vrut sa sune atat de arogant precum a iesit.

    deci, vlad, aia cu partial nu se pune. partial ala a fost anul trecut (si prima transa de anul asta) cand, da, impotriva propriului sau regulament FMI a dat bani pentru echilibrarea deficitului bugetar. Acum banii de la FMI intra la BNR nu pentru ca BNR-ul ar avea nevoie de ei, nu pentru ca in bancile romanesti n-ar fi suficienti bani cu care sa se imprumute Vladescu (intru finantarea numitului deficit) ci pentru ca, vezi doamne, Romania trebe sa se imprumute pe piata externa, iar rezerva mare a BNR, trebe sa arate ce muschi mari are Romania.
    Asa a pornit toata povestea cu FMI-ul. Acum ea este oarecum desueta pentru ca Romania nu mai poate gasi bani afara (decat eventual cu o dobanda la euro mai mare decat cea pe care o plateste pe intern la lei). Deci argumentatia e o prostie.

    Bun, acum tragem linie si recapitulam – luam bani de la fmi, dar ei nu ne ajuta cu nimic. mai mult decat atat, fmi-ul ne pune si niste conditionari stricte pe partea de deficit, la fel cum intre 97 si 99 ne-au fortat practic recesiunea impiedicandu-ne sa ne relansam prin investitii.

    Vlad, draga Petreanu, n-a fost intentia mea sa te contrazic. Nici nu o fac. Iti spun doar ca nu datoria la FMI e marea problema (caci dobanda e foarte buna), ci modul de lucru cu FMI care in esenta e doar un cerc vicios. Eu ca olteanu, de acum as incepe sa-i pacalesc pe ai de la FMI. Adica as baga cum zice Curly, bani in infrastructura, acceptand o perioada riscul unui deficit mai mare si, deci, riscul ruperii acordului. Daca faci asta trebuie insa sa fii setat pe modulul de criza financiara(care-i altceva decat criza economica), adica sa fii pregatit de atacuri speculative si eventuale deprecieri mai mult sau mai putin controlate ale leului.
    Riscurile sunt desigur mari dar nu trebuie sa uitam ca ne legam singuri pietre de gat, atata vreme cat nu reusim sa investim bani si sa relansam din resursa proprie (restructurarea cheltuielilor statului) si ne uitam dupa imprumuturi de afara.

    CURLY

    E clar ca eu eram pe modul retard. o singura precizare, balanta de plati nu e tot aia cu balanta comerciala, chiar daca a doua e inclusa in prima.

    ODOJAK

    inca o data scuze pentru aroganta aleatorie. n-am vrut asta. am vrut sa-i explic lu petreanu la o cafea ce sunt deficitele gemene si cum se finanteaza ele. e prea mult de vorba pentru un coment pe un blog si sunt chestii pe care e bine sa le stii cand te apuci de facut judecati de astea macro, chiar daca la tv nu le spunem, ca sunt prea specializate si plictisitoarea.

    PS io sunt din provincie dar nu cumpar laudatori de la bucuresti ca la voi preturile sunt pe masura orgoliilor voastre, na!

    0
    0
  20. Eu cred ca oricati bani ar veni, autoritatilor tot nu le vor ajunge si pentru cei loviti de inundatii. prin urmare, speranta sta in http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-nopTii-necredinciosu-zice-cine-are-doi-euro

    0
    0
  21. #21 Comentariu nou

    @Moise: stiu care-i diferenta intre contul curent si contul de capital. drept ii ca s-ar putea intelege ca nu din ce am scris, dar chiar era in secundar
    dar am nevoie de o lamurire: eu nu stiam (ma uit putin la tv la emisiunile de profil, in mare parte sunt fie plictisitoare, fie emana idei error) dar ce zici tu ca FMI are politica sa NU finanteze deficite bugetare mi se pare foarte tare!!! asa era si pe vremea lui Ciorbea? habar n-am avut…sa inteleg ca toti banii intra la BNR (care a mai pierdut din rezerva pt suportul leului) de acum? cheltuirea in alt mod nu-i prevazuta? uau! eu ma gandeam altfela pana acum – ziceam ca e bine cu imprumutul de la FMI fiindca e o perioada in care e bine sa iei toti banii care ti se ofera de pe orice piata (la preturi moderate, of course), dar acum stau sa ma mai gandesc o tura

    0
    0
  22. #22 Comentariu nou

    Stii care e partea cea mai proasta? Exact cea exprimata indirect de spusele tale. Cetatenii acestei tari nu prea au cum se pregati de impact, decat prin a tine capul proptit de spatarul scaunului din fata, si mainile pe dupa ceafa. Cu alte cuvinte, „capul la cutie” este tot ce ne-a ramas, si sincer, eu nu mai cred de demult in „capul ce se pleaca…”, fie el plecat la cutie, sau cu umilinta.

    0
    0