Guvernul are nevoie de nişte recuperatori adevăraţi

Statul român este într-atât de ineficient încât cum se-ntâmplă să funcţioneze ceva mai bine într-o parte, îi ies la iveală toate ruşinile de prin alte părţi.

„Hotărârile judecătoreşti rămase definitive în cauzele DNA în anul 2014 au inclus confiscarea şi recuperarea de produse infracţionale în sumă de peste 310 milioane de euro, de 3 ori mai mult decât în anul 2013”, a declarat şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, la şedinţa de bilanţ a instituţiei.

Adică, a mai spus dna Kovesi, salariul pe un an de zile al tuturor medicilor din România (poate anul ăsta le obţineţi o mărire, dna Kovesi, că aveţi de unde lua). Sau, după cum a calculat Moise Guran, dacă DNA ar fi un judeţ din România, ar fi al 8-lea ca putere economică, între Prahova şi Braşov.

kovesi

Problema e că afirmaţia dnei Kovesi e adevărată doar pe jumătate – în sensul în care DNA a făcut jumătate din treabă, obţinând sentinţele de recuperare şi confiscare, dar fiscul nu reuşeşte să-şi facă partea lui, adică să scoată şi banii din afacerea asta. La sfârşitul anului trecut, Expert Forum estima că rata de recuperare propriu-zisă a bunurilor confiscate este între 5% şi 8%. Ieri, estimările făcute la bilanţul DNA nu depăşeau 10%. Sunt mai multe posibile explicaţii pentru această situaţie – executările sunt făcute după adresă, de inspectorii locali ai Fiscului, sumele şi bunurile nu sunt evidenţiate separat, deci e greu să tragi la răspundere pe cineva anume pentru că nu-şi face treaba şi în fine, pur şi simplu pentru că statul e un moloh ineficient care se plânge că n-are bani dar nici măcar nu-i scoate de sub fund p-ăia pe care stă.

Cât despre DNA, încrederea publicului în această instituţie continuă să crească şi, după numai câţiva ani de funcţionare efectivă (că PNA-ul epocii Năstase nu se pune), cu o cotă de 55%, a devenit instituţia juridică în care românii au cea mai mare încredere. Probabil că, în curând, va depăşi biserica şi, cine ştie, poate şi armata (DNA chiar se luptă, simt românii).

Succesul DNA, cum spuneam, expune eşecurile altor structuri – şi ne mai spune ceva: românii nu-s meschini, ei chiar îşi doresc să laude statul, doar că statul nu le dă motive.

(sursa ilustraţie)

Articol din categoria: ACTUALITATE

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    E ca in Batman (Dark Night), daca vrei. Aresteaza-i ->vor face circ, judeca-i ->te vor contesta, condamna-i ->doar pe cativa, ei fiind multi si DNA-ul neavand timp fizic sa-i solutioneze pe toti, deci oarecum loterie. Dar, totul pana la bani!
    Daca se ajunge la sechestrarea averilor e bai mare. Sa vezi atunci ordonante pentru limitarea activitatii DNA si prigoniri de procurori.

    0
    0
  2. Biserica e usor de depasit la incredere cu atatia preoti cu un comportament care aminteste de: „Fa ce zice popa, nu ce face!”.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    In aceeasi sedinta, referitor la cei 10%, Herr Prasident a remarcat finut ca: „Situatia din prezent […] este, pur si simplu, inacceptabila”. Ca urmare, cred ca urmatoarele descinderi in prime-time se vor face la poarta MFin, or fi crezut aia pe-acolo ca 10% recuperati era doar partea lor, restul ce sa-i mai intereseze?

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Să-l trimită pe Relache…are metode efective :))

    0
    0
  5. parcă e reclama aia la mașina de spălat Daewoo… cu bule de aer!

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    da’ chiar nimic de mafia ponta-udrea-basescu???? caci altfel erati foarte indignati de cit se mai fura in tara. ia de la cocos spagi inimaginabile!!!

    0
    0
    • Ai o obsesie.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Mai asteptam nitel, ca de-abia a ajuns doamna-sora la DNA… Dupa ce trece si doamna-mama vom putea sti mai clar daca spaga era intr-adevar de 45% fata de 10% la Cocos-Udrea-Basescu sau e un zvon defetist, spaga fiind doar de 30%.

      Dupa ce verificam informatiile astea din trei surse (A3, RTV si luju) sa vezi atunci ce articole si comentarii combative se vor trage.

      0
      0
  7. #9 Comentariu nou

    Nu mai stiu, presedintele poate avea initiativa legislativa directa?
    Ca atunci ar putea propune un act normativ (lege) care sa reglementeze procedurile de confiscare pentru a le face mai eficiente.

    0
    0
    • Exista confiscarea extinsa. Nu confiscarea in sine e problema, ci valorificarea ei.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Pai fix despre asta vorbeam – despre valorificare.
      Problemele legate de valorificare vin din faptul ca instanta doar decide confiscarea sau recuperarea prejudiciului. Punct.
      Din acest punct sa se spele pe cap cu ele cine vrea, ca apar probleme de desemnare a proprietatii, probleme funciare, si alte chestii care fac dificila valorificarea.
      Ar trebui sa existe o formula prin care in sentinta finala, instanta stabileste ferm schimbarea patrimoniala astfel incat orice institutie desemnata (DNA, ANAF etc) sa devina automat proprietara bunului si sa poata sa-l valorifice cum doreste, asa cum valorifica si chilotii confiscati de la pietari.
      Eu nu-s jurist – doar parerolog – dar cred ca Presedentia, impreuna cu cei de prin societatea civila, DNA si altii ar putea gasi o formula care sa fie si constitutionala si care sa si functioneze.
      Daca vrea…

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      curios … chiar si cu directorii schimbati astia tot nu misca nimic ..
      http://www.ziare.com/impozit/anaf/cutremur-la-finante-sefii-anaf-dn-20-de-judete-vor-fi-demisi-1260448

      articolul de mai sus pare sa fie din octombrie 2013.

      0
      0