Gimnastele – vineri, la Reporter Special A3

Vineri, la Reporter Special Antena 3, va fi difuzat un reportaj cum n-aţi mai văzut. „Gimnastele” este filmul care ar trebui să vă scape de judecarea derizorie a unor sportive doar prin cântărirea aurului, argintului şi bronzului pe care le-ar putea aduce (sau nu) acasă.

La începutul lui aprilie, fetele din lotul naţional de gimnastică au luat 5 medalii la Europenele din Franţa iar lotul a câştigat titlul continental. În ţară, ştirea a fost primită cu o anume surpriză. Nu prea ştia lumea ce mai e cu fetele astea de la Deva, ce-o fi în spatele victoriei, care-i treaba cu Europenele alea şi cum se face că gimnastele au prins aurul aşa, când nu se aştepta nimeni. Păi nu murise gimnastica odată cu demisiile lui Belu&Bitang?

De altfel, ziariştii pe cei doi i-au sunat pentru „opinii şi declaraţii”. Nicolae Forminte? Cine mai e şi ăsta? Noul antrenor? De când? De 3 ani? Are cineva telefonul lui? Nu? Dă-l în mă-sa, ia-l pe Belu. Sau pe Bitang, pe ăştia îi ştie lumea.

Nicolae Forminte a venit la Săptămâna de Ştiri atunci. Alice s-a dat peste cap şi l-a convins să intre în direct pentru un interviu, că prea era bizară situaţia, nimeni nu vorbea cu antrenorul, toată lumea căuta foştii. Iar Ioana Răduca, de la Reporter Special, l-a vânat pe holurile redacţiei, l-a pisat, l-a rugat şi l-a făcut să accepte ce cred că nu s-a întâmplat vreodată cu lotul de gimnastică feminină din România – o echipă de filmare cu fetele, o săptămână, peste tot, la antrenamente, la şcoală, la masă, la medic, la saună, în cămin.

Materialul a fost filmat în iunie, la Deva. Ioana a lăsat informaţiile şi primele impresii să se aşeze, apoi s-a apucat de treabă luna trecută. Am discutat despre scenariu şi dezvoltare, a scris, a rescris, a montat, apoi a remontat când materialul a fost şters din server (altă poveste aici). A ieşit un film care are o calitate foarte rară în televiziunea din România: este autentic. Fără figuri, fără volănaşe şi fără pănglicuţe – un reportaj adevărat despre câteva adolescente care muncesc cum puţini o fac în ţara asta.

Nu vă dau cheile filmului. Vă invit doar să-l vedeţi şi să-l judecaţi voi.

Când va fi difuzat reportajul, vineri seară, fetele din lotul de gimnastică vor fi la Beijing, concentrându-se pentru concursul care, pentru ele, începe duminică. Au investit energie, inteligenţă şi efort şi au renunţat la copilărie pentru aceste câteva zile. Speră din toată inima să asculte imnul şi să plângă de fericire undeva, la capătul lumii. 1 minut de fericire pe care vor cu disperare să ni-l dăruiască şi nouă, celor de acasă.

Să vă spun ceva. Pentru ele, se prea poate ca medalia de aur să fie ţinta vieţii lor, dar eu, după ce am văzut filmul, le iubesc indiferent de ce vor face la Beijing. Nici nu mai are importanţă. Au muncit atât de mult pentru concursul ăsta, încât şi-au câştigat deja laurii.

Prima difuzare este vineri, la 23.05, cu o reluare duminică, de la 13.05.

Articol din categoria: ACTUALITATE

15 comentarii Adaugă comentariu

  1. Abia aştept reportajul, ca de obicei. Am doar o singură observaţie, fără să încerc să vă dezamăgesc: s-a mai făcut. 🙂
    Filmuleţul s-a numit, parcă, „O zi din viaţa unei gimnaste” şi o suprindea pe Alexandra Marinescu într-o zi obişnuită de antrenamente. E drept, era o singură gimnastă, nu făcea parte încă din lotul de la Deva, ci din cel rival de la Bucureşti şi filmul a fost făcut în epoca pre-internet, prin 1994-95. Adică în secolul trecut. Asta ca să vă daţi seama ce viaţă au reportajele astea, chiar şi atunci cînd iau premii pe-afară, aşa cum a fost cazul celui despre care v-am spus.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    O singura intrebare… a facut un trailer mic ceva ? Ca ar avea mai bine promovarea si ar fi mai multi interesati sa vada filmul daa ar vedea deja un trailer ceva.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Tartore, nu ştiam, bravo autorului! Apropo, mai ţii minte cumva cine era autorul? Trebuie să fi fost TVR, pentru că în ’94 de-abia apărea Tele 7. Sau o fi fost de la Tele 7, că a avut o echipă foarte bună de reportaj la început.

    Florin – ai dreptate, mulţumesc, o să adaug azi şi imagini. Ce să-i faci, nu m-am gândit la asta, doar lucrez în tv! 😀

    0
    0
  4. Super tare. Am impresia ca este primul reportaj serios despre gimnaste/gimnastica.

    0
    0
  5. Multumesc pentru instiintare.

    M-as bucura sa castige cat mai multe medalii de aur, nu pentru prestigiul tarii bla, bla – ci pentru faptul ca pentru fiecare astfel de premiu vor incasa cate 100.000 de euro (sper ca nu este eronata informatia) si o merita din plin, muncesc fantastic fara a avea ifosele unor tilicari fotbalisti.

    Succes Fetelor !

    0
    0
  6. TVR, Ruxandra Ion, afair.

    0
    0
  7. Mulţumesc pentru informaţie. Într-adevăr, ideea cu trailer-ul este una foarte bună.

    Pe de altă parte, multă sănătate fetelor, am înţeles că două dintre ele au ceva probleme. Sper că nu e nimic serios şi că vor reuşi să plângă pe treapta pe care scrie „I”.

    0
    0
  8. Mult succes fetelor noastre!!! Dar am o intrebare…de ce desppre gimnasti se vorbeste atat de putin? Ceea ce fac ei este la fel de greu ca si ceea ce fac fetele. Viata m-a adus langa un fost gimnast ,coleg de generatie cu Dan Grecu , care a participat la trei Olimpiade( in vremea aia erau mai longevivi sportivii).E adevarat ca Nadia a stralucit(pe buna dreptate) eclipsand rezultatele baietilor si tot atat de adevarat ca atunci gimnastii nu castigau mai nimic .Dar acum baietii nostri chiar au rezultate stralucite si cred ca merita mai multa atentie decat toti fotbalistii astia despre care aflam mai mult ce masini,neveste si fitze au…SUCCES TUTUROR SPORTIVILOR ROMANI!

    0
    0
  9. ……cu toate ca vineri l-ar putea pune la 22.05

    0
    0
  10. Vlad, am fost unul dintre putinii ziaristi care i-am luat apararea lui Forminte; am vorbit de zeci de ori cu el cit m-am ocupat de gimnastica la GSP. Aveam multi colegi la GSP, o parte foarte cunoscuti, care erau convinsi ca gimnastica romaneasca = Belu si Bitang si atit. Si ca nimeni nu mai merita nici o sansa.
    Uite ca nu-i asa.

    0
    0
  11. Zic şi eu: hai să vedem filmul. Şi apoi om vedea ce va fi la Olimpiadă. Că tot despre asta m-am găsit şi eu scriind azi.

    0
    0
  12. #12 Comentariu nou

    Vlad, de ce nu e promivat filmul asta?
    Mult succes fetelor noastre!!

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    Ankmk – bună idee pentru un reportaj viitor, ms.
    Mordechai – Belu şi Bitang au această atitudine, „să vedem dacă iau vreo medalie”. Sigur, e un obiectiv şi trebuie să fie atenţi la el, dar eu nu mai cred acum, după ce am dat ok de difuzare pe filmul ăsta, că medalia mai poate confirma sau infirma ceva în privinţa gimnastelor.
    Guzgan – e promovat la A3… mai mult, nu ştiu.

    0
    0
  14. #14 Comentariu nou

    Se anunta un material foarte interesant care merita vazut!Bafta fetelor noastre!

    0
    0