Care pe care în Euromaidan

Foto: ITAR/TASS

Aseară, la Kiev, Ianukovici și protestatarii au încheiat un armistițiu, în vederea începerii de noi negocieri.

Armistițiu, da?

Două imagini ne spun câte ceva despre părțile acestui armistițiu.

Prima: deci tipii ăştia sunt miliţienii, ăia cu guvernul, adică, şi s-au pozat în Euromaidan exact ca echipa victorioasă la capătul unei finale:

Foto: REUTERS/Stringer
Foto: REUTERS/Stringer

De partea cealaltă, avem asemenea tipi, gata să atace de unii singuri câte o companie întreagă de guvernamentali:

Foto: ITAR/TASS
Foto: ITAR/TASS

Ei, acum ziceţi voi cum se poate termina toată treaba asta când sunt implicaţi asemenea zărghiţi.

UPDATE: „Armistitiul”, inecat in sange. In Euromaidan se trage direct in manifestanti si au fost observati lunetisti pe cladiri. 17 morti numai in aceasta dimineata. Pe Twitter, o avalansa de mesaje si cereri de autor pe hashtagul #euromaidan

Articol din categoria: ACTUALITATE

39 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    la un moment dat, intr-un feed live i-am vazut cum isi faceau unii la altii semne obscene – da stiu cum suna – un fel de „battle” peste gard, fix ca la o bataie intre galeriile de fotbal. si stai si te intrebi ce-i motiveaza pe oamenii aia – de ambele parti.

    0
    0
  2. #4 Comentariu nou

    Nu prea cred ca esenta a ceea ce se intampla in Ucraina sta in cele doua imagini. Nici pe departe.

    0
    0
    • Zi, nu fi timid 🙂

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      zic io, vrei?
      punand cele 2 imagini in antiteza, dimpreuna cu textul, imi da senzatia ca te uiti de pe turn la cete de nebuni care se trag de par, se scuipa, se zagarie de ceva timp, dar au uitat motivul

      nu e deloc asa: nu sunt smotoceli prostesti, se trage cu munitie de razboi, iar motivele sunt clare: unii nu vor sa ramana de partea nasoala a liniei de demarcatie dintre lumi, cum zice cineva mai jos, iar ailalti isi fac jobul; temeinic si radical, ca toti prostanacii

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      Am o prietena ucraineanca, din Kiev care mi-a explicat ca ceea ce se intampla acum acolo nu tine de lupta poporului ucrainean pentru alaturarea de Rusia sau UE, ci reprezinta strict o lupta de inlaturarea a lui Ianukovitch. Daca la inceput s-a bazat pe o nemultumire raspandita in intreaga populatie a Ucrainei, acum ‘oamenii cuminti’ s-au retras de la proteste, ramand, zic unii, mai mult mercenari, fosti luptatori in Afghanistan.

      0
      0
  3. #8 Comentariu nou

    Este trist ca unii mor si pentru cei care ii omoara, dar vor „beneficia” altii. Pare o situatie foarte cunoscuta noua.

    0
    0
  4. #9 Comentariu nou

    Ma aflu in Berlin si am colegi ucrainieni. Tineti minte cum traiam noi inainte de revolutie? Apa calda doar cateva ore, gaz, caldura … la fel? Acum imaginati-va ca ati duce-o asa in secolul 21, anul de gratie 2014. Fix asta se intampla la ei: au caldura, gaz, apa calda doar 2 maxim 3 ore/zi. Toata puterea financiara a Ucrainei este in mana unor oligarhi ucrainieni ce sunt mana in mana cu mafia rusa.
    Si cu toate astea … mai mult de 50% din populatie ar vota oricand comunistii si apropierea de rusi. Colegii mi-au explicat cam asa: „oricat as incerca sa le explic parintilor sau bunicilor ca trebuie sa ne facem un alt viitor, sa ne deschidem spre Europa … ei vor vota pana la moarte comunistii sau comunisti vopsiti. Este tot ce au cunoscut in ultimii 50 de ani si nimic altceva nu le suna familiar, nu le schimba optiunile. Orice este nou ii sperie, sunt scosi din zona de siguranta”. Nu va puteti inchipui cat de familiar mi-a sunat totul. Cam asta se intampla la ei … este o inclestare teribila intre ceea ce isi doresc cei tineri de la viitor si cei impietriti in siguranta pe care le-o da apropierea de mama Rusie. Cei cu care am discutat sunt: unul din Donetsk (nu stiu exact cum se scrie) si unul din Cernauti. Ambii au terminat facultatile in Kiev.
    P.s: pt ca am folosit un mobil, va rog sa imi scuzati eventualele typo sau greseli de alt fel

    0
    0
    • #10 Comentariu nou

      ca fiind unu’ care a fost asta vara in odessa, acu 2-3 ani in Kiev, am prieteni in kiev – zic eu ca nu-i decit mincatorie de kkt. pardon my french.
      zic si ei ce prinde la lume.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Pai, ca un fin cunoscator al Ucrainei ce sunteti, om care isi face vacantele pe acolo, explicate-ne si noua clar care e situatia si de ce mint studentii aia.

      Eu sunt cam stupid si inteleg putin. Eu vad asa: sunt unii in Ucraina, mii, zeci de mii, sute de mii, milioane, cati or fi ei, care sunt cam disperati ca se deseneaza din nou o linie groasa pe harta Europei si ei pica de partea nasoala a liniei. Cam cum am picat si noi in ’45.

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      uite cind vad chestiile astea „caldura, gaz, apa calda doar 2 maxim 3 ore/zi. ” incep sa vomit. cam cum vomit cind imi aduc aminte de „60.000 de morti la timisoara” si alte intoxicari grosolane. din pacate am un stomac sensibilos si nu inghit asemenea chestii.
      ah, si in mintea dumneavoastra de ingustimi micronice, imi spuneti , rogu-va cine a pomenit de vacante la odessa? ca eu din cite’mi vad ochii am scris ca am fost acolo si n-am pomenit de nici o vacanta.
      si poate faptul ca am prieteni buni in kiev imi da access la mai multe informatii decit va da hotniuzu sau cnn-ul.
      ah. si cind vezi masini de zeci de mii de euro in satele ucrainei parca nu-ti vine sa crezi ca saracii n-au bani de mai mult de 2 ore de caldura.
      da’ iertati-mi intreruperea, continuati sa va imbuibati cu gogosi media. credeam ca era cineva interesat de ceea ce se intimpla acolo nu de povestile de la teve.

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Mi-as dori sa fii in fata colegilor mei si sa le spui ca vomiti cand auzi de lipsa caldurii si a apei calde! Mie, sincer, nu mi-a venit, am avut o stare de uluiala pentru ca nu mi-am inchipuit nici o clipa ca asa ceva mai este posibil in Europa. Sora mea a fost de doua ori in Ucraina cate o saptamana, dar in hoteluri sau in miezul verii nu simti astfel de lipsuri.

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      esti sigur ca nu erau somalezi? la colegii ucrainieni ma refer……

      0
      0
    • #15 Comentariu nou

      hai sa mai maninc si eu inca un kkt asa – sa nu tac – discutie avuta cu un prieten ucrainean – azi:

      [12:28:51 PM] ***me*** btw – i stumbled upon some comment which claims that in ukr – (usually) there is no heating, hot water, gas more than 2-3 hrs/day
      is it true?
      [12:29:18 PM] ***me***: (there was a guy – he said his ukrainean colleagues in berlin told him so)
      [12:29:39 PM] ***me***: as this happening in 2014 ano domini 🙂
      [12:32:48 PM] ***prieten ucrainean***: :0) It’s a joke. :0) All services 24×7. Kiev is same like Bucharest, also a lot of parks and very polite people around. ^0) Even during last three months of revolution. :0)
      [12:40:00 PM] ***me***: not only Kiev – but in less rich cities… .?
      [12:41:55 PM] ***prieten ucrainean***: Same. Rivne, Lviv, Donetsk (even reach than Kiev), Odessa. Its everywhere started from end of Kommunism. 🙂
      May be in some small (3-5 homes) vilages in the middle of carpatian mountains you might find some problem with hot water, but it’s Normal for small villages – they just use boilers. :0)

      iertata-mi fie „nestiinta” si faptul ca le-am pus vorbele colegilor tai la indoiala

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      Cristi, stay cool, it’s ok sa crezi in Mos Carciun!….pana la o anumita varsta

      0
      0
  5. #17 Comentariu nou

    stai sa vezi la noi cand s-o rascula romanu ca il cotropesc comunistii… oh wait… nu se va intampla asta…

    0
    0
  6. #18 Comentariu nou

    Sunt interesante conotatiile date de sursa imaginii:
    – Reuters (Vestul) ne arata militia savurandu-si victoria, pe ruinele Maidanului
    – TASS (Mama Rusie) ne arata un derbedeu agresand fortele ce se chinuie sa asigure ordinea (si linistea…) in tara.

    0
    0
  7. #23 Comentariu nou

    Cetateanul din poza a doua are sange in instalatie nu gluma. Spre deosebire de militienii care functioneaza in haita, asta functioneaza pe baza de cojones. 🙂
    Razboi civil, acolo se va ajunge, mai ales daca se implica armata. Si intr-un final doua Ucraine, una rusofila, alta americanofila.

    0
    0
  8. #24 Comentariu nou

    Ma aflu in Berlin si am colegi Ucrainieni. Am discutat cu ei despre ce se intampla la ei, inainte de a incepe manifestatiile in toamna, dar si acum.
    Va aduceti aminte cum traiam noi, romanii in 1989? Fara curent, apa calda si caldura? Inchipuiti-va ca ati trai la fel acum, in 2014! Eii … cam asta se intampla la ei, la ucrainieni: apa calda si caldura doar 2 maxim 3 ore pe zi. Puterea financiara se afla concentrata in mana unor oligarhi- mana in mana cu mafia ruseasca! Mi-au explicat ca desi se traieste rau, desi este o viata grea, peste 50% din populatie v-a vota in continuare cu comunistii. Ca dupa 50 ani de comunism si mama Rusie, degeaba le explica parintilor si bunicilor ca viitorul lor ar trebui sa arate altfel. Nu inteleg si nu au cum sa inteleaga. Tot ce este nou pe cei traiti in comunism sub URSS ii sperie si debusoleaza! Mi-a sunat atat de cunoscut!
    Din discutiile avute cu cei doi am inteles ce inclestare teribila este intre cei care vor sa iasa de sub dependenta Rusilor de orice fel: gaze, energie, socialism-comunism, mafie, etc… si cei care nu vor sa renunte la puterea dobindita si la banii pe care ii fac fiind alaturi de rusi, sau care nu stiu sa traiasca altfel .. decat sub protectoratul Rusesc.
    Ceea ce am scris aici … este cumva esenta mai multor discutii avute cu ei. Bineinteles ca lucrurile sunt putin mai nuantate: unul tine clar cu tabara pro-europeana, altul … e putin mai nesigur, considera ca si Rusia aduce avantajele ei, e speriat de un eventual boicot al gazelor si crede ca Iulia Timosenko isi merita soarta, nu pentru ca neaparat este vinovata de ceva, ci pentru ca (citez): „A vorbit, a vorbit, a vorbit fara incetare, pana a agasat pe toata lumea si pe ucrainieni, dar mai ales pe rusi”.
    Aceasta este perspectiva avuta de mine, aici in diaspora, despre ceea ce se intampla la granitele Romaniei. Nu stiu daca este cea corecta, dar cu siguranta este destul de sumbra. Ucraina este in acest moment sfasiata intre doua curente si doua zone de influenta. De altfel, cele doua poze nu stiu daca spun adevarul, dar cu siguranta spun o parte a lui.
    p.s: imi cer scuze pentru eventuale typo si greseli de alta natura, dar nu am timp sa reiau tot ce am scris.

    0
    0
  9. #25 Comentariu nou

    Mai zărgheală nu există:
    https://www.youtube.com/watch?v=nUshG6aEf94
    E plin netu de faze tari. pe livejournal chiar se face meserie.
    http://zyalt.livejournal.com/
    http://www.youtube.com/watch?v=aZbWF3aVQUY
    și mai ales asta
    http://www.youtube.com/watch?v=n1w4kUQFe8M

    0
    0
    • #26 Comentariu nou

      ultimul link e chiar misto piesa de propaganda. pacat ca’n 44 nu se puteau pune filme pe yt – asa ne-am fi documentat si noi cu lupta antifascista si antiimperialista si vedeam muviz cu hitleristii mancind bebelusi la micul dejun 😀

      0
      0
    • Da, omule. Am inteles, tu ai mirosit conspiratia si te doare-n cur de „prostii” aia care mor pe acolo. Nu ai altceva mai bun de facut decat sa-ti demonstrezi micimea p-aici?
      Ia zi, in Siria niste prieteni care-ti spun cat de bine e sub Assad n-ai? Dar in Pyongyang n-ai mai fost de mult, sa ne zici ce bine ne dezinformeaza cnnul si hotniuzu’ despre viata roz de acolo?

      Lasa oamenii sa lupte pentru ceva si nu ii mai judeca tu din fotoliul tau caldut si comod.

      0
      0
    • #28 Comentariu nou

      maninci kkt cu polonicul, pardon my french,
      io nu-i judec – si n-am zis ca n-au dreptul sa-si aleaga drumul (by any means, bloody or not) doar ca atunci cind vin unii si spun ca „vaaaaai cit de oprimat e poprul ucrainean, n-au sireacii dupe ce bea apa” am dreptul (parca era democratie, freedom of speech, etc) sa-ti replic „pashol ti na hui”

      0
      0
    • cind vezi masini de zeci de mii de euro in satele ucrainei parca nu-ti vine sa crezi ca saracii n-au bani de mai mult de 2 ore de caldura

      Aha. Nu-i judeci. Da’ deloc-deloc.

      Da, se dezinformeaza din ambele parti – folosindu-se cu succes social media. Da, unii prezinta situatia pre-revolutie mai intunecata decat era de fapt.
      Asta nu schimba cu nimic faptul ca o parte insemnata din ucrainieni (majoritatea in partea nerusofona) vor o schimbare.
      Si ca multi sunt dispusi sa moara pentru asta – si unii chiar mor.
      Si ca singurul lucru demn de comentat, in opinia ta, este faptul ca iezistă „intoxicari”. Ai auzit vreodata expresia „nu vezi padurea de copaci”?

      La final, in umila-mi opinie, ai o inclinatie bolnavicioasa spre utilizarea fecalelor… in conversatie. Scatofilia poate fi si un simptom al schizofreniei sau al altor tulburari mentale. Poate ar fi bine sa te cauti.

      0
      0
    • #30 Comentariu nou

      pe linga faptul ca ai probleme de interpretare – eu n-am zis nimic de ceea ce se intimpla acolo, daca e bine sau rau ce fac acolo, eu m-am revoltat de incercarile de manipulare prezente „de genul 2-3 ore de apa calda pe zi” sau de propaganda de la cnn/bbc/etc
      faptul ca se gasesc idioti utili ca tine e de tot kkt-ul. n-ai fost o singura zi acolo da’ preiei si dai mai departe chestii care nu binevoiesti sa le verifici. „mi-au spus colegii”
      dincolo de faptul ca nu aduci contra-argumente, mai ataci si persoana (folosindu-te de limbaj)
      si tot eu trebuie sa „ma caut”

      0
      0
  10. #31 Comentariu nou

    deja e cu cichicean (doar ca acolo se mai si moare, azi dimineata pe Espreso TV am vazut LIVE! unul cum si-a dat duhul adus cu targa langa o ambulanta) http://moimir.org/wp-content/uploads/2014/02/83.jpg

    0
    0
  11. De ceva vreme eu am o problemă cu semantica.
    Deci acolo nu e Piaţa Universităţii. Nu e „loc liber de neo-comunism„. Nu e… ce-o fi.
    Acolo este Euromaidan. Euro + maidan.
    Aha.

    0
    0
  12. Mă distrează sursele imaginilor și ceea ce ne prezintă: Retuers respectiv ITAR/TASS, parcă am fi într-un al doilea război rece. Chiar mă întrebam când o să înceapă iar, având în vedere încleștările din ultimii ani (și influențele asupra vecinătăților Rusiei – inclusiv România).

    La noi vi s-au părut normală brambura din 2012 și de atunci încoace? Vi se părea normal cu câtă nonșalanță dădeau unii șuturi în fund Uniunii Europene (care brusc a devenit băsistă)?

    O concluzie trivială: când Rusia are bani, se simte.

    0
    0
  13. Sunt sanse mari sa se ajunga la razboi civil si secesiune in Ucraina.
    Reteta e clasica (sa-i zicem „ghinili invinge”), s-a vazut si la noi in 1990 la Tg. Mures (pe criterii etnice) si in Piata Universitatii (politic). S-a vazut dusa pana la capat in Iugoslavia in 1999 (se putea intampla si la noi dupa Targu Mures). Irak, Libia, Siria… macar in Afghanistan au fost mai originali.

    E foarte misto de urmarit ce se spune pe CNN si pe RT, fiecare prezinta ce vrea. Chestia cu „Fuck the EU” a lui Nuland a disparut discret, desi a fost o mutare foarte buna in sahul asta geopolitic (le-a cam taiat avantul SUA, ne-am lamurit si noi ce viteji avem prin UE).

    Pana la urma e vorba la care licurici suge fiecare tarisoara, vorba unui clasic in viata.

    de citit: http://www.washingtonpost.com/blogs/worldviews/wp/2014/01/30/9-questions-about-ukraine-you-were-too-embarrassed-to-ask/

    0
    0
    • #35 Comentariu nou

      Vai, ce spirit superior si plin de umor sunteti. Si ce lesne va e sa va manifestati din fotoliului, din fata calculatorului.

      Oamenii aia mor pe acolo doar pentru ca „Pana la urma e vorba la care licurici suge fiecare tarisoara, vorba unui clasic in viata.”

      Conform dumnevoastra, oamenii au murit la Universitate, in decembrie 89, doar asa, la hoha. Vroiau ei musai sa moara, ca sa putem suge de la alt licurici.

      0
      0
    • …Si ce lesne va e sa va manifestati din fotoliului, din fata calculatorului…
      … zise unul cu pseudonim la adresa unuia care, de bine – de rău, a indicat un link, ştiind bine la ce se expune.

      Mă duc pe wikipedia, să văd care-i treaba cu licuricii, suptul şi siliconul. Sau ne explici dumneata?

      0
      0
  14. #37 Comentariu nou

    Scuze ca am reluat primul mesaj. Am crezut ca mobilul mi-a jucat feste prima data!

    0
    0
  15. #39 Comentariu nou

    @fish Cu cine vorbesti? Eu am scris doar doua mesaje (3 cu cel reluat)! Nu am jignit pe nimeni, in schimb nu pot spune acelsi lucru in ce te priveste. In ceea ce ii priveste pe cei doi colegi ai mei (fara ghilimele) nu am de ce sa ma indoiesc de integritatea lor morala. Sunt doua persoane educate si de bun simt. Cu atat mai mult cu cat, mare parte din discutii le-am purtat in vara-toamna … cu cateva luni inainte sa inceapa manifestatiile in Ucraina. In rest …nu vad de ce m-as justifica in fata cuiva si nici de ce as incepe sa fac munca de detectiv daca ceea ce imi relateaza doi cetateni despre tara lor e adevarat sau nu. Am relatat doar care este perceptia avuta de mine si colegii mei, de aici, din afara zgomotului media romanesc.Nu am pretins ca detin adevarul absolut, asa cum incerci dumneata sa faci, dar nici nu accept o eticheta de mincinos de la un necunoscut.

    0
    0