Pupat toţi piaţa endependeţi (că-i gratis)

Stai că vine vremea pactelor şi nu ne-am pregătit şi noi c-o umbrelă trainică, ceva, să ne ferim de toate lacrimile de fericire pe care ni le varsă acum politicienii-n cap, emoţionaţi de-atâta consens, frăţică.

S-a intonat imnul de stat la semnarea „Pactului pentru Apărare”. Foarte frumos. 2% pentru Apărare timp de minimum 10 ani, ura, trăiască armata şi guvernul etc. De-atâta festivism nici nu mai vedem că momentul nu-i mai mult decât o intrare în normalitate – în 2006, la summitul de la Riga, statele membre NATO au decis să aloce 2% din PIB pentru apărare (şi 20% din acest buget pentru investiţii în apărare). Dar, în fine, este adevărat că numai 4 ţări şi respectă această cerinţă, aşa că ar trebui salutat consensul, fie el şi împopoţonat cu atât de multe funde şi poleială retorică. Uite, românii îşi iau angajamentul, brava lor, nu-i aşa?

Mă rog, faptul că, în 2008, politicienii şi-au mai asumat un „pact naţional” pentru un domeniu crucial – Educaţie – n-a însemnat în cele din urmă mai nimic în plan concret. Bugetul Educaţiei trebuia să fie de 6% anual, între 2008-2013 (şi 1% pentru Cercetare). Primul rezultat al pactului semnat în 2008 a fost că bugetul Educaţiei a scăzut în 2009 la 4% (de la 5,7% în anul anterior) şi a ţinut-o tot aşa, din rău în mai rău, an de an, ajungând în 2012 la 2,8% (apoi 3,1% în 2013). Deci să nu ne îmbătăm încă de bucurie cu Pactul pentru Apărare.

Însă n-are a face dorinţa cu putirinţa când e rost de-o găleată cu demagogie pentru politician. Acum, dl Ponta ar vrea „un pact naţional pentru autostrăzi (şi drumuri)” – iar dl Rus, de la Transporturi, se dă iar în spectacol cu hărţi în care nu mai încap kilometrii noi de drum, asta după ce guvernul din care face parte n-a construit practic nimic şi n-a semnat nici un contract nou de când e-n funcţie.

Cu alte cuvinte, să mai zică o dată toată lumea că vrea autostrăzi, da? Se-nţelege că d-aia nu se ocupă Guvernul de problemă (de-a ajuns Bulgaria să aibă mai mulţi kilometri de autostradă ca noi, pe bună dreptate nişte mămăligiki) că nu e încurajat, că are dileme şi ezitări: păi dacă nu vrea toată lumea, ce ne facem, să le demontăm dup-aia?

Ce urmează? Un pact naţional pentru eradicarea closetelor din fundul curţii? Unul pentru pastă de dinţi în fiecare casă?

Apucaţi-vă, măi nene, de treabă, ce tot o frăsuiţi cu atâtea pupături şi bătăi pe spate? Vorba marelui Caragiale, prin gura eroului său din telegrame, Général Grégoraschco: „Ne point se fier aux criailleries de ces canailles… Se duce dracului giudeţul.”