Oricâtă bunăvoinţă ai avea, e greu de înţeles ce-o fi în capul lui Alexis Tsipras, care şi-a dus ţara pe marginea prăpastiei doar pentru a reveni acum, cu ultima propunere pe care a făcut-o Eurogrupului, exact în punctul de unde plecase.
„Grecia oferă un plan draconic de austeritate”, notează agenţiile de presă, care constată că oferta guvernului de la Atena include, printre altele, creşterea TVA la 23%, anularea scutirilor de taxe pentru locuitorii din insule, impozite mai mari pe proprietăţi şi pentru armatori, tăieri de cheltuieli pentru armată, taxarea produselor de lux şi a publicităţii tv, relansarea privatizărilor (sistate când SYRIZA a venit la putere), reforme în sistemul de pensii (care includ reducerea pensiilor mari) şi redimensionarea administraţiei publice.
Adică aproape tot ce i se ceruse să facă acum două săptămâni şi refuzase.

Practic, Tsipras propune acum un plan de austeritate în valoare de 13 miliarde de euro – măsuri dure de echilibrare financiară pentru o ţară de 11 milioane de locuitori. Guvernul grec cere, în schimb, un ajutor de 53,5 miliarde de euro pentru a susţine serviciul datoriei în următorii 3 ani.
SYRIZA a venit la putere cu promisiunea că va obţine ştergerea datoriilor, sfârşitul austerităţii, revenirea prosperităţii – vorbe goale în faţa dimensiunii strivitoare a falimentului naţional. Rămâne întrebarea dacă Tsipras şi colegii chiar au crezut în ce spuneau sau au fost doar mai demagogi decât toţi ceilalţi laolaltă.
Păcat de toţi cei care s-au lăsat prostiţi de discursul lor populist şi găunos. Timp pierdut.
Planul lui Tsipras se discută azi (vineri) în parlamentul de la Atena. Dacă va primi un vot favorabil şi va deveni lege, Eurogrupul îl va lua în discuţie până duminică.
(Ilustraţie – dimitris_k / Shutterstock.com)

15 comentarii Adaugă comentariu
Germanii au anunțat saptamana trecută ca opresc negocierile atâta timp cât Syriza e la putere; ar fi funny acum sa le refuze oferta pe motiv ca poporul grec nu este de acord cu ea -in momentul ăla Tsipras a pierdut totul.
Prost nu e cine promite toate masurile de reforma. Prost e cine crede in ele! Promisiuni au facut si alte guverne mai putin populiste decat guvernul Tsipras.
Să nu uităm că prost mai e și cine votează la referendum crezând că va schimba ceva.
Asta e adevarat doar la referendumurile facute pentru prosti
Daca nu ma insel in Grecia votul e obligatoriu 🙂 chiar daca nu e impus in realitate (cam ca taxele).
Saracul. Si saracii greci care chiar au crezut ca si-au votat demnitatea, mandria, etc.
I-a pus sa voteze daca sunt de acord, ei au votat nu, si pana la urma s-a dovedit ca votul a fost degeaba. Practic si-a batut joc de sarmanii greci la modul cel mai mizerabil posibil.
Eu cred ca totul a fost o cacealma, s-a umflat in pene in fata tuturor si cand a vazut ca nimeni nu clipeste si nu il baga in seama, si-a pus coada intre picioare si a plecat capul.
Macar in ceasul al 13-lea i-a revenit mintea la cap, tot e bine.
Cred ca au sperat intr-o revulutie socialista care sa rezoneze cu o parte din populatia din tarile cu propleme economice inca in austeritate, si intr-un program de suport general din partea uniunii, pentru care iara nu trebuiau sa faca nimic. Ei au o problema de perceptie cu cit cistaga ei si cit cistiga neamtul sau olandezul, la fel cum era acum citiva ani si in Romania despre romanii plecati in afara, pina cind au inceput sa iasa si mai multi si sa vada ca si costurile de viata sint ca atare. Sloganurile gen „egalitate” si „solidaritate” sint intelese ca „tu muncesti mai mult, dar sa cistigam la fel” si „daca avem nevoie de bani, nu conteaza din vina cui, asta e viata, sa fim solidari”. Problema lor a fost sa inteleaga ca vestul nu prea e ca estul, relatia cetatean-stat este pe cu totul alte coordonate, cetateanul munceste cit poate pentru el, isi plateste taxele, mai miriie cind e taxat prea mult, dar le plateste, iar politicieni si statul guverneaza in interestul cetatenilor intr-un stat organizat. Chestie si de mindrie intr-un fel, „uite mah ce am reusit sa facem”, in loc de traditionalul nostru „lasa mah ca merge si asa”.
asta pur si implu ii pacaleste (iar !) pe europeni. ca nu ii e greu sa scoata din basca promisiuni vagi, greu de onorat, greu de monitorizat.
pe de alta parte si UE e intr-o situatie naspa , politic vorbind.. . ar vrea si parca nu prea sa lase grecia din brate.
dar mai bine s-o lase acum din brate , cand rusia si china ar putea cu greu sa se bage, decat sa amane deznodamantul (inevitabil) inca cativa ani.
Un efect interesant – „nici tu nu platesti taxe, Yanis? haha, nici eu, mai da-l in masa de stat ca doar nu ne ofera nimic.” dupa care cind se impute treaba „hopa, ar fi bine sa ma duc sa platesc taxele daca tot pierd banii”.
“Panicked doesn’t begin to describe how people feel,” said Antonis Mouzakis, an Athens accountant. “I have a huge number of customers wanting to file their taxes right here, right now, to have the tax calculated and paid instantly before a possible haircut. Even if the tax is 40 to 50 thousand euros, they pay it off in one go.”
Mr. Mouzakis said that many companies were also trying to settle their debts quickly, not wanting to owe money if their deposits are hit in a deal to rescue Greek banks. Others do not want to accept payments for the same reason. When banks in Cyprus had to be bailed out in 2013, depositors with more than 100,000 euros lost about 40 percent of their money.
http://www.nytimes.com/2015/07/09/world/europe/greeks-spend-droves-afraid-losing-savings-bailout.html?_r=0
ok, o fi planul lui Tsipras bun si auster etc, dar asta nu inseamna ca o sa-l si respecte. A fost doar ca sa abureasca UE sa obtina banii. Lumea se asteapta la prea multe minuni. Deci niste panglicari socialisti sa vina in al 12-lea ceas cu un superplan Marshall si sa-l si implementeze? 🙂
E si asta o varianta!
banuiesc ca nu-da nimeni toti banii deodata si apoi sa astepte sa faca ce-a promis. De data asta sper ca-i da cate putin si daca nu se tine de promisiuni. Stop joc
„Guvernul credea ca a merge pana la prabusirea economiei grecesti va provoca prabusirea economiei mondiale. Acest lucru nu s-a produs si imi pare rau…” unul din negociatorii greci. sa nu ii dai in #@#$$ de socialisti imputiti?
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-20291064-cum-prezinta-negociator-grec-sub-protectia-anonimatului-discutiile-eurogrup-plecat-lupta-crezand-avem-aceleasi-arme-subestimat-puterea-schauble-spus-lui-varoufakis-cati-bani-vrei-iesi-din-euro.htm
Ce mai conteaza amanuntele financiare cand ai castigat admiratia lui Fidel Castro??
Romania vs Schengen.. :))
http://www.eljijinews.com/opinie/poza-zilei-romania-vs-schengen