O lege pentru protecția nefumătorilor înnebunește industria tutunului (I)

N-aș fi intrat în discuția asta despre actualizarea legislației pentru protecția nefumătorilor, dar agitația vectorilor industriei e prea revoltătoare ca să nu reacționez.

Pe Facebook, vacarm și dezinformare, întreținute pe bugete nemărturisite.

Una, care s-a transmutat într-un soi de Olivia Steer pro-fumat, combate hiperactiv-isteric pe unde apucă, dar „uită” să precizeze că are, printre clienții firmei, producători de tutun.

Altul face direct consultanță pentru JTI, la nivel internațional, dar nu zice asta când se indignează, ipocrit, de propunerea de a fi interzisă publicitatea la tutun.

Mai e unul care insistă că țigările nu-s, de fapt, chiar așa nocive cum se spune, dar are chiar și o arestare la activ, pentru un trafic de influență cu dare de mită în favoarea unei companii de tutun din România.

Mai e o domnișoară care e plină de excursii, cadouri și bacșișuri de la industrie, dar nu găsește nimerit să spună și asta când plânge de mila industriei.

Un poet simpatic și-un scriitor cu voce radiofonică nu scapă niciun prilej să mai pună câte o proptea industriei, chiar dacă asta înseamnă amenințarea prietenilor c-o să-i dea în gât pentru un fumat de iarbă la o petrecere. În replică, prietenii îi întreabă de ce nu recunosc public că iau bani de la industria tutunului, așa cum știe, de fapt, toată lumea.

Mă uit cu scârbă la voi toți, năimiții industriei tutunului, cu contractele voastre nemărturisite de PR și comunicare, cum dați cu fum pe unde apucați, și niciunul n-ați pune un disclaimer onest înainte de a scrie ceva. Dacă sunteți așa convinși că aveți dreptate, de ce nu vă asumați până la capăt adevărul?

(Aici, o precizare: eu nu spun ca e ilegal sa iei bani de la industria tutunului, spun doar ca e bine sa precizezi asta atunci cand ai atitudini publice in privinta legislatiei dedicate).

Iar acum, la subiect – despre necesitatea actualizării legislației pentru protecția nefumătorilor în România. Eu, unul sunt sincer intrigat de însăși existența unei controverse pe această temă. Cum să nu înțelegi despre ce e vorba?

Cumva, lupta ar trebui să fie hotărât inegală.

De o parte, întreaga comunitate științifică, studii aprofundate, dovezi de netăgăduit, politici publice și legislație din ce în ce mai strictă împotriva unui produs demonstrat ca fiind toxic, cancerigen.

De cealaltă parte, o industrie dovedit ticălos-mincinoasă, cu zeci de milioane de morți pe conștiință, cu tot cu suferințele lor inimaginabile, câțiva promotori imorali și alți câțiva idioți utili în siajul acestora.

Doar că războiul acesta este asimetric, și de aceea e și așa greu de câștigat de băieții buni. Industria tutunului seamănă, pe undeva, cu terorismul: n-are nevoie să răstoarne un întreg sistem de apărare, ci doar să agațe victime individuale.

Nicotina este una dintre cele mai adictive substanțe ce pot fi consumate de om, ca atare nu e nevoie decât ca victima să fumeze o singură țigară și e capturată, uneori pe viață, cu tot cu cancerul ce începe să crească în ea de la primul fum.

O să vedeți, destul de des, argumentul „fumez pentru că așa vreau”. Cumva, ar fi vorba de o alegere, de „liber arbitru”. E o altă operațiune de afumare a opiniei publice. Nu este deloc „liber arbitru” când ești dependent. Dimpotrivă. Dependența exclude liberul arbitru. E ca și cum un dealer de droguri ar face mișto de clienții lui, „păi, ești dependent pentru că tu vrei asta, nu?”

E uluitor că prostia asta cu „fumez pentru că așa vreau”, lansată și întreținută tocmai de ăia care-ți creează dependența, prinde atât de bine, inclusiv la oameni cu ceva putere de judecată, totuși.

Carevasăzică, iată un model de business de o imoralitate diavolească, bazat pe crearea și menținerea conștientă, programatică, a dependenței biochimice a clientului de produsul tău, pe care, culmea cinismului, îl mai și păcălești să creadă că ar fi vorba de o „alegere” și-i iei și banii în schimbul cancerului pe care i-l dai.

Ia întrebați-vă dacă, astăzi, un produs confirmat cancerigen, care mai și dă dependență instantaneu, ar mai primi autorizație de comercializare nu doar în România, ci oriunde în lume. Gândiți-vă, să zicem, la un iaurt cancerigen, cu aceleași efecte maligne ca ale tutunului, care ar apărea deodată la vânzare pe rafturile supermarketului de la colț. Imaginați-vă numai titlurile din presă. Scandalul. Ancheta, arestările, „cum a fost posibil”-urile. Inacceptabil, nu?

De ce încă se mai vând produse de tutun?

Simplu: pentru că cel mai mare dependent de tutun este chiar statul, prin taxele pe care le încasează din consumul de tutun.

Cum putem obliga statul să se lase de fumat?

Prin educație, prin presiunea societății, prin creșterea preocupării oamenilor pentru propria lor sănătate. Societățile civilizate obligă statul să adopte și să implementeze legislație pentru descurajarea fumatului și protecția nefumătorilor, iar asta are efecte pozitive. Proporția fumătorilor scade constant în țările occidentale, unde măsurile de descurajare au început să fie aplicate de-acum câteva decenii, deja. Dar… durează, și de aceea nu-i timp de pierdut.

În ciuda a ceea ce susține industria tutunului, proiectul de lege care va intra acum în dezbatere nu este îndreptat împotriva fumătorilor. Noua lege urmărește, pur și simplu, reducerea la maximum a expunerii nefumătorilor la produse din tutun și la efectele secundare ale produselor din tutun, și mai ales protecția minorilor de riscul de a fi capturați de industria tutunului.

În mare, proiectul prevede doar interzicerea publicității de orice fel la produse din tutun și aplicarea aceluiași regim legal tuturor produselor din tutun. Ce-o fi atât de scandalos aici?

Mâine, detaliez și explic prevederile din acest proiect care nu interzice nimic, de fapt, fumătorilor, însă limitează posibilitățile industriei de a captura noi victime. Vă aștept să-l discutăm pe îndelete, rațional, fără nervi.

Articol din categoria: ACTUALITATE, REVOLTĂ

36 comentarii Adaugă comentariu

  1. Vlade, din partea mea fă un proiect de lege prin care să fie interzise TOATE RECLAMELE. La orice adică !… Nimic mai enervant pe lumea asta decât reclamele !… Pe de altă parte : te apuci de fumat din cauza anturajului – n-am auzit pe nimeni să se apuce de fumat din cauza reclamei (la Carpați :)))…

    0
    0
    • #2 Comentariu nou

      Mihai, fă o plimbare prin mall și vezi cum au acaparat standurile cu „încălzitoare” de tutun mall-ul. Reclama industriei de tutun este mult mai mascată decât „toate reclamele” tocmai pentru că nu vor să pară ca reclame ci ca parte din viață.
      Tutunul este un viciu absolut inutil, am fumat și eu 10+ ani, acum ce a fost nu pot îndrepta. Dar am crescut cu afișele acelea cu „Gustul Libertății” și cu pachetele de țigări de 10. Inutil de zis că m-am apucat de fumat pe la 15 ani.
      Acum „gustul libertății” a fost doar înlocuit și modernizat prin tot felul de gadgeturi „cool”.

      0
      0
  2. #3 Comentariu nou

    UIte, Vlad, nu vreau să scriu un roman întreg, dar… paradigma în care noi – societatea actuală în general, nu numai cea românească – abordează problema drogurilor şi a dependenţelor (căci fumatul e doar un caz particular al unei problematici mult mai largi) e, scuze, imbecilă. În toată această imbecilitate, poziţia ta este logică şi binevenită (şi e cam maximum social suportabil, realist vorbind, în această clipă), dar suferă in cauza miopiei paradigmei generale în care şi tu lucrezi.

    Nicotina e una dintre cele mai adictive substanţe, corect. Dar introducerea metodelor alternative de livrare de nicotină, plasturi – gume – spray – etc, a arătat o rată de succes de doar 17% – 18%. Dacă vrei, din 100% dependenţă de fumat 17% e contribuţia directă a chimiei. Restul e altceva, iar acest „altceva” a rămas mereu în umbră, neglijat, ne-abordat, nestudiat până de curând. Orice discuţie care nu atacă restul de 83% e, sper să fii de acord, mai degrabă frecţie la un picior de lemn. Da, face lemnul să miroase frumos a camfor, dar…

    Să-ţi dau o situaţie similară: consumul de „aurolac” şi etnobotanice în rândul copiilor, de la clasa a IV-a până la liceu. O epidemie care creşte pe sub radar, cumva, şi care este în continuare ignorată. Mulţi copii încearcă, măcar o dată, să „tragă lipici” (ţi-aş da cifre, dar noi în România nu ne murdărim cu ştiinţă în tratarea problemelor sociale; ne sunt suficiente intuiţia şi credinţa în Dumnezeul ortodox, că ăla catolic e greşit); doar unii rămân dependenţi. De ce?

    A trebuit ca un jurnalist controversat, în căutarea informaţiilor, să bată peste 30.000 de mile în 3 ani şi să publice o carte (Johan Hari – Chasing The Scream) pentru ca dezbaterea despre acele 83% să înceapă timid în lume. Neurologii au început să vorbească despre cercetările lor, neglijate ani în şir de decidenţii din politică şi administraţie. Chiar şi poliţişti specializaţi în combaterea traficului de droguri au început să vorbească. Caută pe site-ul TED pe Ethan Nadelmann, Mark Tyndall, Johan Hari ca să-ţi faci o idee.

    Revenind: măsurile susţinute de tine sunt bune. O spune un (foarte de curând)-ex-fumător care s-a chinuit ani în şir să se lase. Dar zgârie doar stratul superficial al cojii, ca să spun aşa.

    Dependenţele sunt încercări – prost ghidate, dar sincere – ale creierelor noastre să înlocuiască conexiunea interumană veritabilă, care lipseşte îngrozitor, cu… altceva. În psihologie se numeşte „coping strategy”. Tot pe site-ul TED, Rachel Wurzman explică ştiinţa implicată în proces.

    În concluzie: fumatul se va reduce la nivelul unor excepţii doar atunci când ne vom aminti că omul e animal eminamente social şi ne vom reconstrui viaţa în jurul ideii de comunitate mai mult decât în jurul ideii de individualitate (şi mă aştept să apară pierduţi care să urle „comunism” la faza asta, dovedind că n-au înţeles nimic şi confirmând că prostia este cu adevărat o resursă infinită).

    You keep up the good fight, Vlad, dar păstrând undeva în minte ideea asta: ori ne reinventăm rapid noi, omenirea, ori planeta va continua, dar fără noi.

    0
    0
    • Multumesc, CB. Orice drum de o mie de li începe cu primul pas, zice înțeleptul chinez. Habar n-am cât de lung e-un li, dar sunt de acord cu abordarea.

      Plus că dispariția publicității la tutun nu cred că strică.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      1 li = 500 m (actualmente; a variat mult în timp) 😀

      Da, orice măsură e mai bună decât nici o măsură, sunt de acord. Dar mi-e teamă să nu rămânem agățați de măsuri, uitând miezul povestii.

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      „Alternative” la fumat nu mai sunt plasurii sau guma ci tigarile electronice .Astea se pot lua de catre copii de 8-10 ani si nu declara ca fumeaza dar riscurile se aduna.Si tigarile electronice mai au ,pe langa nicotina adictiva si solventul( la fel de adictiv) dar cu potential mai mare de boli pulmonare si cardiovasculare.
      Motivul strigaturilor contra reclamelor este ca luptand contrafumatului se lupta si impotriva abuzului de alcool.Mirosul de bar acum,cand nu se mai fumeaza,face 60% din populatie sa plece dupa 1-2 bauturi.Cele mai multe reclame sunt in baruri,deci proprietatii lor pierd de 2 ori dar striga de mila fumatorilor.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      Din dependenta de fumat, dependenta de nicotină e 100% de vină. Studiați cum acționează nicotina asupra creierului și studiați și logica. Fumatul e cel mai eficace mod de administrare al nicotinei, ajunge în sânge instantaneu. Gumele de mestecat, plasturii nu permit absorbția nicotinei la fel de bine, de aceea mulți le abandoneaza și o fac în doua moduri: ori se lasă de tot de fumat scăpând astfel de dependenta de nicotină, ori se reapuca de fumat.

      Aia 83% ai tai ori ajung nefumatori, ori continua dependenta de nicotină fumând sau, mai nou, vapand.

      Exista o parte psihologica în fumat, dar e în totalitate legata de dependenta de nicotina și de modul în care ea ajunge sa stăpânească creierul și sa conditioneze trăirile fumatorului. Pentru a putea stopa cercul vicios care se autolimenteaza al dependentei într-un mod corect și fără a da în alte probleme (cum ar fi mâncatul excesiv) e important de înțeles care-i spilul nicotinei și cum ne păcălește creierul.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Ioane, hai să citim înainte să ne dăm cu părerea, vrei? „Metode alternative de livrare a nicotinei” înseamnă altceva decât „alternative la fumat”. Mai exact înseamnă orice metode de introducere a nicotinei care nu presupun continuarea stresului fizico-chimic la nivelul plămânilor.

      0
      0
    • #9 Comentariu nou

      Claudiu,

      as aprecia tare mult dacă n-am mai recurge la presupuneri personale în detrimentul cercetărilor și dacă n-am mai confunda termenii intre ei. Ce spui tu e lipsit de sens, n-are nici o legătură cu realitatea științifică și reprezinta doar o opinie amatoricească bazată pe nimic altceva decât fumul propriilor tale iluzii. Nu știu dacă știi, dar eu am obiceiul să îmi bazez comentariile strict pe știință. Dacă ai studii care contrazic ce spun eu, by all means, vino cu linkurile aici și discutăm, dar altfel păstrează tăcerea. „100% dependența este dată de nicotină” e o teorie demult abandonată (o mai susțin doar cei rămași muuuult în urmă cu informarea). De altfel nici nu se mai vorbește, în cercurile științifice, de „dependență de substanțe”; acest concept, perimat, a fost înlocuit de „dependență de proces”, ceea ce include și dependențele non-chimice (jocuri de noroc, pornografie, jocuri video, internet etc) în care sunt implicate aceleași formațiuni cerebrale ca și cele chimice. Neurologia e aceeași, ancora e doar alta.

      0
      0
  3. #10 Comentariu nou

    Vlad, cand detaliezi maine prevederile proiectului, sa lasi pe blog si numele „indignatilor”, ca sa mai avem pe cine blama, nu doar pe Olivia Steer. 🙂

    0
    0
    • Eu sunt convins că vor pune ei înșiși disclaimere de-acu-nainte.

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      @Petreanu: ar fi fost mișto să spui cine sunt ăia de care vorbești. Ne amuzam un pic și luam cu bemol orice ziceau de acum încolo

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Oana Dobre, de ex, dacă tot vrea lumea name calling. Maxim de bășici legate de o lege absolut benignă care ei personal nu îi interzice nimic din ce îi era permis până acum, doar înăsprește condițiile pentru publicitatea și distribuirea tutunului.

      0
      0
  4. „victima să fumeze o singură țigară și e capturată, uneori pe viață”

    Aici este o exagerare. Se sugereaza ca, in general, fumatul unei singure tigari duce la dependenta de nicotina. Desi acest lucru se poate intampla in anumite cazuri, nu reprezinta norma. (valabil si pentru alte droguri comune precum cocaina sau heroina)

    „Nicotine is often used compulsively, and dependence can develop within days.”
    (Stolerman IP, Jarvis MJ (January 1995). „The scientific case that nicotine is addictive”. Psychopharmacology. )

    „…most teenagers (75.6%) experiment with tobacco but less than one third of those (31.9%) develops tobacco dependence.”
    (Anthony JC, Warner LA, Kessler RC. Comparative epidemiology of dependence on tobacco, alcohol, controlled substances, and inhalants: Basic findings from the national comorbidity survey. Experimental and Clinical Psychopharmacology. 1994)

    Disclaimer: Am fost fumator un numar de ani. Au fost necesare multe tigari pana sa incep sa imi cumpar singur pachetele mele si sa devin fumator in toata regula. Am sustinut si cand fumam, si sustin si acum, reglementarile impotriva fumatului si efectelor fumatului in public (nu si in privat).

    0
    0
  5. #15 Comentariu nou

    Rezonez cu ce spuneti. Nu sunt de acord intru totul cu afirmatia „nicotina da dependenta instantaneu”. Nu sunt fumator, nu am cumparat tigari niciodata, dar am fumat ocazional de la prieteni, ca sa pot suporta fumul de la cate o petrecere. Nu am simtit niciodata nevoia de a fuma, am 46 de ani. Dupa fiecare tigara din asta pufaita destul de rar, cam o data pe an, m-am simtit asa cum e normal, adica groaznic, cu greata, durere de cap, efectele trecand abia dupa o zi. Acum evit total sa mai incerc sa pufai, nu am atins o tigara de multi ani. Eu cred ca dependenta vine in timp, nu imediat. Vine dupa ce se instaleaza nicotina in creier si produce efecte, dupa ce organismul se obisnuieste cu starea de rau, de greata, si apare si reflexul de a trage din tigara. Probabil asta dureaza o saptamana la unii. O saptamana e timp suficient de scurt pentru a se manifesta teribilismul si bravada specifice adolescentei. Sau e prima saptamana a unui tanar la primul job, cand fumatul e ocupatia principala. Un pachet intreg, fumat timp de o saptamana poate instala dependenta.
    Imi amintesc ca in liceu, dupa vacanta dintre a 10-a si a 11-a (dadusem treapta a doua, eram cu totii bucurosi ca promovasem), unii colegi au venit la liceu fumatori. Fumasera acasa, la tara, cu vecinii si tovarasii de distractie. Unii Carpati, altii Golf, ma rog, porcariile alea de tigari comuniste, cu nicotina multa. Unii au ramas fumatori pe viata, altii au renuntat dupa cativa ani, chiar definitiv, dar stiu ca s-au cam chinuit sa se convinga ca vor sa fumeze ca sa fie cool fata de fete.

    0
    0
  6. #16 Comentariu nou

    Nu se apuca nimeni de fumat datorita reclamelor, toți cei care fumează s-au apucat din cauza anturajului.

    Iar dacă e sa interzicem reclamele la țigări de ce sa nu interzicem și reclamele la bautaruri acidulate, mâncare contaminată cu diverse e-uri, tip fast-food….care-s la fel de nocive și creaza la fel de multa dependenta ? Deobicei cu cat încerci să interzici ceva cu atât mai mult devine mai tentant.

    Subiectul asta îmi aduce aminte de ecologiștii de tastatura care-s extrem de îngrijorați de ursii polari in timp ce se deplasează doar in 4×4 care consuma găleată de combustibil/ora.

    0
    0
  7. #17 Comentariu nou

    Eu cred ca interzicerea reclamelor afecteaza prea putin industria tutunului, ba chiar ar fi o reducere semnificativa de cheltuieli, pentru ca reclamele cauta sa creasca o cota de piata , luand de la concurenta. Afectati ar fi beneficiarii banilor pentru reclame, avand in vedere cifrele mari ce se invart in jurul acestei industrii.

    0
    0
  8. #18 Comentariu nou

    Toate studiile arată că alcoolul este cel mai periculos drog și dă cel mai ușor dependență. O țigară duce la dependență pe viață? Hahahahaha!!! Am mai postat aici că din anumite motive (nu le reiau) încerc să fumez 4 țigări pe zi,dar deseori uit. Ieri am fumat doar două, astăzi, noroc că am citit postul ăsta ca uite e deja ora 12 și încă nici una? Acum câțiva ani,aveam dureri foarte mari,luam Fortral,încă se vindea la liber,îmi făceam cam 6 injecții pe zi. Doctorii,vai o să devii dependent,dar nici nu-mi dădeau vreo soluție, treaba a durat ceva mai mult de un an. În fine,o operație a înlăturat sursa durerii, de atunci nu am mai folosit niciodată Fortral și nici nu am simțit nevoia. Dependență… haida de,îmi vine să râd. Și grăsanii, vai glanda,vai dependența. Nu susțin asta ca metodă de tratament,dar în lagăre nu existau grăsani la o lună de la internare. Au fost cazuri 140-160 kg la internare, când au venit aliații sau sovieticii, după noroc,cetățenii ăia mega,aveau 70-80 de kg și așa au rămas până la sfârșitul vieții.

    0
    0
    • Nu, CID. Spre deosebire de alcool, la tigari nu exista doza de siguranta. Asta nu inseamna ca alcoolismul nu e o afectiune ingrozitoare – am scris despre asta, stiu ce vorbesc. Dar nicotina actioneaza altfel, de-aia si este reglementata altfel.

      0
      0
  9. #20 Comentariu nou

    Eu is de acord, sa nu le mai vedem deloc. Dar nu cred ca ajuta.

    Istoric:
    La inceput erau reclame la tigari cu tigara vizibila. Marlboro country – faina.
    Dupa aia au scos tigara, dar au lasat doar numele firmei.
    La formula 1, erau masinile pline de logo-uri de firme de tutun. S-au scos si de acolo.
    S-a interzis fumatul in filme. Daca te uiti la filmele alea vechi, mai vezi personaje cu tigara in gura, sau mai vezi o hala din aia de politie / wall street in care poti taia fumul cu cutitul.
    S-au bagat pozele alea oribile pe pachetele de tigari.

    A ajutat la ceva? Nu cred.

    Educatia? Dar si oamenii ‘educati’ fumeaza, si inca multi. Pauza de tigara e sfanta peste tot.

    Ce cred eu ca ajuta e marirea accizei – sa coste un pachet 50 de lei + lupta .impotriva contrabandei care o sa urmeze ( si o sa fim ca in anii prohibitiei )

    0
    0
  10. #21 Comentariu nou

    Cu alte cuvinte – sa devina produs de lux. Singura sansa. Ce te arde mai tare decat buza? Buzunaru’ 🙂

    0
    0
  11. #22 Comentariu nou

    Fumatul moare incet incet in toate tarile. Cei mai avansati (civilizati) Australia Norvegia etc vor interzice vanzarea in cativa ani. Si China India Africa o vor face peste 50-60 de ani. Pana la urma nici nu a tinut prea mult obiceiul asta (de pe la 1800 pana in 2100 sa zicem).
    Disclaimer Am fumat peste 10 ani zi de zi chiar si in spital operat in ciuda tuturor riscurilor, m-am lasat de cativa ani.

    0
    0
    • #23 Comentariu nou

      Cred ca confunzi fumatul cu tigareta. Fumatul tutunului din pipa s-a raspandit in Europa imediat dupa descoperirirea Americii, iar dupa un secol era destul de raspandit pentru a deveni o sursa fiscala importanta a statelor si sa dea nastere la industrii prospere de fabricare a pipelor in Olanda. Deci e vorba de o jumatate de mileniu, asta daca nu luam in calcul fumatul practicat in America precolumbiana. Incercarile de interzicere a fumatului sunt la fel de precoce si la fel de ineficace, fie ca e vorba de excomunicarea fumatorilor de catre papa sau interzicerea totala a fumatului, masura luata periodic de diverse state. Si nu e vorba doar de state islamice, unde pasiunea interdictiilor e fireasca. Spre exemplu numai in sec. XVIII fumat a fost interzis de trei ori in Prusia.
      In perioada moderna masurile antifumat il au ca pionier pe cine altul decat pe Hitler, la fel ca si in cazul altor masuri progresiste(protectia animalelor si a mediului spre exemplu, ca tot vorbeam de masacrul ciocarliilor) care atrag fanaticii precum rahatul mustele. Nici nu e de mirare ca actuala initiativa e de fapt o resapare a unei initiative PSD mai vechi.

      0
      0
  12. #24 Comentariu nou

    In Germania este interzis fumatul in gara inclusiv pe peroanele in aer liber. Zona garii e smoke free. La noi, cum au trecut de tocul usii de la gura de metrou fumatorii aprind tigarile… nah. 20 min mers cu metroul fara tigara e epuizant. Apoi pana la serviciu in pipera iti iei in fata litri de fum( fumul e gaz, gazele se masoara in litri)… asta daca nu ai un vapor din ala cu electronica ce iti face perdea de fum in fata ca pe scena unui concert… cum mergi la vest de de timisoara poti merge pe strada fara sa simti atata fum:) si nici nu vezi resturi aruncate pe jos. Din partea mea ar trebui pusa taxa de mediu / curatenie egala cu valoarea pachetului. Sau sa se vanda cu resturile la schimb. 20 de resturi plus un pachet si primesti la pret normal. Nu aduci resturile platesti dublu…

    0
    0
  13. #26 Comentariu nou

    Am ramas si eu siderat de postarile lui Biris, cel cu legaturile cu JTI. Omul avea pana acum niste opinii relativ OK despre domeniul financiar. Dar acum pur si simplu era din alta lume, apara infierat industria tutunului si cum festivalurile din Romania vor muri fara sprijinul industriei tutunului. Ireal. Ar fi fost de maxim bun simt sa mentioneze si afilierea lui la industrie in postarile sale Facebook.

    0
    0
  14. #28 Comentariu nou

    In Romanica noastra avem de toate paduri, fabrici, uzine, autostrăzi, spitale si scoli de ultima generatie , masini nepoluante, singurul lucru care ne lipseste este interzicerea totala a fumatului ca noi fumătorii distrugem planeta si provocam incalzirea globala. Orice interdictie din partea statului este o libertate in minus pentru cetătean.

    0
    0
  15. #30 Comentariu nou

    Dar cine este poetul ?
    Florin Iaru ?
    La el am vazut in ultimele zile niste pozitii absolut ciudate pe aceasta tema…

    0
    0
  16. #31 Comentariu nou

    Fumatul, un subiect delicat. Toata lumea doreste interzicerea lui pentru ca asa este moda. Cred ca avem poate cele mai mari restrictii ince priveste fumatul din Europa. Adica, asa cred eu, aici suntem mai catolici decat Papa. Si intreb: de ce nu sunt aceleasi legi restrictive in ce priveste consumul de alcool, care in opinia mea produce victime mult mai rapid si mult mai numeroase (inclusiv colaterale, daca ne gandim la accidentele rutiere). Si pentru asta, va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie: doi oameni fata in fata: unul fumeaza si altul bea alcool. 24 de ore. Care cedeaza primul? (ca sa nu spun care moare primul?).
    Eu cred ca problema sta in educatia generatiei tinere in a nu fuma. Apoi nu vom avea nevoie de legi restrictive.
    Eu am fumat 25 de ani. Desi am primit o educatie impotriva fumatului. Maica-mea ura tigarile. De aceea vreo 15 ani nici nu m-a vazut fumand. Acum spun: : Am fost un prost!”, dar asta a fost alegerea mea libera. Si am reusit sa ma las desi lucrez intr-o fabrica de tigari. Deci dependenta este doar in capul omului. Toti fumatorii se folosesc de cuvantul asta doar ca sa nu renunte la fumat.
    Pe de alta parte intreb: „Ce credeti ca s-ar intampla daca s-ar da o lege care sa interzica fumatul de la inceputul anului viitor?” Cred ca nu realizeaza nimeni. Si aici ajung la intrebarea din articol: ” Cand se va lasa statul de fumat?”. Raspuns: ” Nu pre curand. Poate niciodata. De ce? Pentru ca industria tutunului din Romania este al doilea contributor la bugetul de stat din Romania, dupa industria petroliera. Asta este stire pe RRA. Nu este Dacia Pitesti, sau Ford care cer autostrazi si alte facilitati fiscale (nu spun ca nu avem nevoie de autostrazi). Altfel spus, eu cred ca si asa fiscalitatea la tutun este foarte mare si ma mir ca cele trei fabrici din tara nu-si inchid portile inca. Tocami de aceea guvernul (de orice culoare ar fi el), nu poate sa mai faca nimic in privinta asta, pentru ca si-ar taia craca de sub picioare, adica o treime din buget.

    0
    0
  17. #34 Comentariu nou

    Fumator de 35 de mai bine de ani. Imi duc crucea cu toate interdictiile. Eu ma feresc de copii cand fumez si fumez ca in America de Nord: la 9m de usile publice, in locuri desemnate s.a. Iar tutunul se pastreaza, in magazinele unde pot intra si minorii, in dulapuri inchise de nu vezi ce cumperi. Sa nu ne omoare nefumatorii inaintea cancerului numa’, mai cu seama ca pentru cei ce folosesc substante (drog) exista locuri de injectat, dar pentru fumatori, iarna, nu gasesti o streasina sa te adapostesti. Buuun!!!!
    Dar statul este foarte ipocrit mancand taxele mele de 600% pe tutun si dupa aia belindu-ma la TV in direct, ca „de ce fumezi?”. De ce nu ar face cu acei bani tratamente si cercetari gratuite pentru a ma scapa de viciu, pentru ca eu sunt prea slab sa o fac singur? Stiu, sunt state unde este subventionat tratamentul dar intr-o masura descurajatoare.

    0
    0
  18. #35 Comentariu nou

    Vlad, orice s-ar spune, prima țigară (poate și a doua sau a treia dar prima, cu siguranță) reprezintă o alegere. Nimeni nu te poate obliga să fumezi. Un drog ți-l poate pune pe ascuns în băutură dar țigara nu te poate obliga nimeni să tragi din ea. Părinții mei au fumat mulți ani (din fericirea s-au lăsat de la fel de mulți), am amici fumători mă învîrt prin unele anturaje unde se fumează. Am fost îndemnat de multe ori să încerc. În adolescență eram luat la mișto că nu vreau. Niciodată nu am fost tentat și am refuzat de fiecare dată. Prima țigară, chiar și a doua și a treia reprezintă o alegere! Dup-aia, da, e dependență.

    În rest, da. Anumite categorii vulnerabile trebuie protejate (copii, adolescenți) de tentația fumatului.

    0
    0