Educație vs. învăț

Năucitor: un chirurg cardiolog, șef de secție la un institut specializat, într-un mare oraș al României, om cu o reputație profesională extraordinară, cu un venit legal excepțional, e prins în flagrant când cere șpagă pentru a opera un pacient. Procurorii anunță că au dovezi pentru alte 6 cazuri de condiționare a actului medical, de către același chirurg, în numai o săptămână.

Tot vorbim despre educație, că ce bine-ar fi să fie lumea mai educată, să fie și mai bună educația, că fără e, uite câte se-ntâmplă.

Dar ce faci când educația există, neîndoielnic, doar că e-n sensul celălalt, cel negativ?

Când te-ai învățat, cum se zice, la rele? Se poate omul dezvăța cu de la sine putere? Are el capacitatea asta, să se reeduce, dacă-i oferi toate argumentele necesare? Cum ar fi, de pildă, să mărești dramatic salariile într-un domeniu în care, din cauza salariilor mici (am presupus cu toții), angajații se-nvățaseră să ia șpagă din toate pozițiile. Adică să crești salariile de trei ori sau chiar mai mult, astfel încât, cu tot cu gărzi, sporuri, bonusuri șamd, personalul medical să fie, în sfârșit, plătit la adevărata valoare, potrivit pregătirii și responsabilității, la nivel european.

Cu atât mai șocant când observi că, în prea multe cazuri, creșterea masivă a veniturilor în sistem nu a impresionat deloc, dar deloc, șpăgarii.

Când am văzut știrea cu doctorul din Timișoara care a fost prins când luase 1000 de euro de la un pacient, m-am întrebat, sceptic, dacă nu carecumva o fi fost o provocare, o înscenare. Știm că o mulțime de pacienți încă se simt obligați să dea ceva medicului, ba chiar se îngrijorează foarte tare când sunt refuzați: „aoleu, așa grav bolnav sunt, de fapt?”

Doar că o „atenție” de 1000 de euro nu e chiar obișnuită. 1000 de euro sunt bani mulți pentru foarte mulți români. 1000 de euro sună a șpagă, nu a cadou de mulțumire.

Chiar și-așa, o fi fost o excepție, mi-am zis. O fi fost vreun bogat recunoscător. Se mai întâmplă. Medicul acesta salvează vieți, merită să-i mulțumim.

Dar a venit apoi comunicatul procurorilor: „în perioada 19.09 – 26.09.2022, în calitate de medic–şef Secţie Cardiologie, inculpatul ar fi pretins indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 de euro și 2.000 de euro, în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu”.

6 cazuri într-o săptămână, ei bine, asta nu mai e cu siguranță doar o-nșiruire de-ntâmplări. Este, juridic vorbind, „mită în formă continuată”. O acuzație, deocamdată, care urmează să fie probată în instanță, dar, orișicât, procurorii nu dau astfel de comunicate dacă nu consideră că au și dovezi solide.

Încă ceva: potrivit anchetatorilor, doctorul cardiolog a fost prins în flagrant, în timp ce-i cerea unui pacient 1000 de euro pentru a-l opera. Asta înseamnă că procurorii au probe (înregistrări, probabil) că nu era un cadou, era o solicitare. Condiționarea actului medical. Ceva mai deplorabil nu există.

Carevasăzică, inculpatul este (era?) șef de secție la Institutului de Boli Cardiovasculare, chirurg cardiolog, profesor universitar, specialist de excepție. Ce venit să fi avut, lunar, acest medic, de a cărui competență profesională nu avem niciun motiv să ne îndoim? 5.00 de euro? 10.000 de euro lunar? Mai mult?

Vedeți, înțelegerea nescrisă a societății cu corpul medical, în momentul creșterii masive a salariilor din domeniu, a fost că „uite, societatea face un efort, că vorbim de o grămad’de bani, dar terminați cu șpăgile și ciubucurile, și mai ales terminați naibii cu condiționarea actelor medicale, că nu mai aveți niciun motiv de-acuma”.

Niciun motiv financiar, adică.

Doar învățul. Învățul în cerut șpagă.

Ca-n butada cu scorpionul care cere broaștei să-l treacă apa, știți? De ce a înțepat broasca în mijlocul lacului? Că nu s-a putut abține.

Nu există să fii forțat să iei șpagă. Vor pacienții să-ți dea? Te uiți urât la unul, țipi la altul, faci o scenă pe hol, ți se duce imediat vestea: „vedeți că la dom’ profesor să nu-i dați nimic, că se enervează foarte rău, face scandal și te dă afară din cabinet”.

Ei, asta e: ce facem cu învățul acesta în rele, pe care nicio recompensă nu-l poate smulge din fibra morală a (unor) oameni? Care e dezvățul, în afară de pușcărie, că asta nu pare să-i impresioneze?

Articol din categoria: ACTUALITATE

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Vlad, am 40 de ani, n-am dat șpagă nimănui (doctor, polițist, etc). De ce? Am simțit mereu că aceasta practică este greșită, deși în familie am învățat că “dacă nu-i dai, nici nu se uită la tine”.
    Sper ca acești dinozauri să dispară cât mai curând din peisaj, pentru că datorită lor au plecat din țară multi medici tineri (cunosc 3-4 plecați din astfel se motive) care au vrut sa profeseze într-un mediu corect si sănătos profesional.

    15
    1
    • Sa stii ca nici eu n-am dat spaga niciodata. Mi-a fost rusine/frica. Insa ce faci cand ti se cere mita pentru o operatie care ti-ar salva viata tie sau cuiva drag? Mda. Uite de-asta ma dezgusta cazuri de acest gen.

      0
      0
    • #3 Comentariu nou

      @Vlad: nu ma dau cocoș, probabil că dacă un doctor ar cere direct mită pentru un caz grav, aș da imediat (pe principiul “mă fac frate cu dracul până trec podul”), dar l-aș reclama si la poliție și nu l-aș ierta.
      În momentul în care plătesc taxele la sănătate, i-am plătit o părticică din salariul “doctorului”. Dacă nu îi convine salariul, să se zbată să obțină venituri mai mari pe căi legale.
      Și un pompier îți salvează viața dintr-un incendiu, dar nu îți cere șpagă când își riscă propria-i viață să pătrundă după tine.

      0
      0
    • #4 Comentariu nou

      Eu dau spaga oriunde ma duc. Asa mi se pare normal sa procedam toti

      0
      0
  2. #6 Comentariu nou

    cat timp nu se face si confiscarea extinsa, nu-i descurajam pe hoti.

    8
    0
    • #7 Comentariu nou

      Voi nu citiți Constituția și nici ce fac judecătorii vieții.

      „Făcând aplicarea dispoziţiilor art.152 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora, Curtea constată că eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constituţie, potrivit căreia ‘Caracterul licit al dobândirii se prezumă’ este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.”

      0
      0
  3. #8 Comentariu nou

    Salut! pierderea dreptului la pensie, asta cică funcționează în USA

    13
    0
  4. #10 Comentariu nou

    Legat de pensie nu e corect, daca pensia este obtinuta in baza contributiei platita din salariu.

    Dar se pot face multe pentru dezvat – arestare, puscarie, evaluarea averii si confiscat tot ce nu poate fi justificat – totul musai cu multa mediatizare … sa afle si „colegii” de astfel de apucaturi ce risca.
    Pun pariu ca daca faci mediatizare pe 4-5 cazuri intr-o perioada de 1 an reduci cu peste 90% practica asta, adica practic o starpesti.

    Se vrea?

    3
    5
    • Sa stii ca contributia este, de fapt, pentru plata pensiilor actuale, nu viitoare.

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      As adauga la ce am scris mai sus si suspendarea dreptului de practica pe viata … daca mai are nevoie de bani dupa puscarie sa stie ca incepe de la salariu minim, de la aranjat borcane pe raft in supermarket.

      „Oamenii” acestia trebuie speriati, chiar ingroziti de ce pot pati daca conditioneaza actul medical de spaga, dar sa nu ne transformam in extremisti.

      Vorbind de pilonul 1 – de acord ca din contributie se platesc pensiile actuale … dar cele viitoare nu se calculeaza tot in functie de ea, prin mecanismul punctelor de pensie ?
      Oricat ar vrea cineva sa fie de cinic, pana si unui puscarias ar trebui sa-i dai pensie in functie de contributia platita.

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      In Romania, pensia este contributiva si social solidara, noi cotizam pentru plata pensiilor altora, sperand sa ni se plateasca si noua pensia din contributiile generatiilor mai tinere. E o diferenta esentiala fata de fondul de pensie pe care și-l aduna un angajat american, de ex. In USA, pensia e un fel de asigurare de viață de la noi, pe care o soliciți toata odată, la o anumita vârstă sau in rate, până la deces si in cuantumul strâns până la iesirea la pensie, nimic mai mult. Nu există să-ți dea cineva, stat sau angajator, ceva in plus fata de cat ai strans pana la varsta pensionarii. La fondul de pensie, e adevarat, contribuie cu cateva procente din salariu si angajatorul tau (deci in plus fata de salariu), cat timp esti activ. Asa ca, fostul angajat roman nu are un fond banesc propriu, care sa fie intangibil desi, in jurisdicția moderna există si ideea confiscării in cazul actelor ilegale. Fostul angajat roman are un drept la pensie si, in consecință, ca urmare a existenței acestui triunghi (pensionar, stat, tinerii angajați contributori) este perfect posibil si moral ca statul, garantul securității financiare a cetățenilor, să poată elimina/taia/desființa dreptul la pensie celui care a incalcat grav legea. Nu ar fi o confiscare ci o decadete din drepturi. Nu trebuie decat adăugat anumite articole specifice la Codul Penal.

      0
      0
  5. #14 Comentariu nou

    Nu vreau sa tin cu ursul, ca ursul nu merita asa ceva. Merita daca nu cativa ani de puscarie, macar revocarea definitiva a dreptului de practica medicala. Fara negocieri si discutii.

    Dar aici nu sunt de acord cu „Niciun motiv financiar, adică. Doar învățul. Învățul în cerut șpagă.”

    Poate multi nu cred, dar e o diferenta foarte mare intre traiul cu 5000 de euro/luna vs. 20.000-25.000 de euro/luna. Chiar si in Romania. E diferenta intre a avea un duplex dragut intr-un bloc nou si a avea o vila de neam prost. E diferenta intre a cumpara in rate un BMW ca astea de le vinde „prietenul” lui Iohannis (30.000-50.000 de euro bucata) si de a cumpara cu banii jos ce masina vrei tu, ma refer la cele care se vind pe bani.

    Dupa ce te obisnuiesti cu acest nivel, 4-5000 de euro lunar par maruntis. O sa fie greu de dezvatat cei care au pus deja botul la borcanul cu miere. Doar cu biciul se mai poate. Eu tot in cei tineri am speranta, din ce am vazut prin spitale.

    5
    1
  6. #16 Comentariu nou

    Sunt mai multe măsuri care pot fi luate: în primul rând pușcărie, pentru că pui în pericol viața pacientului (dacă nu are bani de ex. și trebuie să-i strângă de la rude s-ar putea ca operația să devină tardivă), dar numai dacă se rezolvă în termen de 6 luni (practica este că procesele se întind pe decenii pentru că din banii furați pot plăti avocați buni) , a doua măsură este confiscarea averii cu un calcul extrem de simplu, mita pe săptămâna respectivă ori numărul de săptămâni lucrate în ultimii 20 de ani de activitate, iar dacă nu-i ajung banii să rămână datoria rudelor și descendenților, la fel cum ar fi fost averea dacă nu era prins și a treia măsură ar fi interzicerea practicii. Iar cea corectă dar care nu poate fi aplicată este tăierea mâinii 🙂

    4
    0
  7. #17 Comentariu nou

    Las asta să nu se mai vorbeze în vânt.

    „Făcând aplicarea dispoziţiilor art.152 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora, Curtea constată că eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constituţie, potrivit căreia ‘Caracterul licit al dobândirii se prezumă’ este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.”

    1
    3
    • #18 Comentariu nou

      Dar daca procurorul si/sau politistul probeaza la proces infractiunea si modul ilicit de dobandire a unei parti a averii, atunci mai prezumam ceva? Putem confisca atunci averea astfel obtinuta? Dar ce-ar fi sa ne gandim ca, in zecile/sutele de mii de euro ale averii spagarului, nimeni nu poate preciza care euro din costul vilei sau masinii a fost dobândit cinstit, legal si care sau câți euro din acelasi cost a fost obtinut oneros. Si atunci, daca statul trebuie sa confiste partea obtinuta ilegal, urmeaza ca ar trebui sa confiste TOTAL averea, neputându-se face vreo distincție intre surse. Si sa dovedeasca atunci impricinatul care este si cat este partea legala a averii sale, cea prezumata constitutional dobandita licit. Hm… ce ziceti de asta? Si, in general, ce ziceti despre o Constitutie perimata in cateva puncte esentiale pentru propășirea corupției la noi? Merita a fi aparata?

      0
      0
  8. #19 Comentariu nou

    Salut, ganditi va oare cat doctori tineri care nu erau invavati cu spaga nu au avut si nu au loc de asemenea dinozauri/fosile care impanzesc toate spitalele din Romania.
    Fenomenul a mai scazut sunt si exceptii dar in continuare se da multa spaga in sistemul medical din Romania.
    PS. Spitalul Bagdasar centru de excelenta in neurochirurgie din Romania nu are computer tomograf propriu…pacienti sunt trimisi sa faca acest examen medical la o clinica privata culmea ?!? din interiorul spitalului… cum se poate asa ceva ???

    3
    0
  9. #20 Comentariu nou

    Domnule Petreanu , in spitalele de stat din Romania -spaga, mita sau cum s-o mai numi ,este la ordinea zilei. Cunosc niste cazuri in care au fost prinsi medici( la aceiasi sectie) – la inceput au fost suspendati 1 an cu dreptul de a profesa dupa aia la spitalele private, iar la ultimii li s-a interzis sa mai practice actul medical. Spaga merge si acum dar pe „sestache”cum se spune.In schimb sunt si medici care-s ironizati de colegii lor drept „doctorul saracilor”. Deci au gasit si o sintagma pentru cei ce-si fac actul medical corect. In rest numai de bine . Cu stima .

    6
    0
  10. #21 Comentariu nou

    Medici care iau șpagă 1000 de lei, câștigând legal 8-10000 de euro lunar, sunt la fel cu procurorii care iau mită un colac de țeavă sau o mașină de piatră. Mie mi se pare absurd, daca te uiți în declarațiile de avere și vezi că au datorii de sute de mii de euro incepi sa înțelegi.
    Sunt prima generație de medici care pot să trăiască bine și nu mai au răbdare. Poate a doua, a treia generație va fi altfel. Sper.

    2
    0
  11. #22 Comentariu nou

    Salutare!
    Ar mai fi un aspect care pe mine ma deranjează la acești așa ziși doctori. Gândiți-va cât investește un medic când deschide un cabinet privat in aparatura,chirie, personal, etc. Cei din spitalele de stat le primesc pe toate astea ca pe un dat folosindu-le in interes propriu ca și cum le-ar aparține lor pe drept. Plus ca sunt convins ca și atunci când au nevoie de aparatura noua nu se sfiesc sa comande ce găsesc mai bun și mai performant și bineînțeles mai scump. Evident ca toate astea se plătesc din contribuțiile noastre așa ca in momentul când ajungem pe mâinile lor ar trebui sa ne fie recunoscători și sa ne trateze practic ca și niște parteneri și sa ne ajute sa ne facem bine pentru a putea contribui in continuare, nu? Dar ei , in nemernicia lor( vorba lui Dinică) , ne cer bani, practic pentru a doua oară, pentru a ne mai dărui niște ani de viața in aceasta minunata țara. Dezgustător și revoltător.
    Sa auzim de bine!

    4
    1
  12. #23 Comentariu nou

    Totul pleacă de la justiție: dacă ar fi funcțională, ar băga rapid la țuhaus un astfel de individ. Golanii zic că bătaia, pușcăria și futaiul nu se dau înapoi. Așa că dacă face dom profesor 2-3 ani în dungi, colegii săi neprinși încă se vor cuminți
    Dar judecătorii din Ro au ca scop major să iasă la pensie, iar până atunci să mai mulgă statul, de ex, prin domiciliu lângă București (Otopeni, Snagov, Domnești, Mogoșoaia, etc.) și luat diurnă. Atât. Acum vor să le se acopere și ratele la bancă. Să se tragă mai în centru dragii de ei.
    Aici suntem. Mai avem șanse? Eu nu știu răspunsul

    0
    0